Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Rămas-bun adus cardinalului Tucci, teolog și "jurnalist al lui Dumnezeu"

Andrea Tornielli

S-a stins în seara de 14 aprilie 2015, în ajunul vârstei de 94 de ani, cardinalul care a condus "La Civiltà Cattolica" și Radio Vatican, martor privilegiat al Bisericii de la Conciliul și de după Conciliu, organizator al călătoriilor Papei Wojtyła.

În urmă cu șase ani a spus unui jurnalist: "Nu înțeleg de ce vreți să mă intervievați. Nu sunt un personaj important până acolo încât să ajung în paginile din L'Osservatore Romano". Ieri seara s-a stins la Roma cardinalul iezuit Roberto Tucci, care ar fi împlinit 94 de ani la 19 aprilie. Napolitan, fiu din mamă engleză (este botezat în Biserica anglicană cu numele de Robert Francis), este amintit mai ales ca organizator discret și neobosit al călătoriilor lui Ioan Paul al II-lea. Dar a fost înainte de toate un mare jurnalist, director al revistei "La Civiltà Cattolica" și al Radio Vatican care a trăit dintr-o poziție privilegiată ultimele pontificate.

Noviciatul împotriva voinței părinților

Intră în contact cu Societatea lui Isus ca membru al Congregației mariane a Sfântului Luigi a Posillipo, însă decizia sa de a deveni novice iezuit este contrastată de familie. "Mama mea era engleză și anglicană, dar mai ales mă considera prea tânăr pentru ca să pot lua o decizie așa de importantă. Și apoi era fiu unic și pentru ea era foarte greu să accepte ideea ca eu să părăsesc casa așa de repede. Am fugit de acasă. De două ori. Am îndurat chiar și foamea. Îmi amintesc că mergeam la câțiva prieteni pentru a găsi ceva de mâncare. Ajungeam la Vico Equense, unde erau iezuiții. Și tatăl meu venea să mă ia împreună cu carabinierii locului și mă ducea înapoi acasă în pofida protestelor mele. Eram minor și nu puteam decide singur". După aceea, mama lui Tucci se va apropia de catolicism: "N-am rămas uimit când ea mi-a cerut să devină catolică. Și a devenit mult mai credincioasă decât mulți catolici din naștere".

La cincisprezece ani intră în noviciatul din Societate la Vico Equense (Napoli) și parcurge cursul tradițional de studii: maturitatea clasică (1941); licența în filozofie (Gallarate 1944), doctoratul în filozofie (Napoli 1947), licența în teologie (Louvain 1951). La 24 august 1950 este hirotonit preot. Apoi obține doctoratul în teologie la Gregoriana și timp de doi ani predă la Facultatea de Teologie "Sfântul Alois" din Napoli: aici dă viață și conduce revista: "Digest religios" devenită apoi "Rassegna di Teologia".

Director la "La Civiltà Cattolica"

În 1956, de acum la apusul erei pacelliene, este chemat să facă parte din colegiul scriitorilor de la revista "La Civiltà Cattolica" și în 1959, la începutul pontificatului lui Ioan al XXIII-lea, devine director. "Erau ani grei - va povesti Tucci -. O perioadă de polemici aspre în lumea catolică. Ioan al XXIII-lea a voit o actualizare a revistei și a trebuit să mă ocup eu de asta... Adesea Papa mă chema pentru diferite chestiuni. Am avut cu el nouă audiențe private lungi și apoi la fiecare cincisprezece zile îl întâlneam pe Secretarul de Stat. Uneori Ioan al XXIII-lea mă vedea descurajat și mă întărea, alteori șovăielnic și mă încuraja. Apoi când a convocat Conciliul al II-lea din Vatican, am fost numit membru al comisiei pregătitoare pentru apostolatul laicilor. Papa m-a voit ca expert conciliar. Am lucrat mult la redactarea lui Lumen gentium și Apostolicam actuositatem. Dacă ar trebui să spun ce mi-a rămas mai imprimat în inimă din acea perioadă, aș spune cu siguranță că munca făcută pentru elaborarea acelei «scheme treisprezece» devenită apoi Gaudium et spes. Îmi amintesc cu plăcere și de întâlnirile zilnice cu jurnaliștii de limbă italiană pentru a-i informa despre lucrările din aulă. Mă distra mult și făceam asta cu plăcere. Mă simțeam bine cu jurnaliștii".

În acei ani de schimbări, Tucci este martor privilegiat și al tensiunilor dintre deschiderile roncalliene și șovăielile curiale. "Există un episod care mi-a lăsat mai întâi amar în gură, chiar dacă după aceea a intervenit Papa și atunci am înțeles că trebuia să fiu mândru de asta - a povestit cardinalul iezuit în interviul din 2009 -. S-a întâmplat când arhiepiscopul de Canterbury a mers în vizită la Ioan al XXIII-lea. Era prima întâlnire dintre un Pontif și un reprezentant al Comuniunii anglicane. Cardinalul Tardini, pe atunci Secretar de Stat, m-a chemat și mi-a zis că trebuia făcut un articol pentru a atenua un pic importanța - excesivă după părerea lui - pe care o asuma această vizită pentru presă. Astfel a trebuit să scriu pentru a demonstra că era vorba despre o vizită ca multe altele pe care reprezentanții diferitelor confesiuni religioase o făceau Papei. Nimic mai mult, cu atât mai puțin ceva "istoric". Și același cardinal Tardini a ales un titlu rece: "Vizita de curtoazie a lui dr. Fisher la Sanctitatea Sa". Arhiepiscopul de Canterbury s-a ofensat din cauza acestui articol și a manifestat asta imediat ce a ajuns la Roma. Am fost foarte tulburat și imediat ce Papa m-a primit în audiență - în ajunul Crăciunului din 1960 - i-am mărturisit părerea mea de rău. Ioan al XXIII-lea nici nu m-a lăsat să termin de vorbit. Mi-a spus că știa totul, și că respectasem directivele lui Tardini. Mi-a explicat că Secretarul de Stat, la rândul său, a fost obiect al presiunilor din partea ierarhiei catolice, temătoare că vizita ar fi într-un fel interpretată ca o palmă pentru afirmarea Bisericii Catolice în Anglia. Mi-a mai spus că bucata mea a fost una foarte bună și că am făcut bine să urmez indicațiile lui Tardini".

Martor al istoriei

Cu privire la "deschiderea spre stânga", la colaborarea dintre Democrația Creștină și Partidul Socialist, care a văzut confruntându-se suflete diferite în cadrul Sfântului Scaun în acea perioadă, cardinalul Tucci a povestit că Ioan al XXIII-lea l-a primit în audiență "în ajunul vestitului congres al Democrației Creștine în 1962 la Napoli, în cursul căruia Aldo Moro a ținut discursul rebotezat de Andreotti «enciclica Cauti connubii». În timpul întâlnirii, Pontiful mi-a repetat un lucru pe care deja mi-l destăinuise în timpul primei întâlniri a noastre, adică faptul că nu dorea să se ocupe de lucrurile din Italia și că ar fi voit ca Secretariatul de Stat să fie mai atent în chestiunile italiene. Mi-a spus că nu se pricepea la politică și, în orice caz, se gândea că Papa, aparținând Bisericii universale, nu trebuia să fie implicat în chestiuni particulare referitoare la Italia. Cu privire la diviziunile interne din Democrația Creștină, a adăugat - cred eu referindu-se la stânga - că oricum trebuie respectați și cei care nu erau, ca să spunem așa, pe pozițiile cele mai acceptabile, pentru că oricum era vorba despre persoane care apărau ideile lor în bună credință: «Eu nu mă pricep, dar sincer nu înțeleg de ce nu se poate accepta colaborarea altora care au o ideologie diferită pentru a face lucruri bune în sine, cu condiția să nu fie cedări doctrinale». Am înțeles astfel că Moro avea să aibă cale liberă. Ba chiar cred că statistului i-a fost comunicată această poziție a Papei deoarece, cunoscând credința sa, nu cred că ar fi înaintat altminteri pe acel drum". Jurnalele părintelui Tucci, care reprezintă o contribuție prețioasă pentru reconstruirea istorică a acelor ani - iezuitul îl întâlnea atât pe Papa cât și pe Secretarul de Stat - au fost numai parțial publicate în octombrie 2012, sub îngrijirea părintelui Giovanni Sale, în relație cu rolul Papei Ioan și a pregătirii Conciliului.

Director al Radio Vatican

Consultant al Secretariatului pentru Unitatea Creștinilor din 1973 în 1989, Tucci în iulie 1968 este oaspete și referent al celei de-a IV-a Adunări a Consiliului Mondial al Bisericilor care se desfășoară la Uppsala în Suedia. Este membru timp de mai mulți ani al comitetului de redacție a revistei teologice internaționale "Concilium". În anii 1967-1969 are funcție de secretar general al Provinciei italiene a Societății lui Isus. Din 1970 până în 1975 este consilier oficial al părintelui general, Pedro Arrupe, pentru ecumenism. În septembrie 1973, Paul al VI-lea îl destinează la conducerea Radioului Vatican unde îi urmează ca director general părintelui Giacomo Martegani.

Numirea reprezintă un semnal semnificativ al faptului că Sfântul Scaun și Societatea lui Isus în mod concret vor să imprime Radioului Vatican un dinamism și o eficacitate adecvate posibilităților sale. Sunt valorizate resursele umane existente deja și altele se adaugă, ceea ce accelerează realizarea planului de potențare hotărât de Paul al VI-lea în 1966 cu restructurarea Postului de Radio și o distribuire a resurselor financiare care privilegiază producția editorială. Astfel se nasc noi programe, solicitate de acum și de iminentul An Sfânt din 1975: dintr-unul din ele, un program informativ în patru limbi pentru pelerini, se vor naște bazele pentru acea cotitură jurnalistică ce vor duce abia mai târziu "Radioul Papei" la un nivel de calitate informativă foarte profesional. "Au fost ani minunați și plini de satisfacție - amintea Tucci -. Însă mai ales au fost ani fundamentali pentru experiența mea personală, atât umană cât și sacerdotală, pentru că tocmai în funcția mea de director general al Radioului Vatican am putut să intru în contact cu preotul care a imprimat o cotitură decisivă vieții mele spirituale: Ioan Paul al II-lea. Ca să fiu sincer, îl cunoscusem deja pe Karol Wojtyła din timpul Conciliului al II-lea din Vatican. Însă desigur nu am avut experiență directă cu el".

Tucci ca director al Radioului Vatican îl însoțește pe Ioan Paul al II-lea încă din prima călătorie, aceea din ianuarie 1979 în Mexic. Din toamna anului 1982 și până în 2001 va deveni și organizatorul vizitelor papale din afara Italiei. "Momentul cel mai important - a spus cardinalul iezuit vorbind despre Papa Wojtyła - a fost atunci când mi-a cerut să prezint jurnaliștilor prima sa enciclică, Redemptor hominis. Am mers mai întâi la el și i-am spus cum aveam intenția s-o prezint. Am înțeles atunci toate preocupările sale față de Biserică, față de anumite tendințe post-conciliare caracterizate de puțină atenție față de misterul Bisericii. Dar am înțeles și toată iubirea sa față de omenire, pe care o voia liberă, pentru ca să poată înțelege și să urmeze mai bine mesajul Evangheliei. Cu pasiune am încercat să transmit jurnaliștilor această neliniște pastorală. Și am făcut ca Radio Vatican să deschidă tot mai mult căile pentru Papa și astfel să facă tot mai mult slujirea sa apostolică în toată lumea".

"Tour operator" al Papei

Cu aceste cuvinte cardinalul iezuit amintea în urmă cu șase ani rolul de organizator al călătoriilor papale: "A fost aproape natural. Îi urmasem pe toți de la începutul pontificatului și acumulasem o mare experiență. Vorbeam adesea despre asta cu Ioan Paul al II-lea și împărtășeam multe observații. Astfel, în 1982 mi-a încredințat rolul de a mă ocupa de tot ceea ce era necesar pentru desfășurarea lor. În acești ani a trebuit să tratez cu episcopi, preoți, laici, cu guverne, cu monarhi. A trebuit să mă ocup de protocol, transporturi, siguranță, găzduire. Gândiți-vă că o dată, la sfârșitul uneia dintre multele reuniuni care se făceau cu Papa pentru a pregăti o călătorie, după ce a ascultat peripețiile mele, mi-a cuprins brațul și mi-a spus textual: "Sărmane părinte Tucci, cât de jos ai căzut de la înălțimea teologiei!". De fapt, mă cunoscuse ca teolog la Vatican II".

Rugăciunea pentru Romero

Printre episoadele cele mai semnificative trăite în timpul călătoriilor internaționale ale Papei Wojtyła, părintele Tucci amintea unul în mod deosebit, astăzi mai actual ca oricând, în ajunul beatificării lui Romero. "Îmi place să încep amintind curajul pe care-l arăta Papa Wojtyła în înfruntarea situațiilor dificile, uneori chiar scabroase sau periculoase. Era încăpățânat. Cum să uităm determinarea sa în a voi să se roage cu orice preț la mormântul arhiepiscopului Oscar Arnulfo Romero la San Salvador. Ignorarea acelui mormânt a fost una din condițiile puse de guvern pentru a fi de acord cu vizita. Episcopii l-au sfătuit pe Papa să nu meargă acolo. N-a fost nimic de făcut: Ioan Paul al II-lea voia să facă asta pentru că era vorba despre un episcop ucis în timp ce celebra Euharistia. Când am ajung la locul respectiv, am găsit catedrala baricadată. Pontiful s-a împotrivit și a spus că nu se va mișca de acolo până când nu i se va permite să se roage la acel mormânt. Am rămas îndelung în piața goală. Poliția îi îndepărtase pe toți, nu era nimeni. Dar apoi cheia a venit și Papa a putut să rămână îndelung la acel mormânt".

Culisele "balconului"

Un alt episod pe care Tucci l-a trăit de aproape a fost apariția discutată a sfântului Ioan Paul al II-lea în balcon alături de dictatorul Pinochet în Chile. "Apoi cum să uităm fața lui Wojtyła când și-a dat seama de cursa pe care i-a întins-o Pinochet în timpul călătoriei în Chile în 1987? A făcut să apară cu el la balconul palatului prezidențial, împotriva voinței sale. Ne-a luat pe toți în râs. Noi, după aceea, am fost poftiți să ne așezăm într-un salon așteptând colocviul privat. Conform pactelor - pe care le concordasem din hotărârea precisă a Papei - Ioan Paul al II-lea și președintele nu aveau să apară pentru a saluta mulțimea. Wojtyła era foarte critic față de dictatorul chilian și nu voia să apară lângă el. Eu țineam din ochi mereu singura ușă care lega salonul, unde eram noi cei din suită, cu camera în care era Papa și Pinochet. Dar, cu o mișcare studiată, i-au scos printr-o altă ușă. Au trecut prin fața unei mari draperii negre închise - așa cum ne-a povestit după aceea Papa furios - și Pinochet l-a oprit acolo pe Ioan Paul al II-lea, ca și cum trebuia să-i arate ceva. Draperia a fost deschisă dintr-o dată și Pontiful s-a trezit în fața balconului care dădea spre piața plină de oameni. N-a putut să se retragă, dar îmi amintesc că atunci când și-a luat rămas bun de la Pinochet l-a înghețat cu privirea. Alfonsin, în Argentina, a fost mai respectuos și nu a pretins deloc să apară alături de el".

Un pic încurcat de haina roșie

În consistoriul din februarie 2001, Papa Wojtyła îl numără pe părintele Tucci în colegiul cardinalilor, când urma de acum să împlinească optzeci de ani. Jurnaliștii care aveau confidență mai mare cu el își amintesc încă încurcătura lui de a îmbrăca haina de culoare purpurie cu însemnele de cardinal. Primește titlul bisericii "Sfântul Ignațiu de Loyola" la Campo Marzio.

Mâna sa dreaptă în organizarea călătoriilor a fost actualul "tour operator" al Papei, Alberto Gasbarri. Așa îl definea în 2009 cardinalul Tucci: "Un prieten adevărat, sincer, evlavios. Și el pentru mine a fost de neînlocuit. Până acolo încât atunci când am sărbătorit cu toți prietenii, cunoscuții, colegii și rudele purpura mea de cardinal, în discursul pe care l-am făcut, am spus fără jumătăți de măsură că dacă această recunoaștere a Papei era pentru slujirea adusă pontificatului său itinerant, atunci cardinalatul l-ar fi meritat mai mult laicul Gasbarri decât eu".

(După Vatican Insider, 15 aprilie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat