CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE FRANCISC
ÎN REPUBLICA COREEA
CU OCAZIA CELEI DE-A VI-A ZILE A TINERETULUI ASIATIC
(13-18 august 2014)

Întâlnirea cu episcopii din Conferinţa Episcopală Coreeană
Seoul, joi, 14 august 2014

Mulţumesc Episcopului Peter U-il Kang pentru cuvintele sale fraterne de bun-venit în numele vostru. Este o binecuvântare pentru mine să fiu aici şi să cunosc personal viaţa dinamică a Bisericii din Coreea. Vouă, ca păstori, vă revine misiunea de a păzi turma Domnului. Sunteţi păzitorii minunăţiilor pe care El le săvârşeşte în poporul său. A păzi este una dintre misiunile încredinţate în mod specific Episcopului: a se îngriji de poporul lui Dumnezeu. Astăzi aş vrea să reflectez cu voi ca frate în episcopat asupra a două aspecte centrale ale acestei păziri a poporului lui Dumnezeu în această ţară: a fi păzitori ai amintirii şi a fi păzitori ai speranţei.

A fi păzitori ai amintirii. Beatificarea lui Paul Yun Ji-chung şi a însoţitorilor săi este o ocazie pentru a-i mulţumi Domnului care, din seminţele aruncate de martiri, a făcut să răsară o îmbelşugată recoltă de har în acest ţinut. Voi sunteţi descendenţii martirilor, moştenitori ai eroicei lor mărturii de credinţă în Cristos. În afară de asta sunteţi moştenitori ai unei tradiţii extraordinare care a început şi a crescut pe larg graţie fidelităţii, perseverenţei şi muncii a generaţii de laici. Aceştia nu aveau ispita clericalismului: erau laici, mergeau înainte singuri! Este semnificativ că istoria Bisericii din Coreea a început de la o întâlnire directă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Frumuseţea intrinsecă şi integritatea mesajului creştin - Evanghelia şi apelul ei la convertire, la reînnoirea interioară şi la o viaţă de caritate - i-a impresionat pe Yi Byeok şi pe nobilii bătrâni din prima generaţie; şi la acel mesaj, la puritatea sa, priveşte Biserica din Coreea ca într-o oglindă, pentru a se descoperi în mod autentic pe ea însăşi.

Rodnicia Evangheliei în pământul coreean şi marea moştenire transmisă de strămoşi voştri în credinţă, astăzi se pot recunoaşte în înflorirea de parohii active şi de mişcări ecleziale, în solide programe de cateheză, în atenţia pastorală faţă de tineri şi în şcolile catolice, în seminarii şi în universităţi. Biserica din Coreea este stimată pentru rolul său în viaţa spirituală şi culturală a naţiunii şi pentru puternicul său impuls misionar. Din ţară de misiune, Coreea a devenit astăzi o ţară de misionari; şi Biserica universală continuă să scoată beneficiu de la atâţia preoţi şi călugări pe care i-aţi trimis în lume.

A fi păzitori ai amintirii înseamnă ceva mai mult decât a aminti şi a preţui harurile din trecut. Înseamnă a scoate din ele resursele spirituale pentru a înfrunta cu clarviziune şi determinare speranţele, promisiunile şi provocările viitorului. Aşa cum voi înşivă aţi observat, viaţa şi misiunea Bisericii din Coreea nu se măsoară în definitiv în termeni exteriori, cantitativi şi instituţionali; mai degrabă ele trebuie să fie judecate în lumina clară a Evangheliei şi a chemării sale la o convertire la persoana lui Isus Cristos. A fi păzitori ai amintirii înseamnă a ne da seama că de la Dumnezeu vine creşterea (cf. 1Cor 3,6) şi în acelaşi timp este rodul unei munci răbdătoare şi perseverente, în trecut ca şi în prezent. Amintirea noastră despre martirii şi generaţiile trecute de creştini trebuie să fie realistă, nu idealizată şi nu "triumfalistă". A privi la trecut fără a asculta chemarea lui Dumnezeu la convertire în prezent nu ne va ajuta să continuăm drumul; dimpotrivă va frâna sau chiar va opri progresul nostru spiritual.

În afară de a fi păzitori ai amintirii, iubiţi fraţi, voi sunteţi chemaţi să fiţi şi păzitori ai speranţei: acea speranţă oferită de Evanghelia harului şi a milostivirii lui Dumnezeu în Isus Cristos, acea speranţă care i-a inspirat pe martiri. Această speranţă suntem invitaţi să o proclamăm unei lumi care, în pofida prosperităţii sale materiale, caută ceva mai mult, ceva mai mare, ceva autentic şi care dă plinătate. Voi şi fraţii voştri preoţi oferiţi această speranţă cu slujirea voastră de sfinţire, care nu numai că îi conduce pe credincioşi la izvoarele harului în liturgie şi în sacramente, ci în mod constant îi determină să acţioneze ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu de a tinde spre ţintă (cf. Fil 3,14). Voi păziţi această speranţă menţinând vie flacăra sfinţeniei, a carităţii fraterne şi a zelului misionar în comuniunea eclezială. Pentru acest motiv vă cer să rămâneţi mereu aproape de preoţii voştri, încurajându-i în munca lor zilnică, în căutarea lor de sfinţenie şi în proclamarea Evangheliei mântuirii. Vă cer să le transmiteţi salutul meu afectuos şi recunoştinţa mea pentru slujirea generoasă în favoarea poporului lui Dumnezeu. Aproape de preoţii voştri, vă rog, apropiere, apropiere de preoţi. Ei să-l poată întâlni pe episcop. Această apropiere fraternă a episcopului, şi chiar paternă: au nevoie de asta în atâtea momente ale vieţii lor pastorale. Nu episcopi îndepărtaţi sau, mai rău, care se îndepărtează de preoţii lor. Cu durere spun asta. În ţara mea, de atâtea ori am auzit pe unii preoţi care-mi spuneau: "L-am sunat pe episcop, am cerut audienţă; au trecut trei luni, încă nu am răspuns". Dar ascută, frate, dacă un preot astăzi te sună pentru a-ţi cere audienţă, sună-l imediat, astăzi sau mâine. Dacă tu nu ai timp pentru a-l primi, spune-i: "Nu pot pentru că am asta, asta, asta. Dar eu voiam să te aud şi sunt la dispoziţia ta". Dar să simtă răspunsul părintelui, imediat. Vă rog, nu vă îndepărtaţi de preoţii voştri.

Dacă noi acceptăm provocarea de a fi o Biserică misionară, o Biserică în mod constant în ieşire spre lume şi îndeosebi spre periferiile societăţii contemporane, vom avea nevoie să dezvoltăm acel "gust spiritual" care ne face capabili de a primi şi de a ne identifica cu fiecare mădular al Trupului lui Cristos (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 268). În acest sens o grijă deosebită cere să fie arătată în comunităţile noastre faţă de copii şi faţă de cei mai bătrâni. Cum putem fi păzitori ai speranţei dacă neglijăm amintirea, înţelepciunea şi experienţa bătrânilor şi aspiraţiile tinerilor? În această privinţă aş vrea să vă cer să vă îngrijiţi în mod special de educaţia tinerilor, susţinând în misiunea lor indispensabilă nu numai universităţile, care sunt importante, dar şi şcolile catolice de orice grad, pornind de la cele elementare, unde minţile şi inimile tinere sunt formate la iubirea lui Dumnezeu şi a Bisericii sale, la bine, la adevăr şi la frumos, la a fi buni creştini şi cetăţeni cinstiţi.

A fi păzitori ai speranţei implică şi a garanta ca mărturia profetică a Bisericii din Coreea să continue să se exprime în grija sa faţă de cei săraci şi în programele sale de solidaritate, mai ales pentru refugiaţi şi migranţi şi pentru cei care trăiesc la marginile societăţii. Această grijă ar trebui să se manifeste nu numai prin iniţiative concrete de caritate - care sunt necesare - ci şi în lucrarea constantă de promovare la nivel social, ocupaţional şi educativ. Putem risca să reducem angajarea noastră faţă de cei nevoiaşi numai la dimensiunea asistenţială, uitând necesitatea fiecăruia de a creşte ca persoană - dreptul pe care-l are de a creşte ca persoană - şi de a putea exprima cu demnitate propria personalitate, creativitate şi cultură. Solidaritatea faţă de cei săraci este în centrul Evangheliei; trebuie considerată ca un element esenţial al vieţii creştine; prin predică şi cateheză, întemeiată pe bogatul patrimoniu al doctrinei sociale a Bisericii, ea trebuie să impregneze inimile şi minţile credincioşilor şi să se reflecteze în orice aspect al vieţii ecleziale. Idealul apostolic al unei Biserici a săracilor şi pentru săraci, o Biserică săracă pentru săraci, a avut exprimare elocventă în primele comunităţi creştine din naţiunea voastră. Doresc ca acest ideal să continue să modeleze drumul Bisericii din Coreea în pelerinajul său spre viitor. Sunt convins că dacă faţa Bisericii este în primul rând faţa iubirii, tot mai mulţi tineri vor fi atraşi spre inima lui Isus mereu înflăcărată de iubire divină în comuniunea Trupului său mistic.

Am spus că săracii sunt în centrul Evangheliei; sunt şi la început şi la sfârşit. Isus, în sinagoga din Nazaret, vorbeşte clar, la începutul vieţii sale apostolice. Şi când vorbeşte despre ultima zi şi ne face cunoscut acel "protocol" despre care noi toţi vom fi judecaţi - Matei 25 -, şi acolo sunt săracii. Există un pericol, există o ispită care vine în momentele de prosperitate: este pericolul ca să se "socializeze" comunitatea creştină, adică să piardă acea dimensiune mistică, să piardă capacitatea de a celebra Misterul şi să se transforme într-o organizare spirituală, creştină, cu valori creştine, dar fără plămada profetică. Acolo s-a pierdut funcţia pe care o au săracii în Biserică. Aceasta este o ispită de care Bisericile particulare, comunităţile creştine au suferit mult, în istorie. Şi asta până acolo încât să se transforme într-o comunitate de clasă mijlocie, în care săracii ajung să simtă şi ruşine: le este ruşine să intre. Este ispita bunăstării spirituale, a bunăstării pastorale. Nu este o Biserică săracă pentru săraci, ci o Biserică bogată pentru bogaţi, sau o Biserică de clasă mijlocie pentru înstăriţi. Şi asta nu e ceva nou: asta a început la început. Paul trebuie să le reproşeze corintenilor, în Prima Scrisoare, capitolul XI, versetul 17; şi apostolul Iacob şi mai puternic, şi mai explicit, în capitolul său II, versetele de la 1 la 7: trebuie să le reproşeze acestor comunităţi înstărite, acestor Biserici înstărite pentru înstăriţi. Nu se alungă săracii ci se trăieşte în aşa fel încât ele să nu îndrăznească să intre, să nu se simtă acasă la ei. Aceasta este o ispită a prosperităţii. Eu nu vă reproşez, pentru că ştiu că lucraţi bine. Dar ca frate care trebuie să întărească în credinţă pe fraţii săi, vă spun: fiţi atenţi, pentru că Biserica voastră este o Biserică în prosperitate, este o mare Biserică misionară, este o mare Biserică. Diavolul să nu semene această neghină, această ispită de a-i scoate pe săraci din însăşi structura profetică a Bisericii şi să vă facă să deveniţi o Biserică înstărită pentru înstăriţi, o Biserică a bunăstării... nu spun până a ajunge la "teologia prosperităţii", nu, ci în mediocritate.

Iubiţi fraţi, o profetică mărturie evanghelică prezintă câteva provocări deosebite pentru Biserica din Coreea, din moment ce ea trăieşte şi acţionează în mijlocul unei societăţi prospere dar tot mai secularizate şi materialiste. În aceste circumstanţe lucrătorii pastorali sunt tentaţi să adopte nu numai modele eficace de gestiune, programare şi organizare luate din lumea afacerilor, dar şi un stil de viaţă şi o mentalitate conduse mai mult de criterii lumeşte de succes şi chiar de putere decât de criteriile enunţate de Isus în Evanghelie. Vai de noi dacă este golită Crucea de puterea sa de a judeca înţelepciunea acestei lumi! (cf. 1Cor 1,17). Vă îndemn pe voi şi pe fraţii voştri preoţi să respingeţi această ispită în toate formele sale. Să dea Domnul să ne putem salva de această mondenitate spirituală şi pastorală care sufocă Duhul, înlocuieşte convertirea cu complăcerea şi ajunge să disipeze orice fervoare misionară! (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 93-97).

Iubiţi fraţi Episcopi, mulţumesc pentru tot ceea ce voi faceţi: mulţumesc. Şi cu aceste reflecţii despre misiunea voastră ca păzitori ai amintirii şi ai speranţei, am voit să vă încurajez în eforturile voastre de a mări unitatea, sfinţenia şi zelul credincioşilor din Coreea. Amintirea şi speranţa ne inspiră şi ne conduc spre viitor. Vă amintesc pe toţi în rugăciunile mele şi vă îndemn mereu să aveţi încredere în forţa harului lui Dumnezeu. Nu uitaţi: "Domnul este fidel". Noi nu suntem fideli, dar El este fidel. "El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău" (2Tes 3,3). Fie ca rugăciunile Mariei, Mama Bisericii, să ducă la înflorire deplină în acest pământ seminţele aruncate de martiri, irigate de generaţii de credincioşi catolici şi transmise vouă ca promisiune pentru viitorul ţării şi al lumii. Vouă şi tuturor celor care s-au încredinţat îngrijirii voastre pastorale şi păzirii voastre, împart din inimă Binecuvântarea mea şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.