Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (12 octombrie 2014)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Evanghelia din această duminică Isus ne vorbește despre răspunsul care este dat la invitația lui Dumnezeu - reprezentat de un rege - de a participa la un ospăț de nuntă (cf. Mt 22,1-14). Invitația are trei caracteristici: gratuitatea, generozitatea, universalitatea. Invitații sunt mulți, dar are loc ceva surprinzător: niciunul dintre cei aleși dinainte nu acceptă să ia parte la sărbătoare, spun că au altceva de făcut; mai mult, unii arată indiferență, înstrăinare, chiar deranjare. Dumnezeu este bun față de noi, ne oferă gratuit prietenia sa, ne oferă gratuit bucuria sa, mântuirea, dar de atâtea ori nu primim darurile sale, punem pe primul loc preocupările noastre materiale, interesele noastre și chiar și atunci când Domnul ne cheamă, de atâtea ori se pare că ne deranjează.

Unii invitați chiar îi maltratează și îi ucid pe servitorii care duc invitația. Însă, în pofida lipsei de adeziune a celor chemați, proiectul lui Dumnezeu nu se întrerupe. În fața refuzului primilor invitați El nu se descurajează, nu suspendă sărbătoarea, ci repropune invitația lărgind-o dincolo de orice limită rațională și îi trimite pe servitori în piețe și la răspântiile drumurilor ca să-i adune pe toți cei pe care-i găsesc. Este vorba despre oameni oarecare, săraci, abandonați și dezmoșteniți, chiar buni și răi - și cei răi sunt invitați - fără deosebire. Și sala se umple de "excluși". Evanghelia, respinsă de cineva, găsește o primire neașteptată în atâtea alte inimi.

Bunătatea lui Dumnezeu nu are margini și nu discriminează pe nimeni: pentru aceasta ospățul darurilor Domnului este universal, pentru toți. Tuturor le este dată posibilitatea de a răspunde la invitația sa, la chemarea sa; nimeni nu are dreptul de a se simți privilegiat sau de a revendica exclusivitate. Toate acestea ne induc să învingem obișnuința de a ne situa comod în centru, așa cum făceau conducătorii preoților și fariseii. Asta nu trebuie să se facă; noi trebuie să ne deschidem la periferii, recunoscând că și celui care stă la margine, chiar cel care este respins și disprețuit de societate este obiect al generozității lui Dumnezeu. Toți suntem chemați să nu reducem Împărăția lui Dumnezeu în granițele "bisericuței" - "micuța bisericuță" a noastră - ci să dilatăm Biserica la dimensiunile Împărăției lui Dumnezeu. Numai că există o condiție: să îmbrăcăm haina de nuntă, adică să mărturisim caritatea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Să încredințăm mijlocirii Preasfintei Maria dramele și speranțele atâtor frați și surori ai noștri, excluși, slabi, respinși, disprețuiți, chiar și cei care sunt persecutați din cauza credinței, și să invocăm ocrotirea sa și asupra lucrărilor Sinodului Episcopilor reunit în acest zile în Vatican.

Angelus Domini...

_____________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

În această dimineață, la Sassari, a fost proclamat fericit părintele Francesco Zirano, din Ordinul Fraților Minori Conventuali: el a preferat să fie mai degrabă ucis decât să renege credința. Să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru acest preot și martir, martor eroic al Evangheliei. Fidelitatea sa curajoasă față de Cristos este un act de mare elocvență, în special în contextul actual de persecuții nemiloase împotriva creștinilor.

În acest moment, gândul nostru se îndreaptă spre orașul Genova încă o dată lovit de inundații. Asigur rugăciunea mea pentru victimă și pentru cei care au suferit mari daune. Sfânta Fecioară Maria a Pazei să susțină iubita populație genoveză în angajarea solidară pentru a depăși greaua încercare. Să o rugăm cu toții pe Sfânta Fecioară Maria a Pazei: Bucură-te Marie... Sfânta Fecioară Maria a Pazei să ocrotească Genova!

Salut toți pelerinii, mai ales familiile și grupurile parohiale. Îndeosebi aș vrea să salut cordial grupul de pelerini canadieni veniți la Roma pentru Sfânta Liturghie de mulțumire pentru canonizarea lui François de Laval și Marie de l'Incarnation: fie ca cei doi sfinți să trezească în inima tinerilor canadieni fervoarea apostolică.

Salut grupul din "Office Chrétien des personnes handicapées" venit din Franța, familiile din Colegiul Reinado Corazón de Jesus, din Madrid, și pe credincioșii din Segovia, pe polonezii prezenți aici și pe cei care au promova speciale opere de caritate cu ocazia "Zilei Papei". Salut grupul numeros din Asociația Prietenii Sfântului Columban pentru Europa, veniți cu ocazia deschiderii celui de-al XIV-lea centenar de la moartea sfântului Columban, mare evanghelizator al continentului european. Salut Fiicele Mariei Ajutătoare participante la capitlul general, pe credincioșii din parohia "Sfânta Maria Neprihănită" din Carenno și pe reprezentanții din dieceza de Lodi veniți la Roma pentru hirotonirea episcopală a păstorului lor, împreună cu credincioșii din Bergami și Marne.

Tuturor doresc o duminică frumoasă. Vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat