Coreea de Nord, credinţa rămâne vie

De Paolo Affatato

Guvernul dictatorial nord-coreean n-a reuşit să extirpe credinţa şi simţul religios în Coreea de Nord. Dorinţa spre transcendenţă înnăscută în inima omului nu se satisface cu cultul divin al lui "dragă lider" Kim Jong-II, nici nu este sufocată de ideologia socialistă a lui "Juche", singura admisă oficial la Pyiongyang. Evidenţele "rezistenţei religioase" în Coreea de Nord există toate şi vizita Papei, care va celebra o liturghie pentru pacea şi reconcilierea Coreilor, vrea să fie o încurajare spirituală şi pentru creştinii care trăiesc dincolo de paralela 38o.

Probabil că niciunul din acei credincioşi nu va fi prezent la liturghia lui Bergoglio. În afară de cazul unor răzgândiri de ultimă oră, Pyongyang a negat permisiunea reprezentanţilor Asociaţiei Catolicilor Nord-Coreeni, organism care-i cuprinde pe cei circa 3 mii de catolici "oficiali", motivând refuzul cu exercitările militare unite între Coreea de Sud şi Statele Unite.

Conform organizaţiilor internaţionale ţara este codaşă în lume în ceea ce priveşte respectarea libertăţii. De mulţi ani ONG "Open Doors", care monitorizează condiţia comunităţilor creştine, pune Coreea de Nord în fruntea listei ţărilor persecutoare, definind-o "un iad" pentru credincioşi. Şi ediţia 2014 a "Raportului despre libertatea religioasă", publicat de Departamentul de Stat SUA la sfârşitul lui iulie, semnalează naţiunea printre ţările de "preocupare deosebită" pentru că abuzuri şi crime împotriva libertăţii de crez sunt promovate de stat.

"În Coreea de Nord am fost învăţat că religia are efecte negative asupra persoanelor", a povestit sitului Nk news dizidentul Ji-Min Kang, fugit din ţară. "Mulţi nord-coreeni sunt agnostici - a adăugat el - şi mulţi se roagă în ascuns. Mulţi cred mai degrabă în viaţa după moarte decât în partid. Comunicarea cu spiritele, prin vrăjitori şi şamani, este foarte populară. Partidul comunist n-a reuşit să extirpe din poporul nord-coreean simţul religios şi cetăţenii sunt atraşi de religiile tradiţionale".

Pentru episcopul sud-coreean Andreas Choi Chang-mou, membri al Comisiei Episcopilor pentru Reconciliere, supravieţuirea credinţei, în pofida represiunii, este o certitudine: "În Coreea de Nord - a explicat el - după persecuţiile din deceniile trecute, există aşa-numita «Biserică a tăcerii»: o comunitate de persoane care nu lasă să se stingă luminiţa Duhului Sfânt, deşi nu au libertatea de a se mărturisi creştini. Este o Biserică ce trebuie încurajată şi încet-încet trezită, nu abandonată. Construind punţi, nu ridicând ziduri".

În semnul acestei engagement, grupuri catolice sud-coreene intensifică eforturile pentru a-i implica pe coreligionarii de dincolo de cortina de bambus. O delegaţie a grupului "Peace3000" a mers în zilele trecute la Kaesong, oraş de graniţă, pentru a organiza cu credincioşii din nord celebrarea unei liturghii, iniţiativă realizată deja în noiembrie 2013, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la construirea domului din Changchung, singura biserică catolică rămasă în capitala nord-coreeană.

Tentativele de a păstra o amintire a trecutului - când în nord credinţa era înfloritoare şi Pyongyang era numit "Ierusalimul din Orient" datorită celor 3 mii de biserici ale sale - continuă: Bisericii coreene îi place să amintească aniversarea înfiinţării diecezei de Pyongyang, exprimând speranţa de a putea revitaliza comunitatea catolică locală.

Prefectura apostolică de Pyongyang a fost înfiinţată de Sfântul Scaun în 1927, devenind vicariat apostolic în 1939 şi dieceză în 1962. Astăzi Seul are un vicar episcopal pentru dieceza de Pyongyang, şi numeroşi preoţi coreeni sunt disponibili să desfăşoare slujire pastorală dincolo de frontieră. Un timid pas înainte s-a înregistrat după 1989, când religia catolică a avut o recunoaştere cu naşterea "Asociaţiei catolice din Coreea de Nord", controlată de guvern.

"Astăzi rugăciunea este unicul mijloc pentru a-i ajuta pe creştinii de acolo", afirmă opera pontificală Ajutor către Biserica ce suferă (Kirche in Not). Pentru aceasta, secţiunea franceză a lui Kirche in Not a lansat în anii trecuţi o "ofensivă spirituală" prin oferirea de rugăciuni şi celebrarea de liturghii. De peste 50 de ani, dictatura încearcă să dezrădăcineze credinţa creştină, afirmă Kirche in Not, aplicând detenţia sau execuţia imediată pentru credincioşi. Din 1953, 300 de mii de creştini au fost asasinaţi sau internaţi în lagăre de concentrare şi astăzi cel puţin 15 mii sunt în gulaguri pentru că sunt creştini. Toţi preoţii şi misionarii au fost expulzaţi.

Cu toate acestea, credinţa rămâne vie: "Catolicii clandestini nu au niciun preot, niciun sacrament, sunt înarmaţi numai cu puţine Biblii, pentru că a avea una poate fi pedepsită cu moartea". Un exemplu încurajator este cel din Japonia: aici, între secolul al XVI-lea şi al XVIII-lea, în pofida puternicelor persecuţii, credinţa autentică a fost transmisă din generaţie în generaţie, fără cler, timp de peste trei sute de ani.

"Reconciliere şi unificare reprezintă un soi de vocaţie inevitabilă a Bisericii coreene", comentează la Vatican Insider Serena Kim Hae-Kyung, teologă şi autoare a numeroase texte despre istoria misiunii. "Zidul dintre cele două Corei este foarte înalt datorită urii răspândite în nord dar şi datorită educaţiei anticomuniste care mulţi ani a impregnat sudul. Dar astăzi mulţi preoţi şi laici s-au străduit să depăşească problemele ideologice", afirmă ea. Redând centralitate fraternităţii între membrii unuia şi aceluiaşi popor şi adesea ale aceloraşi familii.

(După Vatican Insider, 10 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.