Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 19 noiembrie 2014

Biserica - 14. Chemarea universală la sfinţenie

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Un mare dar al Conciliului al II-lea din Vatican a fost aceea că a recuperat o viziune despre Biserică întemeiată pe comuniune şi că a reînţeles şi principiul autorităţii şi ierarhiei în această perspectivă. Acest lucru ne-a ajutat să înţelegem mai bine că toţi creştinii, ca botezaţi, au demnitate egală în faţa Domnului şi sunt uniţi de aceeaşi vocaţie, care este aceea la sfinţenie (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, 39-42). Acum ne întrebăm: în ce constă această chemare universală de a fi sfinţi? Şi cum putem s-o realizăm?

1. Înainte de toate trebuie să ţinem cont că sfinţenia nu este ceva ce ne procurăm noi, ceva ce obţinem noi cu calităţile noastre şi capacităţile noastre. Sfinţenia este un dar, este darul pe care ni-l oferă Domnul Isus, când ne ia cu sine şi ne îmbracă în El însuşi, ne face asemenea Lui. În Scrisoarea către Efeseni, apostolul Paul afirmă că "Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi" (Ef 5,25-26). Iată, într-adevăr sfinţenia este faţa cea mai frumoasă a Bisericii, faţa cea mai frumoasă: înseamnă a ne redescoperi în comuniune cu Dumnezeu, în plinătatea vieţii sale şi a iubirii sale. Se înţelege, aşadar, că sfinţenia nu este o prerogativă numai a câtorva: sfinţenia este un dar care este oferit tuturor, nimeni exclus, motiv pentru care constituie caracterul distinctiv al fiecărui creştin.

2. Toate acestea ne fac să înţelegem că, pentru a fi sfinţi, nu este nevoie neapărat să fim episcopi, preoţi sau călugări: nu, toţi suntem chemaţi să devenim sfinţi! Apoi, de multe ori suntem tentaţi să credem că sfinţenia este rezervată numai celor care au posibilitatea de a se dezlipi de treburile obişnuite, pentru a se dedica exclusiv rugăciunii. Dar nu este aşa! Unii cred că sfinţenia înseamnă a închide ochii şi a face faţa de iconiţă. Nu! Nu asta este sfinţenia! Sfinţenia este ceva mai mare, mai profund pe care ne-o dă Dumnezeu. Mai mult, tocmai trăind cu iubire şi oferind propria mărturie creştină în ocupaţiile de fiecare zi suntem chemaţi să devenim sfinţi. Şi fiecare în condiţiile şi în starea de viaţă în care se află. Dar tu eşti consacrat, eşti consacrată? Fii sfânt trăind cu bucurie dăruirea ta şi slujirea ta. Eşti căsătorit? Fii sfânt iubind şi îngrijindu-te de soţul tău sau de soţia ta, aşa cum a făcut Cristos cu Biserica. Eşti un botezat necăsătorit? Fii sfânt îndeplinind cu onestitate şi competenţă munca ta şi oferind timp slujirii fraţilor. "Dar, părinte, eu lucrez într-o fabrică; eu sunt contabil, mereu cu cifre, dar acolo nu poţi să fii sfânt..." - "Da, poţi! Acolo unde lucrezi, tu poţi să devii sfânt. Dumnezeu îţi dă harul de a deveni sfânt. Dumnezeu ţi se comunică ţie". Mereu, în orice loc, se poate deveni sfânt, adică ne putem deschide acestui har care ne lucrează înăuntru şi de duce la sfinţenie. Eşti părinte sau bunic? Fii sfânt învăţându-i cu pasiune pe copii sau pe nepoţi să-l cunoască şi să-l urmeze pe Isus. Şi este nevoie de multă răbdare pentru asta, pentru a fi un bun părinte, un bun bunic, o bună mamă, o bună bunică, este nevoie de multă răbdare şi în această răbdare vine sfinţenia: exercitând răbdarea. Eşti catehet, educator sau voluntar? Fii sfânt devenind semn vizibil al iubirii lui Dumnezeu şi al prezenţei sale alături de noi. Iată: fiecare stare de viaţă duce la sfinţenie, mereu! Acasă, pe stradă, la muncă, în biserică, în acel moment şi în starea ta de viaţă a fost deschis drumul spre sfinţenie. Nu vă descurajaţi să mergeţi pe acest drum. Chiar Dumnezeu este cel care ne dă harul. Numai asta cere Domnul: ca noi să fim în comuniune cu El şi în slujirea fraţilor.

3. La acest punct, fiecare dintre noi poate să fac un pic de cercetare a cugetului, acum putem face asta, fiecare răspunde sieşi, înăuntru, în tăcere: cum am răspuns până acum la chemarea Domnului la sfinţenie? Vrea să devin un pic mai bun, să fiu mai creştin, mai creştină? Acesta este drumul sfinţeniei. Când Domnul ne invită să devenim sfinţi, nu ne cheamă la ceva apăsător, trist... Dimpotrivă! Este invitaţia de a împărtăşi bucuria sa, de a trăi şi de a oferi cu bucurie fiecare moment al vieţii noastre, făcându-l să devină în acelaşi timp un dar de iubire pentru persoanele care sunt lângă noi. Dacă înţelegem asta, totul se schimbă şi capătă o semnificaţie nouă, o semnificaţie frumoasă, o semnificaţie începând de la lucrurile mici de fiecare zi. Un exemplu. O doamnă merge la piaţă să facă cumpărături şi găseşte o vecină şi încep să vorbească şi după aceea vin bârfele şi această doamnă spune: "Nu, nu, nu, eu nu voi bârfi pe nimeni". Acesta este un pas spre sfinţenie, te ajută să devii mai sfânt. Apoi, acasă, fiul tău îţi cere să vorbească un pic despre lucrurile sale fantasmagorice: "Of, sunt foarte obosit, am lucrat mult astăzi..." - "Dar tu, aşază-te şi ascultă-l pe fiul tău, care are nevoie de asta!". Şi tu te aşezi, îl asculţi cu răbdare: acesta este un pas spre sfinţenie. Apoi se termină ziua, toţi suntem obosiţi, dar este rugăciunea. Să facem rugăciunea: şi acesta este un pas spre sfinţenie. Apoi vine duminica şi mergem la Liturghie, ne împărtăşim, uneori făcând înainte o spovadă bună care să ne cureţe un pic. Acesta este un pas spre sfinţenie. Apoi ne gândim la Sfânta Fecioară Maria, atât de bună, atât de frumoasă, şi luăm rozariul şi ne rugăm. Acesta este un pas spre sfinţenie. Apoi merg pe drum, văd un sărac, un nevoiaş, mă opresc, îl întreb, îi dau ceva: este un pas spre sfinţenie. Sunt lucruri mici, dar atâţia paşi mici spre sfinţenie. Fiecare pas spre sfinţenie ne va face persoane mai bune, libere de egoism şi de închiderea în noi înşine şi deschise faţă de fraţi şi faţă de necesităţile lor.

Dragi prieteni, în Prima Scrisoare a sfântului Petru ne este adresat acest îndemn: "Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii! Dacă cineva vorbeşte, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos" (4,10-11). Iată invitaţia la sfinţenie! S-o primim cu bucurie şi să ne susţinem unii pe alţii, pentru că drumul spre sfinţenie nu-l parcurgem singuri, fiecare pe cont propriu, ci îl parcurgem împreună, în acel unic trup care este Biserica, iubită şi făcută sfântă de Domnul Isus Cristos. Să mergem înainte cu curaj pe acest drum al sfinţeniei!

______________

APELURI ALE SFÂNTULUI PĂRINTE

Urmăresc cu îngrijorare creşterea alarmantă a tensiunii la Ierusalim şi în alte zone din Ţara Sfântă, cu episoade inacceptabile de violenţă care nu cruţă nici măcar locurile de cult. Asigur o rugăciune specială pentru toate victimele acestei situaţii dramatice şi pentru ce care îndură mai mult consecinţele sale. Din adâncul inimii adresez părţilor implicate un apel pentru ca să se pună capăt vârtejului de ură şi de violenţă şi să se ia decizii curajoase pentru reconciliere şi pace. A construi pacea este dificil, dar a trăi fără pace este un chin!

Vineri, 21 noiembrie, comemorarea liturgică a Prezentării la templu a Sfintei Fecioare Maria, vom celebra Ziua pro orantibus, dedicată comunităţilor călugăreşti de clauzură. Este o ocazie oportună pentru a-i mulţumi Domnului pentru darul atâtor persoane care, în mănăstiri şi în schituri, se dedică lui Dumnezeu în rugăciune şi în tăcerea activă, recunoscându-i acel primat care-i revine numai Lui. Să-i mulţumim Domnului pentru mărturiile de viaţă claustrală şi să nu lăsăm să le lipsească sprijinul nostru spiritual şi material, pentru a îndeplini această misiune importantă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.