Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 4 februarie 2015

Familia - 3bis. Tatăl (II)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să dezvolt a doua parte a reflecţiei despre figura tatălui în familie. Data trecută am vorbit despre pericolul taţilor "absenţi", astăzi vreau să privesc mai degrabă la aspectul pozitiv. Şi sfântul Iosif a fost ispitit s-o lase pe Maria, când a descoperit că era însărcinată; dar a intervenit îngerul Domnului care i-a revelat planul lui Dumnezeu şi misiunea sa de tată purtător de grijă; şi Iosif, bărbat drept, "a luat-o la sine pe soţia lui" (Mt 1,24) şi a devenit tată al familiei din Nazaret.

Fiecare familie are nevoie de tată. Astăzi ne oprim asupra valorii rolului său şi aş vrea să pornesc de la câteva expresii care se găsesc în Cartea Proverbelor, cuvinte pe care un tată le adresează fiului său şi spune aşa: "Fiule, dacă eşti înţelept cu inima, se va bucura şi inima mea. Rărunchii mei vor tresălta de bucurie când buzele tale vor vorbi cele drepte" (Prov 23,15-16). Nu s-ar putea exprima mai bine orgoliul şi emoţia unui tată care recunoaşte că a transmis fiului ceea ce contează cu adevărat în viaţă, adică o inimă înţeleaptă. Acest tată nu spune: "Sunt mândru de tine pentru că eşti chiar egal cu mine, pentru că repeţi lucrurile pe care le spun şi pe care le fac eu". Nu, nu-i spune pur şi simplu ceva. Îi spune ceva mult mai important, pe care am putea să-l interpretăm aşa: "Voi fi fericit ori de câte ori te voi vedea acţionând cu înţelepciune şi voi fi emoţionat ori de câte ori te voi auzi vorbind cu corectitudine. Asta este ceea ce am voit să-ţi las, pentru ca să devină un lucru al tău: aptitudinea de a auzi şi a acţiona, de a vorbi şi de a judeca cu înţelepciune şi corectitudine. Şi pentru ca tu să poţi fi aşa, te-am învăţat lucruri pe care nu le ştiai, am corectat greşeli pe care nu le vedeai. Te-am făcut să simţi un afect profund şi în acelaşi timp discret, pe care probabil nu l-ai recunoscut pe deplin când erai tânăr şi nesigur. Ţi-am dat o mărturie de rigoare şi de fermitate pe care probabil nu o înţelegeai, când ai fi voit numai complicitate şi protecţie. Am trebuit eu însumi, cel dintâi, să mă pun la proba înţelepciunii inimii şi să veghez asupra exceselor sentimentului şi resentimentului, pentru a purta povara inevitabilelor neînţelegeri şi a găsi cuvintele corecte pentru a mă face înţeles. Acum - continuă tatăl -, când văd că tu încerci să fi aşa cu fiii tăi şi cu toţi, mă emoţionez. Sunt fericit că sunt tatăl tău". Aşa este ceea ce spune un tată înţelept, un tată matur.

Un tată ştie bine cât costă să transmită această moştenire: câtă apropiere, câtă dulceaţă şi câtă fermitate. Însă, ce consolare şi ce recompensă se primeşte, când fiii dau onoare acestei moşteniri! Este o bucurie care răscumpără orice trudă, care depăşeşte orice neînţelegere şi vindecă orice rană.

Aşadar, prima necesitate este tocmai asta: ca tatăl să fie prezent în familie. Ca să fie aproape de soţie, pentru a împărtăşi toate, bucurii şi dureri, trude şi speranţe. Şi ca să fie aproape de copii în creşterea lor: când se joacă şi când se angajează, când sunt nebunatici şi când sunt neliniştiţi, când se exprimă şi când sunt taciturni, când îndrăznesc şi când le este frică, când fac un pas greşit şi când regăsesc drumul; tată prezent, mereu. A spune prezent nu este acelaşi lucru cu a spune a controla! Pentru că taţii prea controlori îi anulează pe copii, nu-i lasă să crească.

Evanghelia ne vorbeşte despre exemplaritatea Tatălui care este în ceruri - singurul, spune Isus, care poate să fie numit cu adevărat "Tată bun" (cf. Mc 10,18). Toţi cunosc această parabolă extraordinară numită a "fiului risipitor", sau mai bine zis a "tatălui milostiv", care se găseşte în Evanghelia lui Luca la capitolul 15 (cf. 15,11-32). Câtă demnitate şi câtă duioşie în aşteptarea acelui tată care stă la uşa casei aşteptând ca fiul să se întoarcă! Taţii trebuie să fie răbdători. De atâtea ori nu există alt lucru de făcut decât să se aştepte; să se roage şi să se aştepte cu răbdare, dulceaţă, mărinimie, milostivire.

Un tată bun ştie să aştepte şi ştie să ierte, din adâncul inimii. Desigur, ştie şi să corecteze cu fermitate: nu este un tată slab, îngăduitor, sentimental. Tatăl care ştie să corecteze fără a degrada este acelaşi care ştie să ocrotească fără a se cruţa. Odată am auzit într-o reuniune de căsătorie un tată spunând: "Eu uneori trebuie să-i bat oleacă pe copii... dar niciodată în faţă pentru a nu-i degrada". Ce frumos! Are simţul demnităţii. Trebuie să pedepsească, face asta în mod corect, şi merge înainte.

Aşadar dacă există cineva care poate să explice până la capăt rugăciunea "Tatăl nostru", învăţată de Isus, acesta este tocmai cel care trăieşte personal paternitatea. Fără harul care vine de la Tatăl care este în ceruri, taţii pierd curajul şi abandonează terenul. Însă copii au nevoie să găsească un tată care-i aşteaptă atunci când se întorc de la eşecurile lor. Vor face totul pentru a nu-l admite, pentru a nu-l arăta la vedere, dar au nevoie de asta; şi faptul de a nu-l găsi deschide în ei răni greu de vindecat.

Biserica, mama noastră, este angajată să susţină cu toate forţele sale prezenţa bună şi generoasă a taţilor în familii, pentru că ei sunt pentru noile generaţii păzitori şi mediatori de neînlocuit ai credinţei în bunătate, ai credinţei în dreptate şi în ocrotirea lui Dumnezeu, ca sfântul Iosif.

_______________

APEL

Încă o dată gândul meu se îndreaptă spre iubitul popor ucrainean. Din păcate situaţia se înrăutăţeşte şi se agravează contrapoziţia dintre părţi. Să ne rugăm înainte de toate pentru victime, între care foarte mulţi civile, şi pentru familiile lor, şi să-i cerem Domnului ca să înceteze cât mai repede această oribilă violenţă fratricidă. Reînnoiesc apelul din inimă pentru ca să se facă orice efort - şi la nivel internaţional - pentru reluarea dialogului, singura cale posibilă pentru a readuce pacea şi înţelegerea în acea ţară aşa de încercată. Fraţi şi surori, când eu aud cuvintele "victorie" sau "înfrângere" simt o mare durere, o mare tristeţe în inimă. Nu sunt cuvinte corecte; singurul cuvânt corect este "pace". Acesta este singurul cuvânt corect. Eu mă gândesc la voi, fraţi şi surori ucraineni... Gândiţi-vă, acesta este un război între creştini! Voi toţi aveţi acelaşi botez! Luptaţi între creştini. Gândiţi-vă la acest scandal. Şi să ne rugăm cu toţii, pentru că rugăciunea este protestul nostru în faţa lui Dumnezeu în timp de război.

Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.