Călătoria apostolică a papei Francisc la Tirana (Albania)

Întâlnirea cu liderii altor religii şi altor denominaţiuni creştine

Universitatea Catolică "Stăpână Noastră a Bunului Sfat", 21 septembrie 2014

Dragi prieteni,

Sunt cu adevărat bucuros de această întâlnire, care-i reuneşte pe responsabilii principalelor confesiuni religioase prezente în Albania. Salut cu profund respect pe fiecare dintre voi şi comunităţile pe care le reprezentaţi; şi îi mulţumesc din inimă Monseniorului Massafra pentru cuvintele sale de prezentare şi introducere. Este important că sunteţi aici împreună: este semnul unui dialog pe care-l trăiţi zilnic, încercând să construiţi între voi relaţii de fraternitate şi de colaborare, pentru binele întregii societăţi. Mulţumesc pentru ceea ce faceţi.

Albania a fost în mod trist martor al violenţelor şi dramelor pe care le poate cauza excluderea forţată a lui Dumnezeu din viaţa personală şi comunitară. Atunci când, în numele unei ideologii, se vrea excluderea lui Dumnezeu din societate, se ajunge să fie adoraţi idolii, şi foarte repede omul se pierde pe sine însuşi, demnitatea sa este călcată în picioare, drepturile sale sunt încălcate. Voi ştiţi bine la ce brutalităţi poate să conducă privarea libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii religioase, şi cum din această rană se generează o umanitate în mod radical sărăcită, pentru că este lipsită de speranţă şi de referinţe ideale.

Schimbările care au avut loc începând din anii 1990 din secolul trecut au avut ca efect pozitiv şi acela de a crea condiţiile pentru o efectivă libertate de religie. Acest lucru a făcut posibil oricărei comunităţi să reînsufleţească tradiţii care nu s-au stins niciodată, în pofida persecuţiilor feroce, şi a permis tuturor să ofere, chiar pornind de la propria convingere religioasă, o contribuţie pozitivă la reconstruirea morală a ţării, mai înainte decât economică.

În realitate, aşa cum a afirmat sfântul Ioan Paul al II-lea în vizita sa istorică în Albania din 1993, "Libertatea religioasă [...] nu este numai un dar preţios al Domnului pentru cei care au harul credinţei: este un dar pentru toţi, pentru că este garanţie fundamentală a oricărei alte exprimări de libertate [...]. Nimic precum credinţa nu ne aminteşte că, dacă avem un unic creator, sunt şi cu toţii fraţi! Libertatea religioasă este o fortăreaţă împotriva tuturor totalitarismelor şi o contribuţie decisivă la fraternitatea umană" (Mesaj către naţiunea albaneză, 25 aprilie 1993).

Dar imediat trebuie adăugat: "Adevărata libertate religioasă fuge de tentaţiile intoleranţei şi sectarismului şi promovează atitudini de dialog respectuos şi constructiv" (ibid.). Nu putem să nu recunoaştem că intoleranţa faţă de cei care au convingeri religioase diferite de propriile convingeri este un duşman foarte viclean, care astăzi din păcate se manifestă în diferite regiuni ale lumii. Credincioşi fiind, trebuie să fim deosebit de vigilenţi pentru ca religiozitatea şi etica pe care le trăim cu convingere şi pe care le mărturisim cu pasiune să se exprime mereu în atitudini demne ca de acel mister pe care intenţionează să-l onoreze, refuzând cu hotărâre ca neadevărate, pentru că nu sunt demne nici de Dumnezeu nici de om, toate acele forme care reprezintă o folosire deformată a religiei. Religia autentică este izvor de pace şi nu de violenţă! Nimeni nu poate folosi numele lui Dumnezeu pentru a comite violenţă! A ucide în numele lui Dumnezeu este un mare sacrilegiu! A discrimina în numele lui Dumnezeu este inuman.

Din acest punct de vedere, libertatea religioasă nu este un drept care să poată fi garantat numai de sistemul legislativ în vigoare, care este şi el necesar: ea este un spaţiu comun - ca acesta -, un ambient de respect şi colaborare care trebuie construit cu participarea tuturor, şi a celor care nu au nicio convingere religioasă. Îmi permit să indic două atitudini care pot să fie de utilitate deosebită în promovarea acestei libertăţi fundamentale.

Primul este acela de a vedea în fiecare bărbat şi femeie, chiar şi în cei care nu aparţin propriei tradiţii religioase, nu nişte rivali, mai puţin încă nişte duşmani, ci nişte fraţi şi nişte surori. Cine este sigur de propriile convingeri nu are nevoie să se impună, să exercite presiuni asupra altuia: ştie că adevărul are o proprie forţă de iradiere. În fond, toţi suntem pelerini pe acest pământ şi în această călătorie a noastră, în timp ce năzuim spre adevăr şi spre veşnicie, nu trăim ca entităţi autonome şi autosuficiente, nici ca indivizi nici ca grupuri naţionale, culturale sau religioase, ci depindem unii de alţii, suntem încredinţaţi unii spre îngrijirile altora. Fiecare tradiţie religioasă, din interiorul său, trebuie să reuşească să dea cont de existenţa celuilalt.

O a doua atitudine este angajarea în favoarea binelui comun. De fiecare dată când adeziunea la propria tradiţie religioasă face să răsară o slujire mai convinsă, mai generoasă, mai dezinteresată a întregii societăţi, acolo este autentică exercitare şi dezvoltare a libertăţii religioase. Aceasta apare atunci nu numai ca un spaţiu de autonomie revendicat în mod legitim, ci ca o potenţialitate care îmbogăţeşte familia umană cu exercitarea sa progresivă. Cu cât suntem mai mult în slujba altora cu atât suntem mai liberi!

Să privim în jurul nostru: câte sunt nevoile săracilor, cât de mult societăţile noastre trebuie încă să găsească drumuri spre o dreptate socială mai răspândită, spre o dezvoltare economică inclusivă! Cât de mult sufletul uman are nevoie nu să piardă din vedere sensul profund al experienţelor vieţii şi să recupereze speranţă! În aceste domenii de acţiune, bărbaţi şi femei inspiraţi de valorile din propriile tradiţii religioase pot să ofere o contribuţie importantă, ba chiar de neînlocuit. Acesta este un teren deosebit de rodnic şi pentru dialogul interreligios.

Şi apoi, aş vrea să amintesc un lucru care este mereu o fantomă: relativismul, "totul este relativ". În această privinţă, trebuie să ţinem cont de un principiu clar: nu se poate dialoga dacă nu se porneşte de la propria identitate. Fără identitate nu poate să existe dialog. Ar fi un dialog fantomă, un dialog pe aer: nu foloseşte. Fiecare dintre noi are propria identitate religioasă, este fidelă aceleia. Însă Domnul ştie cum să ducă înainte istoria. Pornim fiecare de la propria identitate, neprefăcându-ne că avem alta, pentru că nu foloseşte şi nu ajută şi este relativism. Ceea ce ne uneşte este drumul vieţii, este bunăvoinţa de a porni de la propria identitate pentru a face bine fraţilor şi surorilor. A face bine! Şi astfel, ca fraţi mergem împreună. Fiecare dintre noi oferă mărturia propriei identităţi altuia şi dialoghează cu celălalt. Apoi dialogul poate să meargă înainte despre chestiuni teologice, dar ceea ce este mai important şi frumos este a merge împreună fără a trăda propria identitate, fără a o masca, fără ipocrizie. Mie îmi face bine să gândesc acest lucru.

Dragi prieteni, vă îndemn să menţineţi şi să dezvoltaţi tradiţia de raporturi bune între comunităţile religioase existente în Albania şi să vă simţiţi uniţi în slujirea iubitei voastre patrii. Cu un pic de simţ al umorului se poate spune că aceasta pare o echipă de fotbal: catolicii împotriva tuturor celorlalţi, dar toţi împreună, pentru binele patriei şi al omenirii! Continuaţi să fiţi semn, pentru ţara voastră şi nu numai, al posibilităţii de relaţii cordiale şi de colaborare rodnică între oameni de diferite religii. Şi vă cer o favoare: să vă rugaţi pentru mine. Şi eu am nevoie de asta, multă nevoie. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.