Papa Francisc: Audienţă acordată participanţilor la adunarea generală a Mişcării Focolarilor (26 septembrie 2014)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe voi toţi, care formaţi Adunarea Generală a Operei Mariei şi vreţi s-o trăiţi pe deplin inseraţi în "ziua de azi" a Bisericii. În mod special o salut pe Maria Voce, care a fost reconfirmată preşedinte pentru alţi şase ani. Mulţumindu-i pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru, îi transmit ei şi celor mai apropiaţi colaboratori ai săi urări cordiale de muncă rodnică în slujba Mişcării, care în aceşti ani a crescut şi s-a îmbogăţit cu noi opere şi activităţi şi în Curia Romană.

La cincizeci de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica este chemată să parcurgă o nouă etapă a evanghelizării mărturisind iubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare persoană, începând de la cei mai săraci şi de la cei excluşi, şi pentru a face să crească drumul omenirii spre unitate cu speranţa, fraternitatea şi bucuria.

Opera Mariei - cunoscută de toţi cu numele de Mişcarea Focolarilor - s-a născut în sânul Bisericii catolice dintr-o mică sămânţă, care în cursul anilor a dat viaţă unui copac care acum îşi întinde ramurile sale în toate exprimările familiei creştine şi chiar între membri diferitelor religii şi printre mulţi care cultivă dreptatea şi solidaritatea împreună cu căutarea adevărului. Această Operă a apărut dintr-un dar al Duhului Sfânt - fără îndoială! - carisma unităţii pe care Tatăl vrea s-o dăruiască Bisericii şi lumii pentru a contribui să realizeze cu incisivitate şi profeţie rugăciunea lui Isus: "Ca toţi să fie una" (In 17,21).

Gândul nostru se îndreaptă cu mare afect şi recunoştinţă spre Chiara Lubich, extraordinară martoră a acestui dar, care în existenţa sa rodnică a dus parfumul lui Isus în atâtea realităţi umane şi în atâtea părţi ale lumii. Fidelă faţă de carisma din care s-a născut şi din care se alimentează, Mişcarea Focolarilor se află astăzi în faţa aceleiaşi misiuni care aşteaptă întreaga Biserică: a oferi, cu responsabilitate şi creativitate, contribuţia sa specială la această nouă perioadă a evanghelizării. Creativitatea este importantă, nu se poate merge înainte fără ea. Este importantă! Şi în acest context aş vrea să vă încredinţez vouă care aparţineţi Mişcării Focolarilor şi celor care, în diferite moduri, împărtăşesc spiritul şi idealurile sale: a contempla, a ieşi, a face şcoală.

Înainte de toate, a contempla. Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând de a-l contempla pe Dumnezeu şi minunăţiile iubirii sale, să locuim în El, care în Isus a venit să-şi pună cortul său în mijlocul nostru (cf. In 1,14). În afară de asta a contempla însemnă a trăi în companie cu fraţii şi surorile, a frânge cu ei Pâinea comuniunii şi fraternităţii, a trece împreună prin poartă (cf. In 10,9) care ne introduce în sânul Tatălui (cf. In 1,18), deoarece "contemplaţia care lasă afară pe ceilalţi este o înşelăciune" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 281). Este narcisism.

Inspirată de Dumnezeu ca răspuns la semnele timpurilor, Chiara Lubich scria: "Iată marea atracţie a timpului modern: a pătrunde în cea mai înaltă contemplaţie şi a rămâne amestecaţi între toţi, om alături de om" (Scrieri spirituale 1, 27). Pentru a realiza asta este necesară să se lărgească propria interioritate după măsura lui Isus şi a darului Duhului său, a face din contemplaţie condiţia indispensabilă pentru o prezenţă solidară şi o acţiune eficace, într-adevăr liberă şi curată.

Vă încurajez să rămâneţi fideli acestui ideal de contemplaţi, să perseveraţi în căutarea unirii cu Dumnezeu şi în reciproca iubire cu fraţii şi surorile, luând din bogăţiile Cuvântului lui Dumnezeu şi ale Tradiţiei Bisericii, din această dorinţă de comuniune şi de unitate pe care Duhul Sfânt a trezit-o pentru timpul nostru. Şi dăruiţi tuturor din această comoară!

Al doilea cuvânt, foarte important pentru că exprimă mişcarea evanghelizării, este a ieşi. A ieşi aşa cum Isus a ieşit din sânul Tatălui pentru a vesti cuvântul iubirii tuturor, până la dăruirea de sine pe lemnul crucii. Trebuie să învăţăm de la El, de la Isus, "dinamica exodului şi a darului, a ieşirii din sine, a faptului de a merge şi de a semăna mereu din nou, mereu mai departe" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 21), pentru a comunica tuturor cu generozitate iubirea lui Dumnezeu, cu respect şi cum ne învaţă Evanghelia: "gratuit aţi primit, gratuit să daţi" (Mt10,8). Acest sentiment al gratuităţii: pentru că răscumpărarea a fost făcută în gratuitate. Iertarea păcatelor nu se poate "plăti". A "plătit-o" Cristos o dată, pentru toţi! Gratuitatea răscumpărării, noi trebuie s-o realizăm cu fraţii şi surorile. A da cu gratuitate, în mod gratuit, ceea ce am primit. Şi gratuitatea merge împreună cu creativitatea: cele două merg împreună.

Pentru a face asta, trebuie să devenim experţi în acea artă care se numeşte "dialog" şi care nu se învaţă ieftin. Nu putem să ne mulţumim cu jumătăţi de măsură, nu putem să întârziem, ci mai degrabă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ţintim sus şi să lărgim privirea! Şi pentru a face asta trebuie să ieşim cu curaj "în întâmpinarea lui în afara taberei purtând ocara lui" (Evr 13,13). El ne aşteaptă în încercările şi în gemetele fraţilor noştri, în rănile societăţii şi în întrebările culturii din timpul nostru. Face rău inimii atunci când, în faţa unei biserici, a unei omeniri cu atâtea răni, răni morale, răni existenţiale, răni de război, pe care le auzim în toate zilele, vedem cum creştinii încep să facă "bizantinisme" filozofice, teologice, spirituale, dar în schimb este nevoie de o spiritualitate a ieşirii. A ieşi cu această spiritualitate: a nu rămâne închis înăuntru cu cheia răsucită de mai multe ori. Asta nu merge. Acesta este "bizantinism"! Astăzi nu avem dreptul la reflecţia bizantinistă. Trebuie să ieşim! Pentru că - am spus-o de multe ori - Biserica pare un spital de campanie. Şi când se merge într-un spital de campanie, primul lucru este de ea îngriji rănile, nu a face doza de colesterol... asta va veni după aceea... Este clar?

Şi în sfârşit al treilea cuvânt: a face şcoală. Sfântul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, a invitat toată Biserica să devină "casă şi şcoală a comuniunii" (cf. nr. 43), şi voi aţi luat în serios acest mandat. Trebuie formaţi, aşa cum cere Evanghelia, bărbaţi şi femei noi şi pentru acest scop este necesară o şcoală de umanitate după măsura umanităţii lui Isus. De fapt, El este Omul nou la care în orice timp pot să privească tinerii, de care se pot îndrăgosti, a cărui cale pot s-o urmeze pentru a face faţă provocărilor care ne stau în faţă. Fără o adecvată operă de formare a noilor generaţii, este iluzoriu să ne gândim că putem realiza un proiect serios şi durabil în slujba unei noi omeniri.

Chiara Lubich a creat în timpul său o expresie care rămâne de mare actualitate: astăzi - spunea ea - trebuie formată "oameni-lume", bărbaţi şi femei cu sufletul, inima, mintea lui Isus şi pentru aceasta capabili să recunoască şi să interpreteze necesităţile, preocupările şi speranţele care sălăşluiesc în inima fiecărui om.

Dragi surori şi dragi fraţi, vă doresc ca această Adunare a voastră să aducă roade îmbelşugate; şi vă mulţumesc pentru angajarea voastră generoasă. Fie ca Maria, Mama noastră, să vă ajute să mergeţi mereu cu încredere, cu curaj şi cu perseverenţă, cu creativitate, în mod gratuit şi în comuniune cu toată Biserica, pe cărările de lumină şi de viaţă trasate de Duhul Sfânt. Vă binecuvânteze şi, vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.