Comemorarea sfintei Monica

În spatele lui Augustin

De Inos Biffi

"M-a născut cu trupul la această viaţă vremelnică - declară Augustin vorbind despre mama sa - şi cu inima la viaţa veşnică". Nu se înţelege viaţa lui Augustin despărţită de cea a Monicăi. Înainte de toate o găsim pe Monica, în a cărei inimă se observa prezenţa Domnului, ca soţie fidelă a unui soţ infidel, suportat cu răbdare şi la sfârşit dus la convertire. Conducea cu sfinţenie casa sa, crescându-şi copiii născându-i de atâtea ori, de câte ori îi vedea îndepărtându-se de Domnul (Confesiuni, 9, 9, 22). Reuşeşte să-l ducă la convertire pe soţ, Patriciu, creează raporturi între rude şi trezeşte stima celor care stau în jurul ei: "Oricine o cunoştea, găsea în ea motiv pentru a te lăuda, a te onora şi a te iubi mult, observând prezenţa ta în inima sa din mărturia roadelor unei conduite sfinte"; "I-a crescut pe copiii săi născându-i de atâtea ori, de câte ori îi vedea îndepărtându-se de tine" (ibidem). Mai ales veghea cu îngrijorare asupra fiului Augustin, urmându-l când acesta merge la Milano. Aici Monica îl întâlneşte pe episcopul Ambroziu şi este îndrăgită de el: "Îl iubea pe Ambroziu mai ales din cauza mântuirii mele. El apoi o iubea pe mama mea din cauza vieţii sale foarte religioase"; "Adesea întâlnindu-mă - scrie Augustin - nu se reţinea să-mi ţese elogiul şi să mă felicite că aveam o asemenea mamă. Ignora ce fiu avea ea, convins de imposibilitatea de a găsi calea vieţii" (6, 2, 2).

Monica lua parte din plin la vicisitudinile Bisericii din Milano, care era atunci obiect al prepotenţelor lui Iustina, dar în care tocmai în acele timpuri Ambroziu repera şi exalta trupurile martirilor Protasiu şi Ghervasiu găsiţi de el: "Mama mea, în primul rând în privegheri, trăia din rugăciuni" (Confesiuni, 9, 7, 15). Augustin rămânea îndeosebi fascinat de predica lui Ambroziu, pe care totuşi nu reuşea să-l întâlnească personal cu lungime de timp; îi asculta predica, rămânând fascinat. Graţie acelei ascultări începe convertirea lui Augustin, care părăseşte ocupaţiile sale şi se retrage în vila de la Cassiciaco, unde este prezentă Monica, "feminină în aspect, bărbătească în credinţă, bătrână în calm, maternă în iubire, creştină în evlavie" (9, 4, 8). Mama este în sfârşit cu el la Ostia Tiberina, unde aşteaptă să navigheze spre Africa. Sprijiniţi la o fereastră care dădea spre grădina casei care îi găzduia, se întreţin singuri pentru a conversa despre Înţelepciunea veşnică la care suspinau doritori, "deschizând cu aviditate gura inimii" (9, 10, 23). "Şi în timp ce vorbeam şi tânjeam spre ea, am perceput-o un pic cu elanul total al minţii şi suspinând am lăsat cuprinse de ea primele roade ale spiritului" (9, 10, 24).

Monica simte, apoi, că orice atracţie faţă de această lume este apusă. L-a văzut pe fiul Augustin creştin catolic şi se întreabă: "Ce anume fac aici?". "Veţi îngropa acest trup - adaugă ea - oriunde ar fi, fără să vă faceţi griji. Un singur lucru vă rog: amintiţi-vă de mine, oriunde aţi fi, în faţa altarului Domnului". "În ziua a noua a bolii sale, în al cincizeci şi şaselea an al vieţii sale, al treizecilea al vieţii mele, acest suflet credincios şi evlavios a fost eliberată de trup" (9, 11, 28). Primeşte înmormântarea şi în ajutorul ei este oferită "jertfa răscumpărării noastre" (9, 12, 32).

Augustin simte toată durerea acelei plecări, care sfâşia o "aşa de dulce şi dragă cutumă de viaţă comună" (9, 11, 30) şi lăsa "profundă mâhnire în secretul inimii", alinată la amintirea unor versuri din Deus, creator omnium a lui Ambroziu (9, 12, 32). Monica - încheie Augustin - "a trăit aducând cu credinţa sa şi cu obiceiurile sale laude numelui tău, o, Doamne". Şi adaugă: "Apropiindu-se ziua eliberării sale, mama mea nu s-a preocupat ca trupul său să fie îmbrăcat cu haine somptuoase sau îmbălsămat cu arome, n-a căutat un monument ales, nu s-a îngrijit să aibă o înmormântare în patrie. Ne-a cerut numai să o amintim în faţa altarului tău, căruia îi slujise infailibil în fiecare zi, conştientă că de acolo se împarte victima sfântă" (9, 13, 36).

Amintirea filială emoţionată a lui Augustin se termină cu rugăciunea ca aceia care citesc cuvintele sale cu evlavie să-şi amintească de cei care "în această lumină trecătoare" au fost părinţii săi. Astfel, încheie el, "extrema invocaţie pe care mi-a adresat-o mama mea va fi satisfăcută" (9, 13, 37).

După cum se vede, în spatele lui Augustin, păstor şi învăţător incomparabil al Bisericii, o găsim pe mama, pe Monica, legaţi de o indisolubilă comuniune şi concordie de viaţă şi de spirit.

(După L'Osservatore Romano, 27 august 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.