Reflecţie la duminica a IV-a de peste an - B

Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre (cf. Ps 95,8).

Tematica lecturilor duminicii de astăzi este o continuare a celei din duminica precedentă. Dacă duminica trecută l-am văzut pe Isus vestind împărăţia lui Dumnezeu şi chemând oameni la convertire şi apostolat ca să poată intra în ea, în duminica aceasta, prin minunea eliberării unui om de sub puterea satanei (cf. Mc 1,21-28), Isus arată că împărăţia lui Dumnezeu predicată, este deja prezentă în lume şi lucrează prin el: "Dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi" (Lc 11,20). Astăzi, Isus reconfirmă misiunea sa de mântuitor al lumii asumată la Botezul său, misiune care începe cu distrugerea lucrărilor diavolului (cf. 1In 3,8), cu ridicare şi spălarea păcatelor lumii (cf. In 1,29).

În urma păcatului, închinarea la satan, "pofta ce-a poftit-o satana" (cf. Mt 4,9), a luat proporţii foarte mari, iar asta se poate vedea cel mai bine din prima carte a Bibliei, cartea Genezei, unde păcatele oamenilor ne uimesc şi ne sperie. Cu cât oamenii păcătuiesc mai mult cu atât puterea satanei asupra lor creşte şi, cu cât oamenii se ţin departe de păcat, cu atât puterea lor creşte.

Dar, în urma păcatului, au intrat în lume multe rele, între care neliniştea şi frica de diavol, de moarte, dar şi de Dumnezeu, care deşi iubeşte atât de mult pe oameni, nu iubeşte păcatul lor. După păcat, Adam şi Eva s-au ascuns de frica lui Dumnezeu, tatăl lor iubitor (cf. Gen 3,8-9). După păcatul său, Cain a fugit de la faţa lui Dumnezeu (cf. Gen 4,14). Isus, prin minunea eliberării unui om de sub puterea satanei, ne arată clar că el a venit să ne elibereze de teama satanei, a morţii, dar şi de teama de Dumnezeu cel bun şi mult iubitor de oameni.

Pentru că Isus a fost liber de orice păcat, pentru că s-a născut din Maria Neprihănit Zămislită (cf. In 8,46), pentru că Isus este "sfântul lui Dumnezeu" (Mc 1,24), a putut lua asupra sa păcatul nostru (cf. In 1,29), s-a putut face păcat în locul nostru (cf. 2Cor 5,21), s-a putut face blestem pentru noi (cf. Gal 3,13), a putut primi pedeapsa pentru păcat, suferinţa şi moartea, în locul nostru (cf. 1Pt 2,24; Is 53,4-6), a putut să ne elibereze de toate spaimele păcatului, diavolului şi morţii (cf. Evr 2,15).

În zadar cei din vechime se stropeau cu sânge de animale crezând că vor fi curăţiţi de păcat, dar nu erau curăţiţi. Este adevărat că, într-un anumit timp al istoriei, Dumnezeu a prescris şi permis jertfele de animale (cf. Lev 1-7), dar ele nu spălau păcatele şi nici Dumnezeu nu era mulţumit de ele (cf. Evr 10,4). Este adevărat, sângele animalelor le dădea o curăţie rituală, dar nu le spăla păcatele (cf. Evr 9,13). Dumnezeu a prescris şi a permis, într-un anumit timp al istoriei, jertfele de animale şi cele de bună mireasmă, numai pentru a le aminti oamenilor că numai sângele unui miel nevinovat şi fără cusur, numai sângele "Mielului lui Dumnezeu", numai sângele Fiului său le poate spăla şi înlătura păcatul, numai Isus este jertfa de bună mireasmă şi satisfăcătoare pentru păcat. Să ne amintim că: pielea unui animal le-a acoperit goliciunea după izgonirea din rai (cf. Gen 3,21); sângele unui miel i-a salvat din robia Egiptului (cf. Ex 12,5); sângele unui miel a fost pus pe capacul chivotului ca scut între păcatele oamenilor şi ochii curaţi ai lui Dumnezeu (cf. Evr 9,4.7); numai sângele lui Cristos de la cruce ne-a curăţit de orice păcat (cf. 1In 1,7). Odată cu spălarea păcatului nostru la cruce, Isus ne-a luat toate poverile şi toate spaimele şi ne-a dăruit pacea sa, o pace divină, o pace care nu se pierde nici în lipsuri, nici în prigoane (cf. In 14,27; 20,21.26).

Prin profetul Moise care ne vorbeşte în prima lectură de astăzi, profet care s-a luptat cu faraon în zece reprize şi l-a învins, Dumnezeu l-a prefigurat pe Isus care s-a luptat cu diavolul şi cu moartea în nenumărate reprize şi i-a învins. La cruce, Isus l-a frânt pe satana şi i-a luat toate puterile; el care se înălţa ca un vultur, acum se târăşte ca un şarpe (cf. Is 14,13-17); la cruce, Isus a frânt şi puterea morţii, prin învierea sa, după trei zile de la îngropare (cf. Lc 24,7; Rom 6,9). La venirea sa de-a doua, Isus îi va strivi definitiv capul satanei şi-l va arunca, alături de moarte, ultimul nostru duşman, în iazul veşnic de foc şi de pucioasă (cf. 1Cor 15,26; Ap 20,10.13). Dar până atunci mai trebuie să mai luptăm încă, folosind armătura lui Dumnezeu (cf. Ef 6,12-17).

Sinagoga a luat fiinţă în timpul exilului babilonic, ca loc de învăţătură şi de închinare. Sinagoga s-a păstrat ca loc de învăţătură şi de închinare şi după eliberarea din exil. Aici a venit Isus ca să aducă vestea cea bună a lui Dumnezeu poporului "aflat în întuneric şi în umbra morţii" (Is 9,1). Tot aici a venit şi satana, prin acel om, ca să tulbure învăţătura lui Isus aşa cum o tulbura pe cea a rabinilor. Numai că Isus, fiind "sfântul lui Dumnezeu", nu a avut teamă de diavol, ci, din contra, a arătat putere şi autoritate, prin care l-a izgonit pe diavol din acel om, eliberându-l de orice asuprire şi teamă. Aceasta a fost diferenţa dintre Isus şi rabinii timpului. Acesta a fost şi motivul urii lor faţă de Isus. Dar au uitat că Isus este "sfântul lui Dumnezeu" şi că ei nu puteau fi ca Dumnezeu. Astăzi, diavolul le-a dat o lecţie bună tuturor rabinilor şi tuturor care au pretenţii că sunt cineva, spunându-le şi arătându-le cine este Isus.

Isus, pentru a le arăta oamenilor puterea sa asupra satanei (satana, autorul tuturor relelor şi spaimelor umane), a făcut prima sa minune, din Evanghelia după Marcu, alungând un demon. Numai Dumnezeu îl poate înfrânge şi alunga pe diavol, iar Isus arată azi că este Dumnezeu. Dacă Isus este Dumnezeu cu putere asupra demonilor, înseamnă că are toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Mt 28,18).

Ne bucurăm astăzi să auzim că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat; că Isus este infinit mai puternic decât satana şi el s-a arătat în lume ca să nimicească lucrările diavolului" (1In 3, 8); că deţine cheile la toate problemele, suferinţele şi temerile noastre (cf. Ap 1,18). Isus are toată puterea în cer şi pe pământ, pentru că este fără păcat, pentru că diavolul nu găseşte nimic rău în el (cf In 8,46; 14,30) şi pentru că el este "sfântul lui Dumnezeu" (Mc 1,24). Ba, mai mult, ne bucurăm şi pentru că Isus ne-a dat şi nouă puterea de a-i scoate pe diavoli: "Isus a chemat pe cei 12 ucenici ai săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă" (Mt 10,1).

Cea mai simplă şi eficace putere de a-i scoate pe diavoli, pe care a primit-o orice creştin şi orice om, este aceea de a-i preda lui Dumnezeu viaţa lui şi să reziste diavolului, şi atunci satana va fugi de la el. Este scris în Biblie: "Supuneţi-vă lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi" (Iac 4,7).

Un suflet ales spunea odată: "Îmi place să-mi imaginez viaţa mea ca pe o maşină primită cadou de la Isus. Este o maşină bună şi performantă, o folosesc zilnic şi mă bucur de ea. Isus nu mi-a dat numai maşina vieţii mele, dar el s-a oferit să şi mi-o conducă. Eu am acceptat, iar el îmi conduce zilnic maşina vieţii cu toată dragostea şi siguranţa spre patria cerească. Într-o zi, am văzut trecând pe lângă mine o maşină în mare viteză şi mare veselie. Am întrebat a cui este maşina şi cine este la volanul ei. Mi s-a răspuns că maşina este a unui om ca şi mine, maşină primită în dar tot de la Isus, dar omul care l-a angajat ca şofer pe Mefisto, un spiriduş îndrăzneţ şi obraznic. Mi-am dorit un şofer ca spiriduşul îndrăzneţ. Iar când Mefisto mi-a şoptit în inimă că tot spre fericire mă conduce, dar cu viteză mai mare, l-am concediat pe Isus şi l-am angajat pe un sol de-al lui ca şofer al vieţii mele. La început a fost palpitant: muzică nebună la maxim, viteză ameţitoare, curbe cu scârţâit de roţi, salt peste gropi, bucăţi de tablă care cădeau. Abia mă mai ţineam în scaun. Când mi-am revenit din delir şi m-am uitat în faţă, maşina mea se îndrepta cu mare viteză spre o mare prăpastie. Îngrozit, l-am strigat pe Isus care a şi apărut şi a oprit maşina din cursa nebună spre prăpastia pierzării. După câteva reparaţii, cu Isus la volan, mi-am reluat drumul spre cer.

Dacă cumva la volanul vieţii noastre este un sol al satanei, şi dacă am început a simţi că mergem spre ruină, să-l strigăm pe Isus. El a rămas cu noi (cf. Mt 28,20), pentru a strica lucrările satanei. El singur poate opri cursa nebună şi ameţitoare cu care satana ne poartă spre iad, ruinându-ne viaţa de aici şi viaţa de dincolo. Da, Isus singur îl poate scoate afară din viaţa noastră pe satana. Asta ne-o arată şi evanghelia de astăzi.

Domnul i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: "Voi ridica între voi, dintre fraţii voştri, un profet ca tine" (Dt 18, 15).

Aceasta profeţie s-a referit în primul rând la Isus Cristos. Dar această profeţie se referă şi la noi toţi care suntem ucenicii şi fraţii lui Isus. Iată ce ne spune Scriptura în acest sens: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al lui, ca să vestiţi faptele minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată" (1Pt 2,9).

Moise după 40 de ani de viaţă oscilantă, între Dumnezeu şi satana, în cele din urmă s-a convertit şi i-a încredinţat volanul vieţii lui numai lui Dumnezeu. Şi după aceasta Dumnezeu l-a chemat şi l-a trimis să înveţe poporul iudeu să se convertească şi să-şi predea viaţa lui Dumnezeu. Cei care şi-au predat viaţa lui Dumnezeu, au ajuns cu bine în Ţara Canaanului, iar cei care au refuzat convertirea la Dumnezeu, preferând diavolul şi zeii Egiptului, au pierit în pustiu.

Paul, după 25 de ani viaţă oscilantă, între Dumnezeu şi satana, s-a convertit la Dumnezeu şi i-a predat pentru totdeauna conducerea vieţii lui. Şi pe el Dumnezeu l-a chemat şi l-a trimis să-i convingă pe oameni să se convertească. Şi câţi şi-au predat viaţa lor lui Dumnezeu, s-au mântuit. Iar câţi au refuzat acest convertirea, s-au pierdut.

Şi pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne cheamă să-i predăm lui volanul vieţii noastre. Şi în acelaşi timp ne trimite să-i chemăm şi pe alţii să facă la fel. Oare noi i-am predat conducerea vieţii noastre lui Dumnezeu şi am pornit în câştigarea de suflete? Sau încă slujim la doi stăpâni, spre pierzarea noastră şi a altora (cf. Mt 6,24)?

Pe vremea sfântului Paul, ca şi astăzi, oamenii erau mult preocupaţi de avere, distracţii şi plăceri. Sfântul Paul, conştient că este profet al timpului şi locului său, i-a învăţat pe oamenii veniţi din păgânism, că nu-i totul numai aici pe pământ; că după viaţa aceasta mai există şi o viaţă veşnică, cu bogăţii, cu bucurii şi plăceri mult mai mari decât cele de pe pământ; că în cer este un ospăţ veşnic cu alimente noi şi cu un vin nou. (cf. Mt 26,29; 1Cor 2,9).

Pentru sfântul Paul, unul dintre modurile de a fi profet într-o lume a plăcerilor de sorginte păgână este acela de a renunţa chiar la bucuriile permise, pentru a deveni liber să te ocupi de împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 7,32-35); acea împărăţie cu o fericire veşnică şi de nedescris (cf. 1Cor 2,9); acea împărăţie unde nimeni nu se mai însoară şi nimeni nu se mai mărită (cf. Mc 12,25). Deşi nu la toţi le este dat să înţeleagă acest lucru (cf. Mt 19,11), fecunditatea stării de feciorie pentru împărăţia cerurilor este mult mai mare decât fecunditatea oricărei alte stări de viaţă, pentru că starea de feciorie este o mărturie vie despre slava şi fericirea împărăţiei cerurilor.

Niciodată nu a fost, nu este şi nu va fi uşor să fii profet într-o lume care vrea să aibă totdeauna şi pretutindeni numai semafoare verzi pentru păcate. Cu un cuvânt, niciodată nu va fi uşor să fii profet care să vorbească despre Dumnezeu într-o lume căreia îi place să-l aibă la volanul vieţii ei pe satan.

Apropo de satan, sfântul Petru îl descrie ca pe "un leu care mugeşte căutând pe cine să înghită" (1Pt 5,8). Sfântul Marcu ne spune că diavolul, asemenea leului feroce (cf. Is 31,4), înainte de a ieşi din acel om, "l-a scuturat puternic, scoţând un strigăt puternic" (Mc 1,26). Să nu uităm că satana face la fel şi cu oricare om care îl scoate afară din viaţa lui, îl scutură, rage cu putere, lăsându-l aproape mort de frică.

În viaţa mea de preot am întâlni persoane, care la convertirea lor, fiind "scuturate şi speriate de satana", cu greutăţi şi necazuri, cu ironii şi sarcasme din partea lumii, s-au întors înapoi la el, aducându-mi înapoi Biblia şi crucea pe care le-am oferit la convertirea lor, spunând că de când a făcut pasul spre credinţă, le merge numai rău pe toate fronturile: sănătate, casă, serviciu, bani şi prieteni. etc. Despre ei, Biblia spune că s-au întors ca râtanul şi cânele la ce lepădase mai înainte (cf. 2Pt 2,22). Le-am spus că diavolul ne poate lua unele lucruri pământeşti care şi aşa vor fi arde (cf. 2Pt 3,10), dar nu ne poate lua viaţa veşnică.

În ciuda şicanelor diavolului şi a celor răi, nu trebuie să ne întoarcem la diavol şi nici nu trebuie să renunţăm la misiunea de a fi profeţi, căci Isus "are toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Mt 28,18); căci Isus "a biruit lumea" (In 16,33); căci Isus "îl va mărturisi înaintea Tatălui pe cel care îl va mărturisi înaintea oamenilor; şi se va lepăda înaintea Tatălui de cel care se va lepăda de el" (cf. Mt 10,32-33).

Mulţi sfinţi au luptat cu diavolul şi au biruit. Un maestru în această luptă, după personajele biblice, este şi sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), care, ştiind bine că satana, începând de la învierea lui Isus, este ca un câine schilodit şi legat şi că nu poate face rău decât celui care se aruncă singur în gura lui, îşi bătea joc de el, aşa cum sfântul Paul îşi bătea joc de moarte (cf. 1Cor 15,55). Satana cel fioros, descris de Biblie ca întruchipând mai multe fiare feroce, cu gheare, copite şi săgeţi de foc (cf. Ap 13,2), adesea îi cutremura casa, isca furtuni nocturne, i se arăta în toată urâciunea sa, îi smulgea perna de sub cap, îi răsturna patul, uneori îndrăznea să-l lovească, îl poreclea, îl alunga din Ars. De ce? Pentru că prin mărturia şi viaţa lui sfântă îi lua multe suflete! Sfântul Ioan Maria Vianney, care era mereu cu Isus în minte, în inimă, pe buze, în fapte, nu numai că nu se temea de toate aceste şicane, ci îşi bătea joc de el şi-i râdea în faţă. Văzându-se umilit, satana pleca, pentru un timp.

Atâta timp cât nu-i deschidem inima, satana nu ne poate face nici un rău. Atâta timp cât Isus locuieşte în inima noastră, satana nu poate intra şi nu are loc în viaţa noastră. De aceea, maeştrii spirituali ne spun că preocuparea de bază a diavolilor este aceea de a ni-l scoate pe Isus din minte, din inimă, din vorbe, din fapte, din viaţă; să ne ofere orice, numai să nu mai avem timp de Isus şi de mântuirea sufletului.

Cât despre scuturările şi mugetele diavolului, trebuie să ştim că niciodată nimeni nu a fost scutit de ele: nici Isus nici apostolii, nici profeţii, şi nici creştinii din toate veacurile. Sfântul Petru ne spune: "Împotriviţi-vă satanei tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. (cf 1Pt 5,9). Întrebarea este: Unde sunt cei statornici lui Dumnezeu şi unde sunt cei care au abandonat calea lui Dumnezeu în urma şicanelor diavolului? Răspunsul este unul singur: drepţii sunt veşnic cu Isus, iar laşii sunt veşnic fără Isus (cf. Ap 22,12.15).

Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre (cf. Ps 95,8).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 14.