"Vestire şi martiriu: iată ce ne învaţă creştinii coreeni"

De Gianni Valente

Cardinalul Fernando Filoni se pregăteşte să zboare la Seul pentru a doua oară în puţine luni. În Coreea actualul prefect al Congregaţiei Propaganda Fide a mers în vizită pastorală în octombrie anul trecut, pentru a lua parte la a 50-a aniversare a creării diecezei de Suwon. Cu acea ocazie cardinalul a putut să perceapă izvoarele şi exprimările proprii ale dinamismului misionar singular aflat în desfăşurare în comunitatea catolică coreeană. Acum, şeful dicasterului misionar vatican se pregăteşte să-l însoţească pe Papa Francisc în prima şi de acum iminenta sa călătorie asiatică. Având privirea îndreptată şi spre China.

Ce poate sugera experienţa catolică din Coreea tuturor celorlalte comunităţi creştine?

"Biserica coreeană are în ADN-ul său istoric o încărcătură misionară care din totdeauna s-a manifestat în mod cu totul deosebit în laici. Cu mulţi ani în urmă, când eram secretar la nunţiatura din Teheran, îmi amintesc că a venit să mă viziteze un cuplu de coreeni şi doamna mi-a spus: aş vrea să vă cer să fiţi naş soţului meu. Eu sunt catolică şi el nu este, dar acum a cerut să primească botezul. Era clar că pentru acel bărbat adult toată opera apostolică a primei vestiri şi apoi a drumului de pregătire a avut loc nu graţie unui preot sau unui misionar, ci graţie soţiei, în interiorul dinamicii obişnuite a vieţii familiale. Aceste dinamisme au fost din totdeauna prevalente ca modalităţi de transmitere a credinţei în Coreea. Vestirea creştină, din punct de vedere istoric, a fost făcut mereu de botezaţi în virtutea botezului lor. Şi apoi Biserica coreeană n-a fost niciodată percepută ca o Biserică «impusă» din exterior, eventual prin mecanismele tradiţionale ale evanghelizării. Când în urmă cu circa 300 de ani Evanghelia a intrat în Coreea, cinci înţelepţi laici au cerut să cunoască mai bine Evanghelia şi apoi au invitat Propaganda Fide să trimită primii misionari. Aşadar, chiar şi primul nucleu de evanghelizare este autohton, este local. Sunt dinamici care prefigurează în modul lor viziunea pastorală şi imaginea Bisericii "în stare permanentă de misiune" pe care Papa Francisc a sugerat-o tuturor în Evangelii gaudium".

Şi totuşi, şi în Coreea găsesc spaţii campanii care par să conceapă evanghelizarea ca o strategie de expansiune a companiei. Există unii care vorbesc despre "marketing spiritual".

"Această tentaţie se poate răspândi pretutindeni, nu numai în Coreea, de fiecare dată când aşa-numitele planuri pastorale, care sunt instrumente utile, sunt concepute ca strategii de prozelitism după modelul campaniilor publicitare. Astfel totul se transformă într-o bătălie pentru a avea mai mulţi «clienţi» decât alţii. Dinamica apostolică are un cu totul alt izvor. Şi forţa sa atractivă se află în întregime în entuziasmul celor botezaţi pentru vestirea creştină, un entuziasm care adesea este mai puternic chiar în neofiţi. Aceste dinamici sunt foarte vii în Coreea. Şi sunt un bun antidot la concepţiile eronate ale celui care concepe Biserica drept o specie de «produs» al documentelor pastorale sau o identifică cu o specie de firmă de servicii gestionată de episcopi şi de preoţi, în care laicii fac partea spectatorilor sau a «utilizatorilor». Şi în Coreea, ca pretutindeni, Biserica creşte după modalitatea descrisă de imaginea evanghelică a drojdiei, care fermentează aluatul în tăcere, cu o dinamicitate internă care schimbă natura unei mase informe şi o transformă într-o realitate bine formate".

Papa Francisc va beatifica în Coreea 124 de noi martiri.

"Discriminarea, persecuţia şi martiriul au marcat cel puţin două sute de ani de istorie a Bisericii din Coreea. Primii intelectuali care s-au interesat de creştinism l-au primit încă de la început ca o înţelepciune venită din afară, pe care ei o întâlniseră în China, unde ajunsese graţie lui Matteo Ricci şi iezuiţilor. Şi chiar primii convertiţi îmbrăţişau credinţa ca o «lumină» venită în Coreea din exterior faţă de aparatul cultural care dădea formă societăţii locale, marcate de confucianism şi de budism. La Seul am putut celebra liturghia în sanctuarul din Jeoldusan, care se ridică pe «Colina martirilor», unde creştinii erau decapitaţi şi rămăşiţele aruncate într-un fluviu de jos, care să-i ducă la vale. Se vorbeşte despre 10 mii de martiri coreeni. Însă nu se cunoaşte nici măcar numele pentru mare parte dintre ei. Cei canonizaţi până acum, şi cei pe care-i va beatifica papa Francisc, sunt numai o mică parte din această constelaţie de sfinţi necunoscuţi. Sunt cei pentru care a fost posibil până acum să se găsească ştiri istorice sigure. Printre cei 124 de noi fericiţi de la 16 august este şi un preot chinez, părintele Zhu Wen-mo".

Care sunt trăsăturile proprii ale martiriului creştin de care trebuie ţinut cont pentru a evita interpretări reductive şi instrumentalizări ale persecuţiilor îndurate de creştini?

"Şi în Coreea, ca în altă parte, martiriul era legat de faptul de a fi primit botezul. Însă a adera la creştinism era perceput şi ca o ruptură faţă de obiceiuri şi moduri de a fi ancestrale, reglementate de tradiţia confucianistă. Creştinii cu martiriul lor mărturiseau imposibilitatea de a renega darul pe care l-au primit în propria viaţă. Însă pentru cel care-i persecuta pe creştini, adesea motivaţia subiectivă prevalentă consta în a voi să pedepsească ceea ce era perceput ca un refuz al tradiţiei şi al ordinii constituite. În evaluarea martiriului există mereu aceste două aspecte, care nu pot să fie separate. Biserica, prin beatificare, scoate în evidenţă că botezul şi darul credinţei dau harul de a da mărturie despre gloria lui Dumnezeu până la renunţarea la propria viaţă. În cultura noastră de astăzi, această natură proprie a martiriului creştin este adesea pierdută din vedere şi prevalează o concepţie care riscă să facă şi din martiriu numai o chestiune de drepturi umane încălcate sau care trebuie revendicate".

În Exortaţia apostolică Evangelii gaudium Papa Francisc repetă că vestirea creştină nu se identifică în manieră exclusivă cu nicio cultură, nici măcar cu acelea "care au fost strâns legate de predicarea Evangheliei şi de dezvoltarea unei gândiri creştine". Ce sugerează în această privinţă creştinismul coreean?

"Spuneam că la început primii literaţi şi studioşi care se interesau de creştinism îl percepeau clar ca o înţelepciune venită din afară, din Occident. Dar deja în experienţa lui Matteo Ricci şi a elevului său chinez Xu Guangqi are loc un discernământ care recunoaşte natura proprie a noutăţii creştine şi o distinge de elementele culturale şi ştiinţifice de provenienţă occidentală care i-au însoţit intrarea în China şi în Orient. Când împăratul chinez îl întreabă pe Xu Guangqi ce l-a determinat să trebuiască să caute ceva în afara imensei culturi chineze, făcându-se creştin, Xu răspunde că în creştinism a găsit ceva ce nu poate să vină de la oameni, care nu poate să fie conceput de nicio cultură umană, oricât de mare, adică doctrina iertării, a-l ierta pe propriul duşman! Din asta - lasă Xu să se înţeleagă - el a intuit că creştinismul nu are o origine umană. Că există ceva cu totul diferit".

Din Coreea va fi natural să se privească la China. Astăzi multe situri din China relansează în fiecare zi cuvintele Papei Francisc.

"Atenţia care în multe ambiente chineze este rezervată Papei Francisc este un semn încurajator. Faptul că multe omilii şi discursuri ale sale sunt accesibile este o mângâiere spirituală pentru catolici, în cadrul controlului pe care oricum autorităţile chineze îl menţin asupra vieţii religioase. Desigur, toată fenomenologia cu care se exprimă Papa şi cu privire la chestiunile sociale interoghează şi pe conducători. Realitatea chineză este amplă şi complexă, nu se mişcă în mod imediat, ci adesea preferă timpurile lungi ale studiului şi analizei care cântăreşte fiecare mişcare".

Şi care paşi concreţi ar putea să dea semnul unei deschideri şi al unui interes autentic?

"Este de dorit ca, în afară de curiozitatea faţă de Sfântul Părinte, să se treacă la aplicarea concretă a drepturilor religioase ale poporului chinez care sunt stipulate de Constituţie, unde se recunoaşte libertate celor cinci realităţi religioase principale. Pentru catolici, aplicarea coerentă a dispoziţiei constituţionale ar trebui să facă în aşa fel încât Biserica catolică să nu mai fie considerată ca un factor străin care pretinde să «interfereze» din exterior, ci ca o realitate imanentă vieţii unei mari părţi a poporului chinez, integrată în cultura sa şi în sistemul de relaţii sociale.

A gândi în schimb la religie ca «supusă» politicii este anormal şi exprimă o viziune tipic marxistă. Este o viziune încă negativă în care nu se poate avea încredere. O viziune veche, înfricoşată, care priveşte înapoi, nu înainte".

Ce criterii merită să se urmeze pentru a favoriza şi în China relaţii rodnice între Biserica locală, Sfântul Scaun şi autorităţile civile?

"Face parte din experienţa proprie a catolicismului comuniunea trăită de credincioşi cu catolicii din toată lumea. În faţa acestui dinamism propriu al apartenenţei la Biserica catolică, nu se poate spune: tu pe planul principiilor gândeşte ceea ce vrei, dar apoi din punct de vedere practic trebuie să acţionezi aşa cum îţi spun eu. Dorinţa este ca şi în raporturile dintre China Populară şi Sfântul Scaun să se ajungă la un acord întemeiat pe angajare, pe respect reciproc şi pe pozitivitatea relaţiilor. Un acord în care Sfântul Scaun ţine cont de limitele în cadrul cărora trebuie să stea, însă statul chinez ia act fără probleme că în propriul domeniu spiritual şi de organizare Biserica trebuie să aibă libertatea sa (a da Cezarului ceea ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu). Niciun credincios catolic chinez nu poate renunţa la comuniunea vizibilă cu episcopul de Roma, succesor al apostolului Petru, şi la rolul său în Biserică".

(După Vatican Insider, 5 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.