Celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

În bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", Sfântul Părinte Francisc a prezidat celebrarea Vesperelor din solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a XLVII-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor cu tema: "Dă-mi să beau" (In 4,7). Au luat parte la celebrare reprezentanţii celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma. La sfârşitul Vesperelor, înainte de binecuvântarea apostolică, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cardinalul Kurt Koch, a adresat Sfântului Părinte un cuvânt de salut.

Publicăm în continuare textul omiliei pe care papa a rostit-o în cursul Vesperelor.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

În călătoria din Iudeea spre Galileea, Isus trece prin Samaria. Lui nu-i este greu să-i întâlnească pe samaritenii consideraţi eretici, schismatici, separaţi de iudei. Atitudinea sa ne face să înţelegem că o confruntare cu acela care este diferit de noi poate să ne facă să creştem. Isus, obosit de călătorie, nu ezită să ceară de băut de la o femeie samariteană. Setea sa, o ştim, merge dincolo de cea fizică: ea este şi sete de întâlnire, dorinţă de a deschide un dialog cu acea femeie, oferindu-i astfel posibilitatea unui drum de convertire interioară. Isus este răbdător, respectă persoană pe care o are în faţa sa, i se revelează progresiv. Exemplul său încurajează să căutăm o confruntare senină cu celălalt. Pentru a ne înţelege şi a creşte în caritate şi în adevăr, trebuie să ne oprim, să ne primim şi să ne ascultăm. În acest mod, se începem deja să experimentăm unitatea. Unitatea se face pe drum, nu este niciodată oprită. Unitatea se face mergând.

Femeia din Sicar îl întreabă pe Isus cu privire la adevăratul loc al adorării lui Dumnezeu. Isus nu se declară în favoarea muntelui sau a templului, ci merge dincolo, merge la esenţial dărâmând orice zid de despărţire. El face trimitere la adevărul adoraţiei: "Dumnezeu este duh, şi cei care-l adoră trebuie să-l adore în duh şi adevăr" (In 4,24). Multe controverse dintre creştini, moştenite din trecut, se pot depăşi punând deoparte orice atitudine polemică sau apologetică şi căutând împreună să se perceapă ceea ce ne uneşte, adică acea chemare de a participa la misterul de iubire al Tatălui revelat nouă de Fiul prin intermediul Duhului Sfânt. Unitatea creştinilor - suntem convinşi de asta - nu va fi rodul rafinatelor discuţii teoretice în care fiecare va încerca să-l convingă pe celălalt despre temeinicia propriilor opinii. Va veni Fiul Omului şi ne va găsi încă în discuţii. Trebuie să recunoaştem că pentru a ajunge la profunzimea misterului lui Dumnezeu, avem nevoie unii de alţii, să ne întâlnim şi să ne confruntăm sub conducerea Duhului Sfânt, care armonizează diversităţile şi depăşeşte conflictele, reconciliază diversităţile.

Treptat, femeia samariteană înţelege că Acela care i-a cerut să bea este în măsură să-i sature setea. Isus i se prezintă ca izvorul din care curge apa vie care stinge pentru totdeauna setea sa (cf. In 4,13-14). Existenţa umană revelează aspiraţii nemărginite: căutarea adevărului, setea de iubire, de dreptate şi de libertate. Sunt dorinţe potolite numai în parte, pentru că din adâncul fiinţei sale omul se mişcă spre un "mai mult", un absolut capabil să satisfacă setea sa în mod definitiv. Răspunsul la aceste aspiraţii este dat de Dumnezeu în Isus Cristos, în misterul său pascal. Din coasta străpunsă a lui Isus a curs sânge şi apă (cf. In 19,34): El este izvorul din care provine apa Duhului Sfânt, adică "iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre" (Rom 5,5) în ziua Botezului. Prin lucrarea Duhului Sfânt am devenit una în Cristos, fii în Fiul, adevăraţi adoratori ai Tatălui. Acest mister de iubire este motivul cel mai profund al unităţii care-i leagă pe toţi creştinii şi care este mult mai mare decât diviziunile care au avut loc în decursul istoriei. Pentru acest motiv, în măsura în care ne apropiem cu umilinţă de Domnul Isus Cristos, ne apropiem şi între noi.

Întâlnirea cu Isus transformă samariteana într-o misionară. Primind un dar mai mare şi mai important decât apa din fântână, femeia lasă acolo urciorul său (cf. In 4,28) şi aleargă să relateze concetăţenilor săi că l-a întâlnit pe Cristos (cf. In 4,29). Întâlnirea cu El i-a redat sensul şi bucuria de a trăi şi ea simte dorinţa să comunice asta. Astăzi există o multitudine de bărbaţi şi femei obosiţi şi însetaţi, care ne cer nouă creştinilor să le dăm să bea. Este o cerere de la care nu ne putem sustrage. În chemarea de a fi evanghelizatori, toate Bisericile şi Comunităţile ecleziale găsesc un loc esenţial pentru o colaborare mai strânsă. Pentru a putea desfăşura în mod eficace această misiune, trebuie evitat să ne închidem în propriile particularisme şi exclusivisme, precum şi să impunem uniferomitate după planuri pur şi simplu umane (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 131). Angajarea comună de a vesti Evanghelia permite să se depăşească orice formă de prozelitism şi ispita de competiţie. Toţi suntem în slujba unicei şi aceleiaşi Evanghelii!

Şi în acest moment de rugăciune pentru unitate, aş vrea să-i amintesc pe martirii noştri de astăzi. Ei dau mărturie despre Isus Cristos şi sunt persecutaţi şi ucişi pentru că sunt creştini, fără a face distincţie, din partea persecutorilor, între confesiunile la care aparţine. Sunt creştini şi pentru asta sunt persecutaţi. Acesta este, fraţi şi surori, ecumenismul sângelui.

Amintind această mărturie a martirilor noştri de astăzi şi cu această certitudine bucuroasă, adresez saluturile mele cordiale şi fraterne Eminenţei Sala Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, Cucernicie Sale David Moxon, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, şi tuturor reprezentanţilor diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale adunaţi aici în sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul. În afară de asta, îmi face plăcere să salut membrii Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe orientale, cărora le doresc o muncă rodnică pentru sesiunea plenară care se va desfăşura în zilele următoare la Roma. Salut şi studenţii de la Ecumenical Institute of Bossey şi tinerii care beneficiază de burse de studiu oferite de Comitetul de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care acţionează la Consiliul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Sunt prezenţi aici şi călugări şi călugăriţe care aparţin diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale care au participat în aceste zile la o Întâlnire ecumenică, organizată de Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu ocazia Anului Vieţii Consacrate. Viaţa călugărească drept profeţie a lumii viitoare este chemată să ofere în timpul nostru mărturie despre acea comuniune în Cristos care merge dincolo de orice diferenţă, şi care este formată din alegeri concrete de primire şi dialog. Prin urmare, căutarea unităţii creştinilor nu poate să fie apanaj numai al cuiva sau al unei comunităţi călugăreşte deosebit de sensibile faţă de această problematică. Cunoaşterea reciprocă a diferitelor tradiţii de viaţă consacrată şi un schimb rodnic de experienţe poate să fie folositor pentru vitalitatea oricărei forme de viaţă călugărească în diferitele Biserici şi Comunităţi ecleziale.

Iubiţi fraţi şi surori, astăzi noi, care suntem însetaţi de pace şi de fraternitate, să invocăm cu inimă încrezătoare de la Tatăl ceresc, prin Isus Cristos unic Preot şi mijlocitor şi prin mijlocirea Fecioarei Maria, a apostolului Paul şi a tuturor sfinţilor, darul comuniunii depline a tuturor creştinilor, pentru ca să poată să strălucească "misterul sacru al unităţii Bisericii" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, 2), ca semn şi instrument de reconciliere pentru lumea întreagă. Aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.