Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (24 august 2014)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (Mt 16,13-20) este textul celebru, central în relatarea lui Matei, în care Simon, în numele celor doisprezece, mărturisește credința sa în Isus drept "Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu"; și Isus îl numește "fericit" pe Simon pentru această credință a sa, recunoscând în ea un dar special al Tatălui și îi spune: "Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea".

Să ne oprim un moment tocmai asupra acestui punct, asupra faptului că Isus îi atribuie lui Simon acest nume nou: "Petru", care în limba lui Isus sună "Kefa", un cuvânt care înseamnă "stâncă". În Biblie, acest termen, "stâncă", este referit la Dumnezeu. Isus îl atribuie lui Simon nu datorită calităților sale sau meritelor sale umane, ci datorită credinței sale genuine și tari, care îi vine de sus.

Isus simte în inima sa o mare bucurie, pentru că recunoaște în Simon mâna Tatălui, acțiunea Duhului Sfânt. Recunoaște că Dumnezeu Tatăl i-a dat lui Simon o credință "credibilă", pe care El, Isus, va putea construi Biserica sa, adică comunitatea sa, adică pe noi toți. Isus are în suflet să-și dea viața Bisericii "sale", un popor care nu mai este întemeiat nu pe descendență, ci pe credință, adică pe raportul cu El însuși, un raport de iubire și de încredere. Raportul nostru cu Isus construiește Biserica. Așadar, pentru a începe Biserica sa, Isus are nevoie să găsească în discipoli o credință solidă, o credință "credibilă". Acest lucru El trebuie să-l verifice la acest punct al drumului.

Domnul are în minte imaginea construcției, imaginea comunității ca un edificiu. Iată pentru ce, când aude mărturisirea de credință sinceră a lui Simon, îl numește "stâncă" și manifestă intenția de a construi Biserica sa pe această credință.

Frați și surori, ceea ce s-a întâmplat în mod unic în sfântul Petru are loc și în fiecare creștin care își formează o credință sinceră în Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Evanghelia de astăzi ne interpelează și pe fiecare dintre noi. Cum merge credința ta? Fiecare să dea răspunsul în propria inimă. Cum merge credința ta? Cum găsește Domnul inimile noastre? O inimă tare ca piatra sau o inimă nisipoasă, adică îndoielnică, neîncrezătoare, incredulă? Ne va face bine în ziua de astăzi să ne gândim la asta. Dacă Domnul găsește în inima noastră o credință nu spun perfectă, dar sinceră, genuină, atunci El vede și în noi niște pietre vii cu care să construiască a sa comunitate. Piatra fundamentală a acestei comunități este Cristos, piatră unghiulară și unică. La rândul său Petru este piatră, deoarece este fundament vizibil al unității Bisericii; dar fiecare botezat este chemat să-i ofere lui Isus propria credință, săracă dar sinceră, pentru ca El să poată continua să construiască Biserica sa, astăzi, în orice parte a lumii.

Și în zilele noastre mulți oameni cred că Isus este un mare profet, un învățător de înțelepciune, un model de dreptate... Și astăzi Isus îi întreabă pe discipolii săi, adică pe noi toți: "Dar voi, cine spuneți că sunt eu?". Ce anume vom răspunde? Să ne gândim. Dar mai ales să-l rugăm pe Dumnezeu Tatăl, prin mijlocirea Fecioarei Maria; să-l rugăm ca să ne dăruiască harul de a răspunde, cu inimă sinceră: "Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu".

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Gândul meu se îndreaptă astăzi în mod deosebit către iubita țară Ucraina, a cărei sărbătoare națională este astăzi, către toții fiii și fiicele sale, către dorințele lor de pace și seninătate, amenințați de o situație de tensiune și de conflict care nu dă semne să se potolească, generând atâta suferință în rândul populației civile. Să-i încredințăm Domnului Isus și Sfintei Fecioare Maria întreaga națiune și să ne rugăm uniți mai ales pentru victime, pentru familiile lor și pentru cei care suferă. Am primit scrisoarea unui episcop care relatează toată această durere. S-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria pentru această iubită țară Ucraina în ziua sărbătorii naționale: Bucură-te Marie... Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi!

Salut cordial pe toți pelerinii romani și pe cei care provin din diferite țări, îndeosebi pe credincioșii din Santiago de Compostela (Spania), pe copii din Maip? (Chile), pe tinerii din Chiry-Ourscamp (Franța) și pe cei care participă la întâlnirea internațională promovată de dieceza de Palestrina.

Salut cu afect pe noii seminariști de la Colegiul Pontifical Nordamerican, veniți la Roma pentru a face studiile teologice.

Îi salut pe cei șase sute de tineri din Bergamo, care pe jos, împreună cu episcopul lor, au venit la Roma de la Assisi, adică "de la Francisc la Francisc", așa cum este scris acolo. Sunteți buni voi cei din Bergamo! Ieri seara, episcopul vostru, împreună cu unul dintre preoții care vă însoțește, mi-a povestit cum ați trăit aceste zile de pelerinaj: felicitări! Dragi tineri, întoarceți-vă acasă cu dorința de a mărturisi tuturor frumusețea credinței creștine. Îi salut pe tinerii din Verona, Montegrotto Terme și din Valle Liona, precum și pe credincioșii din Giussano și Bassano del Grappa.

Vă cer, vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru mine. Vă doresc duminică frumoasă și poftă bună! La revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat