Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Dorința papei

Teologia "în genunchi". Senină, iubește Biserica

De Marco Doldi

Adevărata teologie este aceea "făcută în genunchi". Expresia aparține teologului elvețian Hans Urs von Balthasar, care fixează contrastul între o teologie făcută la măsuță și una întocmai, făcută în genunchi ("Teologie și sfințenie", 1968). A sta în genunchi nu face referință la nicio manifestare pietistă sau devoțională, care înlocuiesc rigoarea științifică, necesară și rod al studiului și al cercetării, ci pune accentul pe poziția interioară a teologului care este analogă cu aceea a sfântului Paul pe drumul Damascului: cuprins de o rază a gloriei lui Cristos, este aruncat în genunchi pentru a adora. Aceasta este imagine vie a teologului sau, cel puțin, punctul de la care trebuie plecat pentru a face teologie și locul în care trebuie rămas.

Astăzi expresia este reluată frecvent de Papa Francisc cu nuanțe diferite. În cursul recentului Consistoriu, după conferința introductivă a cardinalului Wlater Kasper despre teologia căsătoriei, a mulțumit puternic cardinalului spunând că a găsit "o gândire senină în teologie. Este plăcut să citești teologie senină. Și am găsit și ceea ce sfântul Ignațiu ne spunea, acel sensus Ecclesiae, iubirea față de Maica Biserică (...) mi-a făcut bine și mi-a venit o idee - scuzați-mă, Eminență, dacă vă fac să vă rușinați - dar ideea este că asta se numește a face teologie în genunchi". Din rugăciune și din adorație provin, așadar, o teologie senină și plină de iubire față de Biserică.

Teologia, dar și predica și cateheza sunt senine atunci când, de exemplu, se are grijă de modul lor de prezentare; în acest sens este important nu numai "ceea" ce se spune, ci și "cum" se spune, din moment ce modul face parte din conținut și nu este o simplă circumstanță externă (Juan Carlos Scannone). Astfel, atunci când "se face în genunchi" în atitudine de rugăciune și de adorație și pentru slujirea Domnului, comunicarea senină a credinței se revelează din tonul vocii, din trăsăturile feței, din gesturi și, în cazul unei scrieri, din figurile retorice, din interjecții și chiar din punctuație.

Când, recent, Papa a vorbit profesorilor și studenților de la Universitatea Pontificală Gregoriană, a invitat să se realizeze filozofia și teologia "cu minte deschisă și în genunchi". Iată un alt element: atitudinea adoratoare a teologului are ca rod capacitatea de a rămâne mereu deschis spre acel "mai mult", spre măreția adevărului lui Dumnezeu. În acest sens, discursul teologic are mereu un soi de neterminare constitutivă. Dimpotrivă, teologul, dar și predicatorul sau catehetul, care se complace cu propria gândire, cu propria viziune, pe care o consideră completă, este un mediocru. Uneori, se închide în propriile poziții de teama de noutate, care provine din cunoașterea profundă a misterului lui Dumnezeu, din aceea care provine din întâlnirea cu celălalt și cu istoria. Adesea, frica de noutate conduce și la atacarea celuilalt. și se uită că adevărul trebuie să fie mereu exprimat în caritate.

În sfârșit, primind la 28 iunie delegația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Papa a urat ca "lucrarea Comisiei mixte internaționale să poată fi expresie a acestei înțelegeri profunde, a acestei teologii făcute în genunchi". Drumul spre unitatea deplină trece prin dialogul teologic, care se naște și crește în contemplarea feței lui Dumnezeu, a privirii pe care el o are față de cei care cred. Privirea spre Dumnezeu, hrănită din credință, speranță și caritate, generează o reflecție teologică autentică, capabilă să-i apropie pe unii de alții, deși pornește de la poziții diferite.

(După agenția SIR, luni 7 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat