Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Meditațiile pentru Via crucis care va fi prezidată de papa Francisc la Colosseum în seara de Vinerea Sfântă

Crucea, culme luminoasă a iubirii lui Dumnezeu care ne păzește. Chemați să fim și noi păzitori din iubire

Meditațiile de la cele paisprezece stațiuni de la Via crucis - care va fi prezidată de papa Francisc la Colosseum în seara de Vinerea Sfântă, 3 aprilie 2015 - au fost scrise episcopul emerit de Novara, mons. Renato Corti.

Introducere

Era 19 martie 2013. Papa Francisc fusese ales de câteva zile. A ținut omilia despre sfântul Iosif, "păzitorul" lui Maria și al lui Isus (cf. Mt 1,24): stilul său era format din discreție, umilință, tăcere, din prezență constantă și din fidelitate totală.

În Via Crucis pe care urmează s-o începem, va fi constantă referința la darul de a fi păziți de iubirea lui Dumnezeu, îndeosebi de Isus răstignit, și la misiunea de a fi, la rândul nostru, păzitori din iubire ai întregii creații, ai oricărei persoane, în special ai celei mai sărace, de noi înșine și ai familiilor noastre, pentru a face să strălucească steaua speranței.

Vrem să participăm la această Via Crucis în intimitate profundă cu Isus. Atenți la ceea ce este scris în Evanghelii, vor fi percepute cu discreție câteva sentimente și gânduri care au putut să locuiască în mintea și în inima lui Isus în acele ore de încercare.

În același timp ne vom lăsa interpelați de câteva situații de viață care caracterizează - în bine și în rău - zilele noastre. Vom exprima astfel o rezonanță care să exprime dorința noastră de a face vreun pas de imitare a Domnului nostru Isus Cristos în pătimirea sa.

O, Tată,

care au voit să-i mântuiești pe oameni

cu moartea pe cruce a Fiului tău,

dă-ne nouă care am cunoscut pe pământ

misterul său de iubire,

să-i fim martori, în cuvinte și fapte,

în viața cotidiană cu toți cei pe care

ne faci să-i întâlnim.

Prin Cristos Domnul nostru.

Amin.

*

Stațiunea I

Isus este condamnat la moarte

Intimitate, trădare, condamnare

Din Evanghelia după Luca (22,19-20)

Acesta este trupul meu dăruit pentru voi; ... Acest potir este noua alianță în sângele meu, vărsat pentru voi.

Din Evanghelia după Marcu (15,12-13.15)

Pilat le-a spus din nou: "Atunci ce să fac cu cel pe care-l numiți regele iudeilor?". Iar ei au strigat iarăși: "Răstignește-l!". Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Tocmai am celebrat Paștele cu discipolii mei. Am dorit mult acest lucru (cf. Lc 22,15): ultimul Paște, înainte de pătimire, înainte de a mă întoarce la Tine, Tată! Dintr-o dată, însă, a fost tulburat. Unui discipol de-al meu, diavolul i-a pus în inimă să mă trădeze (cf. In 13,9). În grădina Ghetsemani mi-a venit în întâmpinare. Cu un gest care semnifică iubire m-a salutat spunându-mi: "Bucură-te, Învățătorule!". Și mi-a dat o sărutare (cf. Mt 26,49). Ce amărăciune, în acel moment!

În timpul cinei Te-am implorat, Tată, pentru ca Tu să-i păzești pe discipolii mei în numele Tău, așa încât ei să fie una, ca și noi (cf. In 17,11).

Rezonanța noastră

Chiar înaintea primilor discipoli, noi, Isuse, suntem fragili în credință. Riscăm chiar să te trădăm, în timp ce iubirea ta ar trebui să ne inducă să creștem în iubirea față de Tine.

Avem nevoie de rugăciune, veghere, sinceritate și adevăr. Astfel credința va crește. Și va fi robustă și bucuroasă.

Să ne rugăm

Păziți de Euharistie

Trupul tău și sângele tău,

Doamne Isuse,

să ne păzească pentru viața cea veșnică.

(cf. Liturghierul Roman, Riturile de Împărtășanie, rugăciunea celebrantului. Cf. In 6,53-58; Ef 2,4-6).

Această minune să se petreacă pentru preoții care prezidează Euharistia și pentru noi toți credincioșii care ne apropiem de altar pentru a te primi pe Tine, pâine coborâtă din cer.

*

Stațiunea a II-a

Isus îmbrățișează crucea

"Socotit în rândul celor nelegiuiți"

Din Evanghelia după Marcu (15,20)

Și, după ce și-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură și l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Mă înconjoară soldații guvernatorului. Pentru ei, nu mai sunt o persoană, ci un lucru. Vor să se joace cu mine, să mă ia în râs. De aceea mă îmbracă rege. Este pregătită și coroana, dar de spini. Mă lovesc pe cap cu o trestie. Mă scuipă. Mă conduc afară (cf. Mc 15,16-20).

Răsună în mine cuvintele dramatice ale profetului Isaia despre Slujitorul Domnului. Se spune că nu are aparență de frumusețe; este disprețuit; este omul durerilor; este ca un miel condus la înjunghiere; este eliminat de pe pământul celor vii; este lovit mortal. Acel Slujitor sunt eu, pentru a dezvălui măreția iubirii lui Dumnezeu față de om (cf. Is 53,2-8).

Rezonanța noastră

Tu, Isuse, ai fost așadar "socotit în rândul celor nelegiuiți" (Is 53,12; cf. Lc 22,37). În prima generație creștină, tocmai pentru că vorbeau public despre tine, Petru și Ioan, Paul și Sila au trecut pragul închisorii (cf. Fap 5,17-33; 16,16-24). Așa s-a întâmplat de multe ori de-a lungul secolelor.

Chiar și în aceste zile există bărbați și femei care sunt închiși, condamnați sau chiar măcelăriți numai pentru că sunt credincioși sau angajați în favoarea dreptății și a păcii. Ei nu se rușinează de crucea ta. Sunt pentru noi exemple minunate de imitat.

Să ne rugăm cu cuvintele unui martir

Shahbaz Bhatti

În dimineața zilei de 2 martie 2011, pakistanezul Shahbaz Bhatti, ministru pentru minorități, a fost ucis de un grup de oameni înarmați. În testamentul său spiritual el a scris:

"Îmi amintesc de o zi de vineri de Paști când aveam numai treisprezece ani: am ascultat o predică despre jertfa lui Isus pentru răscumpărarea noastră și pentru mântuirea lumii. Și m-am gândit să corespund acelei iubiri a lui dăruind iubire fraților și surorilor noastre, punându-mă în slujba creștinilor, în special a săracilor, a nevoiașilor și a celor persecutați care trăiesc în această țară islamică.

Vreau ca viața mea, caracterul meu, acțiunile mele să vorbească pentru mine și să spună că îl urmez pe Isus Cristos. Această dorință este așa de puternică în mine încât m-aș considera privilegiat dacă Isus ar vrea să accepte jertfa vieții mele".

În lumina acestei mărturii, să ne rugăm:

Doamne Isuse,

susține interior pe cei persecutați.

Să se răspândească în lume dreptul fundamental

la libertatea religioasă.

Îți mulțumim pentru toți cei care,

ca "îngeri",

oferă semne minunate ale Împărăției tale care vine.

*

Stațiunea a III-a

Isus cade sub povara crucii

"Iată Mielul lui Dumnezeu"

Din cartea profetului Isaia (53,5)

Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Mă clatin în timp ce fac primii pași spre Calvar. Deja am pierdut mult sânge. Îmi este greu să susțin povara lemnului pe care trebuie să-l port. Și astfel cad la pământ.

Cineva mă ridică. În jurul meu văd multă lume. Cu siguranță sunt și din aceia care mă iubesc. Alții sunt doar niște curioși. Mă gândesc la Ioan Botezătorul care, la începutul vieții mele publice, a spus: "Iată mielul lui Dmnezeu, care ridică păcatul lumii!" (In 1,29). Acum se revelează adevărul acelor cuvinte.

Rezonanța noastră

O, Isuse, aceasta este ziua în care nu trebuie să ne asemănăm cu fariseul care se laudă pe sine însuși, ci cu vameșul care nu îndrăznește nici măcar să-și ridice capul (cf. Lc 18,10-13). De aceea îți cerem cu încredere Ție, Miel al lui Dumnezeu, iertarea păcatelor noastre săvârșite cu gândul, cuvântul, fapta și omisiunea.

Meditând asupra poverii crucii tale, nu ne vom rușina să trasăm pe trupul nostru semnul crucii: "Este un ajutor eficace: gratuit pentru cei săraci și, pentru cel care este slab, nu cere niciun efort. De fapt, este vorba despre un har al lui Dumnezeu" (Ciril din Ierusalim, Cateheză baptismală 13, 36).

Să ne rugăm

Fiul tău a împărtășit viața noastră umană

Noi te lăudăm, Părinte sfânt,

pentru că de multe ori, prin intermediul profeților,

ai învățat să sperăm în mântuirea ta.

Te lăudăm pentru că atât de mult ai iubit lumea

încât ni l-ai trimis pe Fiul tău unicul născut.

Pentru a realiza planul tău de răscumpărare,

el a împărtășit în toate, în afară de păcat,

condiția noastră umană.

A vestit săracilor Evanghelia mântuirii,

robilor răscumpărarea,

celor îndurerați bucuria. (Cf. Liturghierul Roman, Rugăciunea euharistică IV)

Mulțumim, Tată!

*

Stațiunea a IV-a

Întâlnirea cu Mama

O sabie străpunge sufletul

Din Evanghelia după Luca (2,34-35.51)

Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: "Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar o sabie va străpunge sufletul tău"... Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Prin mulțime este Mama mea. Îmi bate inima. Nu reușesc s-o văd bine. Sângele mi-a coborât și pe față.

Când aveam numai patruzeci de zile am fost dus, după Legea lui Moise, la templu pentru oferire. Tatălui meu și mamei mele le-a vorbit un profet. Se numea Simeon. M-a luat în brațe. A spus că eu voi fi un "semn de contradicție" și că mamei "o sabie va străpunge sufletul". Cuvinte care în acest moment sunt realitate arzătoare pentru ea și pentru mine. Astăzi are împlinire deplină oferirea din acea zi (cf. Lc 2,22-24.28.33-35).

Rezonanța Mariei

"O, Fiul meu de neam divin, ești târât de mâinile acestor genii rele și suporți asta; ai venit să te pui în lanțuri și de bunăvoie te lași condus de ei, tu care ești eliberatorul din lanțuri al neamului omenesc înlănțuit" (...) Cât sunt de distrusă! Spune-mi, spune-mi un cuvânt, Cuvânt al lui Dumnezeu Tatăl, nu trece mai departe în tăcere, în fața slujitoarei tale devenită Mama ta" (Grigore din Nazianz, Pătimirea lui Cristos, 445-460).

O, Isuse, drama pe care Tu o înfrunți împreună cu Mama ta pe o străduță din Ierusalim, ne face să ne gândim la multele drame familiale prezente în lume. Există pentru toți: mame, tați, copii, bunice și bunici. Este ușor a judeca, dar mai important este să ne punem în locul altora și să-i ajutăm atât cât ne este posibil. Vom încerca să facem asta.

Să ne rugăm

"Faceți tot ce vă va spune"

Preasfântă Marie,

mama lui Isus, soția lui Iosif,

își cerem să însoțești Sinodul Episcopilor

dedicat familiei.

Mijlocește pentru Papa, pentru Episcopi

și pentru toți cei care sunt direct implicați.

Să fie docili față de Duhul Sfânt

și să ajungă la un discernământ valabil.

Să țină cont mereu de psalmul care spune:

"Iubirea și adevărul se vor întâlni" (Ps 85,11).

La Cana, o, Marie, ai sugerat servitorilor:

"Faceți tot ce vă va spune" (In 2,5).

Susține-i pe soții și pe părinții creștini,

chemați să mărturisească frumusețea

unei familii inspirate

și conduse de indicațiile lui Isus.

*

Stațiunea a V-a

Simon din Cirene îl ajută pe Isus să ducă crucea

Întorcându-se de la câmp

Din Evanghelia după Luca (23,26)

Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, și i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Aud strigătele din jurul meu. Iau cu forța un țăran care trecea pe acolo, probabil din întâmplare. Fără prea multe explicații îl constrâng să ia asupra sa povara mea. Mă simt ușurat. Îi poruncesc să stea în spatele meu. Vom merge împreună până la locul supliciului.

De mai multe ori, predicând Împărăția lui Dumnezeu, am spus: "Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu" (Lc 14,27). Dar acum acest om o poartă chiar pe a mea. Probabil că nu știe nici măcar cine sunt, dar între timp mă ajută și mă urmează.

Rezonanța noastră ca laudă adusă lui Simon

"Fericit ești și tu, Simon, care ai purtat în timpul vieții crucea în spatele Regelui nostru. Sunt mândri cei care poartă însemnele regilor, dar vor dispărea regii cu însemnele lor. Fericite sunt mâinile tale care s-au ridicat și au purtat în procesiune crucea lui Isus care ne-a dăruit viața" (Efrem Sirul, Imnuri despre răstignire, IX, 1).

Poate că și pentru unii dintre noi întâlnirea cu tine, Doamne, a avut loc în mod cu totul neprevăzut. Dar apoi a crescut.

Considerăm un mare har al tău faptul că nu lipsesc printre noi cireneeni. Ei poartă crucea altora. Fac asta cu perseverență. Ceea ce îi motivează este iubirea. Prezența lor devine izvor de speranță. Pun în practică invitația sfântului Paul: "Purtați-vă unii altora povara" (Gal 6,2). Și astfel îi păzesc pe frați.

Să ne rugăm

Cine nu are nevoie de un cirenean?

Doamne Isuse, Tu ai spus că

"Este mai mare fericire a da decât a primi" (Fap 20,35).

Fă-ne disponibili și pe noi

să desfășurăm misiunea "cireneanului".

Cine observă stilul nostru de viață să fie încurajat,

văzându-ne cultivând ceea ce este frumos,

drept, adevărat, esențial.

Cine este fragil ne va vedea umili pentru că,

în multe aspecte, suntem fragili și noi.

Cine primește de la noi semne de gratuitate,

va percepe că noi înșine avem mii de motive

pentru a spune "mulțumesc".

Chiar și cine nu poate să alerge,

poate să stea liniștit pentru că ne este drag.

Ne va găsi pregătiți să încetinim:

nu vrem să-l lăsăm în urmă.

*

Stațiunea a VI-a

Veronica șterge fața lui Isus

Ucenice

Din Evanghelia după Luca (8,1-3)

Isus trecea prin cetăți și sate, predicând și ducând vestea cea bună a împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu el; de asemenea, unele dintre femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din care scosese șapte diavoli, și Ioana, soția lui Cuza, administrator al lui Irod, Suzana și multe altele care îi slujeau cu ceea ce aveau.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Prin mulțime sunt multe femei. Gentilețea o determină pe una dintre ele să se apropie pentru a-mi șterge fața. Acest gest face să reapară în gândurile mele diferite întâlniri. Una a fost în urmă cu o săptămână. Am luat cina, din prietenie, la Betania, oaspete al Martei, Mariei și al lui Lazăr. Maria mi-a uns picioarele cu ulei parfumat de nard. I-am spus, cu uimirea ei, să-l păstreze pentru înmormântarea mea (cf. In 12,1-7).

Mă văd așezat și la fântâna din Sicar. Eram obosit și însetat. Vine în acel moment o femeie samariteană cu o găleată. Îi cer apă. Fac aluzie la o apă care țâșnește pentru viața veșnică. Părea că aștepta acest dar pentru a deschide inima sa. Voia să-mi spună totul despre ea. Am văzut-o, cu uimire, săpând în propria conștiință. S-a întors în sat vorbind despre mine și spunând: "Oare este el Cristos?" (In 4,29).

Rezonanța noastră

O, Isuse, în această seară printre noi este semnificativă prezența feminină. În Evanghelii femeile au un loc relevant. Te-au asistat pe Tine și pe apostoli. Unele dintre ele au fost prezente în timpul pătimirii tale. Și vor fi primele care vor duce vestea învierii tale.

Geniul feminin ne determină să trăim credința cu afect față de tine (cf. J. Ratzinger, Femeia, păzitoare a ființei umane - Introducere la Scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem, Giornale di Teologia, 195, Brescia 1990, 16-17). Ne învață asta toți sfinții. Vrem să parcurgem drumul lor.

Să ne rugăm

Darul maternității spirituale

Doamne Isuse,

vestirea credinței în lume

și drumul comunităților creștine

sunt foarte susținute de femei.

Păstrează-le ca martori ai acelei fericiri

care înflorește din întâlnirea cu Tine

și care constituie secretul profund al vieții lor.

Păzește-le ca semn luminos de maternitate

alături de cei din urmă care, în inima lor, devin cei dintâi.

*

Stațiunea a VII-a

Isus cade pentru a doua oară

"Nu te îndepărta de mine" (Ps 21,12a)

Din Evanghelia după Matei (26,36-39)

Atunci Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsimani... ca să se roage. Și, luând cu sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista și a se tulbura. Atunci le-a spus: "Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneți aici și vegheați cu mine!" Și, mergând puțin mai încolo, a căzut cu fața la pământ rugându-se și spunând: "Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine paharul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu".

Din Evanghelia după Luca (22,43-44)

Atunci i s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. Și, fiind în agonie, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui a devenit ca picăturile de sânge care cădeau pe pământ.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Oboseala nu este numai fizică. Există ceva mai profund cu care trebuie să mă confrunt. Ieri seara l-am rugat îndelung pe Tatăl, prosternat la pământ. Sudoarea mea era asemenea cu picături de sânge. Eram de acum înlăuntrul agoniei. Împărtășeam experiența supremă și dificilă a oricărei ființe umane apropiate de moarte.

Mulțumesc, Părintele meu, că ai trimis în acel moment un înger din cer ca să mă consoleze!

Rezonanța noastră

Isuse, câtă tristețe în abisul multor suflete, rănite de singurătate, abandonare, indiferență, boală, moartea unei persoane dragi!

Apoi, este incomensurabilă suferința celor care sunt înlăuntrul evenimentelor crude, al cuvintelor de ură și falsitate; sau care întâlnesc inimi de piatră care provoacă lacrimi și conduc la disperare.

Inima omului - inima noastră a tuturor - așteaptă cu totul altceva: păzirea iubirii. Ne înveți asta Tu, Isuse, pe noi și pe toți oamenii de bunăvoință: Iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit pe voi (cf. In 13,34).

Să ne rugăm

Inima mea, păzește și consolează!

Deschide-te, inima mea.

Fii largă ca inima lui Dumnezeu.

Deschide-te pentru a duce speranță.

Deschide-te pentru a te îngriji.

Deschide-te pentru a asculta.

Deschide-te pentru a pune unguent pe răni.

Deschide-te pentru a dărui lumină celui care este în întuneric.

Păzește și consolează astăzi, mâine și întotdeauna.

*

Stațiunea a VIII-a

Isus întâlnește femeile din Ierusalim

"Voi sunteți sarea pământului... Voi sunteți lumina lumii" (Mt 5,13.14)

Din Evanghelia după Luca (23,27-28)

Îl urma și o mare mulțime de popor și de femei care-și băteau pieptul și-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci mai degrabă plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri".

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Este de câteva zile în urmă intrarea mea în Ierusalim. O mică mulțime de discipoli mi-a făcut sărbătoare. Chiar m-a aclamat spunând: "Binecuvântat cel care vine, regele, în numele Domnului" (Lc 19,38). În simplitatea sa, acel moment a fost solemn. Și totuși fariseii au arătat că nu le este pe plac. Sărbătoarea nu mi-a împiedicat lacrimile provocate de vederea cetății (cf. Lc 19,41). Acum, în timp ce merg cu trudă spre Golgota, răsună glasuri de femei care plâng asupra mea și își bat pieptul.

Rezonanța noastră

Probabil că și astăzi, Isuse, văzând orașele noastre, poți avea motiv pentru a plânge. Și noi putem fi orbi față de tine, fără înțelegerea căii de pace indicate de tine (cf. Lc 19,41).

Dar acum simțim drept chemare a ta aceea pe care ai exprimat-o în Predica de pe Munte: "Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu". Și apoi ceea ce ai spus discipolilor tăi: "Voi sunteți sarea pământului... Voi sunteți lumina lumii... Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt 5,8-9.13.14.16).

Să ne rugăm

În lumina Ierusalimului din cer

Doamne Dumnezeule,

ne-ai chemat la Ierusalimul din cer,

care este cortul lui Dumnezeu cu oamenii.

Ne-ai promis că va fi ștearsă

orice lacrimă din ochii noștri.

Nu va mai fi moartea, nici plâns,

nici jale, nici durere.

Tu vei fi Dumnezeul nostru și noi poporul tău (cf. Ap 21,4; Is 25,6-9).

Păzește în noi speranța că,

după timpul obositor al semănatului cu lacrimi,

vine cel bucuros al secerișului (cf. Ps 126,5).

*

Stațiunea a IX-a

Isus cade pentru a treia oară

"Călătoria" lui Isus

Din Evanghelia după Ioan (16,28)

Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume, iarăși las lumea și mă duc la Tatăl.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Călătoria mea pământească urmează să se termine. Când m-am născut, Mama mea m-a așezat într-o iesle (cf. Lc 2,7). Am petrecut aproape toată viața mea la Nazaret. M-am cufundat în istoria poporului ales.

Ca trimis itinerant al Tatălui, am vestit lărgimea iubirii sale, care nu uită pe nimeni; lungimea iubirii sale, fidelă prin toate generațiile; înălțimea iubirii sale, speranță care învinge și moartea (cf. Ef 3,18-19; Col 1,27; 1Tim 1,1; Evr 6,18-20); și adâncimea iubirii sale, care m-a trimis nu pentru cei drepți, ci pentru păcătoși (cf. Mc 2,17).

Mulți m-au ascultat și m-au urmat, devenind discipolii mei; alții nu m-au înțeles. Apoi, unii m-au combătut și în sfârșit m-au condamnat. Dar în acest moment sunt chemat, mai mult ca oricând, să revelez iubirea lui Dumnezeu față de om (cf. In 13,1).

Rezonanța noastră

Isuse, în fața iubirii tale și a Tatălui ne întrebăm dacă nu riscăm să ne lăsăm îmbolnăviți de lumea pentru care pătimirea și moartea ta este "nebunie și scandal", în timp ce este "puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu"? (cf. 1Cor 1,23-24). Oare nu suntem creștini lâncezi, în timp ce iubirea ta este un mister de foc?

Ne dăm seama că, înainte ca Dumnezeu să vină printre noi, nu știam cine era Dumnezeu? Când Tu, Fiule unicul născut, ai venit, Dumnezeu, care ne plăsmuise după chipul său, ne-a permis să ne ridicăm privirea spre El și ne-a promis Împărăția cerurilor. Așadar, cum să nu-l iubim pe Cel care ne-a iubit cel dintâi? (cf. Scrisoarea către Diognet, VIII, 1; X, 2-3).

Să ne rugăm

"Abba, Tată"

Doamne Dumnezeule,

noi îndrăznim să spunem despre Tine: "Tatăl nostru".

A ne gândi pe noi înșine ca fii

este un dar minunat

pentru care îți suntem veșnic recunoscători.

Știm, Tată,

că nu suntem numai un grăunte de praf în univers.

Ne-ai dăruit o mare demnitate,

ne-ai chemat la libertate.

Eliberează-ne de orice formă de sclavie.

Nu lăsa să pribegim departe de Tine.

Păzește, Tată, pe fiecare dintre noi.

Păzește pe fiecare om care locuiește pe pământ.

*

Stațiunea a X-a

Isus este despuiat de haine

Tunica

Din cartea Psalmilor (21,19)

Își împart hainele mele între ei și trag la sorți tunica mea.

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Stau în tăcere. Mă simt umilit de un gest aparent banal. Am fost deja despuiat în urmă cu câteva ore. Gândul meu se îndreaptă spre Mama mea, prezentă aici. Umilirea mea este și a ei. Și în acest mod este străpuns sufletul ei. Ei îi datorez tunica smulsă de pe mine și care este un simbol al iubirii sale față de mine (cf. Mt 27,35).

Rezonanța noastră

Tunica ta, Doamne, ne face să medităm asupra unui moment de har și în același timp asupra evenimentelor care încalcă demnitatea omului.

Harul este cel al Botezului. Pruncului abia devenit creștin i se spune: "Ai devenit o făptură nouă și ai fost îmbrăcat cu Cristos. Această haină albă este semnul demnității tale. Ajutat de cuvintele și exemplul celor dragi ai tăi, păstreaz-o nepătată pentru viața cea veșnică" (Ritualul Botezului copiilor, Încredințarea hainei albe; cf. Gal 3,27). Aici se află adevărul cel mai profund al existenței umane.

În același timp, iubirea cu care păzești orice creatură ne face să ne gândim la situații teribile: traficul de ființe umane, condiția copiilor-soldat, munca ce devine sclavie, copii și adolescenți care sunt furați de ființa lor, răniți în intimitatea lor, profanați în mod barbar.

Tu ne determini să cerem cu umilință iertare celor care îndură aceste chinuri și să ne rugăm pentru ca în sfârșit să se dezvăluie conștiința celui care a întunecat cerul în viața persoanelor. În fața Ta, Isuse, reînnoim propunerea de "a învinge răul cu binele" (cf. Rom 12,21).

Rugăciune

Cele două căi

Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiți,

nu zăbovește pe calea păcătoșilor

și nu se așază în adunarea celor care batjocoresc,

dar își găsește plăcerea în legea Domnului

și la legea lui cugetă ziua și noaptea.

El este ca pomul sădit pe malul apei,

care dă rod la timpul potrivit;

frunzele lui nu se veștejesc

și în tot ceea ce face are succes (Ps 1,1-3).

*

Stațiunea a XI-a

Isus este pironit pe cruce

Catedra supremă a iubirii lui Dumnezeu

Din Evanghelia după Ioan (19,16.19)

Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit... Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor".

Sentimente și gânduri ale lui Isus

Îmi pironesc mâinile și picioarele. Brațele sunt deschise larg. Cuiele pătrund dureros în carnea mea. Sunt blocat în trup, dar liber în inimă, așa cum în mod liber am mers în întâmpinarea pătimirii mele (cf. Liturghierul Roman, Rugăciunea euharistică II). Liber pentru că sunt locuit de iubire, o iubire care ar vrea să-i includă pe toți.

Observ cine mă răstignește. Mă gândesc la cei care i-au poruncit asta: "Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac" (Lc 23,34). Alături de mine stau alți doi condamnați la răstignire. Unul dintre ei îmi cere să-mi amintesc de el când voi fi în împărăția mea. Da, îi spun: "Astăzi vei fi cu mine în paradis" (Lc 23,43).

Rezonanța noastră

Te privim, Isuse, pironit pe cruce. Și apar în conștiința noastră întrebări insistente: când va fi abolită pedeapsa cu moartea, practicată și astăzi în numeroase state? Când va fi eliminată orice formă de tortură și suprimarea violentă a persoanelor nevinovate? Evanghelia ta este cea mai trainică apărare a omului, a oricărui om.

Rugăciune

"Ai milă de noi!"

Doamne Isuse,

ai îmbrățișat crucea

pentru a ne învăța să ne dăm viața din iubire;

în ora morții ai dat ascultare tâlharului căit.

Mântuitor nevinovat,

ai fost numărat printre cei fărădelege

și te-ai supus judecății păcătoșilor.

(Liturgia ambroziană, Laudele din Vinerea Sfântă, Aclamații la Cristos Domnul)

Ai milă de noi!

*

Stațiunea a XII-a

Isus moare pe cruce

"O, Cristoase, Tu ne ești necesar" (Fericitul Paul al VI-lea)

Cuvintele lui Isus pe cruce

Isus a strigat cu glas puternic: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Mt 27,46; Mc 15,34). Așadar, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Apoi a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!" (In 19,26.27). Isus a zis: "Mi-e sete" (In 19,28); a spus: "S-a împlinit!" (In 19,30); și în sfârșit: "Tată, în mâinile tale încredințez duhul meu" (Lc 23,46).

Rezonanța noastră

Pe cruce, Isuse, te-ai rugat. Chiar în acest mod ai trăit culmea vocației și misiunii tale.

În acel moment te-ai adresat Mamei tale și discipolului Ioan. Prin ei, ni te adresai și nouă. Am fost încredințați Mamei tale. Ne-ai cerut s-o primim în viața noastră pentru a fi păziți de ea așa cum ai fost Tu.

Suntem puternic impresionați de faptul că, de-a lungul unei agonii care a durat ore, Tu ai strigat cu glas puternic la Dumnezeu cu cuvintele din Psalmul 21, care exprimă suferințele, dar și speranțele celui drept.

Evanghelistul Luca amintește că, puțin înainte de a muri, ai spus: "Tată, în mâinile tale încredințez duhul meu" (23,46). Răspunsul Tatălui va veni: va fi învierea ta.

Rugăciune

"Omnia nobis est Christus"

Ne ești necesar, Cristoase,

pentru a cunoaște ființa noastră și destinul nostru.

Ne ești necesar

pentru a regăsi motive adevărate ale fraternității dintre oameni,

fundamentele dreptății, comorile carității,

binele suprem al păcii.

Ne ești necesar, mare Răbdător al durerilor noastre,

pentru a cunoaște sensul suferinței.

Ne ești necesar, Învingător al morții,

pentru a ne elibera de disperare și de negare.

Tu ne ești necesar, Cristoase,

pentru a învăța iubirea adevărată și pentru a merge,

în bucuria și în forța carității tale,

pe drumul nostru obositor,

până la întâlnirea finală cu Tine,

iubit, așteptat, binecuvântat în veci.

(G.B. Montini, Scrisoarea pastorală Omnia nobis est Christus, 1955, rugăciune finală).

*

Stațiunea a XIII-a

Isus este coborât de pe cruce

Calea regală pentru Biserică

Din Evanghelia după Matei (27,54-56)

Atunci centurionul și cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus... au spus: "Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!". Erau acolo și multe femei... Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedeu.

Isus a trecut din această lume la Tatăl. Pătimirea sa ne dăruiește harul de a descoperi, în cadrul istoriei, pasiunea lui Dumnezeu față de om. Sfinții au răsplătit-o devenind discipoli și apostoli. La asta suntem chemați și noi.

Rezonanța noastră

"În Tine, Isuse - cuvânt făcut trup - suntem chemați să fim Biserica milostivirii.

În Tine - sărac prin alegere - Biserica este chemată să fie săracă și prietenă a săracilor.

Contemplând fața ta, fața noastră nu va putea să fie diferită de a ta.

Slăbiciunea noastră va fi forță și victorie dacă va reprezenta umilința și blândețea Dumnezeului nostru".

(Cf. Carlo Maria Martini, Scrisoare de prezentare a celui de-al 47-lea Sinod al Diecezei de Milano, 1 februarie 1995, în: Cuvinte adresate Bisericii, cuvinte adresate cetății, Bologna 2002, 986-989).

Să ne rugăm

Extinde, Tată,

la toată familia umană

împărăția dreptății și a păcii

pe care ai pregătit-o prin Fiul tău unicul născut,

regele și mântuitorul nostru.

Astfel pacea adevărată și preadulce va fi dăruită oamenilor;

săracii vor găsi dreptate;

vor fi mângâiați cei întristați

și toate triburile pământului vor fi binecuvântate în el,

Domnul nostru și Dumnezeul nostru,

care viețuiește și domnește cu tine, în unitatea Duhului Sfânt,

în toți vecii vecilor.

(Liturgia ambroziano a Orelor, vol. IV, Timpul de peste an, săptămâna a II-a, Vespere, joi).

*

Stațiunea a XIV-a

Isus este depus în mormânt

Păziți pentru totdeauna

Din Evanghelia după Ioan (19,38-40)

După acestea, Iosif din Arimateea... i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit și a luat trupul lui Isus. A venit și Nicodim... și a adus un amestec de smirnă și aloe, cam de o sută de litre. Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfășurat în giulgiuri, cu uleiurile aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei.

Sentimentele a doi prieteni ai lui Isus

Trupul condamnaților la răstignire era judecat nedemn nici măcar de înmormântare. Însă doi oameni cu autoritate, Iosif din Arimateea și Nicodim, au păzit în schimb cu grijă trupul lui Isus.

"Ce noroc pentru mine și pentru voi - ne spune Iosif din Arimateea - că am devenit discipoli ai lui Isus! (cf. Mt 27,57). Înainte stăteam ascuns. Acum în schimb găsesc în mine un mare curaj. L-am înfruntat până și pe Pilat pentru a avea trupul lui Iosif (cf. Mt 27,58). Mai mult decât curajul, au fost decisive afectul și bucuria. Sunt bucuros că am pus la dispoziție un mormânt nou, săpat în stâncă (cf. Mt 27,60). Vă spun vouă: Iubiți-l pe Mântuitorul nostru!".

Nicodim ar putea să adauge: "Am trăit în ore nocturne prima mea întâlnire cu Isus. Am fost invitat de el să mă renasc de sus (cf. In 3,2-15). Numai încet-încet am înțeles acele cuvinte ale sale. Acum sunt aici pentru a cinsti membrele sale. Am procurat cu plăcere un amestec de smirnă și aloe (cf. In 19,39). Dar adevărul este că El a făcut mult mai mult pentru mine: a parfumat viața mea!".

Maria vorbește inimii noastre

"Ioan a fost aproape de mine. Sub cruce credința mea a fost pusă la grea încercare. Așa cum s-a întâmplat deja la Betleem și apoi la Nazaret, și acum meditez în tăcere (cf. Lc 2,19.51). Mă încred în Dumnezeu. Nu este stinsă speranța mea de mamă. Încredeți-vă și voi! Pentru voi cer harul unei credințe puternice. Pentru cei care trec prin zile întunecate, consolarea".

Să ne rugăm

Bucură-te, Marie, cea plină de har,

Domnul este cu tine.

Binecuvântată ești tu între femei

și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus.

Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,

roagă-te pentru noi păcătoșii,

acum și în ceasul morții noastre. Amin.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 27.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat