Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 18 februarie 2015

Familia - 4. Fraţii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În drumul nostru de cateheză despre familie, după ce am luat în considerare rolul mamei, al tatălui, al copiilor, astăzi este rândul fraţilor. "Frate" şi "soră" sunt cuvinte pe care creştinismul le iubeşte mult. Şi, graţie experienţei familiale, sunt cuvinte pe care toate culturile şi toate epocile le înţeleg.

Legătura fraternă are un loc special în istoria poporului lui Dumnezeu, care primeşte revelaţia sa în miezul experienţei umane. Psalmistul cântă frumuseţea legăturii fraterne: "Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!" (Ps 132,1). Şi acest lucru este adevărat, fraternitatea este frumoasă! Isus Cristos a dus la plinătatea sa şi această experienţă umană a faptului de a fi fraţi şi surori, asumând-o în iubirea trinitară şi potenţând-o aşa încât să meargă mult peste legăturile de rudenie şi să poată depăşi orice zid de înstrăinare.

Ştim că atunci când raportul fratern se ruinează, când se ruinează raportul dintre fraţi, se deschide drumul la experienţe dureroase de conflict, de trădare, de ură. Relatarea biblică despre Cain şi Abel constituie exemplul acestui rezultat negativ. După uciderea lui Abel, Dumnezeu îl întreabă pe Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" (Gen 4,9a). Este o întrebare pe care Domnul continuă s-o repete în fiecare generaţie. Şi din păcate, în fiecare generaţie nu încetează să se repete şi răspunsul dramatic al lui Cain: "Nu ştiu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Gen 4,9b). Ruperea legăturii dintre fraţi este un lucru urât şi rău pentru omenire. Şi în familie, câţi fraţi se ceartă pentru lucruri mici, sau pentru o moştenire, şi apoi nu-şi mai vorbesc, nu se mai salută. Acest lucru este urât! Fraternitatea este un lucru mare, când ne gândim că toţi fraţii au locuit în sânul aceleiaşi mame timp de nouă luni, vin din trupul mamei! Şi nu se poate rupe fraternitatea. Să ne gândim un pic: toţi cunoaştem familii care au fraţii dezbinaţi, care s-au certat; să-i cerem Domnului pentru aceste familii - poate că în familia noastră există unele cazuri - ca să le ajute să-i reunească pe fraţi, să reconstituie familia. Fraternitatea nu trebuie să se rupă şi atunci când se rupe se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Cain şi Abel. Când Domnul îl întreabă pe Cain unde era fratele său, el răspunde: "Dar eu nu ştiu, nu-mi pasă de fratele meu". Acest lucru este urât, este un lucru foarte, foarte dureros de auzit. În rugăciunile noastre mereu să ne rugăm pentru fraţii care sunt dezbinaţi.

Legătura de fraternitate care se formează în familie între copii, dacă are loc într-un climat de educaţie la deschiderea spre alţii, este marea şcoală de libertate şi de pace. În familie, între fraţi se învaţă convieţuirea umană, cum trebuie să se convieţuiască în societate. Probabil nu suntem mereu conştienţi de asta, dar tocmai familia e cea care introduce fraternitatea în lume! Pornind de la această primă experienţă de fraternitate, hrănită de afectele şi de educaţia familială, stilul fraternităţii se iradiază ca o promisiune asupra întregii societăţi şi asupra raporturilor dintre popoare.

Binecuvântarea pe care Dumnezeu, în Isus Cristos, revarsă asupra acestei legături de fraternitate, o dilată într-un mod inimaginabil, făcând-o capabilă să depăşească orice diferenţă de naţiune, de limbă, de cultură şi chiar de religie.

Gândiţi-vă ce devine legătura dintre oameni, chiar foarte diferiţi între ei, când pot să spună despre un altul: "Acesta este chiar ca un frate, aceasta este chiar ca o soră pentru mine"! Este frumos acest lucru! Istoria a arătat suficient, de altfel, că şi libertatea şi egalitatea, fără fraternitate, se pot umple de individualism şi de conformism, chiar de interes personal.

Fraternitatea în familie străluceşte în mod special când vedem grija, răbdarea, afectul cu care sunt înconjuraţi frăţiorul sau surioara mai slabi, bolnavi, sau purtători de handicap. Fraţii şi surorile care fac asta sunt foarte mulţi, în toată lumea, şi probabil nu apreciem suficient generozitatea lor. Şi când fraţii sunt mulţi în familie - astăzi am salutat o familie care are nouă copii: cel mai mare, sau cea mai mare, îl ajută pe tata, pe mama, să-i îngrijească pe cei mai mici. Şi este frumoasă această muncă de ajutor între fraţi.

A avea un frate, o soră care te iubeşte este o experienţă puternică, de neplătit, de neînlocuit. În acelaşi mod se întâmplă pentru fraternitatea creştină. Cei mai mici, cei mai slabi, cei mai săraci trebuie să ne înduioşeze: au "drept" să ne ia sufletul şi inima. Da, ei sunt fraţii noştri şi ca atare trebuie să-i iubim şi să-i tratăm. Când se întâmplă asta, când săracii sunt de-ai casei, însăşi fraternitatea noastră reia viaţă. De fapt, creştinii merg în întâmpinarea săracilor şi a celor slabi nu pentru a asculta de un program ideologic, ci pentru că exemplul şi cuvântul Domnului ne spun că toţi suntem fraţi. Acesta este principiul iubirii lui Dumnezeu şi al oricărei dreptăţi între oameni. Vă sugerez un lucru: înainte de a termina, îmi lipsesc puţine rânduri, în tăcere, fiecare dintre noi să ne gândim la fraţii noştri, la surorile noastre, şi în tăcere din inimă să ne rugăm pentru ei. O clipă de tăcere.

Iată, cu această rugăciune i-am adus pe toţi, fraţi şi surori, cu gândul, cu inima, aici în piaţă pentru a primi binecuvântarea.

Astăzi mai mult ca oricând este necesar a readuce fraternitatea în centrul societăţii noastre tehnocratice şi birocratice: atunci şi libertatea şi egalitatea vor lua intonaţia lor corectă. De aceea, să nu privăm cu inimă uşoară familiile noastre, din supunere sau din frică, de frumuseţea unei ample experienţe fraterne de fii şi fiice. Şi să nu pierdem încrederea noastră în lărgimea de orizont pe care credinţa este capabilă să o scoată din această experienţă, iluminată de binecuvântarea lui Dumnezeu.

_______________

APEL

Aş vrea iar să invit să ne rugăm pentru fraţii noştri egipteni care în urmă cu trei zile au fost ucişi în Libia numai pentru faptul că erau creştini. Domnul să-i primească în casa sa şi să dea întărire familiilor lor şi comunităţilor lor.

Să ne rugăm şi pentru pacea în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, amintindu-i pe toţi răposaţii, răniţii şi refugiaţii. Comunitatea internaţională să găsească soluţii paşnice la situaţia dificilă din Libia.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.