A doua adunare generală comună CSMR-CRSM va fi la Cluj
Centrul de Spiritualitate "Manresa" din Cluj va găzdui cea de-a XXXVII-a Adunare Generală a Conferinței Superiorilor Majori din România (CSMR) și cea de-a XXV-a Adunarea Generală a Conferinței Române a Superioarelor Majore (CRSM), în perioada 13-16 octombrie 2014, fiind a doua adunare generală comună, după cea de anul trecut, desfășurată la Șumuleu Ciuc.
Tema adunării generale va fi: "Percepția actuală a Bisericii și a societății civile asupra vieții consacrate din România".
Întâlnirea este organizată pentru superioarele majore, superiorii majori și delegatele / delegații lor, și pentru cei care sunt președinții de comisii.
Pentru a aprofunda această temă vor fi invitați la adunarea generală reprezentați din diferite categorii de persoane care colaborează cu persoanele consacrate. Un chestionar a fost trimis celor implicați în pregătirea acestei adunări.
Este a două oară când cele două conferințe ale persoanelor consacrate, feminină și masculină, desfășoară partea formativă împreună. Prima adunare generală comună a fost la Șumuleu Ciuc în perioada 8-12 octombrie 2013.
Pr. Tiberio Scorrano, OCarm,
secretar general CSMR
lecturi: 8.