Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Francisc intervievat de villeros din Buenos Aires

De Giani Valente

La doi ani de la alegerea sa ca succesor al lui Petru, papa Francisc dă un nou interviu "în toate domeniile". Și interviul nu este publicat de vreun ziar de relevanță internațională. Nu reviste culturale, nu jurnalist/director navigat să adune răspunsuri: de data asta, cel care pune exclusiv pe Papa argentinian pe prima pagină este La Cùrcova News, un ziar "de cartier" născut de puțin timp într-o Villa Miseria din "Marele Buenos Aires", una din multele cartiere de barăci care sunt semănate în magmaticul "con urban" mitropolitan care înconjoară capitala argentiniană.

Ziarul unde apare ultimul interviu papal a fost inaugurat în decembrie anul trecut și îl publică tinerii din Cùrcova, aglomerat-bidonville din departamentul Leòn Suarez apărut în urmă cu cincizeci de ani în jurul unei gări și actualmente încredințat grijii pastorale a preotului Josè Maria "Pepe" di Paola, fiu spiritual al lui Bergoglio. Din dimineața zilei de 9 martie, tinerii și tinerele din parohia "Sfântul Ioan Bosco" s-au împânzit în străduțele cartierului cu pachetele de exemplare de distribuit printre toți villeros. Pentru că, într-un fel, toată Villa a fost cea care l-a intervievat pe Papa. Un experiment de "interviu papal colectiv" care nu are precedent.

Ideea interviului papal - explică Alver Metalli, colaborator al Vatican Insider și inspirator al "ziarului de stradă" din Cùrcova - s-a născut în ianuarie, în curtea unei capele, la sfârșitul unei procesiuni religioase și cu îndrăzneala favorizată și de "câteva pahare de vin". Apoi proiectul a luat formă ca inițiativă comunitară, cu o grilă de întrebări selecționate dintre numeroasele idei și întrebări adunate dintre cei cirac șase sute de tineri implicați în campusurile de vară ale parohiei. La sfârșit, materialmente, părintele Pepe Di Paola a fost cel care a înregistrat răspunsurile Papei, când l-a întâlnit la Roma la 7 februarie.

Geneza și realizarea "anomală" garantează interviului un caracter inimitabil și surprinzător. Nu există obișnuitele întrebări despre unirile civile și despre femeile care ar trebui puse în dicasterele vaticane. Curia este departe, împreună cu chinurile cu privire la "reforma" sa și la disputele cu privire la IOR. În întrebări apare viața reală a tinerilor și tinerelor din Villas, temerile lor, voința de a trăi și de a fi fericiți care palpită în istoriile lor de marginalitate urbană. "Realitatea", le repetă Papa Bergoglio și lor, "se vede mai bine de la periferie decât din centru", pentru că dacă "ieșim din centru și ne îndepărtăm de el descoperim mai multe lucruri". Astfel, de data asta mai mult ca oricând, răspunsurile Papei Bergoglio sunt puternice și merg direct la țintă. Cu puține subtilități.

Iată o sinteză a conținuturilor.

Tinerii - muzeu și narcocrația

În Villas - amintesc intervievatorii - caracatița care-i devorează pe tineri este adesea drogul. Bergoglio denunță fenomenul ca parte a unui "sistem" și vorbește despre "triumfalismul traficanților. Acești oameni - spune Papa - cântă victoria, simt că au învins, că au triumfat. Și aceasta este o realitate. Există țări, sau regiuni, în care totul este supus drogurilor". Cu privire la tineri, Episcopul de Roma reflectă și asupra pericolelor realității virtuale și asupra fluxului de informații și conținuturi vehiculate de social network. "Dispunem de o capacitate foarte mare de a reuni informații", spune Bergoglio, "și ele ne pot transforma în «tineri-muzeu»", adunători de fluxuri de imagini și date care asurzesc și atrofiază simțul critic. "Rodnicia, în viață, nu trece prin acumularea de informații sau numai pe drumul comunicării virtuale. (...) Iubirea virtuală nu există. Există declarația de iubire virtuală, dar adevărata iubire prevede contactul fizic, concret".

Credința este un dar

"Mă îndurerează mult", afirmă Bergoglio, "când întâlnesc un copil care nu știe să facă semnul crucii. Înseamnă că micuțului nu i-a fost dat lucrul cel mai important pe care un tată și o mamă pot să-i dea: credința". Pentru Papa Francisc "trebuie să ne obișnuim cu faptul că credința nu este un sentiment. Uneori Domnul ne dă harul s-o simțim, dar credința este ceva mai mult. Credința este raportul meu cu Isus Cristos, eu cred că El m-a mântuit. Aceasta este adevărata chestiune cu privire la credință. Începe să cauți tu acele momente din viața ta în care ai fost rău, în care erai pierdut, în care nu nimereai nimic, și observă cum Cristos te-a mântuit". "Până la urmă", repetă Papa, "credința este un cadou, nu este o atitudine psihologică. Dacă ți se oferă un cadou își revine să-l primești, nu-i așa?".

Repornirile și viețile "inutile"

Celui care îl întreabă ce anume face posibilă ridicarea din situații individuale și colective în care totul pare de acum pierdut Bergoglio răspunde că "toate persoanele se pot schimb. Chiar și persoanele foarte încercate, toate. Cunosc câteva care se lăsaseră duse, care aruncau viața lor și astăzi s-au căsătorit, au o familie a lor. Acesta nu este optimism. Este certitudine în două lucruri: înainte de toate în om, în persoană. Persoana este imagine a lui Dumnezeu și Dumnezeu nu disprețuiește propria imagine, într-un fel o răscumpără, găsește mereu modul de a o recupera când este întunecată; și, al doilea, forța Duhului Sfânt însuși este cea care schimbă conștiința. Dumnezeu nu-i părăsește pe copiii săi". Despre sine însuși spune: "eu am trăit mult timp în mod inutil. În acele momente viața n-a fost atât de intensă și atât de bogată. Eu sunt un păcătos ca oricare altul. Numai că Domnul mă face să fac lucruri care se văd; dar de câte ori există oameni care fac binele, atât de mult bine, și nu se vede".

A asculta convine mereu

Solicitat de o întrebare, Papa recunoaște că are în jurul său persoane care nu sunt de acord cu ceea ce face și spune, dar adaugă că "a asculta persoanele, mie, nu mi-a făcut niciodată rău. De fiecare dată când le-am ascultat, mi-a mers bine mereu. Atunci când nu le-am ascultat, mi-a mers rău. Deoarece chiar dacă nu ești de acord cu ele, mereu - mereu! - îți dau ceva sau te pun într-o situație care te determină să regândești pozițiile tale. Și acest lucru te îmbogățește".

Lobby economice și politica

Celui care îi cere sugestii care trebuie să fie date politicienilor în anul alegerilor, Papa Francisc fără a intra în tema conținuturilor oferă sfaturi metodologice care se pot referi la contextele și din alte țări: cere ca toți să expună "o platformă electorală clară. Ca fiecare să spună: noi, dacă vom merge la guvern, vom face asta și asta. Foarte concret!". Mai ales, Episcopul de Roma dorește "o campanie electorală de tip gratuit, nu finanțată. Pentru că în finanțarea campaniei electorale intră în joc multe interese care apoi îți cer cont". Papa admite că este vorba despre o dorință ideală și că în concret "mereu este nevoie de bani pentru manifeste, pentru televiziune". Însă adunările de fonduri pentru campaniile electorale trebuie în orice caz să se realizeze în manieră transparentă: "Eu, fiind cetățean, știu că finanțez acest candidat cu această sumă clară de bani. Totul să fie transparent și curat".

"Frica" de durerea fizică

Celui care-l întreabă când va face prima sa călătorie ca Papă în Argentina Bergoglio confirmă că "în linie maximă" asta se va întâmpla în 2016, dar "trebuie găsită unirea cu alte călătorii în alte țări". Și celui care spune că este îngrijorat datorită știrilor ascultate la tv despre "fanatici care vor să vă ucidă" Bergoglio răspunde: "Viața este în mâinile lui Dumnezeu. Eu i-am spus Domnului: Tu îngrijește-te de mine. Dar dacă voința ta este ca eu să mor sau să-mi facă ceva, îți cer o singură favoare: să nu-mi faci rău. Pentru că eu sunt foarte fricos față de durerea fizică".

(După Vatican Insider, 10 martie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat