"Pentru Francisc săracii sunt Biserica, nu un apendice al Evangheliei"

De Giacomo Galeazzi

"Pentru Francisc săracii sunt inima creştinismului şi nu un apendice al Evangheliei". Andrea Riccardi, fondator al Comunităţii "Sfântul Egidiu" şi istoric al Bisericii în perioada modernă şi contemporană, este convins că Jorge Mario Bergoglio vrea să "provoace, prin predicare, schimbarea stiluri de viaţă şi de consum". Deci "combate cultura risipei: când era episcop de Buenos Aires şi acum când este episcop de Roma".

Profesor Riccardi, la Angelus de duminica trecută, Papa a afirmat că a ne întoarce în altă parte şi a simţi deranj faţă de săraci înseamnă a urma "logica lumii". Evanghelia socială este în centrul pontificatului?

"Evanghelia lui Francisc este Evanghelie evanghelică, nu socială. Adesea în istoria bimilenară a Bisericii săracii şi problema socială au fost considerate ca apendice ale creştinismului. Dimpotrivă, papa Bergoglio reafirmă că săracii sunt în inima creştinismului, deci a ne întoarce în altă parte este ca şi cum am renunţa la inimă. Pentru el, a privi la săraci nu este exclusivist, ci este chiar premisa unei priviri universale. Este ceva ce trebuie început să se înţeleagă. Nu numai războiul este mama atâtor sărăcii, ci foamea şi sărăcia sunt mame ale războiului şi violenţei".

Este o alegere teologică?

"În săraci Francisc vede prezenţa lui Isus. Pentru a-şi desfăşura misiunea papa Bergoglio porneşte de la săraci în mod foarte concret şi nu ideologic şi făcând aşa biciuieşte sistemul economic, politic şi social cu forţă profetică. În furtuna crizei argentiniene n-a trăit niciodată tentaţia ideologică a marxismului revoluţionar. Însă, în acelaşi timp, Jorge Mario Bergoglio nu s-a ascuns niciodată pe acea aripă a Bisericii care în Argentina justifica inegalităţile şi exploatarea. Francisc situează Biserica din Roma, sensibilă şi milostivă, pe frontierele dificultăţii".

Când se naşte sensibilitatea sa socială?

"Chiar înainte de a deveni episcop, Bergoglio era foarte sensibil faţă de cei săraci. Asta derivă din centralitatea mesajului evanghelic în viaţa sa. De fapt, în Evanghelie au o parte extrem de relevantă săracii, cei înfometaţi. Cheia pentru a-l înţelege pe Francisc este primatul umanului asupra economicului. El a judecat mereu capitalismul după roade şi acestei lipse de prejudecăţi Bergoglio datorează faptul că el nu este ideologic. Prin predică, ar vrea să provoace o mişcare împotriva culturii consumiste a risipei. Aşadar, cum a intitulat o carte a sa părintele Joseph Wresinski, săracii sunt Biserica. În acest mod manifestă unei opinii publice mondiale adesea distrate că lupta împotriva sărăciei şi a foamei este un fapt decisiv şi o realitate cu care trebuie să se măsoare constant. Nu este vorba numai despre o urgenţă, ci din păcate despre o constantă dramatică a istoriei timpului nostru".

Francisc îndeamnă şi la primirea celui care fuge de războaie şi de foame...

"Acesta este un pas pe care Italia trebuie să-l facă împreună cu Europa, spre care sunt îndreptaţi cea mai mare parte a refugiaţilor. Este nevoie de o asumare europeană a responsabilităţii faţă de fluxurile îndreptate spre continent. Italia, Spania, Grecia şi Malta sunt ţările de intrare în Europa. Pentru prima sa călătorie în afara Romei, Bergoglio a ales Lampedusa care este în mod real şi simbolic poarta unei case comune europene. Astăzi Mediterana înseamnă lipsuri, războaie, fundamentalism, dar şi contradicţie între mari bogăţii şi sărăcii. Durerii migranţilor şi a celor nevoiaşi le corespund atenţia şi grija unei Biserici sărace, prietenă a săracilor".

Nu există pace fără dreptate?

"Lupta împotriva foamei înseamnă şi o investiţie în pace. De fapt, adesea hărţile geografice ale foamei şi războiului se suprapun în mod impresionant. A sătura lumea o eliberează de poluarea războiului. Conflictele sociale sunt mai probabile atunci când beneficiile creşterii economice nu ajung la cei mai săraci. Şi această sărăcie se datorează mai ales lipsei de investiţii în agricultură. Agricultura este prin excelenţă sectorul luptei împotriva sărăciei. Ştim că pentru a hrăni o populaţie mondială care va ajunge în 2050 la 9 miliarde, producţia agricolă va trebui să crească 70%. Este o provocare enormă. Numai o prevăzătoare acţiune preventivă va permite să reziste impactului".

(După Vatican Insider, 5 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 26.