Maria în ora Răstignitului

Rezistenţă, profeţie şi speranţă

De Salvatore M. Perrella

Comemorarea prezenţei Mamei lui Isus sub crucea Fiului său este înainte de toate un fapt evanghelic (cf. In 19,25-27); de fapt, face parte din vestirea şi din mărturia creştină, fie la nivelul faptelor mântuirii, fie la nivelul semnificaţiei lor. Prezenţa Mariei în ora Răstignitului asumă deci trăsăturile unui răspuns universal: răspunsul la acţiunea Tatălui, a Duhului, şi la acţiunea Fiului, care dă consistenţă deplină acelui a fi "unul dintre noi" trăind experienţa morţii şi morţii pe cruce.

Aşadar, prezenţa Mamei este prezenţa unei femei care, în virtutea acestui răspuns dat Treimii, devine femeie puternică: ea sfidează şi învinge, conform Evangheliei lui Ioan, cu celelalte femei care o urmează şi o susţin în momentul dificil, normele puterii romane, care interzicea prezenţa rudelor alături de răstigniţi. Maria nu se supune acestei interdicţii şi logicii care stă la baza ei: cuvântul folosit de evanghelist - stătea - manifestă voinţa sa precisă de a persevera în această alegere de prezenţă alături de Fiul şi cu Fiul. Tăria Mariei indică deci că se întâmplă ceva nou, care nu poate să fie înţeles pornind de la logica lumii, ci pornind de la acţiunea Dumnezeului trinitar.

Răstignitul, cu modul său de a înfrunta moartea nedreaptă - consolidat în cursul unei vieţi întregi - deschide pentru totdeauna porţile pe care frica morţii însăşi le ţine încuiate. De fapt, tocmai frica morţii închide porţile iubirii, ale dăruirii sincere de sine, ale păcii, ale iertării, ale milostivirii şi ale fraternităţii. Cristos nu s-a supus unei astfel de angoase şi frici: el este cel liber prin excelenţă şi este aşa deoarece e Fiu întrupat al lui Dumnezeu. Este cel neascultător faţă de moarte pentru că este cel ascultător faţă de Tatăl. În această libertate şi cu această libertate el îl învinge pe cel care face din moarte semnul şi instrumentul revendicării sale de putere asupra creaturilor: Cel Rău. Tocmai pentru că este liber, Cristos nu se teme să se facă solidar cu cei slabi şi cu cei din urmă, împărtăşindu-le soarta.

Ca om liber, Cristos transformă slăbiciunea şi marginalitatea în vocaţie de a primi pe acel Dumnezeu care manifestă regalitatea sa printr-o critică strictă la tot ceea ce face persoana umană prizonieră a destinului şi a imutabilului, şi a tot ceea ce rezultă din asta şi pe care tradiţia creştină numeşte în mod deschis structuri de păcat. Tăria Mamei lângă Răstignit se naşte de aceea din libertatea Fiului şi din lucrarea sa de eliberare, inseparabilă de crucea sa răscumpărătoare. Tăria umană şi teologală a Mamei devine colaborare activă la această operă de neascultare faţă de moarte care este cauzată de ascultarea Fiului faţă de Tatăl.

Tăria care caracterizează prezenţa Mariei în ora Răstignitului trebuie pusă de aceea sub semnul speranţei şi nu sub semnul tragicului inevitabil. Suferind pentru noi, Mama lui Isus nu ne-a dat pur şi simplu exemplul pentru ca să mergem pe urmele sale, ci ne-a deschis şi drumul: dacă îl urmăm, viaţa şi moartea sunt sfinţite şi capătă semnificaţie nouă.

Tocmai tăria Mamei lui Isus, semn şi instrument al libertăţii totale a Fiului, cere de aceea cu insistenţă Bisericii din zilele noastre să evanghelizeze şi multele forme de evlavie populară pe care secolele ni le-au încredinţat în cinstea Fecioarei durerilor. De fapt, nu se poate nega că ele manifestă şi prezenţa şi influenţa tragicului. Nu sunt scutite de asta. Dimpotrivă, cu cât mai mult el se infiltrează în aceste exprimări de veneraţie faţă de Mama sub cruce, cu atât mai mult se observă incapacitatea lor de a constitui un moment calificat şi calificator de rezistenţă şi de profeţie faţă de structurile actuale de păcat cum sunt criminalitatea organizată, traficul de droguri, corupţia şi comerţul modern de sclavi.

(După L'Osservatore Romano, 14 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.