Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Mesaj de condoleanțe la moartea mitropolitului Nicolae Corneanu

Nicolae Corneanu, arhiepiscop ortodox de Timișoara și mitropolit al Banatului, a trecut la Domnul duminică seară, 28 septembrie 2014, după o grea suferință. Miercuri, 1 octombrie, în catedrala ortodoxă din Timișoara, a avut loc înmormântarea. Născut în anul 1923 la Caransebeș, dr. Nicolae Corneanu a fost arhiepiscop de Timișoara timp de 52 de ani.

La aflarea veștii trecerii la Domnul a mitropolitului Nicolae Corneanu, PS Petru Gherghel a transmis reprezentanților Mitropoliei Ortodoxe a Banatului un mesaj de condoleanțe.

Prot. nr. 2408/2014

Gând de prețuire și de condoleanțe

Vestea trecerii în casa Tatălui a marelui și vrednicului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinția Sa Mitropolit Nicolae al Banatului, a atins nenumărate suflete, care au avut ocazia să-l întâlnească, să-l asculte și să beneficieze de prezența și de cuvintele sale. Fără îndoială toți se simt datori să exprime un gând de respect, de prețuire și de durere pentru faptul că a încetat să mai fie prezent trupește printre fiii săi sufletești și printre prietenii pe care i-a câștigat pretutindeni.

Cu multe amintiri din timpurile grele, cu aducere aminte de farmecul prietenos față de toți, dar ce-l caracteriza, oricând și fără rezerve, cu un adevărat spirit creștinesc, exprimăm și noi, din cealaltă parte a țării, din Moldova marilor voievozi și din ținutul cu atâtea valori spirituale, cu atâția admiratori, spre care se îndrepta deseori cu urări de bine, cu semne de prețuire și cu rugăciuni, cu sentimente de frățietate și prietenie, și ne unim alături de cei care acum se roagă pentru sufletul său nobil și cerem stăruitor de la Domnul, care cunoaște toate, care este mult milostiv și îndurător și răsplătește tuturor după faptele lor, spunând din inimă: Răsplătește, te rugăm, Doamne, pe cel care ne-a făcut atâta bine și ne-a împărtășit atâta respect și atâtea daruri, cu viața veșnică fericită în împărăția ta cea veșnică!

În veci amintirea lui!

Să se odihnească împreună cu cei drepți!
Requiescat in pace!

Iași, 30 septembrie 2014

Petru Gherghel,
episcop de Iași


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat