"Noi, misionari în Siberia unde milostivirea lui Dumnezeu topeşte inimile"

De Luciano Zanardini

Unde doi sau mai mulţi sunt adunaţi în numele meu, eu sunt cu ei. Suntem în Siberia acolo unde preoţii din Fraternitatea "Sfântul Carol" duc sămânţa evanghelică. Suntem într-un ţinut în care istoria şi frigul au împietrit inimile.

La Liturghie sunt şapte/opt persoane, dar n-ar putea să fie altfel într-un loc în care cea mai mare parte a populaţiei a avut o educaţie ateistă "pentru care religia era în mod substanţial inutilă vieţii. Un secol de comunism a avut efectele sale". Şi această moştenire se vede şi cu Biserica ortodoxă frecventată puţin. "Lucrăm - explică părintele Alfredo Fecondo, din Abruzzo şi filozof - cu procente ridicole, dar Dumnezeu este prezent şi aici. Ştiu despre existenţa atâtor catolici care, însă, nu participă".

Părintele Alfredo, în Siberia din 1994, se ocupă de două parohii la Novosibirsk (un milion şi jumătate de locuitori) şi la Berdsk, un orăşel universitar cu 100 de mii de locuitori. La mică distanţă este Lajok, un sat unde se ridica unul dintre gulagurile cele mai feroce: prizonierii (chiar mulţi preoţi şi surori) erau siliţi să lucreze într-o exploatare de calcar şi supravieţuiau, dacă erau înzestraţi cu un trup robust, şase luni. Aici pastoraţia, dintr-o serie de motive, este prin urmare complicată, însă părintele Alfredo are o certitudine: "Cine a păstrat credinţa, are o mare umanitate, are speranţă şi pozitivitate". În bucuria întâlnirii este surpriza unui Dumnezeu care locuieşte în mijlocul oamenilor. "Încercăm să-i întâlnim pe cei 15 sau 20 care vin la Liturghie duminica, propunându-le un drum. Mulţi ne cer sacramentele (botezul şi căsătoria). Aşa cum spune Papa Francisc, Dumnezeu ne precede, însă unora le este un pic de frică. Nu-ţi permit să intri cu uşurinţă în viaţa lor, cu greu te invită la masă. Totul se joacă pe planul raporturilor personale, pe acel sentiment de prietenie care se poate naşte. Nu există o idee de pastoraţie, pentru că realităţile sunt mici şi fragmentate". Este un soi de comunitate primară încorsetată în clădiri, în apartamente pentru 20 de persoane, pentru că nu există biserici. Şi chiar unde totul poate să pară uscat, părintele Alfredo vede "milostivirea lui Dumnezeu".

Sâmbătă dimineaţa pleacă în sate şi parcurge 200 km pe zăpadă şi pe gheţari. Zece ore în maşină pentru a găsi o bătrână care găzduieşte alte două/trei persoane pentru euharistie. "De fiecare dată am norocul să descopăr duioşia pe care Dumnezeu o are faţă de fiecare persoană. Dumnezeu se apropie de fiecare persoană şi acest lucru mă înduioşează încontinuu". În cotidianitate, părintele Fecondo este angajat în învăţământul universitar (istoria Italiei) în orăşelul Berdsk unde trăieşte în contact strâns cu colegi ortodocşi cu care s-a născut un frumos raport de prietenie. Nu lipsesc, însă, dificultăţile cu o Biserică ortodoxă care suferă o criză de participare şi îi este frică de contactul/confruntarea cu Biserica catolică. "Dacă ecumenismul este apropiat în raporturile dintre persoane, la nivel instituţional este foarte îndepărtat".

Episcopul a încredinţat construirea unei mici biserici de 40 de persoane părintelui Alfredo, care a cerut atunci unui preot ortodox prieten să-l pună în contact cu episcopul pentru binecuvântare, dar ca răspuns întreg a obţinut o afirmaţie care nu lasă loc la îndoieli: "Episcopul acesta îi urăşte pe catolici, nu vrea să aibă raporturi cu ei". Paşii care trebuie făcuţi sunt încă mulţi, dar cum ar spune părintele Fecondo, milostivirea lui Dumnezeu ne surprinde.

(După Vatican Insider, 3 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.