Djébonoua: O evanghelizare sinodală
Miercuri, 28 ianuarie 2015, credincioșii din parohia din Djébonoua (Coasta de Fildeș) au mers în evanghelizare într-o nouă comunitate: Akpouibo. Este ultima mare comunitate de pe teritoriul parohiei noastre care nu era evanghelizată.
Întrucât suntem la încheierea sinodului diecezan început în 2010, am considerat normal să purtăm uniforma sinodului, după îndemnul episcopului diecezan de aici.
Dis-de-dimineață, pe jos sau cu camioneta parohiei, mici și mari, ne-am îndreptat spre Akpouibo, o comunitate care ne aștepta de mult.
Știam că aveau o comunitate protestantă destul de activă, dar mai știam că în ultimii ani am botezat cinci persoane din această comunitate (veneau la cateheză în comunitatea vecină), apoi mai știam că eram invitați de mai mulți credincioși, deci momentul era potrivit. Dumnezeu ne precedase de mult.
Atât la sfânta Liturghie, cât și la programul artistic (dansuri și piese de teatru) de după, mulți localnici au venit să ne vadă, să ne asculte și, de ce nu, să ne și urmeze. Dacă Dumnezeu și-a început lucrarea sa de mult, cu siguranță acum și roadele vor fi pe măsură.
Drept dovadă la prânz am aflat că anul acesta vom avea încă doi candidați la Botez și că unul dintre ei s-a hotărât să urmeze formarea pentru a deveni catehet. O comunitate cu catehet are viitor, deci Dumnezeu prevăzuse tot.
Încă o dată pot afirma că l-am "văzut" pe Dumnezeu lucrând și că mi-a produs o imensă bucurie spirituală. Este cea de-a 36-a comunitate a parohiei noastre și suntem fericiți că numărul crește în fiecare an.
Cu siguranță succesul din misiune se datorează în mare măsură buchetelor spirituale pe care mulți din credincioșii Diecezei de Iași le oferă pentru misiuni și misionari.
Vă mulțumesc pentru că voi colaborați cu Dumnezeu într-un mod atât de frumos. Dumnezeu este minunat și ne va surprinde mereu.
Pr. Gabriel Cimpoeșu
lecturi: 8.