Întâlnirea papei cu bătrânii în Piaţa "Sfântul Petru"

S-a celebrat duminică, 28 septembrie 2014, din iniţiativa Consiliului Pontifical pentru Familie, o Zi dedicată vârstei a treia. Erau prezenţi în Piaţa "Sfântul Petru" zeci de mii de bătrâni şi bunici, însoţiţi de familiile lor şi provenind din numeroase ţări. Întâlnirea, cu titlul Binecuvântarea vieţii lungi, a început la ora 8.30 cu un "Parcurs asupra bătrâneţii în 5 episoade biblice, 10 verbe şi o istorie de povestit". Sfântul Părinte Francisc a ajuns pe esplanadă la ora 9.30 şi a legat un dialog cu bătrânii prezenţi, înainte de celebrarea Sfintei Liturghii care a început la 10.30. Invitat de papa Francisc, a luat parte la acest moment de întâlnire de la 9.30 la 10.30 şi papa emerit Benedict al XVI-lea. Prezentăm în continuare textul discursului pe care Sfântul Părinte Francisc l-a adresat bătrânilor după ce a ascultat întrebările şi mărturiile lor:

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă mulţumesc că aţi venit aşa de numeroşi! Şi mulţumesc pentru primirea sărbătorească: astăzi este sărbătoarea voastră, sărbătoarea noastră! Îi mulţumesc monseniorului Paglia şi tuturor celor care au pregătit-o. Îi mulţumesc în special Papei emerit Benedict al XVI-lea pentru prezenţa sa. Eu am spus de atâtea ori că îmi plăcea mult ca el să locuiască aici în Vatican, pentru că era ca şi cum am avea acasă pe bunicul înţelept. Mulţumesc!

Am ascultat mărturiile câtorva dintre voi, care prezintă experienţe comune pentru atâţia bătrâni şi bunici. Însă una era diferită: aceea a fraţilor veniţi din Qaraqosh, scăpaţi dintr-o persecuţie violentă. Lor împreună să le spunem un "mulţumesc" special! Este foarte frumos că aţi venit aici astăzi: este un dar pentru Biserică. Şi noi vă oferim apropierea noastră, rugăciunea noastră şi ajutorul concret. Violenţa asupra bătrânilor este inumană, ca aceea asupra copiilor. Dar Dumnezeu nu vă abandonează, este cu voi! Cu ajutorul său sunteţi şi veţi continua să fiţi amintirea pentru poporul vostru; şi pentru noi, pentru marea familie a Bisericii. Mulţumesc!

Aceşti fraţi ne mărturisesc că şi în încercările cele mai dificile, bătrânii care au credinţă sunt ca nişte arbori care continuă să aducă rod. Şi acest lucru este valabil şi în situaţiile cele mai obişnuite, unde însă pot să fie alte ispite şi alte forme de discriminare. Am auzit câteva din celelalte mărturii.

Bătrâneţea, în mod deosebit, este un timp de har, în care Domnul ne reînnoieşte chemarea sa: ne cheamă să păstrăm şi să transmitem credinţa, ne cheamă să ne rugăm, în special să mijlocim; ne cheamă să fim aproape de cel care are nevoie... Bătrânii, bunicii au o capacitate de a înţelege situaţiile mai dificile: o mare capacitate! Şi atunci când se roagă pentru aceste situaţii, rugăciunea lor este tare, este puternică!

Bunicilor, care au primit binecuvântarea de a vedea pe fiii fiilor (cf. Ps 128,6), este încredinţată o misiune mare: să transmită experienţa vieţii, istoria unei familii, a unei comunităţi, a unui popor; să împărtăşească o înţelepciune cu simplitate şi însăşi credinţa: moştenirea cea mai preţioasă! Fericite acele familii care au bunicii apropiaţi! Bunicul este tată de două ori şi bunica este mamă de două ori. În acele ţări unde persecuţia religioasă a fost cruntă, mă gândesc, de exemplu, la Albania, unde am fost duminica trecută, în acele ţări bunicii au fost cei care i-au dus pe copii ca să fie botezaţi în ascuns, cei care le-au dat credinţa. Curajoşi! Au fost curajoşi în persecuţie şi au salvat credinţa în acele ţări!

Dar nu întotdeauna bătrânul, bunicul, bunica, are o familie care poate să-l primească. Şi atunci sunt binevenite casele pentru bătrâni... cu condiţia să fie într-adevăr case, şi nu închisori! Şi să fie pentru bătrâni, şi nu pentru interesele altcuiva! Nu trebuie să fie institute în care bătrânii trăiesc uitaţi, ca ascunşi, neglijaţi. Mă simt aproape de atâţia bătrâni care trăiesc în aceste institute şi mă gândesc cu recunoştinţă la cei care merg să-i viziteze şi se îngrijesc de ei. Casele pentru bătrâni ar trebui să fie "plămâni" de umanitate într-o ţară, într-un cartier, într-o parohie; ar trebuie să fie "sanctuare" de umanitate unde cel care este bătrân şi slab este îngrijit şi păzit ca un frate sau o soră mai mare. Face mult bine a merge să vizitezi un bătrân! Priviţi-i pe tinerii noştri: uneori îi vedem fără voinţă şi trişti; merg să viziteze un bătrân şi devin bucuroşi!

Însă există şi realitatea abandonării bătrânilor: de câte ori sunt respinşi bătrânii cu atitudini de abandonare care sunt o adevărat eutanasie ascunsă! Este efectul acelei culturi a rebutului care face mult rău lumii noastre. Se aruncă pruncii, se aruncă tinerii, pentru că nu au loc de muncă, şi se aruncă bătrânii cu pretenţia de a menţine un sistem economic "echilibrat", în centrul căruia nu este persoana umană, ci banul. Suntem chemaţi cu toţii să contrastăm această otrăvitoare cultură a rebutului!

Noi creştinii, împreună cu toţi oamenii de bunăvoinţă, suntem chemaţi să construim cu răbdare o societate diferită, mai primitoare, mai umană, mai inclusivă, care nu are nevoie să-l arunce pe cel care este slab în trup şi în minte, dimpotrivă, o societate care îşi măsoară propriul "pas" tocmai după aceste persoane.

Fiind creştini şi cetăţeni, suntem chemaţi să imaginăm, cu fantezie şi înţelepciune, drumurile pentru a înfrunta această provocare. Un popor care nu-i păstrează pe bunici şi nu-i tratează bine este un popor care nu are viitor! Pentru ce nu are viitor? Pentru că pierde amintirea şi se desprinde de propriile rădăcini. Dar atenţie: voi aveţi responsabilitatea de a ţine vii aceste rădăcini în voi înşivă! Cu rugăciunea, citirea Evangheliei, faptele de milostenie. Astfel rămânem ca arbori vii, care şi la bătrâneţe nu încetează să aducă rod. Una dintre cele mai frumoase lucruri ale vieţii de familie, ale vieţii noastre umane de familie, este a mângâia un copil şi a se lăsa mângâiat de un bunic sau de o bunică. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.