"Purtători ai speranţei evanghelice". 19 octombrie - cea de-a 88-a Zi Mondială a Misiunilor

Am intrat cu paşi repezi în luna octombrie, lună închinată cu precădere recitării sfântului Rozariu, dar şi redescoperirii dimensiunii misionare a Bisericii. La 19 octombrie 2014 vom celebra cea de-a 88-a Zi Mondială a Misiunilor, iar mesajul Sfântului Părinte papa Francisc adresat Bisericii Universale cu ocazia acestei zile se deschide cu următoarele cuvinte: "Astăzi sunt încă mulţi care nu-l cunosc pe Isus Cristos. De aceea rămâne de mare urgenţă misiunea «ad gentes»".

Biserica s-a născut în ieşire, adică mergând să vestească şi să transmită evanghelia mântuirii. Această dimensiune în ieşire trebuie păstrată şi cultivată, pentru ca Biserica să-şi găsească mereu bucuria şi prospeţimea vestirii evanghelice. Dar, pentru a ieşi înaintea lumii, trebuie să porţi ceva: un mesaj, o speranţă; speranţa evanghelică pe care apostolii au primit-o de la Isus şi pe care au transmis-o mai departe. Iar dimensiunea misionară în cadrul Diecezei de Iaşi, deşi ne duce automat cu gândul la misionarii noştri plecaţi în Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador, cuprinde şi angajarea de a-l vesti pe Cristos în mijlocul societăţii actuale, în mijlocul lumii care tinde puţin câte puţin să uite de Dumnezeu şi de valorile creştine.

Centrul Misionar Diecezan de Iaşi propune pentru anul misionar 2014-2015 tema Purtători de speranţei evanghelice, încercând să transpună în mod practic invitaţia Sfântului Părinte cuprinsă în mesajul Zilei Mondiale a Misiunilor de anul acesta. Cel care iese, poartă cu sine ceva; cel care poartă cu sine ceva, se îmbogăţeşte înţelegând tot mai mult ceea ce poartă: Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi! (Lc 10,23). Ceea ce am văzut, ceea ce cunoaştem, purtăm cu noi, iar fericirea este deplină. Fiind creştini, purtăm în noi speranţa evanghelică a mântuirii şi iubirii lui Dumnezeu.

Incursiunea în textul mesajului Sfântului Părinte şi în propunerile Centrului Misionar Diecezan porneşte de la o relatare a unui medic italian care a făcut o experienţă misionar-umanitară în Tanzania. Fiind în misiunea italiană şi asigurând consultaţiile şi tratamentul copiilor bolnavi, a primit la o vizită medicală pe o tânără mamă localnică ce purta în braţele sale un copil extrem de slăbit şi bolnav. Aceasta îi cerea insistent să-i vindece copilul pentru că nu ştia ce să mai facă pentru el. Medicul i-a explicat că el se străduieşte să-şi facă datoria de medic, să consulte, să prescrie tratamente, dar sănătatea este oferită de Dumnezeu celui care i-o cere cu ardoare. Copilul a fost pus sub supraveghere la cererea medicului şi i-a fost prescris un tratament corespunzător. Femeia a fost invitată de medic să aibă încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul Mariei. După ce copilul a fost internat, femeia s-a întors la doctor cu o faţă senină, caldă şi recunoscătoare. A luat mâna doctorului, a sărutat-o şi i-a mulţumit pentru tot ceea ce a făcut. Doctorul i-a explicat că nu făcuse, încă, nimic, dar femeia i-a replicat: "Ba da! Aţi făcut chiar foarte mult, mi-aţi redat speranţa!"

A reda speranţa, a reînvia speranţa celui care a pierdut-o, este o mare provocare pentru zilele noastre. Într-o lume atât de lovită de încercări, de epidemii, de instabilitate economică, de criză spirituală şi materială, de valuri continue de ştiri şocante şi rele, omului îi este greu să-şi regăsească bucuria, dacă în interiorul său nu este sădit sau cultivat un mic bob de muştar al speranţei.

Medicul italian a reuşit să redea speranţa pentru viaţă acelei femei. Copilul s-a vindecat datorită tratamentului şi faptului că mama sa a început să se roage cu mai mult curaj şi speranţă. Poate societatea de astăzi este asemenea unui copil răpus de un cumul de boli pe care cu greu reuşim să le identificăm. Atunci, acest copil are nevoie de o mamă care să-i poarte de grijă, să se roage pentru el - prima datorie a creştinului ca misionar, şi de un medic bun care să le redea celor doi speranţa - cea de-a doua datorie a creştinului misionar, implicarea concretă în a vesti cuvântul lui Dumnezeu.

Conştiinţa faptului că toţi sunt iubiţi şi mântuiţi de Dumnezeu umple inima de bucurie şi de entuziasm pentru a vesti Evanghelia tuturor, aminteşte în mesajul său Sfântul Părinte. Tot el invită pe creştini să-l repună în centru pe Cristos, izvorul bucuriei şi al entuziasmului. Iar cel ce-l are în centrul oricărei preocupări pe Cristos, are în centru speranţa evanghelică sădită la botez, care are nevoie de grijă pentru a încolţi şi a aduce rod, atât pentru el, cât şi pentru alţii. De reaprinderea speranţei depinde fericirea, bucuria şi entuziasmul omului, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în viaţa spirituală.

Purtători ai speranţei evanghelice, tema noului an misionar, se presupune a fi o invitaţie la a redescoperi importanţa speranţei în viaţa Bisericii. A vorbi despre speranţă înseamnă a vorbi despre locul pe care-l deţine viitorul în viaţa religioasă a Bisericii, un viitor de fericire, la care toţi sunt invitaţi, nu doar ca realitate dorită a acestei lumi, dar ca realitate de viaţă veşnică în care omul va fi asemenea lui Dumnezeu (cf. 1In 2,25-3,2).

Cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, încrederea în fidelitatea sa şi credinţa în făgăduinţele sale sunt garanţia împlinirii acestui viitor şi dă şansa omului să-i presupună minunăţiile. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor propusă ca figură reprezentativă a acestui an, este un exemplu în acest sens, invitându-ne pe toţi să fim misionari, vestitori ai lui Cristos în viaţa noastră de zi cu zi.

Pentru ca datoria misiunii ad gentes, a evanghelizării popoarelor, să fie eficientă şi împlinită aşa cum se cuvine, amintea Sfântul Părinte, trebuie să fie mereu cufundată în bucuria Evangheliei şi alimentată de o iubire pe măsură. Iar toate acestea nu vin decât dintr-o reînnoire continuă a conştiinţei că suntem purtători ai speranţei evanghelice.

Pr. Florin-Petru Sescu,
director al Centrului Misionar Diecezan Iaşi

* * *

Papa Francisc: Mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2014

lecturi: 13.