Reflecţie la Apariţia Sfintei Fecioare Maria la Lourdes - 11 februarie 2015

Maria este atât de frumoasă, încât, dacă ai văzut-o odată, ai vrea să mori pentru a o revedea (cf. sfânta Bernadeta Soubirous)

Astăzi Biserica cinsteşte cele 18 apariţii ale preacuratei Fecioare Maria de la Lourdes, din anul 1858, apariţii în care Isus şi-a trimis Mama, ca în numele său să vorbească lumii întregi înşelate de diavol şi să-i amintească că el o iubeşte, că el l-a învins pe diavol care a înşelat-o şi că el a învins şi moartea care a intrat în lume prin invidia satanei (cf. Înţ 2,23-24; Gen 3,16-19).

Pe toţi oamenii diavolul i-a amăgit la păcat, făcând din ei nişte "netrebnici", după cum se exprimă sfântul Paul (cf. Rom 3,12). Dar a venit Isus, speranţa şi eliberatorul tuturor celor amăgiţi de diavol (cf. Mt 4,24; Lc 11,20), speranţa păcătoşilor, speranţa tuturor cei care trăiau ca sclavi de frica morţii (cf. Evr 2,15). Isus a luat asupra sa natura noastră umană slăbită de păcatul indus de diavol (cf. In 1,14). Isus a luat asupra sa păcatele noastre (cf. In 1,29). Isus s-a făcut păcat şi blestem în locul nostru (cf. 2Cor 5,21; Gal 3,13). Isus a plătit în locul nostru datoria imensă lăsată de Adam, dar şi sporită de păcatele noastre. Isus a murit pe cruce şi a spălat păcatele noastre în sângele său (cf. 1Pt 2,24; Is 53,4-6).

În toate aceste acţiuni ale sale, Isus i-a avut în vedere pe toţi oameni care au trăit şi vor trăi pe pământ. Prin toate aceste acţiuni ale sale, Isus a slăbit mult puterile diavolului şi ale morţii, care au făcut din vieţile oamenilor un coşmar, şi i-a pus sub controlul său; urmând ca, la a doua sa venire, atunci când vor învia şi toţi morţii, să-i învingă definitiv şi să-i arunce pentru vecie în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 20,10), iar pe oamenii care s-au încrezut în el să-i fericească veşnic în împărăţia sa (cf. Ap 22,4-5).

Ierusalimul despre care ne vorbeşte Isaia, în prima lectură, este imaginea paradisului, unde aleşii care cred în Isus vor fi purtaţi pe braţe şi dezmierdaţi pe genunchii lui Dumnezeu; se vor sătura de mângâieri; vor fi copleşiţi de slava divină; vor avea parte de fluvii de pace şi de bucurie (cf. Is 66,10-14).

Dar până la sosirea împărăţiei lui Dumnezeu, fiecare om care crede în Isus: asemenea evreilor credincioşi trebuie să se pregătească şi să aştepte activ sosirea acestei împărăţii (cf. Is 66,10-14); asemenea credincioasei Iudita, trebuie să lupte cu Holofernul sufletelor, cu diavolul şi să-l învingă (cf. Idt 13,15-19); asemenea Mariei, să devină slujitori ai lui Dumnezeu (cf. Lc 1,38) şi să-i orienteze pe oameni spre ascultarea de Cristos, care singur le poate rezolva problemele (cf. In 2,1-11); asemenea lui Isus însuşi, trebuie să poarte în trupul lor suferinţele lui Isus, pentru ca odată şi gloria lui să se arate în ei (cf. 2Cor 4,10). Apoi, aşa cum ne recomandă Papa Francisc, anul acesta 2015, asemenea dreptului Iob, fiecare om să se facă: "Ochi pentru cel orb şi picioare pentru cel şchiop" (Iob 29,15).

Deci, poporul lui Israel este un model pentru Biserica lui Isus, în aşteptarea împărăţiei cerurilor. Iudita este o imagine a sfintei Fecioare Maria, care a luptat cu diavolul şi a învins, care a s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor şi a fost ascultată (cf. In 2,1-11). Bernadeta Soubirous ne spune că, atunci când satana a voit să tulbure întâlnirea de taină a Mariei cu ea, numai cât Maria a ridicat ochii spre locul de unde s-a ivit foşnetul, satana a şi dispărut. Dar poporul iudeu, Iudita şi Maria sunt imagini şi pentru noi, creştinii, care suntem chemaţi să-l învingem pe diavol, să ajungem în paradis şi să ne rugăm pentru toţi oamenii şi pentru problemele lor (cf. 1Tim 2,1-2).

Şi iarăşi, aşa cum profetul Isaia a fost fericit să anunţe bucuria noului Ierusalim concetăţenilor lui, tot astfel şi creştinii trebuie să fie fericiţi să anunţe evanghelia semenilor lor; aşa cum Iudita a fost dornică să împărtăşească poporului ei biruinţa asupra tiranului Holofern, tot astfel şi creştinii trebuie să împărtăşească fraţilor lor victoriile lor asupra satanei; aşa cum Maria a fost dornică să împărtăşească bucuria mântuirii, mai întâi Elisabetei şi apoi tuturor celor pe care i-a întâlnit pe căile vieţii ei, tot astfel şi creştinii, care s-au împărtăşit asemenea Mariei din puterea lui Dumnezeu asupra duşmanului infernal, trebuie să împărtăşească şi altora vestirea şi bucuria mântuirii prin Cristos.

Aşa cum spuneam la începutul sfintei Liturghii, astăzi, 11 februarie, Biserica cinsteşte cele 18 apariţii ale Preacuratei fecioare Maria de la Lourdes, din anul 1858. La 11 februarie 1858, Bernadeta Soubirous (1844-1879), o fetiţă săracă în vârstă de 14 ani, a plecat să adune vreascuri împreună cu sora ei şi o prietenă, în apropiere de stânca Massabielle, pe malul râului Gave du Pau. Fiind bolnavă de astm, Bernadeta a rămas în urmă. În apropierea unei grote "a simţit o adiere de vânt", apoi a fost martora unei apariţii: "o doamnă tânără, îmbrăcată în alb". Când celelalte două fete s-au întors, au găsit-o pe Bernadeta cu chipul strălucind de fericire. La început, Bernadeta nu ştia despre cine este vorba, dar "Femeia în alb" i-a spus în timpul uneia dintre apariţii că este "Neprihănita Zămislire".

Au urmat o serie de 18 apariţii, în cadrul cărora Fecioara Maria i-a dat mai multe sfaturi şi i-a făcut unele dezvăluiri. Maica Domnului a îndemnat-o pe fetiţă să sape cu mâinile în grotă pentru a scoate la iveală un izvor. Apoi, apa acestui să fie captată într-un bazin special, căci are proprietăţi miraculoase. Apoi, Maica Domnului i-a cerut Bernadetei să comunice autorităţilor bisericeşti şi civile că vrea un lăcaş de rugăciune acolo; că vrea un domeniu al ei acolo; că vrea ca oamenii să vină în pelerinaj acolo. Iar poporului creştin Maria i-a cerut Bernadetei să-i transmită, din partea Fiului ei, Isus, chemarea la convertire, chemare la pocăinţă, chemarea la fapte bune, chemarea la mântuire. Maria, după ce i-a cerut Bernadetei: "Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă!", a mai adăugat: "Roagă-te pentru întoarcerea păcătoşilor. Sărută pământul ca pocăinţă pentru păcătoşi".

Când Bernadeta a ajuns la parohia din sat şi repeta mereu ca să nu uite: "Eu sunt Neprihănita Zămislire!", parohul a crezut-o nebună: "Cum, tu eşti Neprihănita Zămislire?" "Nu, părinte, nu eu, ci, Doamna, care mi-a apărut, mi-a spus că este Neprihănita Zămislire! Iar, eu am repetat aceste cuvinte, ca sa nu le uit". Apoi Benadetta i-a transmis parohului şi tuturor autorităţilor religioase şi civile toate cerinţele Mariei; cerinţe mai întâi necrezute, dar care rând pe rând au fost împlinite. La această împlinire a cerinţelor Mariei au contribuit nu numai autorităţile bisericeşti, ci şi cele civile, chiar şi împăratul Napoleon al III-lea (1808-1873).

Primele vindecări miraculoase de la Lourdes au avut loc în martie 1858: vindecarea Catherinei Latapie, o femeie paralizată, şi vindecarea unui bărbat orb, Louis Bouriette, care i-a pus pe jar pe medicii sceptici, care au trebuit să recunoască minunea. A urmat apoi vindecarea Lydiei Brosse, care suferea de abcese tuberculoase şi după ce s-a îmbăiat în octombrie în apa de la Lourdes s-a vindecat imediat, fără ca boala să mai revină vreodată. Amintim şi vindecarea italiencei Anna Santaniello. Ea s-a vindecat în urma îmbăierii în apa de la Lourdes. Avusese artrită reumatică acută precum şi alte câteva probleme grave de sănătate: respiraţie dificilă, dificultăţi de vorbire, imposibilitate de a se deplasa, crize de astm, cianoza (coloraţie albastră) feţei şi a buzelor, edem al limbii. De atunci şi până astăzi vindecările au fost fără număr.

Şi tot fără număr au fost vindecările sufleteşti: convertiri, pocăinţe, dedicări lui Dumnezeu. Un domn din Pau a cerut să fie dus la grota de la Lourdes ca să moară cu Maica Domnului în faţa ochilor. Când a fost dus, muribundul şi-a deschis ochii, i-a fixat pe chipul Mariei, a zâmbit şi şi-a dat sufletul. Rudele, prietenii, infirmierii din jurul lui au intonat "Magnificat". Un medic care oscila în credinţă, văzând o asemenea moarte, a exclamat: "Aceasta e o minune; acum cred!"

De atunci, milioane de oameni vin anual la Lourdes. Chiar papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a fost de două ori în pelerinaj la Lourdes (în 1983 şi în 2004). Iar, în septembrie 2008, papa Benedict al XVI-lea (n. 16 aprilie 1927), a făcut şi el un pelerinaj la Lourdes. La Lourdes, unii vin pentru a se ruga; alţii pentru a se vindeca; alţii pentru a cere ajutor; alţii pentru a cere îndrumare; alţii pentru a cere binecuvântare; alţii pentru a cere protecţie; iar alţii vin din simplă curiozitate, dar se întorc acasă transformaţi.

Ne punem totuşi o întrebare: dacă Bernadeta a fost preferata Maicii Domnului, de ce Maica Domnului nu a vindecat-o şi pe ea, aşa cum i-a vindecat şi pe alţii? Răspunsul la această întrebare îl găsim într-una din apariţii, când Maria i-a spus: "Eu nu-ţi promit să te fac fericită în lumea aceasta, ci în lumea cealaltă". După o altă apariţie, Bernadeta Soubirous a spus că Maria este atât de frumoasă, încât, dacă ai văzut-o odată, ai vrea să mori pentru a o revedea. Din aceste două apariţii, putem găsi răspunsul la această întrebare: De ce Maica Domnului nu a vindecat-o pe Bernadeta; şi de ce Bernadeta n-a cerut vindecarea. Bernadeta a acceptat darul Mariei de a o face fericită în cer. Iar Maica Domnului a acceptat jertfa Bernadetei: "Acesta este sacrificiul meu pentru darul mântuirii veşnice!"

Sfânta Fecioară a făcut cu Bernadeta o minune mult mai mare decât dacă ar fi vindecat-o, căci a făcut-o să înţeleagă că suferinţa, acceptată cu resemnare, cu bucurie, cu iubire, cu supunere la voinţa lui Dumnezeu, în unire cu suferinţele lui Cristos, are o valoare infinită, atât pentru mântuirea ei, cât şi pentru mântuirea Bisericii şi lumii întregi. Iar răspunsul dat de Bernadeta Soubirous: "Acesta este sacrificiul meu pentru darul mântuirii veşnice", a fost miracolul vieţii ei. Se ştie că sfinţii nu fac şi nu cer miracole pentru ei înşişi. Ei fac şi cer miracole numai pentru alţii. Acceptarea suferinţei, din iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele, a fost şi este un adevărat miracol. Aşa a ajuns ea la o mare sfinţenie.

Din cauza minunilor trupeşti şi sufleteşti, pe care Dumnezeu le face la Lourdes, prin Isus şi Maria, ziua de 11 februarie, ziua în care Maria a apărut Bernadetei Soubirous, a fost aleasă de Biserică, prin papa Ioan Paul al II-lea, ca Ziua Mondială a Bolnavului. În această zi de 11 februarie a fiecărui an, Biserica îi cheamă pe bolnavi la altar sau îi trimite pe preoţi la ei. Şi chiar dacă nu toţi se vindecă trupeşte, toţi se întăresc sufleteşte prin primirea lui Isus din sfintele taine şi prin mijlocirea Mariei. Toţi învaţă să-şi poarte crucea cu răbdare şi credinţă, de la început şi până la sfârşit. Toţi învaţă să transforme suferinţa în mijloc de sfinţire şi mântuire (cf. Ioan Paul al II-lea, Salvifici doloris, 25).

Biserica, prin Conciliul Vatican II (1962-1965), spune: "Maria, în iubirea ei de mamă, are grijă de fraţii Fiului său care sunt încă pe drumul acestui pământ şi care sunt asaltaţi de primejdii şi de strâmtorări, până când vor ajunge şi ei în patria fericită. De aceea Sfânta Fecioară este invocată în Biserică cu titlurile de Apărătoare, de Sprijinitoare, de Ajutătoare, de Mijlocitoare" (Lumen gentium 62).

Tot Conciliul Vatican II ne spune: "Mama lui Isus, glorificată deja cu trupul şi cu sufletul la cer, este imaginea şi pârga Bisericii. Ea străluceşte ca un semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu în călătorie pe acest pământ" (LG 68). Destinul Mariei va fi destinul nostru. Trupul nostru desfigurat de suferinţă, măcinat de boală, va fi la înviere frumos, strălucitor, asemenea trupului ei înviat.

Reamintesc că, în această zi de 11 februarie, din 2015, papa Francisc (n. 17 decembrie 1936), după imitarea lui Isus, a Mariei, a Iuditei, a Bernadetei Soubirous, ne mai recomandă să fim faţă de semenii noştri ceea ce a fost şi dreptul Iob toată viaţa lui faţă de semenii săi, adică: "Ochi pentru cel orb şi picioare pentru cel şchiop" (Iob 29,15). Aceasta este înţelepciunea inimii, pe care ne-o cere Dumnezeu.

Vorbind despre înţelepciunea inimii, faţă de semenii noştri, papa Francisc recomandă insistent, după Bibliei, înţelepciunea inimii, cea "curată, paşnică, blândă, docilă, plină de milă, rodnică, fără discriminare şi fără ipocrizie" (Iac 3,17). Înţelepciunea inimii de a-i sluji pe fraţi, asemenea lui Isus, asemenea lui Iob şi asemenea Mariei (Iob 29,15). Înţelepciunea de a sta cu fraţii în suferinţă, aşa cum Isus, Maria şi sfinţii au rămas cu noi în toate zilele (cf. Mt 28,20). Înţelepciunea inimii de a ieşi din noi înşine şi a porni se ajutorarea fraţilor noştri, ştiind bine că ceea ce am făcut aproapelui lui Isus i-am făcut (cf. Mt 25,40). Înţelepciunea inimii de a fi solidari cu fraţii, fără a-l judeca: "Dumnezeu n-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,17).

Să ne strângem în jurul lui Isus şi să-i primim mântuirea realizată la cruce. Să ne strângem în jurul Mariei şi recităm Rozariul, meditând misterele mântuirii împreună cu ea. Să intonăm cântece care ne amintesc de apariţiile Fecioarei Maria între noi şi de mesajele ei cereşti. Să urmăm exemplele de slujire şi de vestire ale Mariei şi ale celorlalţi sfinţi, ca să ajungem în lăcaşurile cereşti alături de ei.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 31.