Reflecţie la solemnitatea adormirii, învierii şi ridicării cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria - 2014

În devoţiunea noastră către Maica Domnului, punctul central este Cristos.

Există, în Elveţia, un sanctuar în cinstea Mariei, cunoscut în toată lumea: sanctuarul de la Einsielden (adică Maria în pustiu). De jur împrejurul acestui sanctuar se ridică o grandioasă mănăstire benedictină. Impunătorul complex mănăstiresc are o notă caracteristică aparte: din orice punct al edificiului s-ar trage diagonala în punctul opus, toate liniile se încrucişează exact deasupra tabernacolului bisericii. Arhitectul care a făcut planul acestei construcţii a voit să exprime un mare adevăr: Isus este centrul vieţii, nu numai al călugărilor din Einsielden, dar şi centrul vieţii tuturor creştinilor. El a voit să exprime concis că, în devoţiunea noastră către Maica Domnului, punctul central este Cristos, aşa cum în sanctuarul de la Einsielden punctul central este tabernacolul.

Pătrunşi de acest gând spunem că sărbătoarea adormirii, învierii şi ridicării cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria este, înainte de toate, o sărbătoare în cinstea lui Isus, care a biruit diavolul, păcatul şi moartea (cf. 1Cor 15,20-27;15,54-57); este o sărbătoare în cinstea lui Isus care, după ce a pătimit, a murit pentru mântuirea noastră şi a înviat, s-a înălţat la cer şi s-a glorificat la dreapta Tatălui spre îndreptăţirea noastră (cf. Rom 4,25), a făcut posibilă această sărbătoare a Mariei şi va face posibilă şi o sărbătoare în cinstea unuia fiecăruia dintre noi cei care credem în el.

Acum câţiva ani, înotătoarea Florence Chadwick (născută în 1918 în SUA), pe 4 iulie 1952, la vârsta de 34 de ani, a ratat traversarea înot a Canalului Mânecii, numai cu puţin înainte de final. Mai târziu ea a explicat că pricina acestui eşec al ei a fost ceaţa care a împiedicat-o să vadă celălalt mal al canalului. "Dacă aş fi putut să văd malul, aş fi reuşit"!, zicea ea.

În fiecare an de sărbătoarea adormirii, învierii şi ridicării cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, Dumnezeu ne cheamă şi ne arată malul celălalt spre care călătorim, paradisul. Cristos a fost primul care a ajuns pe celălalt tărâm, pornind de pe pământul nostru. Iar Maria, una cu un trup ca al nostru, este a doua care a ajuns pe tărâmul fericirii veşnice. Iar după ei vom urma noi, restul care formăm Biserica (cf. 1Cor 15,23). Datorită meritelor lui Cristos şi corespunderii Mariei la har, de la zămislirea sa neprihănită şi până la trecerea ei din această viaţă, Maria a putut cânta în faţa cerului şi a pământului că: "Dumnezeu i-a făcut lucruri minunate şi că toate neamurile o vor numi fericită" (Lc 1,48-49).

Prima lectură (cf. Ap 11,19a; 12,1.3-6a.10ab) ne vorbeşte despre o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare şi cu o coroană de douăsprezece stele pe cap. Exegeţii spun că această femeie este Maria şi că ea este simbolul Bisericii. Şi pentru că Maria a fost prima fiică a Bisericii, ei i-a împărtăşit Isus, înaintea tuturor, ceea ce într-o zi avea să împărtăşească întregii sale Bisericii: învierea, înălţarea şi gloria.

Maria, simbolul şi imaginea Bisericii lui Isus, a trăit în mod plenar virtuţile plăcute lui Dumnezeu, virtuţi pe care Dumnezeu avea să le afle în toţi membrii Bisericii sale: credinţa, speranţa, dragostea, simplitatea, smerenia, dăruirea şi slujirea. Prin virtuţile cultivate în viaţa sa, Maria ne arată astăzi că omul, cu cât trăieşte mai mult aceste virtuţi, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu iar Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în el şi îi pregăteşte un loc de bucurie alături de el, prin înviere, înălţare şi glorificare veşnică.

Sfântul Augustin (354-430) ne spune că Maria este o "matriţă" sau un "tipar" dat nouă de Dumnezeu, pentru a ne conforma după chipul ei. Cine o ia pe Maria ca model de viaţă şi de virtuţi, va fi modelat curând după chipul lui Cristos, care străluceşte pe chipul ei.

Celebrul pictor spaniol Bartolomé Estebán Murillo 1617-1682) a pictat un tablou excepţional de frumos care o reprezintă pe Maria în slavă înconjurată de îngeri care îi cântă. Maestre, l-a întrebat cineva într-o zi, cum aţi reuşit să pictaţi o Madonă atât de frumoasă? Ca să poţi picta o Madonă frumoasă, răspunse pictorul, trebuie ca mai întâi să o ai pictată în inima ta.

Noi toţi cei prezenţi astăzi la sărbătoarea Mariei dorim să ajungem la învierea, înălţarea şi glorificarea sa. Nouă tuturor pictorul spaniol Murillo ne spune că pentru a ajunge la slava la care a ajuns ea, mergând înaintea noastră, trebuie ca mai întâi să sculptăm în inimile noastre chipul ei de credinţă, speranţă şi dragoste; chipul ei de smerenie, slujire şi dăruire.

Într-o noapte din ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, probabil în anul 1608, pe când fericitul Ieremia (1556-1625), unul din sfinţii care a copiat chipul Mariei în sufletul său, se ruga într-o biserică, i-a apărut Sfânta Fecioară Maria în toată slava sa cerească. Fericitul Ieremia, privind-o cu atenţie, a observat la Maria un lucru curios pentru el: Maria glorificată nu purta coroană; de aceea a întrebat-o: "Stăpâna mea, cum, tu eşti regină şi nu porţi coroană pe cap"? Maria, strângându-l pe Isus cu dragoste la pieptul ei, îi răspunde: "Frate Ieremia, coroana mea este acest Fiu al meu"!

Aşa cum pentru Maria, Isus a fost coroana vieţii, tot astfel şi pentru unul fiecare dintre noi, care aspirăm la gloriile Mariei, începând de aici şi până ce vom ajunge la slava învierii fericite, Isus Cristos trebuie să fie coroana şi mândria noastră.

Se spune că sfântul Ioan Bosco (1815-1888) era mult ajutat financiar în lucrările sale de o familie nobilă din Roma. Această familie avea un singur copil, care s-a îmbolnăvit şi a murit. Aflând această familie că sfântul Ioan Bosco a venit la Roma tocmai în acele zile, l-a chemat la căpătâiul copilului, unde mama plângea nemângâiată. Plin de milă, sfântul Ioan Bosco s-a rugat şi copilul a înviat. S-a făcut o adevărată sărbătoare care a ţinut câteva zile. Mama se îngrijea de copil să aibă de toate şi să fie mulţumit; dar copilul era din ce în ce mai trist. Îngrijorată, mama l-a întrebat: "Ce ai şi de ce nu te bucuri împreună cu noi?" Şi fiul i-a răspuns: "Mamă, te iubesc mult, dar lasă-mă să mor. Cine a văzut o dată paradisul nu mai poate trăi fericit pe acest pământ". Mama, deşi tristă, i-a permis, şi copilul a murit din nou fericit.

Dorul după fericirea paradisului l-a făcut pe acest copil să-şi dorească moartea şi să fie lângă Isus. Dorul după Fiul ei înviat şi glorificat la dreapta Tatălui a făcut-o pe Maria să adoarmă în Domnul şi apoi să fie ridicată de îngeri cu trupul şi sufletul la cer. Dorul după Isus glorificat i-a făcut şi pe toţi sfinţii să moară din iubire faţă de el şi astfel să ajungă în slava lui. Dorul după paradis trebuie să ne facă şi pe noi, ca şi pe sfântul Paul, ca şi pe sfânta Fecioară, să dorim să trecem din viaţă ca să fim cu Isus (cf. Fil 1,23).

Sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879) spunea: "Odată ce ai văzut-o pe Maica Domnului, nu mai doreşti nimic în viaţă decât să mori, ca să o poţi vedea din nou. Ce este paradisul? Paradisul este vederea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt în slava cerească (cf. In 17,3). Dar, la fel de bine, am putea spune că paradisul înseamnă a vedea faţa Mamei noastre cereşti".

Sărbătoarea adormirii, învierii şi glorificării cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria este una dintre cele mai vechi sărbători ale Bisericii creştine, fiind celebrată în răsărit de pe timpul împăratului bizantin Flavius Mauricius Tiberius Augustus (539-602), iar în apus de pe timpul Papei Sergiu I (687-701).

Sfinţii Părinţi, teologii şi scriitorii bisericeşti, încă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, au evidenţiat legătura dintre Maria şi Biserică, dintre Maria şi noi. O femeie cu un copil în braţe, o femeie încoronată cu douăsprezece stele este imaginea Bisericii, care continuă să nască noi şi noi fii, prin credinţă şi botez.

Când Biserica ne spune astăzi că Maria este înveşmântată cu soarele, ne spune că Maria este îmbrăcată cu Isus cel glorios; că este îmbrăcată cu fericirea, cu puterea şi slava lui Cristos. Dar ne mai spune că în ea suntem şi noi.

Când Biserica ne spune că Maria are luna sub picioare, luna fiind simbolul acestei lumi nestatornice, ne spune că lumea se află şi ea sub semnul slavei lui Isus şi a Mariei.

Când Biserica ne spune că Maria are pe cap o coroană de 12 stele, asta înseamnă că Maria, imagine a noastră, a fost încoronată cu toată slava promisă de Vechiul Testament şi de Noul Testament; căci cifra 12 ne trimite cu mintea la cele 12 triburi binecuvântate pe care se întemeia vechiul popor al lui Dumnezeu şi la cei 12 apostoli sfinţiţi pe care se întemeiază noul popor al lui Dumnezeu, Biserica.

Femeia care se zbate în chinurile naşterii este tot Biserica, a cărei imagine este Maria. Balaurul cel mare şi roşu, balaurul cu şapte capete şi zece coarne, este şarpele din vechime, care se mai cheamă diavolul şi satana (cf. Ap 12,9). Satana este cel care a provocat căderea şi nefericirea oamenilor (cf. Gen 3,15).

Satana este cel care a provocat şi provoacă încă toate prigoanele şi toate războaiele din lume. Satana este cel care a făcut şi face încă să curgă sângele martirilor şi a oamenilor nevinovaţi. Satana este cel care face să curgă şi sângele a milioane de copii ucişi înainte de a se naşte. Da, dar satana este şi cel care a fost, este şi va fi învins de Isus, Fiul Mariei, de Maria însăşi şi de Biserica lui Isus.

Suntem călători pe acest pământ şi ne îndreptăm mereu spre scopul nostru final, veşnicia fericită. Pe acest drum presărat uneori cu împliniri, alteori cu decepţii, Maria ne este mereu alături şi, de fiecare dată, ni-l arată pe Isus glorificat, aşa cum recităm în rugăciunea Bucură-te, Regină a sfântului Bernard.

"Maria nu şi-a sfârşit misiunea odată cu existenţa sa pământească, căci ea, ridicată cu trupul şi sufletul la cer, continuă să ne obţină darurile mântuirii veşnice. În iubirea ei maternă are grijă de fraţii Fiului său care sunt încă pe cale şi care sunt încă ameninţaţi de primejdii şi strâmtorări" (LG, 62).

Sfânta Carte ne spune despre Sfântul Paul că a fost răpit până în al treilea cer şi că acolo a văzut şi a auzit lucruri pe care nici o limbă omenească de pe pământ nu le poate spune (cf. 2Cor 12,2).

O tradiţie ne relatează faptul că, revenit în simţuri, sfântul Paul a fost întrebat dacă a văzut-o pe Maica Domnului printre îngeri şi sfinţi. Apostolul neamurilor a spus că şi el a avut curiozitatea s-o vadă, şi, fiindcă nu a văzut-o, a întrebat pe un înger: "Unde este Mama lui Isus şi în al câtelea cer este?" Îngerul i-a răspuns că Maria acum nu este în rai, ci pe pământ, unde alină pe cei bolnavi, susţine pe cei orfani, întăreşte pe cei persecutaţi pentru numele lui Isus, şterge lacrimile celor ce plâng pentru dreptate, asistă pe cei ce mor, converteşte pe păcătoşi etc. Îngerul i-a mai spus că Maria este atât de ocupată cu oamenii că uită să mai treacă pe la sfinţii şi îngerii cerului şi că, de multe ori, chiar şi lor le este dor să o mai vadă. Ea preferă să fie cu fiii oamenilor, în care îl vede pe Fiul ei răstignit pe Calvar.

Despre fericitul Petru Armengool, care a trăit în Spania în secolul al XIII-lea, se spune că în anul 1294 s-a lăsat gaj în mâinile maurilor din Africa în schimbul eliberării a 18 copii creştini, până când vor veni banii promişi. Fiindcă banii nu mai soseau, fericitul Petru a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Sentinţa a fost executată. Când a sosit călugărul Wilhelm Fiorentino cu banii, Petru era încă în ştreang de şase zile. Acesta s-a dus să-i vadă cadavrul şi să-i plângă moartea. Dar, în timp ce se ruga, spânzuratul şi-a deschis ochii şi i-a zis: Nu plânge frate! Sunt încă în viaţă! Fericitul Petru a povestit cum, în tot timpul celor şase zile, Sfânta Fecioară Maria l-a hrănit şi l-a susţinut în viaţă.

Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate (1858-1862) spune: "Devoţiunea către Sfânta Fecioară este semn sigur de ajutor în viaţa prezentă şi de mântuire veşnică în ceasul cel din urmă".

Un preot francez care deservea pe vremuri o biserică catolică în Petrograd, a primit într-o zi vizita unui tânăr necunoscut care, fără să se recomande, i-a zis: Părinte, vă rog să mergeţi repede la această adresă, căci acolo o femeie este pe moarte. Preotul a plecat în grabă. A găsit o bătrână de religie luterană, care de tânără a învăţat şi a rostit zilnic rugăciunea, "Adu-ţi aminte" a sfântului Bernard. Bătrâna s-a spovedit, s-a împărtăşit şi a murit fericită. Mai târziu, preotul a aflat că tânărul care l-a chemat la căpătâiul bolnavei fusese îngerul ei păzitor, pe care Maica Domnului l-a trimis ca să-i deschidă calea către paradis.

Maria, pe care păcatul, diavolul, moartea şi lumea nu au învins-o; Maria, care a adormit în Domnul şi apoi a fost trezită la viaţă, înălţată şi glorificată la cer; Maria, înveşmântată în soare, adică, înveşmântată în gloria lui Cristos, soarele ce ne-a răsărit nouă din înălţime (cf. Lc 1,78); Maria, arca noii alianţe, înălţată la cer cu omenitatea noastră (cf. 1Cr 15,3-4.15-16; 16,1-2); Maria, regina care stă la dreapta dumnezeirii îmbrăcată în haină aurită (cf. Ps 44,10b); Maria, slujitoarea smerită care i-a permis Domnului să facă în ea lucrurile minunate, pe care le medităm şi contemplăm astăzi (cf. Lc 1,49); Maria, veşnic fericită între îngerii şi sfinţii cerului, este fiinţa cerească dată nouă pentru a vedea încă de pe pământ strălucirea şi fericirea viitoare; este fiinţa cerească în care noi să ne găsim avocata noastră; este mama noastră în care noi să ne găsim alinarea, căci ea îşi petrece cerul făcând bine oamenilor, copiii ei de pe pământ.

Paul Claudel (1868-1955), poet, dramaturg şi eseist francez, membru al Academiei Franceze, spunea: "Unde este cinstită Maria, acolo domneşte Isus. Unde Maria nu este cinstită, acolo domneşte satana. Cheam-o pe Maria în ajutor şi iubeşte-o până la sfârşitul vieţii tale şi vei fi mântuit"!

Pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe Isus şi Maria trebuie, în primul rând, să ne curăţim de păcate. Sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort (1673-1716) ne spune că, într-o zi, Sfânta Fecioară Maria, pe un păcătos care nu voia să părăsească păcatul şi totuşi recita zilnic Rozariul, l-a făcut să vadă nişte fructe deosebit de frumoase puse pe o tavă mizerabilă. Păcătosul a simţit o mare repulsie. Atunci Fecioara Maria i-a zis: "Iată, aşa mă slujeşti şi tu pe mine; îmi aduci într-adevăr trandafiri frumoşi, dar tava a inimii tale este murdară. Spune-mi tu dacă mă pot bucura de un asemenea dar"? Şi tânărul s-a convertit. Aşa să ne curăţim şi noi astăzi de păcate, pentru a-i aduce lui Isus şi Mariei o laudă plăcută.

Cine a văzut vreodată un evreu în rugăciune, a văzut cum acesta se roagă cu toată fiinţa sa: cu capul, cu mâinile, cu picioarele, cu întregul trup. Voiţi să vă rugaţi şi dumneavoastră cu toată fiinţa? Atunci mergeţi în pelerinaj la Cacica sau la un alt sanctuar. Cine merge în pelerinaj la un sanctuar, se roagă şi el cu tot trupul, cu toţi muşchii, cu toate picăturile de sânge, cu toate celulele şi cu toţi neuronii.

Sfântă Fecioară Marie, înălţată cu trupul şi sufletul la cer,
roagă-te pentru noi, care alergăm la tine!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 15.