Interviu luat cardinalului secretar de stat despre călătoria pontifului în Albania

Ieşiţi din iarna lungă

De Barbara Castelli

Publicăm transcrierea integrală a interviului luat secretarului de stat, cardinalul Pietro Parolin, realizată de Centrul de Televiziune Vatican cu ocazia călătoriei Papei în Albania.

În timpul zborului de la Seoul la Roma, Papa Francisc, vorbind cu jurnaliştii, a ilustrat motivele iminentei sale călătorii în Albania. Înainte de toate, să încurajeze toate popoarele recunoscând opera de dialog realizată la Tirana: un guvern de unitate naţională între islamici, ortodocşi şi catolici. Aşadar, a lucra împreună este posibil?

Este posibil dialogul. Este posibilă cultura întâlnirii, asupra căreia insistă aşa de mult Papa. Şi aş vrea să subliniez faptul că Papa preferă să vorbească prin exemple concrete, prin modele. Albania este unul din aceste exemple concrete, unul din aceste modele. De când a devenit independentă, în urmă cu circa un secol, a ales să fie un stat multireligios. Şi această alegere de a-i implica pe toţi, această alegere de a se opune oricărei discriminări religioase, s-a dovedit o alegere deosebit de valabilă în timpul secolului trecut - zbuciumatul secol trecut marcat de atâtea conflicte - şi se dovedeşte valabilă şi în zilele noastre, în faţa atâtor situaţii în care vedem că religia devine motiv de violenţă, devine pretext pentru a se ciocni, pentru a se distruge reciproc. Deci cred că alegerea Papei Francisc de a merge în Albania înseamnă mai ales această subliniere: în pofida dificultăţilor pe care ţara le-a experimentat - pe care le cunoaştem şi n-au fost dificultăţi mici - a ales să nu folosească niciodată religia ca motiv de ciocnire şi de conflict.

Ce contribuţie a oferit Sfântul Scaun în reconstruirea Albaniei?

Sfântul Scaun a fost foarte prezent în reconstruirea Albaniei. Putem porni de la timpurile recente, chiar dacă raporturile cu Albania dăinuiesc de mult timp dinainte şi au fost mereu foarte vii: din 1991, când s-au stabilit relaţiile diplomatice, după căderea regimului comunist, care a permis Bisericii să-şi reia viaţa şi chiar să se insereze în manieră constructivă în societatea albaneză. A urmat apoi, în 1993, călătoria lui Ioan Paul al II-lea, care a permis să se consolideze acest rol şi să se întărească prezenţa şi contribuţia pe care ţara o dă ţării. Iarăşi, printre celelalte momente fundamentale putem aminti semnarea a două acorduri, în 2002 şi în 2007, cu privire la raporturile reciproce, mai în general, şi cu privire la chestiunile economice şi financiare, în special. Graţie acestor paşi a existat o însoţire din partea Sfântului Scaun a acestui moment de reconstruire şi de reluare a ţării. Desigur, vizita Papei Francisc se situează un pic în acest direcţie şi va da o contribuţie ulterioară.

Care este încurajarea pe care Sfântul Scaun vrea s-o ofere astăzi Albaniei, care din luna iunie este în mod oficial candidată la aderarea în Uniunea Europeană? Şi care sunt chestiunile cele mai urgente la care ar trebui să dea un răspuns?

Albania iese dintr-o perioadă, dintr-o lungă iarnă de izolare faţă de celelalte ţări. Deci Sfântul Scaun oferă încurajarea sa, oferă sprijinul său pentru integrarea Albaniei. Amintind şi contribuţia specifică pe care Albania trebuie s-o aducă la această integrare: putem aminti tocmai patrimoniul spiritual, care a fost păstrat în pofida anilor de reprimare religioasă, de persecuţie religioasă şi care trebuie păstrat şi vivificat; putem aminti, de exemplu, puternicul simţ al familiei care caracterizează societatea albaneză. Tocmai cu această subliniere care îi place Papei: aceea a tinerilor, pe de o parte, care sunt un pic viitorul; şi aceea a bătrânilor, pe de altă parte, care sunt un pic amintirea şi care au un patrimoniu de înţelepciune şi de experienţă care trebuie să fie valorizată. Deci noi spunem că numai aducând aceste bogăţii ale sale şi aceste particularităţi caracteristice Albania va putea contribui în manieră eficace la proiectul de integrare europeană. Şi aş vrea să amintesc aici câteva cuvinte pe care le-a spus Ioan Paul al II-lea la adunarea parlamentară a Consiliului Europei în 1988, care sunt valabile pentru toate ţările, şi îndeosebi pentru Albania, dat fiind faptul că vorbim despre ea: "Dacă Europa vrea să fie fidelă faţă de ea însăşi trebuie să ştie să adune toate forţele vii ale acestui continent, respectând caracterul special al fiecărei ţări" (Strasbourg, 8 octombrie). Mi se pare că în acest cadru Sfântul Scaun vede şi evaluează procesul de integrare a Albaniei în Uniunea Europeană.

Albania poate să desfăşoare şi un rol important pentru viitorul din Balcani şi pentru o stabilitate tot mai trainică a regiunii?

Desigur. Înainte de toate pentru că s-a aflat, într-un anumit sens, într-o condiţie privilegiată faţă de ex-Iugoslavia - nefăcând parte din ea, n-a trăit trauma dezagregării conflictuale care a marcat profund acea ţară - şi apoi printr-o tradiţie politică de bună vecinătate faţă de ţările care o înconjoară. Deci aceste două elemente cu siguranţă pot să contribuie la stabilitatea regiunii din Balcani. Şi apoi trebuie amintit şi, întocmai, ceea ce spuneam la început şi care constituie un pic laitmotivul vizitei Papei: adică această convieţuire paşnică şi constructivă între grupurile religioase. Şi acest lucru mi se pare foarte important în zona Balcanilor şi poate să fie cu adevărat un exemplu de urmat.

O altă chestiune îndrăgită de Papa Francisc: tema libertăţii religioase, într-o ţară - a remarcat tot în timpul zborului de la Seoul - unde în trecut au fost distruse 1.820 de biserici. Care este situaţia astăzi?

Libertatea religioasă este respectată şi în acest context Biserica a demarat deja de mult timp reconstruirea sa, chiar dacă va fi o reconstruire destul de lungă. A fost o persecuţie foarte severă, foarte dură; cu adevărat o devastare, aproape că am putea spune. În afară de aspectul bisericilor, de distrugerea tuturor locurilor de cult, cât ne priveşte am putea aminti şi eliminarea aproape a întregului personal religios. Mi se pare că înainte de venirea comunismului exista între 180 şi 200 de preoţi. La sfârşitul în 1990 au rămas numai 33: asta pentru a spune că a fost chiar o politică de eliminare totală a personalului religios. Apoi Albania a reînceput reconstruirea sa şi în 2000 au fost primele hirotoniri sacerdotale, au existat şi mulţi tineri care au aderat la viaţa călugărească, fie masculină fie feminină, şi laicii îşi regăsesc un rol propriu. Deci există speranţă. Chiar dacă există mereu un mic clopoţel de alarmă: sperăm ca Albania să nu cedeze în faţa acelui val de secularizare care caracterizează cam întregul continent european. Mi se pare important de spus că o ţară în care Dumnezeu a fost eliminat, a fost şters prin lege, trebuie să ne înveţe să trăim o viaţă în raport cu Domnul şi să nu ne lăsăm în schimb tentaţi de o viaţă în care Dumnezeu practic a dispărut, unde este pus deoparte.

Pontiful îi va întâlni şi pe preoţi, pe călugăriţe şi pe călugări, pe seminarişti şi pe membrii mişcărilor laicale. Care este astăzi viaţa Bisericii în Albania, care sunt trăsăturile sale speciale?

Este o Biserică tânără, pentru că sunt mulţi, mulţi tineri, şi mulţi creştini care vin la credinţă, multe persoane care vin la credinţă. O Biserică ce este caracterizată de nota martiriului: şi aş vrea să spun şi că această mărturie a martirilor a fost apreciată de toţi, pentru că a fost o mărturie de iertare faţă de persecutori. O Biserică ce este caracterizată de credinţa simplă a persoanelor bătrâne, care însă au ştiut s-o păstreze şi s-o transmită dincolo de această perioadă tulburată şi zbuciumată a persecuţiei. O Biserică şi misionară, mai ales în sensul că a primit mulţi misionari. În special după căderea regimului, dat fiind faptul că practic clerul local aproape dispăruse, a existat o mare generozitate din partea misionarilor de a merge să lucreze în Albania; şi printre aceştia şi misionarii italieni, care probabil au dat una dintre contribuţiile majore. Acestea sunt, mi se pare, caracteristicile principale ale acestei Biserici, care trebuie să se traducă şi într-o angajare reînnoită pentru a continua să crească şi să transmită credinţa pentru a valoriza toate componentele sale.

Care speraţi să fie roadele acestei călătorii a Papei Francisc la Tirana?

Roadele le cunoaşte Domnul. Mi se pare că se pot rezuma în motoul care a fost ales: "Împreună cu Dumnezeu spre un viitor de speranţă". Deci Papa va veni să confirme drumul care a fost parcurs în aceşti ani şi să-i dea elan nou: fie în sensul vestirii Evangheliei, în sensul credinţei, fie şi în sensul acestei convieţuiri paşnice şi rodnice între diferitele realităţi religioase care compun ţara.

(După L'Osservatore Romano, 20 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.