Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Luăm act de criticile turcești, dar nu sunt polemici"

De Iacopo Scaramuzzi

Vaticanul ia act de criticile Turciei aduse Papei după cuvintele rostite de Francisc despre "genocidul" armean, nu vrea să facă polemici și, prin glasul purtătorului său de cuvânt, definește ca "interesantă" aluzia din 14 aprilie 2015 a președintelui turc Recep Tayyp Erdogan despre perspectiva de a deschide arhivele și de a face o comisie comună cu privire la evenimentele din 1915.

"Am avut o linie foarte precisă și coerentă, aș vrea să rămânem pe aceasta", a spus părintele Federico Lombardi răspunzând jurnaliștilor în cursul unui briefing despre reforma Curiei.

"Ceea ce a spus Papa mi se pare clar ca soarele: a spus, a articulat, a făcut referință la declarația comună a lui Ioan Paul al II-lea și Karekin, adică a folosit termenul genocid punându-se în continuitate cu o folosire a acelui cuvânt deja făcută, a subliniat contextualitatea istorică, amintind cazul armean care era unul din atâtea alte lucruri oribile petrecute în secolul trecut și care se petrec încă. Mesajul său a fost: să luăm act de istorie pentru a avea apoi atitudini adecvate pentru a merge înainte în așa fel încât aceste lucruri să nu se repete. Discursul a fost foarte clar pentru cel care voia să-l perceapă, foarte bogat, chiar și cu o referință pozitivă la dorința de reconciliere și dialog între poporul turc și poporul armean. Acest lucru - a mai spus părintele Lombardi - nu trebuia să fie explicat sau apărat ulterior din partea mea sau a altora: dacă din partea turcă au fost reacții, obiecții, critici, luăm act de ele, dar n-am considerat cazul să facem o polemică, altercații. Luăm act că au existat reacții".

"Eu - a adăugat Lombardi - am considerat interesantă tema despre comisia istorică mixtă și despre arhivele istorice despre care a vorbit Erdogan, cred că este o tematică despre care evenimentul de duminică a dat un ulterior impuls puternic pentru o reflecție, și în perspectiva Papei pentru o reflecție care implică și actualitatea, care să fie lecție pentru istorie și pentru prezent, cu intenția și dorința unei ulterioare reflecții și dialog". Președintele turc, comentând la 14 aprilie cuvintele Papei, a spus, printre altele: "Aici vreau să repet apelul nostru de a crea o comisie comună de istorici și de a sublinia că suntem gata să deschidem arhivele noastre". Părintele Lombardi nu a comentat ulterior alte pasaje din Erdogan ("Vreau să-l avertizez pe Papa să nu repete această greșeală și să o condamne"). Mai în general, "nu avem polemici de făcut, luăm act de critici").

Între timp, astăzi, premierul turc Ahmet Davutoglu l-a acuzat pe Papa că a aderat la "frontul răului" care complotează împotriva Turciei și a definit neadevărate afirmațiile lui Francisc conform cărora masacrarea armenilor a fost primul mare genocid din secolul al XX-lea. "Un front al răului s-a format împotriva noastră, acum și Papa a aderat la el", a spus Davutoglu la Ankara, cu ocazia prezentării candidaților di AKP la alegerile din 7 iunie. Conform lui Davutoglu, din acest "front al răului" ar face parte și partidele de opoziție CHP și HDP, care ar susține "proiecte" străine pentru a pune în dificultate AKP în vederea alegerilor. "Mă adresez Papei - a continuat premierul -: aceia care au fugit de inchiziția catolică în Spania au găsit pacea la Istanbul și Izmir. Suntem gata să discutăm chestiunile istorice, dar nu vom permite ca oamenii să insulte națiunea noastră făcând recurs la istorie".

(După Vatican Insider, 15 aprilie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat