Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a Sanctității Sale Francisc în Turcia
(28-30 noiembrie 2014)

Dumnezeiasca Liturghie

Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul

Duminică, 30 noiembrie 2014

Duminică, 30 noiembrie 2014, sărbătoarea liturgică a apostolului Andrei, sfânt patron al Bisericii din Constantinopol, la ora 9.30, papa Francisc a participat împreună cu Sanctitatea sa Bartolomeu I la dumnezeiasca Liturghie în biserica "Sfântul Gheorghe" de la Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. La sosirea sa la Phanar, papa a fost primit de patriarh care l-a însoțit în interiorul bisericii unde "Dumnezeiasca Liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur" deja era începută. La sfârșitul celebrării, patriarhul ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I și Sfântul Părinte Francisc au rostit discursurile pe care le prezentăm în continuare:

Discursul Sanctității Sale Bartolomeu I

Preasfințite și preaiubite frate întru Cristos, episcop al Romei Antice, domnule Francisc.

Dăm glorie și laudă Dumnezeului nostru Întreit, care ne-a făcut vrednici de bucuria inefabilă a onoarei apropriate a prezenței persoanei Sanctității Voastre în acest an pentru festivitatea sfintei comemorări a fondatorului Bisericii noastre, grație predicării sale, sfântul Andrei apostolul, cel dintâi chemat. Mulțumim din inimă Sanctității Voastre pentru darul preacinstit al prezenței Voastre binecuvântate în mijlocul nostru, cu suita Voastră venerabilă. Cu profundă iubire și mare onoare vă îmbrățișăm, adresându-vă sărutul de pace și de iubire: "Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos" (Rom 1,7). "Căci iubirea lui Cristos ne constrânge" (2Cor 5,14).

Păstrăm încă proaspătă în inima noastră amintirea întâlnirii noastre cu Sanctitatea Voastră în Țara Sfântă, în evlavioasă adorație comună a locului unde s-a născut, a trăit, a învățat, a pătimit, a înviat și s-a înălțat unde era mai înainte, Învățătorul credinței noastre, dar și în amintirea recunoscătoare a evenimentului istoric, că acolo s-au întâlnit predecesorii noștri de fericită amintire Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagora. Grație întâlnirii lor în Țara Sfântă, acum cincizeci de ani, cursul istoriei și-a schimbat direcția, drumurile paralele și uneori contrastante ale Bisericilor noastre s-au întâlnit în visul comun al regăsirii unității lor pierdute, iubirea răcită s-a reaprins și s-a revigorat voința noastră de a face tot ceea ce putem, pentru ca să răsară din nou comuniunea noastră, în aceeași credință și în Potirul comun. De atunci s-a deschis calea spre Emaus, o cale eventual lungă și uneori grea, fără întoarcere, în timp ce Domnul ne însoțește în mod invizibil până când El ni se va revela nouă: "la frângerea pâinii" (Lc 24,35).

Toți succesorii acelor călăuze inspirate au parcurs de atunci și parcurg această cale, instituind, binecuvântând și susținând dialogul de iubire și de adevăr între Bisericile noastre pentru înlăturarea obstacolelor care timp de un mileniu întreg s-au acumulat în relațiile dintre ele, dialog între frați și nu ca odinioară între rivali, cu sinceritate, împărțind corect cuvântul adevărului, dar și respectându-se reciproc ca frați.

În acest climat caracterizat da un drum comun, în amintirea predecesorilor noștri, vă primim astăzi și pe Voi, Preasfințite Frate, ca purtător al iubirii apostolului Petru, față de propriul său frate, apostolul Andrei, cel dintâi chemat, a cărui sfântă comemorare o celebrăm astăzi cu sărbătoare.

Conform unei sfinte cutume, stabilită și respectată deja de multe decenii de Bisericile din Vechea și din Noua Romă, reprezentanțele lor oficiale își schimbă vizite una alteia în timpul sărbătorilor patronale, pentru ca și în acest mod să fie vizibilă fraternitatea celor doi apostoli corifei, care împreună au transmis această credință comună Bisericilor, pe care le-au întemeiat grație predicării lor și pe care le-au sfințit cu martiriul lor. Această credință comună a fost trăită și dogmatizată de părinții comuni din Bisericile noastre, adunați în Orient și în Occident în Concilii ecumenice, dând-o ca moștenire Bisericilor noastre, ca fundament neclintit al unității noastre. Această credință, pe care am păstrat-o în comun în Orient și în Occident timp de un mileniu, suntem chemați din nou s-o punem ca bază a unității noastre, așa încât "rămânând unanimi și acord" (Fil 2,2-3) să mergem mai departe cu Paul "uitând ceea ce este în urmă și îndreptați spre ceea ce se află în față" (Fil 3,14).

Pentru că, într-adevăr, Preasfințite Frate, datoria noastră nu se epuizează în trecut, ci îndeosebi se extinde, mai ales în zilele noastre, la viitor.

Pentru că, la ce folosește fidelitatea noastră față de trecut, dacă asta nu înseamnă nimic pentru viitor? La ce folosește mândria noastră pentru ceea ce am primit, dacă toate acestea nu se traduc în viață pentru omul și pentru lumea de astăzi și de mâine? "Isus Cristos este mereu același, ieri și astăzi și în veci" (Evr 13,8-9). Și Biserica sa este chemată să aibă privirea sa îndreptată nu atât spre ieri, cât mai ales spre astăzi și spre mâine. Biserica există pentru lume și pentru om și nu pentru ea însăși.

Îndreptând privirea noastră spre astăzi, nu putem alunga neliniștea pentru mâine. "Bătălii în afară, temeri în interior" (2Cor 7,6) - Această constatare a apostolului pentru epoca sa este valabilă în întregimea sa pentru astăzi și pentru noi. Pentru că, tot timpul în care noi suntem angajați în disputele noastre, lumea trăiește frica supraviețuirii și neliniștea zilei de mâine. Cum va supraviețui omenirea sfâșiată astăzi de diferite diviziuni, ciocniri și dușmănii, de multe ori chiar în numele lui Dumnezeu? Cum va fi distribuită bogăția pământului în mod mai egal, așa încât mâine omenirea să nu trăiască sclavia cea mai execrabilă pe care a cunoscut-o vreodată? Ce planetă vor găsi următoarele generații pentru a locui pe ea, când omul contemporan în lăcomia sa o distruge fără milă și în mod iremediabil?

Mulți își pun astăzi speranțele în știință. Alții în politică, alții în tehnologie. Dar niciunul dintre ei nu este în măsură să garanteze viitorul, dacă omul nu primește mesajul reconcilierii, al iubirii și al dreptății, mesajul acceptării celuilalt, a celui diferit, chiar și a dușmanului. Biserica lui Cristos, care cel dintâi a învățat și a trăit acest mesaj, are datoria în primul rând să-l aplice sieși, "pentru ca lumea să creadă" (In 17,21). Iată pentru ce este urgent mai mult decât oricând drumul spre unitatea celor care invocă numele marelui Făcător de pace. Iată pentru ce responsabilitatea noastră a creștinilor este mai mare în fața lui Dumnezeu, a omului și a istoriei.

Sanctitate,

Drumul Vostru încă scurt la conducerea Bisericii Voastre, v-a consacrat în conștiința contemporanilor noștri mesager al iubirii, al păcii și al reconcilierii. Învățați cu discursurile Voastre, dar mai ales și îndeosebi cu simplitatea, umilința și iubirea față de toți, pentru care exercitați înalta Voastră misiune. Inspirați încredere celor necredincioși, speranță celor disperați, așteptare celor care așteaptă o Biserică iubitoare față de toți. Printre celelalte lucruri, oferiți fraților Voștri ortodocși speranța că pe parcursul timpului Vostru, apropierea celor două mari vechi Biserici ale noastre va continua să se edifice pe temeliile solide ale tradiției noastre comune, care din totdeauna respecta și recunoștea în trupul Bisericii un primat al iubirii, al onoarei și al slujirii, în cadrul sinodalității, pentru ca să fie mărturisit "cu o singură gură și o singură inimă" Dumnezeul Întreit și să se reverse iubirea sa în lume.

Sanctitate,

Biserica din cetatea lui Constantin, care vă primește pe Voi astăzi înainte de toate cu iubire și mare onoare, dar și cu profundă recunoștință, poartă pe umerii săi o moștenire apăsătoare, dar și o responsabilitate atât pentru prezent cât și pentru viitor. În această Biserică, Providența Divină prin ordinea constituită de Sfintele Concilii Ecumenice, a încredințat responsabilitatea coordonării și a exprimării omofoniei Preasfintelor Biserici Ortodoxe Locale. Cu această responsabilitate lucrăm deja cu atenție la pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a decis să se convoace aici, dacă va voi Dumnezeu, în anul 2016. Deja comisiile competente lucrează cu zel la pregătirea acestui mare eveniment din istoria Bisericii ortodoxe, pentru succesul căruia cerem și rugăciunile Voastre. Din păcate, ruptura milenară a comuniunii euharistice între Bisericile noastre încă nu permite convocarea unui mare Conciliu Ecumenic comun. Așadar, să ne rugăm ca, fiind restabilită comuniunea deplină între ele, să nu întârzie să apară și această mare și importantă zi. Până la acea zi binecuvântată, participarea ambelor Biserici ale noastre la viața sinodală a celeilalte se va exprima prin trimiterea de observatori, așa cum deja se întâmplă, la invitația Voastră respectuoasă, în timpul Sinoadelor din Biserica Voastră și cum - sperăm - vrem să se întâmple, cu ajutorul lui Dumnezeu, și în timpul realizării Sfântului și Marelui nostru Sinod.

Sanctitate,

Problemele pe care conjunctura istorică le ridică în fața Bisericilor ne impun nouă depășirea introvertirii și faptul de a le înfrunta pe cât posibil cu colaborări mai strânse. Nu mai avem luxul de a acționa singuri. Persecutorii de astăzi ai creștinilor nu întreabă la care Biserică aparțin victimele lor. Unitatea, pentru care ne străduim mult, se realizează deja în unele regiuni, din păcate, prin martiriu. Așadar să întindem împreună mâna omului contemporan, mâna singurului care este în măsură să-l mântuiască prin intermediul crucii și învierii sale.

Cu aceste gânduri și sentimente, exprimăm din nou bucuria prezenței Sanctității Voastre în mijlocul nostru, mulțumindu-vă Vouă și rugându-l pe Domnul ca, prin mijlocirea apostolului cel dintâi chemat pe care-l sărbătorim astăzi, și a fratelui său Petru Protocorifeul, să ocrotească Biserica sa și s-o conducă la împlinirea voinței sale.

Așadar, bună rămânere în mijlocul nostru, frate preaiubit!

* * *

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc

Sanctitate, preaiubite frate Bartolomeu,

De multe ori, ca arhiepiscop de Buenos Aires, am participat la Dumnezeiasca Liturghie a comunităților ortodoxe prezente în acel oraș, dar a mă afla astăzi în această biserică patriarhală "Sfântul Gheorghe" pentru celebrarea sfântului apostol Andrei, primul dintre chemați și frate al sfântului Petru, patron al Patriarhiei Ecumenice, este cu adevărat un har singular pe care mi-l dăruiește Domnul.

A ne întâlni, a privi fața unul altuia, a schimba îmbrățișarea de pace, a ne ruga unul pentru altul sunt dimensiuni esențiale ale acelui drum spre restabilirea comuniunii depline la care tindem. Toate acestea preced și însoțesc constant cealaltă dimensiune esențială a acestui drum care este dialogul teologic. Un dialog autentic este mereu o întâlnire între persoane cu un nume, o față, o istorie, și nu numai o confruntare de idei.

Acest lucru este valabil pentru noi creștinii, deoarece pentru noi adevărul este persoana lui Isus Cristos. Exemplul sfântului Andrei, care împreună cu un alt discipol au primit invitația Învățătorului divin: "Veniți și veți vedea", și "au rămas cu în ziua aceea" (In 1,39), ne arată cu claritate că viața creștină este o experiență personală, o întâlnire transformatoare cu Acela care ne iubește și vrea să ne mântuiască. Și vestirea creștină se răspândește grație persoanelor care, îndrăgostite de Cristos, nu pot să nu transmită bucuria că sunt iubite și mântuite. Încă o dată exemplul apostolului Andrei este iluminant. El, după ce l-a urmat pe Isus acolo unde locuia și s-a întreținut cu El, "l-a întâlnit mai întâi pe fratele său Simon și a spus: «L-am găsit pe Mesia» - care se traduce Cristos - și l-a condus la Isus" (In 1,40-42). De aceea, este clar că nici dialogul dintre creștini nu se poate sustrage de la această logică a întâlnirii personale.

Așadar, nu este o întâmplare că drumul de reconciliere și de pace între catolici și ortodocși a fost, într-un fel, inaugurat de o întâlnire, de o îmbrățișare între venerații noștri predecesori, Patriarhul Ecumenic Atenagora și Papa Paul al VI-lea, în urmă cu cincizeci de ani, la Ierusalim, eveniment pe care Sanctitatea Voastră și eu am voit să-l comemorăm recent întâlnindu-ne din nou în cetatea unde Domnul Isus Cristos a murit și a înviat.

Printr-o fericită coincidență, această vizită a mea are loc la câteva zile după celebrarea celei de-a cincizecea aniversări a promulgării decretului Conciliului al II-lea din Vatican despre căutarea unității tuturor creștinilor, Unitatis redintegratio. Este vorba despre un document fundamental cu care a fost deschis un drum nou pentru întâlnirea dintre catolici și frații din alte Biserici și Comunități ecleziale.

Îndeosebi, cu acel decret Biserica catolică recunoaște că Bisericile ortodoxe "au adevărate sacramente și mai ales, în virtutea succesiunii apostolice, Preoția și Euharistia, prin intermediul cărora rămân încă unite cu noi cu legături foarte strânse" (nr. 15). Prin urmare, se afirmă că pentru a păstra cu fidelitate plinătatea tradiției creștine și pentru a conduce la capăt reconcilierea creștinilor din Orient și Occident este de cea mai mare importanță a păstra și a susține patrimoniul foarte bogat al Bisericilor din Orient, nu numai în ceea ce privește tradițiile liturgice și spirituale, ci și disciplinele canonice, stabilite de sfinții părinți și de concilii, care reglementează viața acestor Biserici (cf. nr. 15-16).

Consider importat să reafirm respectarea acestui principiu drept condiție esențială și reciprocă pentru restabilirea comuniunii depline, care nu înseamnă nici supunere unul altuia, nici absorbire, ci mai degrabă primirea tuturor darurilor pe care Dumnezeu le-a dat fiecăruia pentru a manifesta lumii întregi marele mister al mântuirii realizat de Cristos Domnul prin intermediul Duhului Sfânt. Vrea să asigur pe fiecare dintre voi că, pentru a ajunge la ținta mult dorită a unității depline, Biserica catolică nu vrea să impună nicio exigență, decât aceea a mărturisirii credinței comune, și că suntem gata să căutăm împreună, în lumina învățăturii Scripturii și a experienței din primul mileniu, modalitățile cu care să se garanteze necesara unitate a Bisericii în circumstanțele actuale: singurul lucru pe care Biserica catolică îl dorește și pe care eu îl caut ca Episcop de Roma, "Biserica ce prezidează în caritate", este comuniunea cu Bisericile ortodoxe. Această comuniune va fi mereu rod al iubirii "care a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rom 5,5), iubire fraternă care dă expresie legăturii spirituale și transcendente care ne unește ca discipoli ai Domnului.

În lumea de astăzi se înalță cu putere voci pe care nu putem să nu le auzim și care cer Bisericilor noastre să trăiască până la capăt faptul de a fi discipoli ai Domnului Isus Cristos.

Prima dintre aceste voci este cea a săracilor. În lume există prea multe femei și prea mulți bărbați care suferă datorită malnutriției grave, datorită șomajului crescând, datorită procentului ridicat de tineri fără muncă și datorită creșterii excluderii sociale, care poate induce la activități criminale și chiar la recrutarea teroriștilor. Nu putem rămâne indiferenți în fața vocilor acestor frați și surori. Ei ne cer nu numai să le dăm un ajutor material, necesar în atâtea circumstanțe, ci mai ales ca să-i ajutăm să apere demnitatea lor de persoane umane, în așa fel încât să poată regăsi energiile spirituale pentru a se ridica din nou și a fi din nou protagoniști ai istoriilor lor. În afară de asta ne cer să luptăm, în lumina Evangheliei, împotriva cauzelor structurale ale sărăciei: inegalitatea, lipsa unui loc de muncă demn, a pământului și a casei, negarea drepturilor sociale și de muncă. Ca și creștini suntem chemați să înfrângem împreună acea globalizare a indiferenței care astăzi pare să aibă supremația și să construim o nouă civilizație a iubirii și a solidarității.

O altă voce care strigă puternic este cea a victimelor conflictelor în atâtea părți ale lumii. Această voce o auzim răsunând foarte bine de aici, pentru că unele națiuni vecine sunt marcate de un război atroce și inuman. Mă gândesc cu profundă durere la multele victime al atentatului inuman și fără sens, care în aceste zile i-a lovit pe credincioșii musulmani, care se rugau în moscheea din Kano, în Nigeria. A tulbura pacea unui popor, a comite sau a permite orice gen de violență, în special asupra persoanelor slabe și lipsite de apărare, este un păcat foarte grav împotriva lui Dumnezeu, pentru că înseamnă a nu respecta imaginea lui Dumnezeu care este în om. Vocea victimelor conflictelor ne determină să pornim repede pe drumul de reconciliere și de comuniune între catolici și ortodocși. De altfel, cum putem vesti în mod credibil Evanghelia păcii care vine de la Cristos, dacă între noi continuă să existe rivalități și certuri? (cf. Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 77).

O a treia voce care ne interpelează este cea a tinerilor. Astăzi din păcate sunt atâția tinerii care trăiesc fără speranță, învinși de neîncredere și de resemnare. Apoi, mulți tineri, influențați de cultura dominantă, caută bucuria numai în posesia bunurilor materiale și în satisfacerea emoțiilor de moment. Noile generații nu vor putea niciodată să dobândească adevărata înțelepciune și să mențină vie speranța dacă noi nu vom fi capabili să valorizăm și să transmitem umanismul autentic, care provine din Evanghelie și din experiența milenară a Bisericii. Chiar tinerii - mă gândesc de exemplu la mulțimile de tineri ortodocși, catolici și protestanți care se întâlnesc în adunările internaționale organizate de comunitatea din Taizé - sunt cei care astăzi ne solicită să face pași înainte spre comuniunea deplină. Și asta nu pentru că ei nu cunosc semnificația diferențelor care încă ne despart, ci pentru că știu să vadă dincolo - știu să vadă dincolo - sunt capabili să perceapă esențialul care deja ne unește, care este atât de mult, Sanctitate.

Frate iubit, frate preaiubit, suntem deja în drum, în drum spre comuniunea deplină și deja putem trăi semne elocvente ale unei unități reale, chiar dacă parțiale. Acest lucru ne întărește și ne susține în continuarea acestui drum. Suntem singuri că de-a lungul acestui drum suntem sprijiniți de mijlocirea apostolului Andrei și a fratelui său Petru, considerați de tradiție fondatorii Bisericilor din Constantinopol și din Roma. Să invocăm de la Dumnezeu marele dar al unității depline și capacitatea de a-l primi în viețile noastre. Și să nu uităm niciodată să ne rugăm unii pentru alții.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat