Decret al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

Pentru sfinţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

Ţinând cont de nenumăratele cereri din toate părţile lumii, papa Francisc a dat dispoziţie ca celebrările liturgice ale sărbătorilor liturgice ale sfinţilor pontifici Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea să fie înscrise în Calendarul Roman general, prima la 11, a doua la 22 octombrie, cu gradul de comemorare facultativă. Publicăm în româneşte decretul dat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor care reglementează cultul rezervat celor doi sfinţi şi textele liturgice pentru liturghia în cinstea papei Roncalli ataşate la decret. Textele pentru papa Wojtyła au fost publicate în "L'Osservatore romano" din 11-12 aprilie 2011.

DECRET

Păstor veşnic, înviat din morţi şi înălţat la cer, Domnul Isus nu părăseşte turma sa, ci o păzeşte şi o conduce de-a lungul timpurilor sub conducerea constantă a celor pe care el însuşi i-a constituit vicarii săi. Între aceştia, prin conformare la Păstorul păstorilor şi prin iubire genuină faţă de oiţele turmei sale, strălucesc sfinţii papi Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea.

Ei nu s-au ruşinat de crucea lui Cristos şi de rănile fraţilor şi, împodobiţi cu "parrhesia" Duhului Sfânt, au oferit în mod minunat Bisericii şi lumii o imagine vie a bunăvoinţei şi a milostivirii lui Dumnezeu, care nu este dezgustat de niciunul dintre lucrurile chemate la existenţă şi este indulgent cu ele, pentru că sunt ale sale (cf. Înţ 11,24-26). Astfel, acea speranţă vie şi acea bucurie de nedescris (cf. 1Pt 1,3-8), pe care aceşti doi succesori ai lui Petru le-au primit în dar de la Domnul înviat, le-au dăruit din belşug poporului lui Dumnezeu, primind în schimb recunoştinţă veşnică. Pentru aceasta Biserica îi venerează astăzi cu mare fervoare, strălucitori prin exemplul vieţii, prin excelenţa învăţăturii şi prin acea "ştiinţă de iubire" care provine din iluminarea Duhului prin experienţa misterelor lui Dumnezeu, şi, după ce s-a bucurat de sprijinul rodnic al grijii lor pastorale, se bucură acum să-i aibă ca mijlocitori spirituali ai săi.

Luând în considerare caracterul extraordinar al acestor Suverani Pontifi în a oferi clerului şi credincioşilor un model singular de virtute şi în a promova viaţa în Cristos, ţinând cont de nenumăratele cereri fin toate părţile lumii, Sfântul Părinte Francisc, însuşindu-şi dorinţele unanime ale poporului lui Dumnezeu, a dat dispoziţie ca celebrările sfântului Ioan al XXIII-lea, papă, şi a sfântului Ioan Paul al II-lea, papă, să fie înscrise în Calendarul Roman general, prima la 11, a doua la 22 octombrie, cu gradul de comemorare facultativă.

Comemorările de mai sus vor trebui prin urmare să fie înscrise în toate Orânduirile pentru celebrarea Liturghiei şi a Liturgiei Orelor şi respectivele indicaţii puse în cărţile liturgice care vor fi publicate de acum înainte sub îngrijirea Conferinţelor Episcopilor.

Cât priveşte textele liturgice în cinstea sfântului Ioan Paul al II-lea, papă, să se folosească cele deja aprobate şi publicate în adaosul la decretul acestei Congregaţii pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din 2 aprilie 2011 (Prot. N. 118/II/L); cât priveşte cele în cinstea sfântului Ioan al XXIII-lea, papă, să se adopte textele adăugate aici, care cu prezentul decret sunt declarate tipice şi date la tipar.

În pofida oricărui lucru contrar.

Din Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, 29 mai 2014, solemnitatea Înălţării Domnului

Cardinal Antonio Cañizares Llovera
prefect

+ Arthur Roche
arhiepiscop secretar

_______________

11 octombrie

Sfântul Ioan al XXIII-lea, papă

De la Comunul păstorilor: pentru un papă

Rugăciunea zilei

Dumnezeule atotputernic şi veşnic,

care în sfântul Ioan, papă,

ai făcut să strălucească în toată lumea

imaginea vie a lui Cristos, bunul păstor,

dăruieşte-ne nouă, prin mijlocirea lui,

să revărsăm cu bucurie plinătatea carităţii creştine.

Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care fiind Dumnezeu,

împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte, în unire cu Duhul Sfânt,

în toţi vecii vecilor.

Lecturi

De la Comunul păstorilor

Lectura I: Ez 34,11-16 - Aşa cum un păstor îşi păzeşte turma sa tot aşa voi păzi oile mele

Aşa spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu însumi voi căuta oile mele...

Psalmul responsorial Psalmul 22 (23)

R/. Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic

Cântarea la Evanghelie In 10,14: Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul, eu cunosc oile mele iar oile mele mă cunosc pe mine.

Evanghelia In 21,15-17: Paşte mieluşeii mei, paşte oile mele

În acel timp, [când s-a arătat discipolilor şi ei] au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru...

* * *

11 octombrie

Sfântul Ioan al XXIII-lea, papă

Angelo Giuseppe Roncalli s-a născut la Sotto il Monte (Bergamo) în 1881. La unsprezece ani a intrat în seminarul din Bergamo, pentru a continua apoi la Seminarul Pontifical Roman. Hirotonit preot în 1904, a fost secretar al Episcopului de Bergamo. În 1921 a început slujirea sa la Sfântul Scaun ca preşedinte pentru Italia al Consiliului Central al Operei Pontificale pentru Propagarea Credinţei; în 1925 ca vizitator apostolic şi apoi delegat apostolic în Bulgaria; în 1935 ca delegat apostolic în Turcia şi Grecia; în 1944 ca nunţiu apostolic în Franţa. În 1953 a fost creat cardinal şi numit Patriarh de Veneţia. A fost ales Papă în 1958: a convocat Sinodul Roman, a instituit Comisia pentru Revizuirea Codului de Drept Canonic, a convocat Conciliul al II-lea din Vatican. A murit în seara zilei de 3 iunie 1963.

De la Comunul păstorilor: pentru un papă.

Oficiul lecturilor

Lectura a doua

Din "Discursuri" ale sfântului Ioan al XXIII-lea, papă

(Deschiderea solemnă a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, 11 octombrie 1962: AAS 54 [1962], 786-787.792-793)

Biserica este mamă preaiubitoare a tuturor

Mama Biserică se bucură pentru că, printr-un dar special al Providenţei Divine, a răsărit de acum ziua atât de dorită în care aici, la mormântul sfântului Petru, ajutaţi de Fecioara Născătoare de Dumnezeu, a cărei demnitate maternă se celebrează astăzi, începe în mod solemn Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican.

După aproape douăzeci de secole, situaţiile şi problemele foarte grave pe care omenirea trebuie să le înfrunte nu se schimbă; de fapt, Cristos ocupă mereu locul central al istoriei şi al vieţii: oamenii ori aderă la el şi la Biserica sa şi se bucură astfel de lumină, de bunătate, de ordine dreaptă şi de binele păcii; ori trăiesc fără el sau luptă împotriva lui şi rămân în mod deliberat în afara Bisericii şi pentru aceasta între ei este dezordine, relaţiile reciproce devin dificile, ameninţă pericolul de războaie sângeroase.

Deschizând Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, este evident ca niciodată că adevărul Domnului rămâne în veci. De fapt, vedem în succesiunea unei perioade după alta, că opiniile nesigure ale oamenilor se contrastează reciproc şi adesea erorile dispar imediat ce au apărut, ca negura risipită de soare.

Nu există niciun timp în care Biserica să nu se fi opus acestor erori; adesea le-a şi condamnat şi uneori cu severitatea maximă. Cât priveşte timpul prezent, Mireasa lui Cristos preferă să folosească medicamentul milostivirii în loc să ia în mâini armele rigorii; crede că trebuie să se meargă în întâmpinarea necesităţilor de astăzi, mai degrabă expunând mai clar valoarea învăţării sale decât condamnând. Nu pentru că ar lipsi învăţături false, opinii, pericole de care trebuie să ne ferim şi care trebuie combătute; ci pentru că toate contrastează aşa de deschis cu principiile corecte ale onestităţii şi au produs roade aşa de letale pe care astăzi oamenii par să înceapă în mod spontan să le încerce din nou, mai ales acele forme de existenţă care-l ignoră pe Dumnezeu şi legile sale, punându-şi prea multă încredere în progresul tehnicii, întemeind bunăstarea numai pe comodităţile vieţii. Ei sunt tot mai conştienţi că demnitatea persoanei umane şi perfecţiunea sa naturală este chestiune de mare importanţă şi foarte greu de realizat. Ceea ce contează mai ales este că ei au învăţat cu experienţa că violenţa externă exercitată asupra altora, puterea armelor, predominarea politică nu sunt deloc suficiente ca să rezolve cât mai bine problemele foarte grave care îi chinuiesc.

Aşa stând lucrurile, Biserica catolică, în timp ce cu acest Conciliu Ecumenic înalţă flacăra adevărului catolic, vrea să se arate mamă preaiubitoare a tuturor, binevoitoare, răbdătoare, mişcată de milostivire şi de bunătate faţă de fiii despărţiţi de ea. Ea spune omenirii chinuite de atâtea dificultăţi, aşa cum a spus deja Petru acelui sărac care i-a cerut de pomană: "Nu am nici argint nici aur, dar ceea ce am îţi dau: în numele lui Isus Cristos, Nazarineanul, mergi!" (Fap 3,6). Cu alte cuvinte, Biserica oferă oamenilor din timpurile noastre nu bogăţii pieritoare, nici nu promite o fericire numai pământească; ci împarte bunurile harului supranatural, care, ridicându-i pe oameni la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, sunt de apărare şi ajutor aşa de valoros încât face mai umană viaţa lor; deschide izvoarele învăţăturii sale prearodnice, cu care oamenii, iluminaţi de lumina lui Cristos, reuşesc să înţeleagă până la capăt ce anume ei sunt realmente, cu ce demnitate sunt împodobiţi, la ce ţintă trebuie să tindă; în sfârşit, prin intermediul fiilor săi manifestă pretutindeni măreţia carităţii creştine, care este mai valabil decât orice altceva pentru a extirpa seminţele discordiilor, care este mai eficace decât orice altceva pentru a favoriza înţelegerea, pacea dreaptă şi unirea fraternă a tuturor.

Responsoriu Cf. Mt 16,18; Ps 47 (48),9

R. Isus i-a spus lui Simon: tu eşti Petru şi pe această Piatră voi zidi Biserica mea * şi puterea iadului nu o va birui.

V. Dumnezeu a întemeiat-o pentru totdeauna:

R. şi puterea iadului nu o va birui.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care în sfântul Ioan, papă, ai făcut să strălucească în toată lumea imaginea vie a lui Cristos, bunul păstor, dăruieşte-ne nouă, prin mijlocirea lui, să revărsăm cu bucurie plinătatea carităţii creştine. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.