Exerciţii spirituale ale Curiei Romane

Jos masca!

Pentru a întreprinde un corect drum de convertire în Postul Mare este nevoie înainte de toate să se redescopere "adevărul cel mai profund despre noi înşine, să ieşim la lumină" şi "să ne dăm jos orice mască, orice ambiguitate". Cu această chemare puternică de a relua cu sinceritate în mână propria istorie carmelitul Bruno Secondin a încheiat, în meditaţia de după amiază de luni, 23 februarie 2015, reflecţia din a doua zi a exerciţiilor spirituale de Postul Mare care se desfăşoară la Ariccia pentru papa şi Curia Romană.

Urmând experienţa lui Ilie descrisă de Scripturi, predicatorul a pus în confruntare "clandestinitatea" din care profetul este chemat de Domnul să iasă, cu acea clandestinitate în care adesea ne ascundem şi care de multe ori este mascată de o religiozitate numai exterioară, lipsită de curajul adevărului.

Bază a reflecţiei predicatorului a fost capitolul 18 din Prima Carte a Regilor, cu poporul lui Israel şi regele Ahab vlăguiţi de lunga foamete provocată de cultul idolatric faţă de Baal şi cu Ilie chemat de Domnul să se prezinte la Ahab pentru a-l readuce pe calea dreaptă. N-a fost o lectură continuă ci o referinţă la scene, personaje care pot să lumineze meditaţia personală şi să devină pentru fiecare provocări, referinţe, sugestii.

Fir conducător a fost "ieşirea la lumină", eliberarea de "ambiguităţi" şi a avea "curajul" unei vieţi autentic creştine.

Primul care este chemat să iasă din clandestinitate este tocmai Ilie: "Mergi la Ahab" îi spune Domnul. Ilie, cel de neoprit, miticul profet care poate dispărea dintr-un moment în altul, trebuie să se reveleze şi să înfrunte riscul de a întâlni pe regele care-l vede ca pe un duşman. Este o provocare pentru cei care în Biserică îşi fac în schimb calculele lor, amânând încontinuu, sunt "victime ale cuvintelor şi diplomaţiilor" şi "se dau înapoi". În schimb pentru creştin "există mereu noi aventuri" de la care nu se pot sustrage "cu scuza ameninţărilor unui Ahab care-i la rând" sau pentru că sunt condiţionaţi de mituri, de prejudecăţi cu privire la persoane, de convenienţele "prieteniilor şi echipelor".

Un alt personaj care este chemat să iasă la lumină este Obadia, majordomul lui Ahab trimis de rege pentru a-l contacta pe Ilie. Obadia este reprezentantul unei conştiinţe sfâşiate care nu uită că aparţine unei tradiţii diferite dar, în acelaşi timp, "nu renunţă la avantajele puterii". Este ca atâţia şi astăzi: înfricoşat, în pofida stimulentului interior care-l cheamă la apărarea adevărului.

Şi lui, nu numai poporului - iată următorul personaj - Ilie îi adresează chemarea puternică: "Până când vă veţi clătina în două părţi?". Este ca şi cum, a amintit părintele Secondin, le-ar transmite lor şi tuturor şi astăzi: "Terminaţi-o cu teatrul acesta!".

Şi la acest punct apare o realitate foarte dură: poporul tace, nu răspunde: "sistemul a ucis conştiinţa sa". De câte ori, încă acum, a comentat predicatorul, "regimurile, sistemele sleiesc popoarele"; de câte ori rămânem "spectatori înfricoşaţi" în faţa războaielor făcute prin procură; şi, pentru a rămâne în cadrul vieţii religioase, de câte ori ne lăsăm fascinaţi de "aparate elefantice, mega-catedrale, mega-complexe", dintr-o metodologie care se lasă condusă de glorie şi uită săracii.

Iată, aşadar, că Ilie convoacă poporul şi îl provoacă la o ordalie, la o probă a focului care pune în confruntare presupusa putere a lui Baal cu aceea a Domnului lui Israel. Şi poporul este atras de această formă de "religiozitate spectaculoasă", lucru care din păcate se întâmplă şi astăzi când credinţa "este măsurată cu statistici" şi se rezolvă în "manifestări în care nu se ştie dacă suntem în faţa unui happening sau a unei credinţe adevărate". Însă, a afirmat carmelitul, este important gestul profetului care "se apropie de popor pentru a-l implica".

Un concept preluat şi în prima meditaţie de marţi 24: "Avem curajul de a implica poporul, sau facem turul celor şapte biserici înainte de a-l interpela?". Deci este o idee pentru a reflecta asupra anumitor alegeri ale Bisericii din timpul nostru: "Tratăm lucrurile importante cu câţiva apropiaţi sau ştim că avem o strategie de vizibilitate care elimină sistemul?". Câtă suferinţă, de exemplu, "ne-au provocat anumite teme sensibile", a spus părintele Secondin, şi a adăugat: "Nu trebuie să ascundem scandalurile noastre" şi este important ca "victimele nedreptăţii să fie duse la vindecare cu umilinţa noastră de a recunoaşte greşelile".

Recunoaşterea păcatelor Bisericii a apărut şi cu referinţă la un alt episod. Pornind de la gestul teribil al lui Ilie care porunceşte să fie ucişi profeţii lui Baal, predicatorul a invitat, de fapt, să ne amintim că Biserica în istoria sa a fost capabilă de acte violente. "Şi noi am ars persoane, am ucis", a spus el. Şi a subliniat că astăzi atâta violenţă se poate exprima sub alte forme, "chiar şi fără sabie", folosind de exemplu forţa năvalnică a limbii şi chiar noile mijloace de comunicare: "Uneori şi tastatura ucide mai mult decât sabia!".

Acesta este unul dintre aspectele pe care carmelitul le-a scos în evidenţă în ziua în care, continuând în lectura acţiunii lui Ilie, a trecut să analizeze o altă atitudine necesară pentru convertire: după curajul de a ieşi la lumină, de a spune adevărul despre sine însuşi, de a arunca masca ce anesteziază conştiinţele noastre, vine necesitatea de a porni pe "cărări de libertate" şi de a elimina acele atitudini care ne fac "să ne clătinăm în două părţi" şi de a lăsa spaţiu lui Dumnezeu.

Văzând cum Ilie îşi bate joc de ritualitatea violentă şi scenografică pe care poporul lui Israel o foloseşte pentru a-l invoca pe Baal, părintele Secondin a făcut aluzie la un anumit cult "gălăgios, superstiţios" care încă se întâlneşte şi care "nu edifică adevărata credinţă". Care sunt - s-a întrebat - idolii noştri? Lista este lungă: "orgoliu, ambiţie, cultură, carieră". Dar, şi aici vine pasul înainte, nu putem să ne îndoim de milostivirea lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu este focul, "milostivirea care şterge totul, transformă totul".

Pentru aceasta Ilie reconstruieşte un altar cu cele douăsprezece pietre care amintesc cele douăsprezece triburi ale lui Israel: vrea să-i recheme pe toţi la o identitate. Şi dacă şi poporul este refractar să se întoarcă pe căile drepte, acest lucru nu-l înfricoşează pe Dumnezeu, pentru că el "rămâne fidel şi disponibil". Dumnezeu este mereu "o îmbrăţişare de milostivire". Şi atunci, a spus predicatorul, trebuie "să se ia de mână trezirea conştiinţei oamenilor", să se utilizeze - aşa cum a fost capabil să facă Ilie - strategii inteligente şi forţa limbajului simbolurilor. Însă pentru a face asta este nevoie înainte de toate să ne întrebăm: "Inima noastră aparţine realmente Domnului" sau ne mulţumim cu atitudini exterioare? "Rugăciunea noastră este îndrăzneaţă şi invocă binele poporului?". E "cadenţată de un simţ eclezial?". Simţim urgenţa de a trăi experienţe puternice, extraordinare, care lasă semnul, sau ne mulţumim?

(După L'Osservatore Romano, 25 februarie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.