Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Miercurea Ciuc: Comunicare aniversară privind Episcopia Catolică de Iași

În perioada 19-21 septembrie 2014, la Miercurea Ciuc, au avut loc lucrările celei de-a XX-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație, eveniment cultural-științific organizat de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Centrul Cultural "Miron Cristea", Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Liga Cultural-Creștină "Andrei Șaguna".

Ediția din acest an a sesiunii a făcut parte din programul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei și a întronizării în scaunul arhieresc a ÎPS arhiep. Ioan Selejan.

De la Bacău au participat ca invitați: prof. Vilică Munteanu (directorul Arhivelor Naționale Bacău), ing. Gheorghe Bejan (președintele Asociației Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaș") și prof. dr. Anton Coșa (membru în Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice Iași).

În cadrul secțiunii "Istorie bisericească", prof. dr. Anton Coșa a prezentat comunicarea Episcopia Catolică de Iași - 130 de ani de la înființare.

În intervenția sa, Anton Coșa a punctat principalele repere ale prezenței și evoluției istorice a comunităților catolice din spațiul moldav, precum și a instituțiilor eclesiastice care le-au asigurat dăinuirea spirituală în timp (Episcopia Catolică de Siret - înființată în 1371, Episcopia Catolică de Bacău - înființată în 1391/1392, Episcopia Catolică de Baia - înființată în 1418, Episcopia Catolică de Iași - înființată în 1884).

De asemenea, Anton Coșa a prezentat contextul intern și internațional din perioada anterioară înființării, la 27 iunie 1884, a Episcopiei Catolice de Iași (insistând asupra demersurilor diplomatice care au fost făcute atunci), a evidențiat urmările favorabile ale întemeierii acestei instituții eclesiastice catolice pentru credincioșii catolici din Moldova, rolul pozitiv al ierarhilor din fruntea Diecezei de Iași (începând cu episcopul Nicolae-Iosif Camilli), a adus în atenția celor prezenți dificultățile pe care le-au întâmpinat episcopii catolici în păstorirea lor, accentuând asupra martiriului episcopului Anton Durcovici, trecut la cele veșnice în închisoarea comunistă de la Sighet (la 10 decembrie 1951) și beatificat anul acesta (la 17 mai 2014) în cadrul unei Liturghii solemne care a avut loc la Iași.

În încheiere, prof. dr. Anton Coșa a subliniat faptul că Episcopia Catolică de Iași și Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei aniversează (în anul 2014), fiecare în parte, un număr important de ani de la înființarea lor (130 de ani respectiv 20 de ani), între cele două instituții eclesiastice fiind mai multe similitudini, toate subsumate apărării valorilor identitare ale comunităților pe care le reprezintă. Ambele sunt episcopii minoritare într-un spațiu eclesiastic majoritar diferit (cea din Moldova - catolică într-un mediu majoritar ortodox, cea din sud-estul Transilvaniei - ortodoxă într-un mediu majoritar catolic), ambele sunt astăzi conduse de ierarhi providențiali (PS Petru Gherghel și ÎPS Ioan Selejan) care, din prima zi a misiunii lor, au conștientizat importanța apărării și promovării identității românești a credincioșilor pe care-i păstoresc, acționând ca atare și apărând în același timp valorile credinței creștine, într-un context contemporan dificil în care atacurile împotriva creștinismului sunt din ce în ce mai multe.

Prof. dr. Anton Coșa

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-21 septembrie: Miercurea Ciuc: Comunicare aniversară privind Episcopia Catolică de Iași


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat