Reflecţie la Schimbarea la Faţă a Domnului Isus Cristos - 2014

Schimbarea la faţă a lui Isus, ca şi revărsarea Duhului Sfânt, continuă astăzi în membrele Bisericii.

Miercuri, 6 august 2014, în solemnitatea Schimbarea la Faţă a Domnului Isus Cristos, comunitatea romano-catolică din Vatra Dornei, Decanatul de Bucovina, Dieceza de Iaşi, trăieşte bucuria primirii primei sfinte Împărtăşanii a trei copii şi a conferirii tainei sfântului Mir la un număr de 13 copii şi tineri, prin mâinile Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Schimbarea la faţă a lui Isus şi Coborârea Duhului Sfânt au fost două evenimente fericite din viaţa lui Isus şi a Bisericii, care au început acum cu peste 2000 de ani în urmă, pe Muntele Tabor şi la Ierusalim; dar evenimente fericite care au continuat şi continuă până la cea de-a doua venire a lui Isus, până când Isus şi Biserica mireasă, în plinătatea Duhului Sfânt, vor fi împreună schimbaţi la faţă, pentru veşnicie.

Strălucirea de faţa lui Isus, strălucire care nu a lipsit niciodată de pe chipul lui, dar strălucire pe care el şi-a ascuns-o cu grijă pentru a nu deranja ochii noştri fragili, va trebui să fie şi strălucirea de pe faţa tuturor ucenicilor săi, care într-o clipită vor fi schimbaţi (cf. 1Cor 15,51-52). Această strălucire care astăzi s-a arătat şi pe chipurile lui Moise şi Ilie, care i-au pregătit calea cu multă vreme înainte venirea lui (cf. Lc 9,31); apoi pe chipurile şi feţele lui Petru, Iacob şi Ioan, care îi vor fi martori până la marginile pământului (cf. 1Pt 5,1; 2Pt 1,18), s-a arătat mai arătat deja, spre întărirea credinţei şi speranţei noastre, mai întâi pe chipul Mariei, cea care l-a adus pe Isus în lume şi cea care i-a adunat pe oameni în jurul lui Isus (cf. Gal 4,4; In 2,5; Fap 1,14), fapt pentru care a fost înveşmântată cu soarele, luna şi stelele (cf. Ap 12,1).

Apoi, tot spre întărirea credinţei şi speranţei noastre, slava lui Isus de pe Tabor, a mai strălucit şi pe faţa sfântului diacon, Ştefan, când era bătut cu pietre pentru credinţa în Cristos (cf. Fap 6,15); a mai strălucit pe faţa sfântului Macarie (295-392), chiar dacă stătea în întunericul chiliei sale, Domnul este lumina lui (cf. Mih 7,8); a strălucit pe faţa sfântului Arsenie (354-449), în timpul rugăciunilor sale şi la moartea sa, pentru că el şi-a închinat viaţa lui Isus; a strălucit pe faţa sfântului Egidiu din Assisi (+ 1262), pentru că intra în extaz ori de câte ori auzea cuvintele "Isus" şi "paradis"; a strălucit pe faţa sfintei Roza de Lima (1586- 1617), ori de câte ori se împărtăşea; a strălucit pe faţa sfântului Alfons Maria de Ligouri (1696-1787), care a trăit numai pentru a-l vesti oamenilor pe Cristos.

Şi urmează ca de acum slava lui Isus de pe Tabor să se arate şi pe chipurile noastre, la timpul potrivit şi rânduit de Dumnezeu (cf. 1Cor 15,23), căci el în rugăciunea sa sacerdotală către Tatăl a spus: "Slava pe care tu mi-ai dat-o mie, eu le-am dat-o lor" (In 17,22). Şi revărsarea Duhului Sfânt, începută la Rusalii, are acum loc tot în sufletele noastre, până când vom ajunge la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos (cf. Ef 4,13). Dar, până atunci, trebuie să primim sacramentele încredinţate de Isus Bisericii sale. Începând cu primirea Botezului, a Mirului, a Euharistiei, şi a celorlalte taine, viaţa creştinului este un proces continuu de umplere cu Duhul Sfânt şi de necontenită schimbare la faţă, până ce vom ajunge cu toţii "lumină din lumina lui Dumnezeu" (cf. 1Tes 5,5).

Referitor la revărsarea Duhului Sfânt asupra Bisericii, trebuie să spunem că Dumnezeu împlineşte promisiunea făcută prin Moise (cf. Num 11,29) şi apoi prin profetul Ioel (cf. Ioel 3,1-2), de a-l trimite pe Duhul Sfânt asupra fiecărui om din noul său popor ales, asupra fiecărui om care prin botez va deveni "fiul prea iubit al Tatălui şi moştenitorul împărăţiei cerurilor" (cf. Mt 3,17), pentru că el voieşte să realizeze prin fiecare om umplut de Duhul Sfânt, minunile şi faptele minunate pe care le-a săvârşit prin Isus şi prin toţi oamenii plini de Duhul Sfânt pe care îi laudă Sfânta Scriptură şi cartea Vieţile sfinţilor (cf. In 14,12).

Sfintei Angela de Foligno (1248-1309) Dumnezeu i-a permis să vadă continuarea revărsării Duhului Sfânt începută la primele Rusalii, sub forma unui fluviu mereu crescând, ce se revarsă în cascadă de foc şi de lumină, asupra întregului pământ. Deci, acest fluviu mereu crescând de foc şi lumină, de putere şi de haruri, se revarsă în torent de cascadă peste întreaga Biserică, până la sfârşitul lumii; iar în mod deosebit se revarsă astăzi peste tinerii care se miruiesc şi peste comunitatea catolică din Vatra Dornei, fapt pentru care spunem: "Mulţumim, Doamne!"

Sfântul Toma din Aquino (1225-1274) spunea: "Tot ceea ce este adevărat, de oricine ar fi spus şi realizat, provine numai de la Duhul Sfânt".

O frumoasă legătură dintre sărbătoarea Schimbării la Faţă a lui Isus şi sărbătoarea conferirii tainei sfântului Mir pe care o trăieşte astăzi comunitatea noastră din Vatra Dornei stă în faptul că timpul în care s-a petrecut evenimentul schimbării la faţă a lui Isus Cristos a fost cel dintre Rusaliile evreieşti, (comemorarea oferirii primelor roade din Ţara promisă, simbol al Duhului Sfânt, care este primul rod al pătimirilor şi al morţii sale) şi sărbătoarea Corturilor (comemorare locuinţelor fragile din timpul celor 40 de ani de peregrinare prin pustiu, simbol al corturilor cereşti în care vor bucura veşnic cei aleşi). De aceea sfântul Petru, crezând că a sosit momentul intrării în corturile veşnice, a cerut să se facă trei colibe pe Tabor. Dar Isus i-a zis că trebuie să-l urmeze mai întâi la cruce şi apoi vor urma lăcaşurile veşnice (cf. Mt 17,7).

O altă frumoasă legătură dintre sărbătoarea Schimbării la faţă a lui Isus şi sărbătoarea conferirii tainei sfântului Mir pe care o trăieşte astăzi comunitatea noastră stă şi în faptul că Isus, Moise şi Ilie, apăruţi în scena schimbării la faţă, au fost toţi "plini" de Duhul Sfânt; că Isus, Moise şi Ilie au reuşit să-i determine şi pe alţii să-şi dorească darurile Duhului Sfânt şi că Isus, Moise şi Ilie au reuşit să împărtăşească şi altora din Duhul Sfânt primit de ei: Isus l-a împărtăşit celor 12 apostoli (cf. In 20,22), Moise celor 70 de bătrâni (cf. Num 11,24-26) şi Ilie într-o măsură dublă lui Elizeu (cf. 1Rg 2,9).

Iar noi, botezaţii şi miruiţii, asemenea lui Isus, Moise şi Ilie, prin viaţa noastră de trăire a credinţei, trebuie să-i facem şi pe alţii să-şi dorească umplerea cu Duhul Sfânt şi lumina de pe Tabor. Ba mai mult, noi înşine îi vom putea împărtăşi cu Duhul Sfânt şi cu lumina de pe Tabor, ori de câte ori ne vom spovedi şi împărtăşi. Este o întâmplare frumoasă, cu un creştin bun, care i-a cerut altuia, care tocmai se împărtăşise, să sufle asupra lui ca să-l primească pe Duhul Sfânt, căci era convins că ori de câte ori ne împărtăşim bine, nu numai că ne umplem noi de Duhul Sfânt şi de lumină, ci vom reuşi să-i umplem şi pe alţii.

O altă legătură frumoasă dintre sărbătoarea Schimbării la faţă a lui Isus şi sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt pe care o trăieşte astăzi comunitatea noastră stă şi în faptul că Moise şi Ilie, Petru, Iacob şi Ioan, apăruţi în scena schimbării la faţă a lui Isus, au fost toţi "plini de dragoste pentru Isus". Astfel: Moise "socotea ocara lui Cristos mai de preţ decât comorile Egiptului" (Evr 11,24-26), căci Isus, era adevărata lui comoară (cf. Mt 13, 44-46). Iar despre Ilie Biblia spune că a pregătit cu mult înainte venirea lui Isus, întorcând inimile oamenilor spre Dumnezeu; iar această lucrare va fi reluată "înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată" (Mal 4,5-6); iar apariţia lui de astăzi, lângă Isus, împlineşte această profeţie, după ce şi Ioan Botezătorul a lucrat în spiritul lui (cf. Mt 11,14; 17,12; Mc 8,28).

Fiecare din toţi cei prezenţi la schimbarea la faţă a lui Isus au avut o viziune a gloriei lui Dumnezeu pe un munte, Moise pe Sinai (cf. Ex 24,15), Ilie pe Horeb (cf. 1Rg 19,8) şi Petru, Iacob şi Ioan pe Tabor (cf. Mt 17,1-2). Iar din aceste viziuni ale gloriei divine toţi şi-au scos forţa să lucreze pentru împărăţia cerurilor predicată de Isus; şi apoi să îndure prigoană şi chiar să moară pentru Isus. Astfel: Moise şi Ilie au îndurat prigoane cumplite, iar apostolii au îndurat chiar moartea de martiri - Petru a fost răstignit cu capul în jos la Roma, Iacob a fost ucis cu sabia de Irod, iar Ioan a fost exilat în Insula Patmos şi aruncat în cazanul cu ulei clocotit.

Toate personajele prezente la schimbarea la faţă a lui Isus, care au devenit martore ale iubirii mântuitoare ale lui Isus în lume, au fost doar începutul unui şir lung de mărturisitori şi martiri, au fost doar începutul unui lung şir de oameni care s-au bucurat de viziunea beatifică a paradisului.

Doi creştini, Lucian şi Marcian, ce au trăit în secolul al doilea în Asia Mică, au fost arestaţi şi duşi înaintea lui Sabinus, guvernatorul Bitiniei. Fiind întrebaţi cine i-a autorizat să predice, Lucian a răspuns: "Legea dragostei şi a umanismului obligă pe toţi oamenii să caute să-şi convertească aproapele la ceva mai bun, să facă tot ce le stă în putinţă, spre a-l salva din ghearele diavolului". Ei au căutat să împărtăşească vestea bună a mântuirii şi altora, chiar dacă aceasta a atras asupra lor condamnarea la moarte, prin ardere pe rug. Eşti tu un aşa creştin?

Apoi o altă legătură frumoasă dintre sărbătoarea schimbării la faţă a lui Isus şi sărbătoarea coborârii Duhului Sfânt stă şi în faptul că Isus, Moise şi Ilie, plini de Duhul Sfânt şi schimbaţi astăzi la faţă, nu au morminte pe pământ. Ei, asemenea lui Enoh, odinioară (cf. Gen 5,24; Evr 11,5), prin forţa Duhului Sfânt, cea mai mare sursă de energie din univers, au fost ridicaţi cu trupul şi sufletul la cer: Isus s-a înălţat la cer în văzul ucenicilor (cf. Fap 1,9); Ilie s-a înălţat la cer în car de foc (cf. 2Rg 2,11), iar Moise s-a înălţat la cer, după moartea sa şi după o luptă dintre Mihael cu satana, pentru trupul său (cf. Dt 34,6; Iuda 1,9).

Isus, care cu şase zile în urmă îşi anunţase patima şi moartea şi învierea (cf. Mt 16,21), prin schimbarea sa la faţă a voit să le ofere apostolilor săi şi tuturor ucenicilor săi din toate timpurile un argument de netăgăduit al dumnezeirii sale şi un suport solid pentru credinţă în viaţa de după moarte, pentru credinţa în învierea morţilor, pentru a putea trece cu bine peste scandalul crucii lui (cf. Mt 17,1-2) şi peste scandalul suferinţele lor de mai târziu.

Aici şi noi, creştinii, avem garanţia că, datorită primirii Duhului Sfânt, vom învia (cf. Rom 8,11), că vom fi schimbaţi la faţă şi vom fi răpiţi la cer, ca Enoh, ca Moise şi ca Ilie, unde ne vom întâlni cu Isus "în văzduh" (1Tes 4,17) şi astfel nici noi nu vom mai avea morminte pe pământ.

Revenim la taina sfântului Mir şi spunem: Mirul este un sacrament prin care îl dobândim pe Duhul Sfânt cu darurile lui, pentru a putea mărturisi cu tăria creştină. Mirul este sacramentul maturităţii creştine. Începând cu Mirul, creştinul este trimis de Isus în câmpul muncii misionare: printre membrii familiei, printre rude, printre prieteni, printre colegi, printre toţi oamenii pe care îi întâlneşte. Începând cu momentul Mirului, Isus şi Biserica se bazează pe mărturia creştinului şi aşteaptă să fie sarea pământului şi lumina lumii, chiar cu preţul suferinţelor, pentru ca, văzând oamenii lumina faptelor lui, să-l preamărească pe Tatăl ceresc, venind la credinţă (cf. Mt 5,13-16).

Frederick cel Mare (1712-1786), înainte de a deveni "cel mare", se afla într-o zi cu nişte prieteni la o distracţie. Acolo a venit un sol şi l-a anunţat că a murit tatăl său şi că din acest moment este împărat. Deodată, el se ridică în picioare şi strigă: "Linişte! Încetaţi cu prostiile! Eu sunt împăratul!" El a crezut în mesajul adus.

Începând din ziua mirului, fiecare creştin trebuie să aibă o atitudine de nobleţe în faţa celor care fac răul şi să le mărturisească credinţa şi adevărul, ca unii care lucrează cu Dumnezeu şi ca unii care vor împărtăşi cu el lumina de pe Tabor.

Maria Magdalena Postel (1756-1846) a văzut fastul curţii imperiale franceze, dar şi ororile revoluţiei în primii ani ai secolului al XIX-lea. Cu puterea sacramentului Mirului, în timpul Revoluţiei franceze, cu riscul vieţii, a ascuns mulţi preoţi persecutaţi, s-a împotrivit creştinilor apostaţi şi a învăţat catehismul pe mulţi tineri şi copii, în ciuda severelor ordine care interziceau învăţătura religioasă.

Sfântul Toma de Kempis (1379-1471) ne spune: "Cei care în această viaţă au luptat împreună cu Isus, pentru instaurarea împărăţiei sale în lume: acum sunt mângâiaţi, acum sunt fericiţi, acum sunt în siguranţă, acum sunt în odihnă, acum sunt în veşnicie, acum sunt schimbaţi la faţă în împărăţia Tatălui veşnic".

În primele secole ale Bisericii, când persecuţiile erau în toi şi mărturisirea credinţei punea viaţa în primejdie, un creştin a fost îndemnat să se lepede de credinţă. Şi, refuzând, a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare. Pus în ştreang, frânghia s-a rupt. Mulţimea prezentă, văzând minunea, a cerut eliberarea lui; dar osânditul s-a grăbit să-l ajute pe călău să repare frânghia. Acesta, uimit de graba şi ajutorul primit de la osândit, i-a spus: "Stai, mai încet! Ce te grăbeşti aşa?" La care osânditul i-a replicat: "Dacă ai fi văzut şi tu ceea ce am văzut eu când eram atârnat în ştreang, şi tu te-ai fi grăbit la fel".

Victoria repurtată de armatele creştine împotriva turcilor la Belgrad, în anul 1456, victorie în amintirea căreia a fost instituită solemnitatea Schimbării la Faţă a lui Isus Cristos, va fi şi victoria tuturor creştinilor mărturisitori ai credinţei, asupra tuturor relelor, suferinţelor şi a morţii, atunci când Isus va reveni în slavă.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.