Copacul din Eden este transplantat pe Golgota
Roman Melodul pentru Înălțarea Sfintei Cruci
De Manuel Nin
În imnul lui Roman Melodul pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, poetul teolog (490-555) dă glas tâlharului bun, răstignit cu Isus pe Golgota, și apoi pune pe buzele diavolului amărăciunea în fața răscumpărării pe care Cristos o aduce în lume. Roman introduce imediat firul conducător al întregului poem: centralitatea crucii ca unic copac, prezent în Eden și prezent pe Golgota, ignorat de Adam, dar recunoscut și mărturisit de tâlhar: "Lemnul de trei ori fericit, dar de viață, a fost plantat de Cel Preaînalt în mijlocul paradisului pentru ca Adam să poată obține viața veșnică și nemuritoare. Dar el n-a recunoscut viața, a pierdut-o și a descoperit moartea. În schimb tâlharul, care a văzut cu acest copac din Eden era transplantat pe Golgota, a recunoscut în el viața".
Roman subliniază cum crucea devine locul de unde tâlharul vede deja paradisul: "Când a fost înălțat pe lemn ochii inimii sale s-au deschis și el a contemplat bucuriile Edenului. Atârnat pe cruce curgea viața pe lemn, dar simțea durere pentru Adam suferind". Imnograful introduce apoi pe Cristos însuși pentru a formula tema paulină a vechiului și a noului Adam: "Cristos a spus tâlharului: Nu-l regreta pe Adam strămoșul tău, pentru că eu sunt al doilea și adevăratul Adam și prin voința mea am venit să-l salvez pe Adam care-mi aparține".
Este dezvoltată apoi tema răscumpărării neamului omenesc realizată de Cristos însuși prin intermediul întrupării sale și crucii sale: "În iubirea mea față de neamul omenesc am coborât pentru el din înaltul cerurilor și am devenit blestem pentru că de el vreau să-l eliberez pe Adam. Printr-un lemn încălcarea a pătruns în strămoșul tău, dar el va intra din nou în paradis prin lemnul vieții". Crucea devine deci cheia care redeschide Edenul, temă comună în literatura creștină orientală: "Când primul creat a fost alungat din paradis, heruvimii au blocat drumul, dar tu ia crucea mea pe umeri și mergi în grabă la Eden".
Astfel tâlharul îndreptat spre paradis cântă crucii lui Cristos: "Tâlharul a luat pe umeri emblema harului, așa cum spusese cel care este în întregime milostiv, și a pornit la drum binecuvântând darul crucii și cântând un cântec nou: Tu ești altoiul pentru sufletele sterile, tu ești plugul, tu ești rădăcina bună a vieții înviate, ești varga pedepsei". Sunt foarte frumoase imaginile folosite pentru a descrie crucea: "Tu ești bastonul care însoțește spre viață pe păcătoșii care speră în tine, tu ești ciurul care pe miriște separă paiele de recoltă. Tu ești timona divină a bărcii Bisericii lui Cristos pentru a-i conduce pe cei drepți și pe cei care cred spre paradis".
La sosirea în paradis, cântecul tâlharului face aluzie și la tema paulină a participării creștinului la crucea și la suferințele lui Cristos: "Văd țara sfântă a părinților, care aparținea strămoșului meu, și dacă exteriorul este plin de lumină, mari vor fi cu adevărat comorile în interior. Ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici inima n-a cunoscut ceea ce Domnul a pregătit pentru prietenii săi, răstigniți cu el". Deci paradisul, grație crucii, este restituit tâlharului, pentru că după Golgota, Adam redevine stăpân: "Și heruvimii au spus: Vino, tâlharule, ia din nou în stăpânire drepturile tatălui tău; nouă paradisul nu ne-a fost dat ca și cum am fi stăpâni: el este încredințat de Dumnezeu primului om. Tu, o, tâlharule, ne-ai revelat că Adam a fost rechemat din exil".
În partea a doua a poemului, Roman pune pe buzele diavolului amărăciunea pentru înfrângerea sa. Cu imagini puternic contrastante, imnograful pune în paralel cele două "furturi" care-l amărăsc pe ispititor: "Și diavolul, văzându-l pe tâlhar în Eden, a exclamat plângând: Este teribil ceea ce mi s-a întâmplat! Un tâlhar îndreptățit care a deschis paradisul! În timp ce îmi bat joc de discipolul înnebunit, de trădătorul lui Cristos, am fost jucat de tâlharul care prin credința sa a alergat în paradis".
Diavolul, care încearcă să-i fure lui Cristos discipoli, este astfel furat de tâlharul care fusese un instrument al său, și încheie plângerea sa: "Dacă l-aș fi văzut pe Iuda câștigând paradisul, n-aș fi suferit prea mult din cauza sa, pentru că nu era discipolul meu ci al lui Cristos. În schimb tâlharul era discipolul meu fidel, și totuși m-a abandonat pentru a alerga la Isus, m-a urât și, ceea ce e mai rău, din cauza lemnului a devenit și păzitor al paradisului". Și la sfârșit Roman îl invocă pe Cristos: "Împreună cu tâlharul strigăm către tine, ca și cum am fi pe cruce: Amintește-ți de noi în împărăția ta, de noi care am primit sigiliul crucii tale care ne face una în paradis".
(După L'Osservatore Romano, 14 septembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.