"Paternitatea responsabilă? Francisc ca Wojtyła şi Vatican II"

Canonistul Domenico Mogavero, episcop de Mazara del Vallo, analizează "rădăcinile" intervenţiei papei la întoarcerea de la Manila

De Giacomo Galeazzi

Aţi rămas surprins de cuvintele pontifului despre necesitatea unei "paternităţi responsabile" şi despre faptul că pentru a fi buni catolici nu "trebuie să fim ca iepurii"?

"Nu. Este un concept în linie cu învăţătura predecesorilor săi. Conciliul al II-lea din Vatican, prin constituţia pastorală Gaudium et spes despre Biserica în lumea contemporană, afirmă că, în virtutea dreptului inalienabil al omului la căsătorie şi la naşterea copiilor, decizia cu privire la numărul de copii care să fie aduşi pe lume depinde de evaluarea justă a părinţilor. Această evaluare a părinţilor presupune o conştiinţă bine formată, de aceea, este fundamental a da tuturor modul de a se educa la o responsabilitate corectă aşa cum se cuvine cu adevărat oamenilor, respectând legea divină şi ţinând cont de circumstanţele reale şi de timp. În enciclica Humanae vitae, Paul al VI-lea evidenţiază că în raport cu condiţiile fizice, economice, psihologice şi sociale paternitatea responsabilă se exercită fie cu deliberarea ponderată şi generoasă de a face să crească o familie numeroasă, fie cu decizia, luată pentru motive grave şi respectând legea morală, de a evita temporar sau chiar pe timp nedeterminat o nouă naştere".

În ce anume s-a inspirat din sfântul Ioan Paul al II-lea?

"Karol Wojtyła a exprimat de mai multe ori acelaşi concept al lui Francisc. În atâtea ocazii, de exemplu la Angelus din 17 iulie 1994, Anul Familiei. «Gândirea catolică este adesea răstălmăcită - a subliniat Ioan Paul al II-lea - ca şi cum Biserica ar susţine o ideologie a fecundităţii cu orice preţ, determinându-i pe soţi să procreeze fără niciun discernământ şi nicio proiectare. Însă este suficientă o citire atentă a pronunţărilor Magisteriului pentru a constata că nu este aşa». În realitate, precizează sfântul Ioan Paul al II-lea, în generarea vieţii, soţii realizează una dintre dimensiunile cele mai înalte ale vocaţiei lor: sunt colaboratori ai lui Dumnezeu".

Care sunt consecinţele?

"Tocmai prin acest rol de colaboratori ai lui Dumnezeu, conform lui Ioan Paul al II-lea, părinţii sunt ţinuţi la o atitudine extrem de responsabilă. Luând decizia de a da naştere sau de a nu da naştere ei trebuie să se lase inspiraţi nu de egoism nici de lejeritate, ci de o generozitate prudentă şi conştientă, care evaluează posibilităţile şi circumstanţele, şi mai ales care ştie să pună în centrul binele însuşi al celui care trebuie să se nască. Aşadar, atunci când există motiv pentru a nu procrea, această alegere este permisă şi chiar ar putea să fie necesară. Învăţături prezente deja în Pius al XI-lea şi Pius al XII-lea cu privire la paternitatea şi maternitatea responsabile".

Francisc este deci sub semnul tradiţiei?

"Desigur. Uneşte realismul şi doctrina. La Parlamentul European în timpul sesiunii plenare la Strasbourg, a clarificat că familia, unită, fertilă şi indisolubilă, poartă cu sine elementele fundamentale pentru a da speranţă viitorului. Fără această soliditate se ajunge să se construiască pe nisip, cu grave consecinţe sociale. Pentru Francisc a reafirma importanţa familiei nu numai că ajută să se dea perspective şi speranţe noilor generaţii, ci şi numeroşilor bătrâni, adesea constrânşi să trăiască în condiţii de singurătate şi de abandonare pentru că nu mai există căldura unui sălaş familial în măsură să-i însoţească şi să-i susţină. Cine arată că este surprins din cauza cuvintelor lui Francisc să-şi pună sufletul în pace: va avea multe altele de care să se minuneze. Francisc duce din nou Biserica la izvorul evanghelic şi oamenii îl apreciază tocmai pentru sinceritatea şi capacitatea de a se exprima fără ipocrizie".

(După Vatican Insider, 21 ianuarie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.