Reflecţie: Lacrima Tatălui

Luminile se stingeau lin. Liturghia se terminase. Rămăseseră, albastre, luminiţele care împodobeau bradul - cel de lângă iesle. Şi acolo, lângă iesle, nevăzut de nimeni, învăluit şi el în lumina albastră, un puşti. Nemişcat, privea pruncuşorul. Aştepta. Nu ştia ce, dar inima îi spusese să nu plece. Şi deodată, văzu o lacrimă lunecând pe obrazul pruncuşorului.

- Ia-o, îi spuse Iosif, privindu-l. Ca într-un vis, puştiul atinse obrazul rece al păpuşii care-l închipuia pe copilul Isus. Acesta e adevărul coborât din cer, continuă Iosif. Prima lacrima a oricărui copil e adevărul coborât din cer.

- Şi pe urmă?... - prinse curaj puştiul - că doar copiii plâng tot timpul.

- Celelalte lacrimi sunt ale lumii, numai aceea, prima, e a cerului. Ea deschide drumul spre cer, prin ea se revarsă viaţa de la Tata, ea e adevărul. Şi fiindcă nimeni nu mai ştie, a venit el, el însuşi - să fie prin trupul său calea, adevărul şi viaţa, pentru noi toţi.

-Şi lacrimă pentru Tatăl lui... şopti Maria. La sfârşit, lacrima Tatălui lui...

Şi chiar dacă toate din lume or să dispară, calea, adevărul şi viaţa rămân pentru totdeauna.

Adică, Isus.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 12.