Vis de copil

Colocviu cu cardinalul Gerhard Müller care conduce vechiul şi de temutul Sfânt Oficiu

De Lucetta Scaraffia

Cardinalul Müller - prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, vechiul şi de temutul Sfânt Oficiu, considerat un conservator ratzingerian într-o Curie Romană care se deschide la o viziune mai puţin rigidă despre tradiţia catolică - mă uimeşte imediat primindu-mă în casa sa, la câţiva paşi de Vatican, în sandale şi tricou negru.

Cordial şi vesel, se scuză pentru aspectul informal al ţinutei sale făcând aluzie la căldură şi mă conduce în biroul său foarte frumos, unde cărţile sunt aşezate în ordine desăvârşită. Imediat îmi aminteşte că acela a fost apartamentul cardinalului Ratzinger şi atunci îl privesc cu un ochi diferit, încercând să-mi imaginez acolo prezenţa blândă şi iubirea faţă de studiu a papei emerit. Gerhard Müller, un uriaş renan, este diferit de ilustrul său predecesor de a cărui Opera omnia se îngrijeşte: este foarte extrovertit şi aproape glumeţ, făcând aluzie la faptul că nu vrea să-mi vorbească despre femei, ci mai degrabă despre sfânta Fecioară Maria. Însă readuc conversaţia la tema noastră, aceea a raporturilor sale cu femeile şi îmi vorbeşte cu afect extraordinar despre mama.

"Cred că pentru fiecare om constituie o legătură specială, fiind legată de venirea sa pe lume. Astăzi mă gândesc din nou la ea cu privirea unui adult şi-mi dau seama că a fost primul şi cel mai important punct de referinţă al meu pentru orice experienţă, începând de la rugăciune. Mi-o amintesc încă seara, aşezată pe patul meu, când mă învăţa să mă rog şi să recunosc prezenţa lui Isus, o faţă adevărată, o referinţă sigură. De la ea am primit acel sentiment de încredere originară care este la baza oricărei credinţe, şi a raportului unui copil cu Dumnezeu. De la ea am înţeles că Dumnezeu se interesa cu adevărat de mine, că nu era un concept filozofic abstract. În cameră erau imagini ale Mariei şi am fost obişnuiţi încă de mici să ne adresăm Bisericii ca la un aspect al feţei lui Dumnezeu".

Legătura dintre familie şi parohie era vie şi constantă: îl întreb care a fost reacţia părinţilor la alegerea sa sacerdotală, care a avut loc după frecventarea liceului catolic local unde a întâlnit buni profesori şi chiar profesoare foarte bune, îndeosebi pe cel de matematică şi de engleză.

"Din cât îmi amintesc, din totdeauna am avut dorinţa de a întreprinde calea sacerdotală, aşa cum mărturiseşte o anecdotă de familie: povestea mama mea că într-o zi - când aveam patru ani - l-am întâlnit pe episcopul de Mainz, Albert Stohr, un teolog foarte bun, care m-a impresionat mult, aşa încât am exclamat: şi eu aş vrea să fiu episcop când voi fi mare! Mama mea a fost casnică, foarte atentă la educaţia celor patru copii, doi băieţi şi două fete, pe care i-a urmat mereu cu grijă şi, dacă era nevoie, cu severitate. Tatăl meu era muncitor la Opel, dar pentru a întreţine familia lucra şi ca agricultor. Cele două surori mai mari au fost femei emancipate, angajate în profesiile lor, una învăţătoare la şcoala elementară, cealaltă angajată la o companie de asigurări. Astăzi am douăzeci şi trei de nepoţi şi strănepoţi şi dacă spune cineva că noi preoţii suntem departe de viaţă, mă gândesc la ei care mă ţin bine legat de schimbările, de problemele de astăzi".

La întrebarea mea dacă, în afară de aceste figuri familiare, a cultivat şi raporturi de prietenie cu femei, rămâne în tăcere câteva clipe. Apoi îmi vorbeşte despre bunele surori de la grădiniţa sa, pe care a continuat să le frecventeze şi în anii care au urmat le-a şi ajutat. Amintirea sa merge apoi la tinerele studente pe care le-a întâlnit atunci când preda, dar nu se pare să fi existat un raport de prietenie mai strâns cu vreuna dintre ele.

Desigur vorbeşte cu afect despre cele două surori bavareze care trăiesc cu el atâţia ani şi cu el au împărtăşit experienţele sale pastorale. "Îmi amintesc îndeosebi că una dintre ele s-a ocupat timp de patruzeci de ani de copii abandonaţi, mai ales acei copii din familii care s-au destrămat şi care suferă de singurătate şi abandonare. Pentru mine a fost foarte important s-o ascult şi să împărtăşesc această misiune. M-am gândit mereu că munca sa cu copiii era importantă ca a mea ca episcop". Şi nu şi-a schimbat ideea nici de când este prefect: în vizita la papa Francisc, când i-a prezentat pe cei care lucrează în Congregaţie, a voit ca să fie prezenţi şi cei care se ocupă de curăţenie.

În formarea unui catolic cult este mereu spaţiu pentru cărţi scrise de femei, nu este uşor a le exclude de la o formare teologico-spirituală. Aşa a fost şi pentru cardinal. "Desigur, a fost importantă pentru mine lectura operei lui Tereza de Avila, împreună cu aceea a celeilalte Tereze, cea de Lisieux. Dar am studiat-o îndeosebi pe Hildegard de Bingen, căreia i-am dedicat trei lucrări. M-a interesat mai ales teologia sa pentru imagini, o teologie care reevaluează simbolurile şi puterea lor drept cale de înţelegere a realităţilor complexe. Ideea de a ajunge să descifrezi misterele teologiei prin imagini, deci reevaluând funcţia intuiţiei, echilibrează teologia raţională a lui Toma şi a primei scolastici. Pe urma lui Hildegard, m-a fascinat mult mistica medievală feminină, de la ideea despre Biserică a Ecaterinei la viziunile lui Brigita de Suedia. Dar apoi, desigur, am fost foarte uimit şi de Edith Stein, de biografia sa precum şi de operele sale, scrise într-o germană foarte frumoasă. Mare importanţă pentru mine, ca pentru toţi germanii credincioşi, a avut-o Elisabeta de Turingia, contemporană cu sfântul Francisc de Assisi, care urmează aceeaşi calea a lui de totală dăruire săracilor. Ea însăşi, deşi guvernând după moartea soţului, devine săracă şi se ocupă intens de mizerabili şi leproşi. Este un mare exemplu de dăruire de sine şi de gestionare admirabilă a puterii".

Dar aici trecem la problemele femeilor de astăzi, pe care cardinalul le-a cunoscut nu numai în Germania, ci şi în frecventele călătorii în America Latină. Acolo Müller denunţă condiţia nefericită a femeilor, care se naşte din instabilitatea vieţii familiale - circumstanţă care constrânge tot mai mult femeile să întreţină singure povara copiilor de întreţinut şi educat - şi dintr-o mentalitate pe care nu ezită s-o definească machista. În afară de asta aminteşte că, atunci când era episcop de Regensburg, a colaborat strâns cu diecezele din ţările din est împotriva traficanţilor de femei imigrate care erau duse în ţările occidentale cu înşelăciune, pentru a fi prostituate. Şi în această privinţă aminteşte că a întâlnit multe dificultăţi în ambiente politice.

Desigur istoria sa personală determină atitudinea sa faţă de colaborarea femeilor. "Astăzi femeile sunt colaboratoare binevenite în oficiile diecezane, unde desfăşoară foarte multe misiuni, adesea de conducere, şi colaborează de acum în mod intens la viaţa Bisericii".

La observaţia mea că femeile ajută, dar se plâng că sunt mai puţin ascultate, se uimeşte: experienţa sa germană este foarte diferită, acolo femeile contează cu adevărat şi rolul lor este recunoscut în mod oficial - primesc un salariu - şi nu numai asemănător voluntariatului. Şi în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei Müller a găsit deja un număr mare de colaboratoare, care desfăşoară şi roluri care nu sunt secundare: nu ascunde stima faţă de secretara sa, Clothilde Mason, şi faţă de alte colaboratoare, aproape toate femei căsătorite cu familie. Şi menţionează că se întâlnesc şi dificultăţi de a chema să colaboreze la Congregaţie teologe care, dacă au familie, nu sunt disponibile să se transfere la Roma. În afară de asta, mă anticipă că noua Comisie Teologică Internaţională, care urmează să fie numită de papa, va avea un număr mai mare de femei decât cea anterioară: mi se pare că înţeleg că vor trece de la două la cinci sau şase.

Cu privire la prezenţa feminină în viaţa Bisericii - pe care el o găseşte ca foarte diferită de cea masculină şi în ceea ce priveşte cercetarea teologică - cardinalul aminteşte o scriere a lui Bergoglio despre iezuiţi, în care viitorul papă subliniază că diferenţa dintre catolici şi calvinişti se află tocmai în capacitatea catolicilor de a lua în consideraţie şi emoţiile, şi nu numai intelectul, în calea care duce la Dumnezeu.

Este o reflecţie care uimeşte, mai ales astăzi când confesiunile protestante au deschis porţile pentru slujirea feminină, deci aparent sunt mai "feministe" decât cea catolică: Müller subliniază în acest mod că prezenţa feminină trebuie să fie recunoscută în specificul său, nu în imitarea modelului masculin. Pentru aceasta el insistă asupra faptului că trebuie să ne amintim că Biserica trebuie să fie mamă, nu instituţie, pentru că o instituţie nu se poate iubi, o mamă însă da. Şi modelul Bisericii este tocmai familia, prima Biserică domestică, în care femeile desfăşoare un rol decisiv dar diferit.

Ultima întrebare este cea mai fierbinte, cu privire la chestiunea conflictuală a surorilor americane din Leadership Conference of Women Religious, cu care cardinalul a susţinut recent tratative complexe. "Între timp trebuie să ţinem cont de faptul că nu sunt toate surorile americane, ci un grup de surori din America de Nord reunite într-o asociaţie. Am primit multe scrisori îndurerate ale altor surori, apartenente la aceleaşi congregaţii, care suferă mult datorită direcţiei pe care ele o dau misiunii lor. Şi apoi congregaţiile nu mai au vocaţii, riscă să se stingă. Am încercat înainte de toate să stabilim un raport mai puţin conflictual, să facem să coboare tensiunea, graţie şi episcopului Sartain pe care l-am trimis să trateze cu ele, un om foarte blând. Înainte de toate trebuie să clarificăm faptul că nu suntem misogini, nu vrem să mâncăm în fiecare zi o femeie! Avem fără îndoială un concept diferit de viaţă călugărească, dar sperăm să le ajutăm să-şi regăsească identitatea lor".

Fără îndoială cardinalul Müller, germanul care după nord-americanul Levada i-a urmat lui Ratzinger în poziţia probabil cea mai dificilă în conducerea Bisericii, vrea să instaureze cu femeile raporturi cordiale şi deschise, de adevărată colaborare, fără a se gândi la mari revoluţii interne.

(După L'Osservatore Romano, 1-2 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 13.