Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Reflecție la duminica a XXII-a de peste an - A

Dumnezeu ne seduce și ne încântă cu roadele crucii

O fetiță de școală a fost impresionată de semnele împărțirii, înmulțirii, scăderii și adunării, pe care le-a învățat la orele de matematică. Dar mai impresionată a fost când a văzut "semnul plus" de la școală, crucea, pe altarul bisericii, pe pereții caselor, la intersecțiile drumurilor, pe piepturile oamenilor. De aceea, și-a întrebat tatăl: "Tăticule, ce caută «semnul plus» pe altarul bisericii, pe peretele casei noastre, la colțul străzii noastre, la pieptul oamenilor?" Tatăl i-a explicat fetiței sale că "semnul plus" pe care ea l-a învățat la școală și pe care ea l-a văzut în diferite locuri este crucea lui Cristos, care într-adevăr este un "semn plus" pentru orice om. Astfel: "Omul sărac plus crucea egal om bogat în veșnicie; omul căzut în păcat plus crucea egal om neprihănit; omul neascultător plus crucea egal o persoană nouă; omul apăsat de sentimentul vinovăției plus crucea egal om în pace cu Dumnezeu; omul slab plus crucea egal om cu puterea lui Dumnezeu; omul pierdut plus crucea egal om mântuit; omul pe moarte plus crucea egal om cu viață veșnică; om disperat plus crucea egal om cu speranța mântuirii".

Pentru că crucea este "un plus" de bine pentru noi, oamenii, de aceea Isus în evanghelia de astăzi ne vorbește atât despre trebuința crucii sale, cât și despre trebuința crucii noastre, pentru realizarea mântuirii: "Isus a început să le spună deschis ucenicilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor și cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morți" (Mt 16,21-22). Isus a continuat: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la el însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze. Pentru că cine va voi să-și salveze viața, o va pierde; iar cine își va pierde viața pentru mine, o va salva. Ce i-ar folosi omului de ar câștiga lumea întreagă, dacă apoi și-ar pierde viața? Sau cu ce preț ar putea omul să-și cumpere din nou viața, pe care a pierdut-o? Căci Fiul Omului va veni în mărirea Tatălui cu îngerii săi și atunci va răsplăti pe fiecare după faptele lui" (Mt 16,24-27).

A renunța la noi înșine și a ne lua crucea înseamnă a alege viața pe care a trăit-o Isus. Iar a alege viața pe care a trăit-o Isus înseamnă: a muri față de propriul eu; a răstigni dorințele trupului; a căuta numai împărăția cerurilor pentru tine și pentru alții; a primi să suferi pe nedrept; a suporta ocara lumii; a accepta opoziție chiar din partea celor dragi; a umbla uneori singur pe cărarea vieții; a renunța la multe lucruri pe care le oferă lumea; o totală predare în mâinile Tatălui, o totală ascultare de șoaptele Duhului Sfânt.

Profetul Ieremia, care ne vorbește în prima lectură de astăzi (cf. Ier 20,7-9), a fost una dintre imaginile profetice ale lui Isus, dar și al celor care vor crede în Isus. Când profetul Ieremia ne spune că el a fost sedus de Dumnezeu pentru a suferi din cauza predicării cuvântului divin oamenilor păcătoși, iar el s-a lăsat sedus, ne vorbește în primul rând de Isus. Căci Isus, de dragul mântuirii noastre, de dragul bucuriei de a împărți paradisul cu noi, de dragul de a trăi veșnic cu noi, încă din veșnicie s-a lăsat sedus, atunci când Dumnezeu i-a arătat crucea ca preț al răscumpărării și al mântuirii noastre. Iată ce ne spune în acest sens Scrisoarea către Evrei: "Să ne uităm țintă la căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu" (Evr 12,2).

Dar profetul Ieremia a fost și este o imagine profetică și a celor care vor crede în Isus, și asemenea lui se vor lăsa seduși în primirea și purtarea cruci. Căci, după ce vor fi fost mântuiți prin crucea lui Cristos, se vor oferi și ei ca victime împreună cu Isus, pentru mântuirea lumii.

De aceea, sfântul Petru, chiar dacă într-un prim moment amăgit fiind de satana, s-a opus crucii mântuitoare a lui Isus, dar, mai apoi, văzând pe Tabor gloria lui Isus și bucuria lor care urmează după cruce (cf. Mt 17,1-3), și-a venit în fire, și-a unit suferințele sale cu ale lui Cristos și murind și el pe cruce, ne spune: "Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeți pe urmele lui" (1Pt 2,21); sfântul Paul, în lectura a doua de astăzi, le spune tuturor creștinilor: "Fraților, să-i oferiți lui trupul vostru ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu: pentru voi aceasta este adevărata închinare" (Rom 12,1).

Iată ce scrie sfântul Paul despre el însuși: "Eu deja sunt oferit ca jertfă și timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința. De acum, îmi este rezervată coroana dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept; și nu numai mie, ci și tuturor acelora care au iubit arătarea lui" (2Tim 4,6-8). La fel au putut spune toți apostolii.

În bucuria de a fi împreună cu Isus și împreună cu semenii lor în paradis, mulți creștini s-au oferit pe ei înșiși ca victime, împreună cu Isus, pentru mântuirea fraților lor. Iată numai câteva exemple de creștini luate din calendarul lunii august, care s-au oferit pe ei înșiși ca jertfe: papa Xist al II-lea și însoțitorii săi martiri; sfântul diacon Laurențiu; sfânta Edith Stein, călugăriță; sfântul Ponțian, papă; sfântul Hipolit, preot; sfântul Maximilian Maria Kolbe, preot; sfântul Tarciziu, ministrant; sfântul Bartolomeu, apostol; sfântul Ioan Botezătorul, profet; sfânta Sabina, femeie din popor; sfântul Felix, preot; sfântul Audactus, laic etc.

Aici mai trebuie amintiți toți cei care și-au cheltuit puterile și energiile vieții trudind pentru convertirea celor din familiile lor. Reprezentanta acestei categorii de creștini, este sfânta Monica, mama sfântului episcop Augustin, care a trudit până la ultima ei suflare pentru convertirea soțului păgân și a copiilor ei rătăciți.

Iată cum explică sfântul Francisc de Sales (1567-1622) crucea și suferințele: "Priviți toiagul lui Moise: la pământ este un șarpe înspăimântător, în mâna lui Moise este o baghetă magică. La fel este și cu suferințele noastre: privite prin prisma pământului ele ne par îngrozitoare ca niște șerpi, privite din prisma lui Dumnezeu, ele sunt ca niște baghete magice care ne deschid cerul".

De aceea, sfântul apostol Paul ne spune: "Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi" (Rom 8,18).

Dacă diavolul ne seduce cu lucruri trecătoare și destinate distrugerii, Dumnezeu ne seduce cu suferința și crucea, prin care ne dă bucuria de a deschide pentru noi și pentru alții împărăția cerurilor. Așa l-a sedus pe Ieremia și el s-a lăsat sedus; așa l-a sedus pe Isus și el s-a lăsat sedus; așa l-a sedus pe Petru și el s-a lăsat sedus; așa l-a sedus pe Paul și el s-a lăsat sedus; așa ne seduce și pe noi și noi trebuie să ne lăsăm seduși.

După păcat, singura cale rămasă pentru mântuirea omului este suferința și crucea. De aceea Isus a predicat și a purtat crucea, de aceea apostoli au predicat și au purtat crucea, de aceea toți creștinii cei buni au predicat și au purtat crucea. Dacă într-o casă nu a intrat încă suferința și crucea, acolo nu domnește Dumnezeu, de acolo trebuie să plecăm repede înainte de a se întâmpla ceva rău.

Despre sfântul Ambrozie (339-397) se spune că, fiind în călătorie împreună cu un ucenic al său, au fost găzduiți peste noapte în casa unui bogat care se lăuda că niciodată nu a avut parte de nici o suferință. După ce bogatul a plecat, sfântul Ambrozie și-a trezit ucenicul și i-a spus: "Să plecăm repede din această casă înainte de a se întâmpla ceva rău". Și chiar în acel ceas au plecat din casa aceea. La întoarcere, trecând pe lângă acea casă n-au mai găsit-o, fusese înghițită de pământ. Aici, s-a adeverit cuvântul psalmistului care, trecând pe lângă omul bogat lipsit de griji și dureri, comparat cu un măslin verde, când a mai trecut prin acel loc nu l-a mai găsit (cf. Ps 37,9-10.35-36). La fel este și cu omul care trece prin viață fără cruce, va fi înghițit de locuința morților. De aceea, sfântul apostol Paul ne spune astăzi: "Nu vă luați după exemplul pe care îl dă lumea aceasta, ci schimbați-vă și reînnoiți felul vostru de a gândi ca să puteți recunoaște care este voința lui Dumnezeu: ce-i place lui, ce este bun și desăvârșit" (Rom 12,2).

Se spune că un rege din Aragon, o provincie a Spaniei, avea un slujitor care era bolnav. Medicii timpului i-au prescris un medicament care era foarte amar. Pentru a-l încuraja să ia acel medicament, regele a venit la patul slujitorului său și a băut el cel dintâi din acele medicament amar. Încurajat de exemplul regelui său, acel slujitor a luat medicamentul amar și s-a vindecat. Suferința, ca și un medicament amar, repugnă oricărui om. Isus, pentru a ne încuraja să primim paharul ei amar, dar salvator, a băut el cel dintâi din el, ca și noi să-l bem încrezători spre mântuirea noastră.

Înainte de a muri, sfântul Ignațiu de Antiohia (30-117) a spus: "Pot veni asupra mea: focul, crucea și fiarele sălbatice; de mi s-ar sfărâma oasele, de mi s-ar sfâșia trupul, de mi s-ar chinui până și sufletul; toate le voi suferi, numai ca într-o zi să-l pot vedea pe Cristos".

Sfânta Roza de Lima (1586-1617), aflându-se pe patul de moarte, plângea amar. Cineva a întrebat-o: "De ce plângi, soră?" "Nu plâng pentru că trebuie să părăsesc pământul, ci pentru că nu am suferit îndeajuns ca să merit cerul".

Odată un om, mereu nemulțumit de viața pe care o ducea, l-a întrebat pe Dumnezeu: "De ce fiecare dintre noi este nevoit să-și poarte crucea? Ai putea oare să-mi dai o cruce mai ușoară, căci am obosit de atâtea problemele zilnice?" Și iată că vede omul acesta un vis. Vede un șir de oameni mergând în pas lent, fiecare dintre ei purtându-și crucea. Printre aceștia se zărește și pe sine. A obosit de atâta mers. Pe lângă aceasta, i se pare că are o cruce mai lungă ca a celorlalți. Atunci s-a oprit, și-a luat crucea de pe umeri și a retezat o bucată din ea. Drumul a devenit mai ușor și a ajuns repede la locul spre care se îndrepta toată lumea. Dar ce se întâmplă? I s-a deschis în față o prăpastie adâncă și doar de cealaltă parte a acesteia începe tărâmul fericirii veșnice. Dar cum să ajungă acolo? Nu vede prin apropiere nici cel mai mic podeț și nici o zidărie. A observat că oamenii alături de care a mers până atunci treceau cu ușurință de partea cealaltă. Își luau crucea de pe umeri, o aruncau peste prăpastie și mergeau pe ea ca pe un podeț. El era unicul care nu putea trece, crucea lui fiind mult prea scurtă. Omul a izbucnit în plâns, spunând: "Vai, de-aș fi știut"! După ce s-a trezit din vis, acel om nu i-a mai cerut niciodată lui Dumnezeu o cruce mai ușoară.

Când vom privi astfel crucea, vom înceta să ne mai plângem și să ne mai rugăm pentru o cruce mai ușoară, ci îi vom cere lui Dumnezeu putere pentru a o purta, căci "harul lui ne este de ajuns" (2Cor 12,9).

Sfântul Vincențiu de Paul (1581-1660) spunea: "Dacă am cunoaște ce comori prețioase se ascund în suferințe, n-am fugi de ele, ci le-am primi cu bucurie; nu ne-am plânge de ele, ci le-am binecuvânta".

Am început gândurile acestei reflecții, spunând că suferința și crucea sunt "un plus", dat omului de către Dumnezeu, pentru a ajunge la comuniune cu el și la mântuire. Iată un exemplu în acest sens:

O tânără provenind dintr-o familie nobilă s-a decis să intre într-o mănăstire austeră. Superioara mănăstirii, știind de unde vine tânăra, a luat-o de mână și a purtat-o prin toate încăperile mănăstirii, pentru a-i arăta diferența dintre chiliile mănăstirii și de sălile patului ei. Atunci, superioara a întrebat-o dacă ar putea trăi, locui, lucra și dacă s-ar putea ruga în aceste chilii austere. Atunci tânăra i-a răspuns: "Soră, prin toate încăperile mănăstirii pe unde m-ați purtat, am văzut câte o cruce atârnată pe perete. De aceea, în oricare din aceste încăperii ale mănăstirii, voi putea trăi, locui, lucra, și ruga; voi privi mereu spre Isus cel răstignit și voi primi harul său «suficient» pentru a-mi duce viața aici" (cf. 2Cor 12,9). În urma acestui răspuns, tânăra a fost primită, a fost o călugăriță bună, iar astăzi este o sfântă a Bisericii.

În Psalmul 63, pe care l-am cântat astăzi la sfânta Liturghie, nu întâlnim nici o cerere de bunuri. În el întâlnim numai: bucuria, lauda, mulțumirea, dorința după comuniunea cu Dumnezeu. Dacă vom privi crucea ca "un plus", și dacă vom considera harul lui Dumnezeu ca "suficient" pentru a o purta (cf. 2Cor 12,9), atunci, negreșit vom ajunge la bucuria comuniunii cu Dumnezeu și a mântuirii sale (cf. Ps 63,2-9).

Pr. Ioan Lungu


 

lecturi: 25.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat