Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Omilia papei Francisc în Noaptea de Crăciun (24 decembrie 2014)

"Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau în ținut întunecat a strălucit o lumină" (Is 9,1). "Un înger al Domnului s-a arătat păstorilor și gloria lui Dumnezeu i-a învăluit în lumină" (Lc 2,9). Așa ne prezintă liturgia din această sfântă noapte de Crăciun nașterea Mântuitorului: ca lumina care pătrunde și risipește cea mai densă obscuritate. Prezența Domnului în mijlocul poporului său șterge povara înfrângerii și tristețea sclaviei și instaurează bucuria și veselia.

Și noi, în această noapte binecuvântată, am venit la casa lui Dumnezeu trecând prin întunericul care învăluie pământul, dar conduși de flacăra credinței care luminează pașii noștri și însuflețiți de speranța de a găsi "marea lumină". Deschizând inima noastră, avem și noi posibilitatea de a contempla minunea acelui prunc-soare care luminează orizontul care vine de sus.

Originea întunericului care învăluie lumea se pierde în noaptea timpurilor. Să ne gândim din nou la momentul întunecat în care a fost comisă prima crimă a umanității, când mâna lui Cain, orbit de invidie, l-a lovit mortal pe fratele Abel (cf. Gen 4,8). Astfel, cursul secolelor a fost marcat de violențe, războaie, ură, samavolnicie. Însă Dumnezeu, care și-a pus propriile așteptări în omul făcut după chipul și asemănarea sa, aștepta. El a așteptat așa de îndelung încât probabil că la un moment dat ar fi trebuit să renunțe. În schimb nu putea să renunțe, nu putea să se renege pe El însuși (cf. 2Tim 2,13). De aceea a continuat să aștepte cu răbdare în fața corupției oamenilor și popoarelor. Răbdarea lui Dumnezeu. Cât este de dificil să înțelegem asta: răbdarea lui Dumnezeu față de noi!

De-a lungul drumului istoriei, lumina care sfâșie întunericul ne revelează că Dumnezeu este Tată și că fidelitatea sa răbdătoare este mai puternică decât întunericul și decât corupția. În asta constă vestea nopții de Crăciun. Dumnezeu nu cunoaște pornirea de ură și nerăbdarea; este mereu acolo, ca tatăl din parabola fiului risipitor, așteptând să întrevadă de departe întoarcerea fiului pierdut; și în fiecare zi, cu răbdare. Răbdarea lui Dumnezeu.

Profeția lui Isaia vestește apariția unei lumini imense care sfâșie întunericul. Ea se naște la Betleem și este primită de mâinile iubitoare ale Mariei, de afecțiunea lui Iosif, de uimirea păstorilor. Când îngerii le-au vestit păstorilor nașterea Răscumpărătorului, au făcut-o cu aceste cuvinte: "Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle" (Lc 2,12). "Semnul" este tocmai umilința lui Dumnezeu, umilința lui Dumnezeu dusă la extrem; este iubirea cu care, în acea noapte, El a asumat fragilitatea noastră, suferința noastră, neliniștile noastre, dorințele noastre și limitele noastre. Mesajul pe care toți îl așteptau, cel pe care toți îl căutau în adâncul sufletului propriu, nu era altul decât duioșia lui Dumnezeu: Dumnezeu care ne privește cu ochi plini de afecțiune, care acceptă mizeria noastră, Dumnezeu îndrăgostit de micimea noastră.

În această noapte sfântă, în timp ce-l contemplăm pe Pruncul Isus abia născut și pus într-o iesle, suntem invitați să reflectăm. Cum primim duioșia lui Dumnezeu? Mă las ajuns de El, mă las îmbrățișat, sau îl împiedic să se apropie? "Dau eu îl caut pe Domnul" - am putea să replicăm. Totuși, cel mai important lucru nu este să-l căutăm, ci să-l lăsăm ca El să mă caute, să mă găsească și să mă mângâie cu iubire. Aceasta este întrebarea pe care ne-o adresează Pruncul doar cu prezența sa: îi permit lui Dumnezeu să mă iubească?

De asemenea: avem curajul să primim cu duioșie situațiile dificile și problemele care ne stau alături, sau preferăm soluțiile impersonale, eventual eficiente dar lipsite de căldura Evangheliei? Cât nevoie de duioșie are astăzi lumea! Răbdarea lui Dumnezeu, apropierea lui Dumnezeu, duioșia lui Dumnezeu.

Răspunsul creștinului nu poate să fie diferit de cel pe care Dumnezeu îl dă micimii noastre. Viața trebuie înfruntată cu bunătate, cu blândețe. Atunci când ne dăm seama că Dumnezeu este îndrăgostit de micimea noastră, că El însuși se face mic pentru a ne întâlni mai bine, nu putem să nu-i deschidem inima noastră și să-l implorăm: "Doamne, ajută-mă să fiu ca tine, dăruiește-mi harul duioșiei în circumstanțele mai dure ale vieții, dăruiește-mi harul apropierii în fața oricărei necesități, al blândeții în orice conflict".

Iubiți frați și surori, în această noapte sfântă contemplăm ieslea: acolo "poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare" (Is 9,1). Au văzut-o oamenii simpli, oamenii dispuși să primească darul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, n-au văzut-o cei aroganți, cei mândri, cei care stabilesc legile după propriile criterii personale, cei care asumă atitudini de închidere. Să privim ieslea și să ne rugăm, cerând Fecioarei Maria: "O, Marie, arată-ni-l pe Isus!".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat