Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Mesaj pontifical adresat scoutiștilor din Europa

Pentru unitate și pace

O "invitație de a se ruga" pentru "unitate și pace în Europa și în lume" a fost adresată de papa Francisc scoutiștilor din bătrânul continent, cu ocazia celei de-a patra adunări internaționale a lor care se desfășoară în Normandia de la 1 la 10 august 2014. Cuvinte care răsună deosebit de semnificative la centenarul izbucnirii Primului Război Mondial și la a 70-a aniversare a istoricei debarcări a trupelor aliate chiar în aceste ținuturi.

Celor doisprezece mii de tineri veniți la Saint-Evroult-Notre-Dame-du-Bois din douăzeci de țări - dintre care optsprezece europene, cu delegații și din Canada și Statele Unite ale Americii - Pontiful a adresat un mesaj în limba franceză în care îi îndeamnă să nu fie "numai spectatori" ai existențelor lor, ci să devină "protagoniști". De aici încurajarea "de a nu le fie frică să înfrunte provocările vieții în așa fel încât să salvgardeze valorile creștine, îndeosebi apărarea vieții, dezvoltarea, demnitatea fiecărei persoane, lupta împotriva sărăciei și atâtea alte bătălii pe care trebuie să le înfruntăm în fiecare zi". De altfel, a asigurat papa, și "când drumul va deveni mai dificil" va fi suficient să-și amintească de faptul că aparțin Bisericii. Ea "este Mama voastră" și pentru aceasta "vă susține, dar se și bazează pe voi! Sunteți chemați s-o iubiți și s-o slujiți cu bucuria și generozitatea tinereții voastre".

Deschisă oficial duminică, 3 august, cu ridicarea drapelului, Liturghia internațională și citirea mesajului pontifical, adunarea este promovată de Uniunea internațională a călăuzelor și scoutiștilor din Europa (UIGSE) - Federația scoutismului european (FSE), cu tema luată din textul evangheliei lui Ioan care relatează despre cei doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul care îl întreabă pe Isus: "Învățătorule, unde locuiești?" (1,38) și Domnul le răspunde: "Veniți și vedeți" (1,39), comentând textul, episcopul de Roma a reluat o temă care apare des în magisteriul său, subliniind că pentru a-l cunoaște pe Cristos "trebuie să se pornească" și că de-a "lungul drumului ne dăm seama că Dumnezeu poate să fie întâlnit în diferite moduri: prin intermediul frumuseții creației sale, atunci când intervine cu iubire în istoria noastră, în raporturile de fraternitate și de slujire pe care le avem cu aproapele nostru". Apoi a repropus cei trei pași importanți pentru a răspunde la chemarea lui Isus, indicați la Rio de Janeiro cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului celebrate anul trecut: "a merge; fără a avea frică; pentru a sluji. Dacă acceptăm invitația Domnului de a merge spre el și experimentăm iubirea sa care umple de bucurie inimile noastre, el ne va elibera de orice teamă: teama de Dumnezeu, frica de celălalt, frica de a înfrunta provocările vieții. El ne va trimite să vestim iubirea sa până la marginile pământului și să-l slujim pe aproapele nostru în periferiile cele mai îndepărtate".

Însă, a avertizat Francisc, "acest lucru este posibil numai dacă noi cultivăm prietenia noastră cu Isus, încercând să-l întâlnim mai des, mai ales în Cuvântul său și în sacramente". Îndeosebi botezul, mirul și euharistia "constituie un eveniment mântuitor unic cu care devenim asemenea cu Isus Cristos mort și înviat, devenind noi creaturi, membri ai Bisericii".

În concluzie Papa Francisc a subliniat că multe "generații datorează metodei scout creșterea lor pe calea sfințeniei, practicarea virtuților și, îndeosebi, măreția lor sufletească". Motivul? "O propunere educativă fascinantă - explică într-o notă Nicletta Orzes, președinte al UIGSE - pentru că este adresată individului și nu masei, educă la unitate respectând diversitățile și propune construirea unei Europe a popoarelor pornind de la rădăcinile creștine comune și de netăgăduit care au plăsmuit-o".

Mișcarea crește mai ales în Europa orientală, așa cum dă mărturie prezența în Franța a numeroși tineri care provin din Lituania, Bielorusia, Rusia, Slovacia și Ucraina, unii aparținând și altor Biserici și confesiuni creștine, cu semnificative implicații ecumenice. "Vin din țări - explică arhiepiscopul iezuit Cyril Vasil', secretar al Congregației pentru Bisericile Orientale, fost asistent federal, care a prezidat Liturghia de deschidere - în care au experimentat decenii de ideologizare în domeniul educativ, propuneri de adeziune în masă la idealuri impuse politic. Dimpotrivă scoutismul propune o adeziune personală la un proiect îndreptat spre bine, caută formarea individului, corespunde dorințelor imprimate în inima unui tânăr".

(După L'Osservatore romano, 5 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat