Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la Duminica Floriilor - B (2015)

Isus s-a umilit pe sine. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a înălțat (cf. Fil 2,8-9).

Astăzi este Duminica Floriilor. Astăzi, Biserica retrăiește intrarea solemnă a lui Isus în cetatea Ierusalimului. Astăzi, Isus își reafirmă în mod solemn disponibilitatea de a împlini voința Tatălui de mântuire a lumii, prin patima și moartea sa pe lemnul crucii. Astăzi, Isus face un ultim efort de a câștiga încrederea în dragostea și divinitatea sa a poporului iudeu și a popoarelor păgâne adunate la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui. Astăzi, am intrat în săptămâna cea mai însemnată și cea mai sfântă a anului, pentru că astăzi am început să celebrăm cele mai însemnate și cele mai sfinte mistere ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea și învierea lui Isus.

În timpul ciumei din Milano, sfântul episcop Carol Boromeu (1538-1584), îmbrăcat în haine pocăință, desculț și cu cenușă pe cap, se ruga lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor poporului, spunând cu Moise când poporul și-a făcut un vițel de aur spre închinare: "Doamne, lovește-mă pe mine, dar cruță poporul meu" (Ex 32,32). Și ciuma a încetat. Exact așa a făcut și a zis Isus, în fața păcatului aducător de moarte al oamenilor. Și blestemul păcatului a încetat.

Sărbătoarea Floriilor constituie pentru întreaga omenire o chemare cerească de a descoperi și de a primi iubirea lui Dumnezeu, care l-a dat pe Fiul său, Isus, ca jertfă pentru păcatele noastre și pentru mântuirea noastră (cf. In 3,16). Isus, încă din veșnicie, a răspuns voinței Tatălui: "Iată vin să împlinesc voința ta, Dumnezeule" (Evr 10,7). Și tot din veșnicie a spus: "Eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns fața de la cei care mă insultau și mă scuipau" (Is 50,5-7).

Într-adevăr, "Isus, care din fire este Dumnezeu, nu a ținut morțiș la egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce" (Fil 2,6-7). El a venit în lume pentru a împlini voința Tatălui de mântuire a lumii și pentru ca noi, oile sale, să avem viață și s-o avem din belșug (cf. In 10,10), prin pătimirile, moartea și învierea sa.

Isus Cristos, venind în lume, s-a făcut fratele nostru (cf. Mt 25,40), s-a făcut prietenul nostru (cf. In 15,14), s-a făcut învățătorul nostru (cf. Mt 23,8), s-a făcut Dumnezeul și mântuitorul nostru (cf. Is 44,3). Isus, în calitatea sa de frate, de prieten, de învățător, de Dumnezeu și de mântuitor, ne-a învățat știința mântuirii, ne-a ajutat în toate necazurile vieții, ne-a vindecat bolile și rănile, ne-a eliberat de toți dușmanii noștri temuți, diavolul și lumea rea, ne-a înviat morții; dar mai ales a murit pentru păcatele noastre și a înviat spre învierea, odihna și fericirea noastră veșnică.

Așa cum spun multe locuri din Biblie, Fiul lui Dumnezeu, venind în lume, s-a făcut: ochi pentru orb, picior pentru șchiop, sprijinitor pentru văduvă, apărător pentru orfan, speranță pentru deznădăjduit, braț puternic pentru cel căzut, călăuză pentru cel rătăcit, pâine pentru cel flămând, apă vie pentru cel însetat, răscumpărător pentru cel păcătos, speranță de viață pentru cel ce moare și odihnă veșnică pentru oricine crede în el (cf. Iob 29,15-16).

Cu toate acestea, mulți l-au urât fără temei și l-au respins (cf. In 15,25), voind semne suplimentare.

Este o poveste cutremurătoare, cu un orfan francez care, în anul 1870, a fost înfiat și crescut regește de o familie bună creștină. Dar, în timpul Revoluției Franceze, acest orfan a ghilotinat pe binefăcătorii săi.

Pentru astfel de oameni ingrați, ca evreii și ca orfanul acesta, Isus a plâns la intrarea sa în Ierusalim (cf. Lc 13,34). Pentru astfel de oameni ingrați, ca evreii și ca orfanul acesta, și sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) plângea zicând: "Plâng pentru că iubirea nu este iubită"!

Dar mult mai mulți au fost oamenii care l-au primit, iubit și urmat pe Isus. Amintesc aici doar puțini oameni iubitori de Isus, care au legătură cu intrarea lui Isus în Ierusalim și cu patima și moartea sa. Astfel, mulți l-au iubit și slujit ca femeia din casa lui Simon Leprosul, care l-a uns pe Isus cu ulei parfumat, așa cum se ung luptătorii înainte de a intra în arenă (cf. Mc 14,3); mulți l-au slujit ca femeile pioase din avutul lor (cf. Mc 15,40); mulți l-au urmat pe calea învățăturilor sale ca ucenicii săi; mulți care și-au așternut hainele pe jos și fluturau ramuri înverzite (cf. Mc 11,8), primindu-l ca pe marii regi (cf. 1Rg 1,38; 2Rg 9,13) și ca pe marii preoți (cf. 1Mac 13,51), și cinstindu-l ca pe Domnul lor, cântându-i Osana (cf. Lev 23,40; Mc 11,9-10); mulți alții, chiar străini, au început să creadă în el, greci (cf. In 12,20), romani (cf. Mt 27,54) și chiar răufăcători (cf. Lc 23,42). Pentru toți aceștia și pentru toți care vor crede în el de-a lungul veacurilor, Isus a intrat astăzi în Ierusalim, pentru a le aduce vestea cea bună a apropiatei lor mântuiri prin crucea sa.

Sheldon Allan "Shel" Silverstein (1930-1999), un poet și dramaturg american, a scris o poveste intitulată: "Copacului generos și fericit". În această poveste este vorba despre un copac care s-a împrietenit cu un copil. Copilul venea zilnic la copac și se juca la umbra lui, iar copacul îl mângâia cu ramurile sale; pentru acest copil, copacul înverzea, înflorea și rodea fructe plăcute la gust. Și așa se întâmpla de mai mulți ani de zile și amândoi erau fericiți. Dar, a venit și vremea despărțirii. Copilul crescând mare a trebuit să plece și să-și facă un rost în viață, iar copacul a rămas singur. După mai mult timp copilul s-a întors să-și vadă pomul iubit, iar pomul fericit i-a zis: "Cațără-te pe trunchiul meu, fă-ți leagăn din ramurile mele, mănâncă fructele mele, joacă-te la umbra mea și fii fericit"! Sunt prea mare să mă mai pot cățăra pe copaci, i-a răspuns acesta. Am venit la tine ca să mă ajuți. Am nevoie de niște bani, a zis tânărul, poți să mă ajuți? Da, ia fructele mele și vinde-le! Mai târziu, copilul crescut mare, s-a întors și i-a zis: Am nevoie de o casă, poți să mă ajuți? Da, taie ramurile mele și fă-ți o casă! Lângă casa pe care și-a construit-o era un lac. Copilul, de acum matur, a venit la copac și i-a zis: Am nevoie de o barcă pentru a pescui, poți să mă ajuți? Da, taie trunchiul meu și fă-ți o barcă, a răspuns copacul fericit. După ani, copilul ajuns bătrân, s-a întors și i-a zis: Sunt prea obosit, poți să mă ajuți? Da, așează-te pe ciotul meu, i-a spus copacul fericit și, odihnește-te!

Dacă îl vom pune în locul copacului generos și fericit pe Isus; dacă ne vom pune în locul copilului pe unul fiecare dintre noi; dacă vom pune în locul ramurilor copacului, care au fost începutul dăruirii de sine, ramurile verzi din mâinile noastre, vom obține înțelesul sărbătorii Floriilor, pe care o celebrăm an de an. Asemenea copacului generos din povestire, Isus s-a jertfit în întregime pentru ajutorul, mântuirea și fericirea veșnică a tuturor celor care în decursul vieții pământești vor crede în el, îl vor iubi și îl vor sluji.

Noi creștinii, prin ramurile verzi din sărbătoarea Floriilor, facem aducere aminte a începutului jertfei lui Cristos, începută de Florii și desăvârșită pe Calvar.

Isus, prin intrarea sa triumfală în Ierusalim, înconjurat de mulțimea celor care îl iubesc, anticipează și simbolizează intrarea sa glorioasă în cer, însoțit de toți cei care vor crede în el, îl vor iubi și îl vor sluji.

Isus a intrat astăzi în Ierusalim pe un asin, animalul de povoară al regilor pașnici, care vin pentru a aduna oile Domnului și nu pentru a le împrăștia, care vin pentru a hrăni și nu pentru a le ucide. Așa au intrat David, Solomon și Iehu în Ierusalim. Regii cuceritori au intrat în Ierusalim pe armăsari puternici, dar ei au venit pentru a împrăștia, a răpi și a ucide oile ca, Haman și ca Antioh Epifanul. Isus, regele pașnic și umil al iudeilor, a intrat în Ierusalim pe un asin, pentru a arăta că el îl slujește pe Tatăl ceresc și pe oameni, în umilință și pace; pentru a arăta că el a venit pentru aduna oile risipite, pentru a le ocroti (cf. Lc 13,24) și pentru a arăta că el a venit pentru a le hrăni cu trupul și sângele său, spre viața cea veșnică (cf. Mc 14,22-24).

Prin relatarea acestui fapt, Biblia vrea să ne spună că noi suntem cei care trebuie să-l purtăm pe Isus astăzi în lume, cu umilință și pace. Astăzi, noi suntem cei prin care Isus vorbește lumii. Astăzi, noi suntem Biblia în imagini, care îl arătăm pe Isus lumii grăbite. De aceea, încă din Vechiul Testament, Dumnezeu ne-a cerut inima, ochii și ființa întreagă, pentru a-l putea arăta lumii pe Isus (cf. Prov 23,26).

La intrarea lui Isus în Ierusalim, cei mai vocali dintre cei care îi cântau "Osana" lui Isus au fost copii și tinerii (cf. Mt 21,15). S-ar putea ca atunci când, în anul 1985, după ce ONU a proclamat Anul internațional al Tineretului, an în care și Sfântul Părinte Papa Ioan Paul II i-a chemat pe tineri la Roma pentru a celebra împreună Floriile, și apoi când a instituit Ziua Mondială a Tineretului în ziua de Florii a fiecărui an, să fi avut în vedere faptul că, în lumea mută de astăzi, în care tot mai puțini îi mai cântă "Osana" lui Isus, copii și tinerii ar fi o soluție pentru a reaprinde focul credinței și al iubirii de Isus în lume. Iar Papa Francisc le spune copiilor și tinerilor în anul acesta, 2015, și prin ei și tuturor creștinilor că, pentru a împlini dorința Bisericii de a reaprinde credința și iubirea față de Isus în lume, trebuie să aibă mereu o inimă curată (cf. Mt 5,8); căci numai în inima curată nu locuiesc niciodată: gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false și blasfemiile (cf. Mt 15,19); pentru că numai în cei cu inima curată este disponibilitate continuă pentru primirea cuvântului divin, pentru sărbătoarea iubirii și pentru misiune printre oameni; pentru că numai cei cu inima curată îl vor putea vedea pe Dumnezeu pentru toată veșnicia (cf. Mt 5,8).

Biblia ne spune că "După ce Dumnezeu în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul său" (Evr 1,1-2). Asta vrea să ne spună: chemarea divină la mântuire, prin Isus, este ultima încercare a lui Dumnezeu de a salva lumea. Plânsul lui Isus de la intrarea sa în Ierusalim este pentru cei care vor pierde această ultimă ocazie (cf. Lc 19,42-44). Distrugerea Ierusalimului și robia evreilor care l-au refuzat pe Isus simbolizează distrugerea tuturor siguranțelor și robia veșnică la diavol a tuturor celor care îl vor refuza pe Isus ca mântuitor personal.

Astăzi, de Florii, când medităm patimile și moartea lui Isus, trebuie să recunoaștem și complicitatea noastră la actul răstignirii. Nu le putem atribui chinurile și răstignirea Domnului numai evreilor fanatici și romanilor păgâni de atunci, căci și noi, ori de câte ori ne lăsăm stăpâniți de păcat, îl răstignim din nou pe Isus (cf. Evr 6,6).

Psalmistul ne spune că Isus pe cruce a strigat: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit" (Ps 21/22,2). Isus a fost, este, și va fi Fiul cel preaiubit al Tatălui ceresc. Și cu toate acestea, Tatăl ceresc n-a putut privi spre Isus pe cruce. De ce? Din cauza păcatului nostru luat asupra sa. De aici putem vedea cât de mult urăște Dumnezeu păcatul, că nici nu poate privi spre el, nici când este purtat de Isus.

Ce este de făcut? Să renunțăm la păcat să părăsim calea cea largă, calea pe care am urmat-o până acum (cf. Evr 12,1; Mt 7,13-14) și să ne convertim (cf. Fap 2,37-38). Așa cum drumul spre Ierusalimul pământesc trece obligatoriu prin muntele Măslinilor, muntele jertfelor (cf. Num 19,1), muntele unde a plâns Isus cu lacrimi de sânge (cf. Lc 22,39), muntele unde și David cel prigonit de fiul său Absalon și de Șimei a plâns (cf. 2Sam 15,30); tot astfel drumul nostru spre Ierusalimul ceresc, drumul nostru spre deschiderea mormintelor (cf. Zah 14,4) și spre înălțarea la cer cu Isus (cf. Fap 1,12) trece tot prin muntele Măslinilor, adică prin muntele jertfelor și al plânsului pentru păcate.

Un preot, ajuns la o tânără muribundă, i-a spus să repete după el: Isuse, îmi pare rău de păcate! Isuse, iartă-mă! Isuse, mântuiește-mă! Isuse, te iubesc! În fața lui Isus răstignit, Biserica ne cheamă și pe unul fiecare dintre noi păcătoșii să spunem astăzi și totdeauna: Isuse, îmi pare rău de păcate! Isuse, iartă-mă! Isuse, mântuiește-mă! Isuse, te iubesc!

Deși sărbătoarea Floriilor începe cu intrarea lui Isus în Ierusalim pentru a împlini în umilință și ascultare față de Tatăl ceresc jertfa crucii, ea nu se termină la cruce, ci la învierea lui, pe care o vom celebra duminica viitoare. De aceea, versetul de la evanghelie ne spune: "Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume" (cf. Fil 2,7-9).

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 33.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat