Laboratorul de vestire

Arhiepiscopul Fisichella vorbeşte despre întâlnirea cu privire la "Evangelii gaudium"

De Nicola Gori

Un "laborator" în care trebuie confruntate experienţe deja în desfăşurare şi găsite noi limbaje şi proiecte pastorale pentru a-l vesti pe Cristos în era digitală. Aceasta este, în intenţiile promotorilor, întâlnirea internaţională programată în Vatican de la 18 la 20 septembrie despre tema "Proiectul pastoral din Evangelii gaudium". Îi anticipă conţinuturile şi obiectivele arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

De ce aţi ales formula întâlnirii şi nu a conferinţei?

Conferinţa dă ideea că este ceva teoretic. În schimb dorim să face să devină spirit şi acţiune pastorală exortaţia apostolică a Papei. Această întâlnire s-a născut din citirea documentului, care sintetizează multe aspecte ale dezbaterii Sinodului Episcopilor din 2012 despre noua evanghelizare şi transmiterea credinţei. Pontiful afirmă că această exortaţie apostolică este programul pontificatului său. El ne-a provocat să-i primim aici pe toţi lucrătorii din pastoraţie care împreună cu noi doresc să creeze acea reală convertire pastorală pentru a îndrepta comunitatea creştină pe o cale de evanghelizare şi de misionaritate în măsură să trezească inimile şi minţile la vestirea lui Cristos.

S-ar putea defini un "laborator"?

Aş spune că redă bine ideea, pentru că în laborator se realizează acea dorinţă de a prezenta unele conţinuturi care implică mai direct acţiunea pastorală din Evangelii gaudium şi de a asculta şi experienţele deja în desfăşurare. Avem un mare interes faţă de ceea ce s-a făcut în America Latină, unde de mulţi ani misiunea continentală a produs o dinamică şi o trezire în opera de evanghelizare. Această întâlnire prevede, în afară de momentele de ascultare, şi intervenţii şi dezbateri. Pentru noi este foarte important pentru a exprima un proiect pastoral concret care să aibă o denumire comună, mergând în întâmpinarea diferitelor exigenţe ale Bisericilor răspândite în lume. Trebuie să încercă să propunem unitatea - care nu înseamnă uniformitate - unei acţiuni, pentru ca bucuria de a vesti Evanghelia să poată fi realmente trăită de comunităţile noastre.

Deci din lucrări vor proveni indicaţii concrete?

A doua parte ar trebui să fie aceea despre modul de a trăi viaţa zilnică a pastoraţiei obişnuite, în aşa fel încât să poată fi în mod genuin misionară şi să meargă în întâmpinarea altora. Papa ne spune în primă instanţă să mergem în întâmpinarea celor care sunt cei din urmă.

Între aceştia sunt imigraţii. Cum trebuie dusă lor vestirea evanghelică?

Unul dintre aspectele noii evanghelizări este mărturia carităţii care se conjugă apoi cu dimensiunea rugăciunii, a vieţii liturgice şi a formării în Biserică. Vestirea care este dată prin mărturie mi se pare că este deja cea mai elocventă şi cea dintâi. Cred că Biserica este - nu numai în Italia, ci, din experienţa mea, şi în America de Nord - cu adevărat în prima linie în primire. Comunităţile noastre, parohiile, laicii şi călugării sunt primii colaboratori care dau semnul de bun-venit imigraţilor şi de cele mai multe ori fac asta în tăcere şi în ascuns. Mărturia de bine care este dată de atâţia lucrători voluntari, şi chiar de familii, nu devine ştire. Chiar este bine să fie aşa, pentru că mărturia creştină vorbeşte de la sine.

Este posibil să se vestească Evanghelia într-o lume tot mai secularizată?

În multe ţări din Europa aceasta este o mare provocare. În textul exortaţiei apostolice sunt pagini foarte semnificative în acest sens, deoarece se vorbeşte despre primatul vestirii. Asta pentru noi înseamnă o adevărată convertire pastorală. Să nu uităm că în multe ţări comunităţile noastre s-au birocratizat până acolo încât nu mai sunt evanghelizatoare: sunt de cele mai multe ori numai o prestare de servicii chiar şi în caritate. În schimb, caritatea este înainte de toate primire a persoanei, convingerea că ne află în faţa unei fiinţe umane care cere ajutor, şi acesta poate să fie material sau spiritual. Trebuie deci să fim capabili să mergem în întâmpinarea primirii, dar având şi convingerea că îl purtăm pe Isus Cristos, nu pe noi înşine. Trebuie să ne eliberăm de acea formă sterilă de autoreferenţialitate care nu duce nicăieri: este sterilă pentru că nu generează, nu este rodnică, în timp ce mărturia este rodnică. Aici mi se pare că jucăm credibilitatea noastră. Să nu uităm că în diferite ţări din Europa şi din America de Nord, ale căror culturi sunt impregnate de creştinism, multe persoane aud numele lui Cristos pentru prima dată. Aceasta este o provocare. Trebuie să dialogăm cu culturile impregnate de creştinism de două mii de ani, unde Isus Cristos nu este cunoscut.

Lumea internetului este pregătită să primească Evanghelia?

Prima vestire devine încă o dată o provocare într-o situaţie cum este a noastră care trăieşte dintr-o nouă cultură. Biserica pare că încă nu-şi dă seama până la capăt că este vorba despre cultura comunicării. A trăi în internet înseamnă a ne confrunta cu o cultură diferită. Timp de douăzeci de ani am predat la Universitatea Pontificală Gregoriana, unde aveam studenţi care veneau din 160 de ţări diferite din lume. Limbajul este fundamental: cel din internet este o mare provocare pentru Evanghelie sub toate aspectele, pentru că a modificat şi modifică comportamentele. Nu întâmplător astăzi suntem în faţa patologiilor în folosirea internetului, pentru că este vorba despre o nouă cultură. Trebuie să fim prezenţi în internet, dar important nu este asta. Mai degrabă este important să ne întrebăm: cum trebuie vestit Isus Cristos persoanelor care trăiesc din internet? Astăzi pentru a căuta un cuvânt în reţea este suficient să scrii primele litere şi computerul îmi dă deja răspunsul pe care-l vrea, nu pe acela pe care eu îl căutam: dacă, de exemplu, introduc "go" pentru a căuta "God", Dumnezeu, computerul îmi răspunde cu alte cuvinte. Acest lucru schimbă mentalitatea. Tânărul care trăieşte din acea cultură primeşte răspunsuri încontinuu. Însă de la comunitatea care-l vesteşte pe Isus Cristos doreşte ceva radical diferit.

Desigur, nu este uşor a vorbi tinerilor despre Cristos.

Asta ne face să înţelegem şi că nu mai avem o atracţie comunicativă. Marele examen de conştiinţă care trebuie făcut este acesta: în ce mod reuşim noi să găsim un limbaj care să fie semnificativ pentru tinerii de astăzi? Pe de altă parte, să nu uităm că această temă ne atinge personal, pentru că în mijlocul acestor tineri de astăzi sunt şi cei care simt vocaţia la preoţie, la viaţa călugărească. În ce mod aceşti tineri care trăiesc în spiritul timpului lor sunt ajutaţi să crească în conştiinţa de a-i face părtaşi pe cei de vârsta lor de experienţa de credinţă? Este o provocare care ne cere să nu trăim teoretic în trecut, ci să participăm direct la viaţa tinerilor de astăzi. Trebuie să înţelegem realmente care este cultura lor, care are şi multe limite şi nu dă adevărata libertate, care îi face să nu reflecteze asupra lor înşişi, ci să se dizolve în atâtea forme de efemer şi nu le permite să facă alegeri semnificative şi durabile. Însă aceasta este cultura cu care trebuie să ne confruntăm. În acest context, a ne limita la o viziune teoretică a creştinismului este o tentaţie care trebuie lăsată deoparte.

(După L'Osservatore Romano, 17 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.