De la Sinod la Sinod. "Cu Francisc ca acela care călătoreşte în largul mării"

De Riccardo Benotti

Este seara zilei de 13 octombrie şi de câteva ore a fost difuzată Relatio post disceptationem care marchează punctul de cotitură al Sinodului extraordinar despre familie. La câţiva paşi de piaţa "Sfântul Petru", părintele Federico Lombardi, director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, o întâlneşte pe Jocelyne Khoueiry, auditoare libaneză cu un trecut de războinică maronită. Episodul se consumă în câteva clipe, dar este simptom al unei schimbări în desfăşurare. Khoueiry îi povesteşte părintelui Lombardi că dimineaţa, după ce a citit textul Relatio, s-a retras deoparte şi a început să plângă pentru că în acel document n-a găsit realitatea pe care familia o trăieşte în ţara sa. Pentru părintele Lombardi este un moment iluminant: "În aceleaşi ore în care Jocelyne simţea un sentiment de descurajare, eu m-am emoţionat pentru motivul opus. De fapt, mă simţeam în mod categoric reprezentat de ceea ce era scris în acel text. Am înţeles atunci, mai mult decât percepusem deja, ca s-a ajuns la o trecere decisivă pentru destinele Sinodului". Asta a revelat în această dimineaţă părintele Federico Lombardi intervenind la Comitetul preşedinţilor şi delegaţilor COPERCOM (Coordonarea asociaţiilor pentru comunicare). După publicarea lui Relatio post s-a schimbat climatul în afară şi înlăuntrul Sinodului: "Mulţi părinţi au avut senzaţia că nu au fost interpretaţi corect şi că n-a fost făcut un adevărat pas înainte. Alţii în schimb erau pe deplin satisfăcuţi de rezultatul obţinut. Toate acestea arată clar cât este de dificil, pentru Biserică, drumul de discernământ cu privire la aceste teme. Nu este deloc o glumă".

Chestiuni deschise. Din concluzia lucrărilor făcute în Cercuri mici, care au receptat observaţiile de la jumătatea drumului şi au încercat să pună împreună la maxim divergenţele, a fost redactată Relatio Synodi: "Este un text foarte diferit de Relatio post, pentru că s-a încercat să se ţină cont de toate componentele reieşite. Îndeosebi - a explicat părintele Lombardi - una dintre chestiunile principale se referea la familiile care trăiesc cu mare efort şi angajare viaţa creştină în lumina Evangheliei. Multor observatori li s-a părut că nu au fost luate în consideraţie de Biserică, aproape că interesul exclusiv s-a concentrat asupra provocărilor şi situaţiilor iregulare". Textul care iese de la lucrările Sinodului este deci concluzia echilibrată a unui parcurs în anumite privinţe accidentat, dar făcut după logica voită de Francisc: "Papa a fost excepţionat decizând să se facă publice votările pentru fiecare punct. O noutate care a dat la o parte atâţia conservatori şi a deschis larg uşile Aulei pentru lume". Pentru a arăta clar dificultăţile simţite de unii părinţi sinodali, este exemplificativ cazul africanilor. Din cele 62 de puncte ale Relatio Synodi, 59 au fost aprobate cu majoritate de două treimi. Numai trei n-au obţinut această votare, adică paragrafele referitoare la admiterea la împărtăşanie a divorţaţilor recăsătoriţi, la primirea pastorală a homosexualilor şi la împărtăşania spirituală. Pentru părinţii sinodali care proveneau din Africa, a precizat părintele Lombardi, "a fost excesiv să se confrunte cu tematici pentru ei aşa de distante": "Bisericile africane se confruntă cu poligamia, căsătoriile pe etape... A discuta despre homosexualitate sau despre alte teme care pentru noi ni se par normale, nu este într-adevăr aşa de uşor pentru episcopi care provin din culturi atât de diferite".

Duc in altum. În timpul lucrărilor Sinodului, episcopul dintr-o ţară îndepărtată a povestit o istorie care dă măsura complexităţii temelor tratate. Participând la o înmormântare, observă în sicriul răposatului o scrisoare. Bărbatul, care prin vicisitudini personale a trăit o mare parte a existenţei sale într-o situaţie de iregularitate familială, dar a dorit mereu să se întoarcă pentru a se apropia de Împărtăşanie, când era de acum bolnav şi bătrân a primit o scrisoare în care a fost readmis la Sacramente. Pentru el a fost o bucurie şi o consolare atât de mari încât a cerut ca acea scrisoare să-l însoţească şi în ultima călătorie pământească. "Sinodul aduce la Roma episcopi din atâtea ţări cu hinterland culturale şi ecleziale profund diferite între ele. Şi pentru acest motiv drumul are nevoie de timpi lungi şi intuiţia Papei a fost decisivă în acest sens. Creşterea spre un consens - a explicat părintele Lombardi - este lungă şi obositoare. Episcopilor le revine misiunea grea de a continua să meargă împreună în această fază pregătitoare care ne desparte de Adunarea generală ordinară din 2015". Cât priveşte modul cel mai bun de a înţelege pontificatul Papei Francisc, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun nu are îndoieli: "Trebuie să trăim în credinţă ca acela care călătoreşte în largul mării, amintindu-ne şi de invitaţia lui Ioan Paul al II-lea după Jubileul Anului 2000: «Duc in altum», «Înaintează în larg». Nu ştim ce ne aşteaptă în anii care vor veni, dar ştim că unicul mod de a înfrunta drumul este să rămânem uniţi în barca Bisericii".

(După agenţia SIR, 21 noiembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.