Reflecţie la Miercurea Cenuşii, prima zi din Postul Mare - 2015

Postul Mare este un timp fericit când se trece de la starea de om pierdut la starea de om mântuit.

Preluând un cuvânt al sfântului apostol Paul, Biserica ne spune că timpul Postului Mare, pe care îl începem în Miercurea Cenuşii, este un timp de har în care păcătoşii pot trece de la starea de om pierdut la starea de om mântuit, primind jertfa lui Isus de la cruce şi împăcându-se astfel cu Dumnezeu (cf. 2Cor 5,20-6,2).

De aceea, în acest timp de 40 de zile, timp în care rememorăm pătimirile mântuitoare ale lui Isus, răsună chemarea sa: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" (Mc 1,15).

Toţi oamenii sunt păcătoşi şi toţi au nevoie convertire şi pocăinţă. Noe a dovedit aceasta imediat după ce a coborât din arcă. Neconştientizarea acestei realităţi i-a condus pe fariseii din timpul lui Cristos, oamenii care se credeau drepţi, la părerea că chemarea la convertire şi pocăinţă nu ar fi şi pentru ei.

Într-o zi, preotul unei biserici a văzut la Împărtăşanie un delicvent abia eliberat din închisoare şi pe care judecătorul îl trimisese după gratii. După Liturghie, preotul i-a zis judecătorului: "Azi am văzut o minune". "Care?", a întrebat judecătorul. "Delicventul la Împărtăşanie". "Nu delicventul a fost o minune, ci eu am fost o minune". "Cum aşa?" a întrebat preotul. "Delicventului, conştient de păcătoşenia sa, i-a venit uşor să meargă la Spovadă şi Împărtăşanie. Pe când eu, care mă trag din familie bună, care am fost învăţat să fiu religios din copilărie, care nu am făcut niciodată fapte reprobabile, care sunt cinstit de toţi oamenii, mi-e mi-a fost mai greu să mă recunosc păcătos, să îngenunchez la Spovadă şi apoi să vin în rând cu delicventul la împărtăşanie. Minunea a fost cu mine, nu cu delicventul". Trebuie să venim la Isus nu numai cu păcatele, ci şi cu faptele noastre bune pline de mândrie, ca să fie purificate de Isus. Iar asta este foarte greu şi o vedem din purtarea fariseilor din evanghelia de astăzi (cf. Mt 6,1-6.16-18).

Biblia ne spune că, atunci când un bărbat israelit se căsătorea, timp de un an era scutit de a merge la război şi de multe alte lucruri. Însă nu era scutit de a lua parte de la adunarea solemnă de pocăinţă şi post. De fapt, nu era scutit nimeni, începând de la pruncul de la sân până la bătrânul sătul de zile, începând de la regele de pe tron până la ultimul rob. Însă din această manifestare publică de convertirea şi pocăinţă nu trebuia să lipsească sinceritatea. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al milei, însă dacă gândim că putem primi mila fără a o oferi, aşteptările ne vor fi înşelate.

De aceea, profeţii Ioel şi David, pentru a arăta că toţi sunt păcătoşi şi că toţi au nevoie de convertire, i-a chemat la pocăinţă, cu părăsirea păcatului, cu post, cu plâns şi cu jale pe toţi oamenii, indiferent de vârstă şi funcţie şi să strige către Dumnezeu: "Îndură-te, Doamne, de poporul tău" (Ioel 2,17); "Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit!" (Ps 51,3). "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule!" (Ps 51,10).

Justiţia umană şi justiţia divină au prevederi care dau ocazia unui om greşit să-şi poată scurta pedeapsa sau chiar să scape de ea, prin recunoaşterea vinovăţiei, prin colaborare cu judecătorii, printr-o purtare bună în timpul executării pedepsei şi prin fapte nobile în folosul comunităţii. O asemenea ocazie de har, din punct de vedere spiritual, pentru orice păcătos, pentru orice fiu al lui Adam şi al Evei, este timpul Postului Mare, când ne putem scurta pedepsele şi chiar putem să scăpăm definitiv de ele.

Deci, timpul Postului Mare este un timp de har prin care putem trece de la starea de om pierdut la starea de om mântuit, pentru că în acest timp, în chip sacramental, Isus Cristos îşi începe dureroasa sa pătimire şi moarte, care se va încheia cu învierea, înălţarea şi glorificare cu sufletul şi trupului său, luat de la noi. Prin dureroasa sa pătimire şi moarte, Isus va plăti Tatălui ceresc imensa datorie lăsată de păcatul lui Adam şi al Evei, datorie sporită şi agravată şi de păcatele noastre, şi va primi în schimb pentru noi învierea, înălţarea şi glorificarea la dreapta Tatălui; împărăţia cerurilor, ospăţul ceresc şi viaţa veşnică.

În al doilea rând, în acest timp sfânt al Postului Mare, din mila lui Dumnezeu, care l-a dat pe Isus ca jertfă pentru noi, rugăciunile, jertfele şi faptele noastre bune primesc o mai mare greutate de har.

Un asemenea timp de har, când Isus îşi începuse pătimirile sale glorioase, au primit sfântul Petru şi ceilalţi apostoli, iudeii şi păgânii pioşi care n-au fost de acord cu răstignirea lui Isus, sfântul Ioan Gualbert care şi-a iertat duşmanul de moarte şi a făcut pocăinţă în Postul Mare, care rapid şi-au schimbat starea de pierdut în păcate cu starea de mântuit prin har; alături de ei, acum am primit şi noi acest timp de har.

Să ne folosim bine de el, căci mulţi dintre noi s-ar putea să nu mai prindă un astfel timp de har.

Postul Mare este un timp când creştinul este chemat să se gândească soarta sa veşnică; este un timp în care omul este chemat să se elibereze de constrângerile păcatului; este un timp în care omul este chemat ca prin convertire şi pocăinţă să se împace cu Dumnezeu şi cu aproapele; este un timp de rugăciune, pomană, post şi fapte bune; este un timp de reflecţie şi de meditaţie asupra celor veşnice.

Când primeşti iertarea şi iubirea lui Dumnezeu, trebuie să îi faci părtaşi şi pe alţii de ea. Odată, o femeie din Puerto Rico a avut contact cu biserica şi, ulterior, a devenit membră. După convertire, femeia a venit la păstorul bisericii şi i-a spus: "Vreau să fac ceva ca să ajut lucrarea bisericii". Pentru că iubea copiii, a instalat-o într-unul din autobuzele bisericii care circulau în acea zonă şi duceau copiii la şcoală. I s-a încredinţat copilul cel mai chinuit acasă şi cu înfăţişarea cea mai amărâtă din autobuz; ea îl lua şi-l aşeza în poala ei şi-i şoptea mereu singurele cuvinte din engleză pe care le ştia: "Eu te iubesc. Isus te iubeşte". Într-o zi, spre uimirea ei, băiatul i-a răspuns bâlbâit: "Şşşi e-e-eu t-t-te iuuu-bbb-esc." Şi a îmbrăţişat-o tare-tare. Chiar în ziua acea copilul a murit, dar a murit fericit ştiind că Isus şi acea femeie îl iubesc.

Milosteniile, rugăciunile şi posturile sunt practici duhovniceşti are poporului ales, sunt nişte practici duhovniceşti bine plăcute lui Dumnezeu, sunt practici sfinte reconfirmate de Isus, sunt practici pioase şi de mare folos şi pentru mântuirea noastră. Numai că în aceste practici sfinte, plăcute lui Dumnezeu şi de mare folos pentru mântuire, s-a amestecat satana şi, le-a schimbat direcţia, dinspre Dumnezeu spre persoana proprie şi spre lume, furându-le bogăţia spirituală. Pentru o mică laudă de la oameni, diavolul îl face pe om să piardă comorile veşnice! Făţarnicul afişează pe chipul său: mâhnirea, regretul şi căinţa pentru păcate, dar în adâncul inimii ascunde mulţumirea de sine şi dorinţa de a fi văzut.

Postul, rugăciunea şi pomana trebuie făcute cu o asemenea discreţie, încât: "Să nu ştie stânga ce face dreapta". "Să nu ştie stânga ce face dreapta" este o expresie orientală, unde mâna dreaptă şi mâna stângă simbolizează o prietenie apropiată. Prin această expresie, Isus a voit să spună că nici cei mai apropiaţi prieteni de-ai noştri nu trebuie să ştie de faptele noastre de dragoste faţă de aproapele. Isus recurge la această exprimare metaforică pentru a ne spună şi că faptele noastre de caritate trebuie făcute numai pentru Tatăl nostru ceresc, şi nu pentru a dobândi notorietate în faţa oamenilor.

Talmudul, o carte de pietate ebraică, ne spune că şi expresia "în ascuns" exprimă ceva tainic, căci ea este în strânsă legătură cu "încăperea darurilor tainice" din lăuntrul templului, unde chiar şi săracii puteau veni să-şi aducă umilele lor ofrande şi chiar să ceară ajutor.

"A fi văzut de alţii" derivă din grecescul "theaomai", care înseamnă "a juca teatru pentru aplauze". Dar într-o zi cortina va cădea, teatrul şi aplauzele vor înceta şi toţi comedianţii spirituali vor spune atunci cu Cezar August (63 î.C.-14 d.C) şi cu Francois Rabelais (1494-1553): "Trageţi cortina, comedia s-a sfârşit!"

Din rândul comedianţilor tragici, Biblia aminteşte pe Simon Fariseul, care l-a primit pe Isus în casa sa pentru a câştiga notorietate, pentru ca să fie lăudat de oameni, şi nu pentru a-i da cinste lui Isus (cf. Lc 7,40). Apoi, îi aminteşte pe toţi ceilalţi farisei şi cărturari, care dădeau de pomană, făceau rugăciuni şi posteau, nu pentru a-l cinsti pe Dumnezeu, nici pentru a fi de folos semenilor, ci pentru a câştiga notorietate; şi, culmea, ceea ce este şi mai grav decât atât, este că ei săvârşeau aceste fapte pentru a afirma mântuirea prin forţele proprii şi pentru a infirma mântuirea prin jertfa lui Cristos, voită de Dumnezeu (cf. Mt 23,1-36).

Şi noi, când facem faptele bune, pentru a fi văzuţi şi de oameni şi nu pentru ochii şi slava lui Dumnezeu, cădem în greşeala fariseilor şi cărturarilor şi nu folosim nimic pentru mântuire; ba, mai mult, răspândim doctrina falsă a diavolului, cum că ne putem mântui singuri şi fără Isus. Aici este grozăvia faptelor pentru ochii oamenilor. Dar să nu uităm că într-o zi va cădea cortina şi comedia se va sfârşi.

Când posteşti, nu-ţi schimonosi faţa ca fariseii, ci când posteşti spală-ţi faţa şi unge-ţi capul. Untdelemnul este în Biblie un simbol al bucuriei pentru binefacerile primite (cf. Ps 45,7; 104,15). Tristeţea exprimă zădărnicia faptelor de pietate. De aceea, cineva spunea: "Un sfânt trist este un trist sfânt".

Pocăinţa nu înseamnă numai părere de rău pentru păcatul săvârşit, aşa cum înţeleg mulţi, ea înseamnă şi schimbarea minţii şi a inimii faţă de păcat. Cel ce se pocăieşte este o persoană care nu mai găseşte plăcere în păcat, o persoană care fuge de păcat. Ambroizie din Milano spune: "Adevărata pocăinţă constă în abandonarea păcatului". Un convertit spunea: "Acum, chiar dacă păcatele aleargă după mine, eu nu numai că nu mai alerg după ele, dar mi-e scârbă şi fug de ele".

Un exemplu clasic de pocăinţă ni-l dă Psalmul 51, psalmul responsorial de astăzi, psalm compus de David după păcatul său cu Batşebea şi uciderea lui Urie Hetitul. În chinul remuşcării şi al dispreţului de sine, David striga către Dumnezeu: "Îndurare, o, Dumnezeule! Cer îndurarea ta! Eu merit să fiu pedepsit. Dar tu eşti un Dumnezeu al iubirii şi îndurării şi pe acest temei te rog să nu mă tratezi după cum merit. Te rog să-mi ştergi groaznicele încălcări ale legii tale sfinte". Nici un alt pasaj din Vechiul Testament nu zugrăveşte un tablou mai clar al păcătosului sincer căit, care se încrede în puterea lui Dumnezeu de a ierta şi de a-i reface chipul.

Profetul Ioel ne spune că, atunci când ne vom converti şi vom face pocăinţă, Domnul va fi plin de râvnă pentru ţara sa şi va avea milă de poporul său. El va trimite grâu, must şi untdelemn din belşug. În plus va îndepărta ocara dintre naţiuni. Ţara va fi restaurată, redându-i-se fertilitatea şi productivitatea. Ploile abundente le vor aduce recolte îmbelşugate. Oamenii vor fi refăcuţi şi nu vor mai fi ruşinaţi niciodată. Toţi anii pe care i-au mâncat lăcusta roitoare vor fi de asemenea restauraţi, iar duşmanii de la hotarele ţării vor fi ţinuţi departe. Dumnezeu îşi va revărsa Duhul său peste toate făpturile şi toţi oamenii care vor chema numele Domnului, vor fi mântuiţi (cf. Ioel 2,1-32).

În bisericile protestante este un frumos obicei ca, după fiecare predică, persoanele care au participat la serviciul divin să iasă în faţă şi să-şi exprime public adeziunea lor la Cristos şi la învăţăturile sale. Un cuplu, un soţ şi o soţie, ieşeau în fiecare duminică în faţa tuturor, pentru a-şi exprima public adeziunea lor la Cristos şi la învăţătura sa. Cineva i-a întrebat de ce fac asta. Ei au răspuns: "Pentru că voim să oferim lui Dumnezeu tot ce suntem şi tot ce avem, pentru a primi de la el tot ceea este el şi tot ceea ce are el".

Încă din prima zi a Postului Mare, Biserica ne invită pe toţi creştinii să ne exprimă public adeziunea la Cristos şi la învăţăturile, adeziune prin care să-i dăruim tot ce suntem şi tot ce avem, pentru a primi de la el tot ceea ce este el şi tot ceea ce are de oferit.

Nu de mult o mamă trăgea de moarte. Toţi copiii erau adunaţi în jurul patului ei, unul singur lipsea. Era în închisoare din cauza crimei pe care o făcuse; această crimă o scârbea atât de mult pe biata mamă, încât se îmbolnăvi şi de asta murea acum. Voia să-l mai vadă totuşi odată pe acest copil al ei, să fie lângă ea în ultimele clipe, să-l mai îndemne odată să se îndrepte după ce o viaţă întreagă îl îndemnase în zadar, tot rău rămăsese. S-a făcut intervenţie la comandantul închisorii şi acesta l-a învoit pe puşcăriaş sub pază severă să-şi mai vadă odată mama. Când a ajuns acasă mama nu putea să mai vorbească, dar îşi adună toate puterile şi aruncă asupra lui o privire plină de o adâncă tristeţe. Privirea aceasta a mamei muribunde a săvârşit o adevărată minune asupra copilului criminal. Întors în închisoare, s-a aruncat în genunchi, a început să se roage, şi-a descărcat povara crimelor printr-o spovadă sinceră plină de căinţă. A făcut pocăinţă şi când a ieşit din închisoare s-a făcut preot şi a devenit un om sfânt.

Un tânăr din India crescuse într-o familie potrivnică lui Isus. Şi datorită unui concurs de împrejurări, tânărul a ajuns în relaţie cu nişte creştini faţă de care avea numai repulsie. Însă, treptat, şi-a dat seama că ceea ce spuneau ei erau lucruri adevărate. În acei oameni l-a văzut pe Isus şi a ajuns să îşi dea seama că era un păcătos care avea nevoie de un mântuitor şi că Isus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii, este cel de care el are nevoie. Şi s-a prăbuşit căit înaintea crucii şi a plâns păcatele lui. Apoi, s-a rugat ca şi familia lui să-l cunoască pe Isus, mântuitorul.

Iată câteva alte texte sugestive din Scripturi pe tema zilei de astăzi: "Iată postul care îmi place: Dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi el va zice: Iată-mă" (Is 58,6-9)! "Cel rău să se lase de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el... Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face albe ca lâna" (Is 1,18; 55,7). Cei milostivi, vor avea parte de milă! Cei care nu judecă, nu vot fi judecaţi. Cei care iartă, vor fi iertaţi. Cei care dăruiesc, vor primi" (cf. Mt 5,7; 6,14; 7,1).

Să nu uităm mesajele zilei de astăzi: "Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în pământ te vei întoarce" (Gen 3,19). "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (cf. Mc 1,15). "Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta" (Mt 6,3). "Astăzi nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului" (Ps 95,8)! "Acum este momentul potrivit, acum este ziua mântuirii!" (2Cor 6,2).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 24.