Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 septembrie 2014

6. Biserica este Mamă (II): învaţă faptele de milostivire

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În itinerarul nostru de cateheze despre Biserică ne oprim să analizăm că Biserica este mamă. Data trecută am subliniat cum Biserica ne face să creştem şi, cu lumina şi puterea Cuvântului lui Dumnezeu, ne indică drumul mântuirii şi ne apără de rău. Astăzi aş vrea să subliniez un aspect special al acestei acţiuni educative a mamei noastre Bisericii, adică modul cum ea ne învaţă faptele de milostivire.

Un bun educator insistă pe esenţial. Nu se pierde în detalii, ci vrea să transmită ceea ce într-adevăr contează pentru ca fiul sau elevul să găsească sensul şi bucuria de a trăi. Este adevărul. Şi esenţialul, conform Evangheliei, este milostivirea. Esenţialul Evangheliei este milostivirea. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, Dumnezeu s-a făcut om pentru a ne mântui, adică pentru a ne da milostivirea sa. O spune clar Isus, rezumând învăţătura sa pentru discipoli: "Fiţi milostivi după cum Tatăl vostru este milostiv" (Lc 6,36). Poate să existe un creştin care să nu fie milostiv? Nu. Creştinul în mod necesar trebuie să fie milostiv, pentru că acesta este centrul Evangheliei. Şi fidelă acestei învăţături, Biserica nu poate decât să repete acelaşi lucru fiilor săi: "Fiţi milostivi", aşa cum este Tatăl şi aşa cum a fost Isus. Milostivire.

Şi atunci Biserica se comportă ca Isus. Nu face lecţii teoretice despre iubire, despre milostivire. Nu răspândeşte în lume o filozofie, o cale de înţelepciune... Desigur, creştinismul este şi toate acestea, dar prin consecinţă, ca reflexie. Mama Biserica, asemenea lui Isus, învaţă cu exemplul şi cuvintele folosesc pentru alumina semnificaţia gesturilor sale.

Mama Biserica ne învaţă să dăm de mâncare şi de băut celui căruia îi este foame şi sete, să îmbrăcăm pe cel care este gol. Şi cum face asta? O face cu exemplul atâtor sfinţi şi sfinte care au făcut asta în mod exemplar; dar o face şi cu exemplul atâtor taţi şi mame, care îi învaţă pe copiii lor ca ceea ce ne prisoseşte nouă este pentru cel căruia îi lipseşte necesarul. Este important de a şti asta. În familiile creştine mai simple a fost mereu sacră regula ospitalităţii: nu lipseşte niciodată o farfurie şi un pat pentru cel care are nevoie de ele. Odată o mamă îmi povestea - în cealaltă dieceză - că voia să-i înveţe asta pe copiii săi şi le spunea să ajute şi să dea de mâncare celui căruia îi este foame; avea trei copii. Şi într-o zi la prânz - tata era plecat la muncă, era ea cu cei trei copii, mici, de 7,5, 4 ani mai mult sau mai puţin - şi bat la uşă: era un domn care cerea de mâncare. Şi mama i-a spus: "Aşteaptă o clipă". A intrat şi a spus copiilor: "Este un domn acolo care cere de mâncare, ce facem?". "Să-i dăm, mamă, să-i dăm!". Fiecare avea în farfurie o bucată de carne cu cartofi prăjiţi. "Foarte bine - spune mama -, să luăm jumătatea fiecăruia dintre voi şi să-i dăm jumătatea de bucata de carne a fiecăruia dintre voi". "Ah, nu, mamă, aşa nu-i bine!". "Aşa este, tu trebuie să dai dintr-al tău". Şi astfel această mamă i-a învăţat pe copiii săi să dea de mâncare din ceea ce este al său. Acesta este un exemplu frumos care m-a ajutat mult. "Dar nu-mi prisoseşte nimic...". "Dă dintr-al tău!". Aşa ne învaţă mama Biserica. Şi voi, atâtea mame care sunteţi aici, ştiţi ce trebuie să faceţi pentru a-i învăţa pe copiii voştri pentru ca să împartă lucrurile lor cu acela care are nevoie.

Mama Biserica învaţă să stăm aproape de cel care este bolnav. Câţi sfinţi şi sfinte l-au slujit pe Isus în acest mod! Şi câţi bărbaţi şi femei simpli, în fiecare zi, pun în practică această faptă de milostivire într-o cameră de spital, sau într-o casă de odihnă, sau în propria casă, asistând o persoană bolnavă.

Mama Biserica învaţă să stăm aproape de cel care este în închisoare. "Dar, părinte, nu, este periculos acest lucru, sunt oameni răi". Dar fiecare dintre noi este capabil... Ascultaţi bine asta: fiecare dintre noi este capabil să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut acel bărbat sau acea femeie care este în închisoare. Toţi avem capacitatea de a păcătui şi de a face acelaşi lucru, de a greşi în viaţă. Nu este mai rău decât tine şi decât mine! Milostivirea depăşeşte orice zid, orice barieră, şi te face să cauţi mereu faţa omului, a persoanei. Şi milostivirea e cea care schimbă inima şi viaţa, care poate să regenereze o persoană şi să-i permită să se insereze în mod nou în societate.

Mama Biserica învaţă să stăm aproape de cel care este abandonat şi moare singur. Este ceea ce a făcut fericita Tereza pe străzile din Calcutta; este ceea ce au făcut şi fac atâţia creştini cărora nu le este frică să strângă mâna celui care urmează să părăsească această lume. Şi aici, milostivirea dăruieşte pacea celui care pleacă şi celui care rămâne, făcându-ne să simţim că Dumnezeu este mai mare decât moartea şi că rămânând în El chiar şi ultima dezlipire este un "la revedere"... A înţeles bine asta fericita Tereza! Îi spuneau: "Maică, asta e pierdere de timp!". Găsea oameni muribunzi pe stradă, oameni din care începeau să mănânce şoarecii de pe stradă, iar ea îi ducea acasă pentru ca să moară curăţiţi, liniştiţi, mângâiaţi, în pace. Ea le spunea lor "la revedere", tuturor acestora... Şi atâţia bărbaţi şi femei ca ea au făcut asta. Şi ei îi aşteaptă, acolo [arată cerul], la poartă, pentru a le deschide poarta cerului. A ajuta să moară bine oamenii, în pace.

Iubiţi fraţi şi surori, aşa Biserica este mamă, învăţându-i pe fiii săi faptele de milostivire. Ea a învăţat de la Isus această cale, a învăţat că acesta este esenţialul pentru mântuire. Nu este suficient a iubi pe cei care ne iubeşte. Isus spune că asta fac şi păgânii. Nu este suficient a face binele celui care ne face bine. Pentru a schimba lumea este nevoie de a face binele celui care nu este în măsură să ne răsplătească, aşa cum a făcut Tatăl pentru noi, dăruindu-ni-l pe Isus. Cât am plătit noi pentru răscumpărarea noastră? Nimic, totul gratuit! A face binele fără a aştepta ceva în schimb. Aşa a făcut Tatăl cu noi şi noi trebuie să facem acelaşi lucru. Fă binele şi mergi înainte!

Ce frumos este a trăi în Biserică, în Biserica mama noastră care ne învaţă aceste lucruri pe care ni le-a învăţat Isus. Să-i mulţumim Domnului care ne dă harul de a avea ca mamă Biserica, ea care ne învaţă calea milostivirii, care este calea vieţii. Să-i mulţumim Domnului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.