Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Mesajul Sfântului Părinte adresat directorului general al FAO cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației 2014

Către prof. José Graziano da Silva

Director general al FAO

1. Și anul acesta, Ziua Mondială a Alimentației se face ecou al strigătului atâtor frați și surori ai noștri care în diferite părți ale lumii nu au hrana zilnică. Pe de altă parte, ea ne face să reflectăm asupra enormei cantități de alimente irosite, asupra produselor distruse, asupra speculei asupra prețurilor în numele dumnezeului profit. Acesta este unul din paradoxurile cele mai dramatice din timpul nostru la care asistăm cu neputință, dar adesea și cu indiferență, "incapabili să simțim compasiune în fața strigătului de durere al altora, [...] ca și cum totul ar fi o responsabilitate străină nouă care nu ne revine" (Evangelii gaudium, 54).

În pofida progreselor care se realizează în multe țări, datele recente continuă încă să prezinte o situație neliniștitoare, la care a contribuit diminuarea generală a ajutorului public dat dezvoltării. Însă îndreptând privirea dincolo de acele date, se observă un aspect al problemei care încă n-a primit toată considerația cuvenită când se formulează politici și planuri de acțiune: cei care suferă de nesiguranță alimentară și de malnutriție sunt persoane și nu numere, și tocmai datorită demnității lor de persoane vin înainte de orice calcul sau proiect economic.

Și tema propusă de FAO pentru această Zi - Agricultura familială: A hrăni lumea, a ocroti planeta - scoate în evidență necesitatea de a porni de la persoane, ca indivizi sau ca grupuri, pentru a propune noi forme și moduri de gestionare a diferitelor aspecte ale nutriției. În mod specific, trebuie recunoscut tot mai mult rolul familiei rurale și dezvoltate toate potențialitățile sale. Anul acesta dedicat agriculturii familiale, care de acum se îndreaptă spre sfârșit, a folosit pentru a constata încă o dată că familia rurală este în măsură să răspundă la cererea de alimente fără a distruge resursele creației. Însă, în acest scop, trebuie să acordăm atenție necesităților sale, nu numai tehnice, ci și umane, spirituale, sociale și, pe de altă parte, trebuie să învățăm din experiența sa, din capacitatea sa de muncă și mai ales din acea legătură de iubire, de solidaritate și de generozitate care există între membrii săi și care este chemată să devină un model pentru viața socială.

De fapt, familia favorizează dialogul dintre diferitele generații și pune bazele pentru o adevărată integrare socială, în afară de a reprezenta acea dorită sinergie între munca agricolă și sustenabilitatea: cine mai mult decât familia rurală este preocupat să ocrotească natura pentru generațiile care vor veni? Și cine mai mult decât ea are la inimă coeziunea dintre persoane și grupurile sociale? Desigur, normativele și inițiativele în favoarea familiei, la nivel local, național și internațional sunt foarte departe de exigențele sale reale și aceasta este o lacună de umplut. Este important ca să se vorbească despre familie rurală și ca să se celebreze ani internaționali pentru a aminti relevanța sa, dar acest lucru nu este suficient: aceste reflecții trebuie să fie urmate de inițiative concrete.

2. A apăra comunitățile rurale în fața gravelor amenințări determinate de acțiunea umană sau de dezastrele naturale nu trebuie să fie numai o strategie, ci o acțiune permanentă menită să favorizeze participarea sa în luarea de decizii, să facă accesibile tehnologii corespunzătoare și să extindă folosirea lor, mereu respectând ambientul natural. A acționa în acest mod poate să modifice forma de a efectua cooperarea internațională și să-i ajute pe înfometați și pe malnutriți.

Niciodată ca în acest moment lumea are nevoie de unitate între persoane și între națiuni pentru a depăși diviziunile existente și conflictele în desfășurare și mai ales pentru a căuta căi concrete de ieșire dintr-o criză care este globală, dar a cărei povară apasă mai mult asupra celor săraci. O demonstrează tocmai nesiguranța alimentară: dacă este adevărat că interesează în măsură diferită toate țările, cu toate acestea ea lovește mai întâi și mai mult decât altele partea cea mai slabă a populației mondiale. Ne gândim la bărbații și la femeile, de orice vârstă și condiție, care sunt victime ale conflictelor sângeroase și ale distrugerii și mizeriei care urmează după ele, între care lipsa unei case, a îngrijirilor medicale și a educației. Ajungând să piardă orice speranță de o viață demnă. Față de ei avem obligații, înainte de toate de solidaritate și de împărtășire. Aceste obligații nu se pot limita la distribuirea de alimente, care poate să rămână numai un gest "tehnic", mai mult sau mai puțin eficace, dar care se termină când se sfârșește ceea ce este destinat pentru acest scop.

În schimb, a împărtăși înseamnă a deveni aproapele tuturor ființelor umane, a le recunoaște demnitatea comună, a le înțelege necesitățile și a le susține în remedierea lor, cu același spirit de iubire care se trăiește în familie. Tot această iubire ne face să ocrotim creația ca binele comun cel mai prețios de care depinde nu un viitor abstract al planetei ci viața familiei umane căreia i-a fost încredințată. Această atenție cere o educație și o formare capabile să integreze diferitele abordări culturale, obiceiurile, modalități de muncă locale fără a le înlocui în numele unei presupuse superiorități culturale sau tehnice.

3. Pentru a înfrânge foamea nu este suficient a depăși lipsurile celui care este mai nenorocos sau a-i asista cu ajutoare și donații pe cei care trăiesc în situații de lipsuri. Mai degrabă trebuie schimbată paradigma politicilor de ajutor și de dezvoltare, trebuie modificate regulile internaționale în materie de producție și comerț al produselor agricole, garantând țărilor în care agricultura reprezintă baza economiei și a supraviețuirii o autodeterminare a propriei piețe agricole.

Până când se va continua să se apere sisteme de producție și de consum care exclud cea mai mare parte a populației mondiale chiar și de la firimiturile care cad de pe masa bogaților? A venit timpul de a gândi și a decide pornind de la fiecare persoană și comunitate și nu de la mersul piețelor. Prin urmare, ar trebui să se schimbe și modul de a înțelege munca, obiectivele și activitatea economică, producția alimentară și ocrotirea ambientului. Aceasta este probabil unica posibilitate pentru a construi un autentic viitor de pace, astăzi amenințat și de nesiguranța alimentară.

Această abordare, care lasă să se întrevadă o nouă idee de cooperare, ar trebui să intereseze și să implice statele, instituțiile internaționale și organizațiile societății civile precum și comunitățile de credincioși care, cu multiplele lor opere, trăiesc împreună cu cei din urmă și împărtășesc același situații și necesități ale lor, frustrările și speranțele.

Din partea sa Biserica catolică, în timp ce continuă activitatea sa caritativă în diferitele continente, rămâne disponibilă să ofere, să lumineze și să însoțească fie elaborarea politicilor fie realizarea lor concretă, conștientă că credința se face vizibilă punând în practică proiectul lui Dumnezeu cu privire la familia umană și cu privire la lume prin acea profundă și reală fraternitate care nu este exclusivă a creștinilor, ci include toate popoarele.

Fie ca Atotputernicul să binecuvânteze FAO, statele sale membre și pe cei care dau ce au mai bun pentru a hrăni lumea și a ocroti planeta în folosul tuturor.

Din Vatican, 16 octombrie 2014

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat