Papa Francisc a efectuat sâmbătă, 5 iulie 2014, o vizită pastorală în regiunea italiană Molise, cu etape în oraşele Campobasso, Castelpetroso şi Isernia. Din agenda vizitei, au făcut parte: întâlnirea cu reprezentanţii din domeniul muncii şi industriei în aula mare a Universităţii din Campobasso, sfânta Liturghie la Campobasso, prânzul cu un grup de persoane ajutate de asociaţia catolică "Caritas", întâlnirea cu tinerii din regiunile Abruzzo şi Molise, vizita la penitenciarul din Isernia, întâlnirea cu mai mulţi bolnavi în catedrala din Isernia, întâlnirea cu autorităţile civile şi religioase din Isernia şi proclamarea Anului Jubiliar în cinstea sfântului Celestin al V-lea.

Papa Francisc în Molise (III): Întâlnirea cu tinerii din diecezele de Abruzzo şi Molise
Piaţa Sanctuarului din Castelpietroso
Sâmbătă, 5 iulie 2014

Dragi tineri, bună după-amiază!
Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră numeroasă şi bucuroasă. Îi mulţumesc monseniorului Pietro Santoro pentru slujirea sa adusă pastoraţiei tineretului; şi îţi mulţumesc ţie, Sara, care te-ai făcut purtător de cuvânt al speranţelor şi preocupărilor tinerilor din Abruzzo şi Molise.

Entuziasmul şi clima de sărbătoare pe care ştiţi s-o creaţi sunt contagioase. Entuziasmul este contagios. Dar voi ştiţi de unde vine acest cuvânt: entuziasm? Vine din greacă şi înseamnă "a avea ceva din Dumnezeu înăuntru" sau "a fi înlăuntrul lui Dumnezeu". Entuziasmul, când este sănătos, demonstrează asta: că unul are înăuntru ceva din Dumnezeu şi exprimă asta cu bucurie. Fiţi deschişi - cu acest entuziasm - la speranţă şi doritori de plinătate, doritori să daţi semnificaţie viitorului vostru, întregii voastre vieţi, să întrevedeţi drumul potrivit pentru fiecare dintre voi şi să alegeţi calea care să vă aducă seninătate şi realizare umană. Drum potrivit, a alege calea... ce înseamnă asta? Nu a sta pe loc - un tânăr nu poate sta pe loc! - şi a merge. Asta indică a merge spre ceva; pentru că unul se poate mişca şi să nu fie unul care merge, ci un "rătăcitor", care se plimbă, se plimbă, se plimbă prin viaţă... Dar viaţa nu este făcută pentru "a se plimba prin ea", este făcută pentru "a merge prin ea", şi aceasta este provocarea voastră!

Pe de o parte, sunteţi în căutarea a ceea ce contează cu adevărat, care rămâne stabil în timp şi este definitiv, sunteţi în căutarea de răspunsuri care să lumineze mintea voastră şi să încălzească inima voastră nu numai pentru spaţiul unei dimineţi sau pentru o scurtă bucată de drum, ci pentru totdeauna. Lumina în inimă pentru totdeauna, lumina în minte pentru totdeauna, inima încălzită pentru totdeauna, definitivă. Pe de altă parte, simţiţi teama puternică de a greşi - este adevărat, cel care merge poate greşi -, simţiţi frica de a vă implica prea mult în lucruri - aţi simţit asta, de atâtea ori -, tentaţia de a lăsa mereu deschisă o cale mică de fugă, care atunci când e nevoie să poată deschidă mereu noi scenarii şi posibilităţi. Eu merg în această direcţie, aleg această direcţie, dar las deschisă această uşă: dacă nu-mi place, mă întorc şi plec. Acest caracter provizoriu nu face bine; nu face bine pentru îţi face mintea întunecată şi inima rece.

Societatea contemporană şi modelele sale culturale prevalente - de exemplu, "cultura provizoriului" - nu oferă un climat favorabil formării de alegeri de viaţă stabile cu legături solide, construite mai degrabă pe o stâncă de iubire, de responsabilitate, decât pe nisipul emoţiei de moment. Aspiraţia la autonomia individuală este dusă până la punctul de a pune mereu totul în discuţie şi de a frânge cu uşurinţă relativă alegeri importante şi îndelung cântărite, parcursuri de viaţă întreprinse liber cu angajare şi dăruire. Asta alimentează superficialitatea în asumarea responsabilităţilor, deoarece în adâncul sufletelor ele riscă să fie considerate drept ceva de care oricum ne putem elibera. Astăzi aleg asta, mâine aleg ailaltă... cum bate vântul merg şi eu; sau când se termină entuziasmul meu, voinţa mea, încep un alt drum... Şi astfel se face această "plimbare" prin viaţă, proprie labirintului. Însă drumul nu este un labirint! Când voi umblaţi într-un labirint, că o iau pe aici, o iau pe aici, o iau pe aici... opriţi-vă! Căutaţi firul pentru a ieşi din labirint; căutaţi firul: nu se poate arde viaţa plimbându-vă.

Totuşi, dragi tineri, inima fiinţei umane aspiră la lucruri mari, la valori importante, la prietenii profunde, la legături care se întăresc în încercările vieţii în loc să se frângă. Fiinţa umană aspiră să iubească şi să fie iubită. Aceasta este aspiraţia noastră cea mai profundă: a iubi şi a fi iubit; şi asta, definitiv. Cultura provizoriului nu preamăreşte libertatea noastră, ci ne privează de adevăratul nostru destin, de ţintele cele mai adevărate şi autentice. Este o viaţă făcută bucăţi. Este trist a ajunge la o anumită vârstă, a privi drumul pe care l-am făcut şi a găsi că a fost făcut din bucăţi diferite, fără unitate, fără definitivitate: totul provizoriu... Nu lăsaţi să vi se fure dorinţa de a construi în viaţa voastră lucruri mari şi solide! Asta e ceea ce vă duce înainte. Nu vă mulţumiţi cu ţinte mici! Aspiraţi la fericire, să aveţi curajul, curajul de a ieşi din voi înşivă, de a juca în plinătate viitorul vostru împreună cu Isus.

Singuri nu reuşim. În faţa presiunii evenimentelor şi modelor, singuri niciodată nu vom reuşi să găsim calea corectă, şi chiar dacă am găsi-o, nu am avea forţa suficientă pentru a persevera, pentru a înfrunta urcuşurile şi obstacolele neprevăzute. Şi aici intră invitaţia Domnului Isus: "Dacă vrei... urmează-mă". Ne invită pentru a ne însoţi pe drum, nu pentru a ne exploata, nu pentru a ne face sclavi, ci pentru a ne face liberi. În această libertate ne invită pentru a ne însoţi pe drum. Este aşa. Numai împreună cu Isus, rugându-l şi urmându-l găsim claritate de viziune şi forţă de a o duce înainte. El ne iubeşte definitiv, ne-a ales definitiv, s-a dăruit definitiv fiecăruia dintre noi. Este apărătorul nostru fratele mai mare şi va fi unicul nostru judecător. Cât de frumos este să putem înfrunta evenimentele alterne ale existenţei în compania lui Isus, să avem cu noi Persoana sa şi mesajul său! El nu ia autonomia sau libertatea; dimpotrivă, întărind fragilitatea noastră, ne permite să fim cu adevărat liberi, liberi să facem binele, puternici pentru a continua să-l facem, capabili de a ierta şi capabili de a cere iertare. Acesta este Isus care ne însoţeşte, aşa este Domnul!

Un cuvânt pe care-mi place să-l repet, pentru că adesea îl uităm: Dumnezeu nu oboseşte să ierte. Şi acest lucru este adevărat! Este atât de mare iubirea încât este mereu aproape de noi. Noi suntem cei care încetăm să cerem iertare, dar El iartă mereu, de fiecare dată când îi cerem asta.

El iartă definitiv, şterge şi uită păcatul nostru dacă ne adresăm Lui cu umilinţă şi încredere. El ne ajută să nu ne descurajăm în dificultăţi, să nu le considerăm insurmontabile; şi atunci, încrezându-ne în El, veţi arunca din nou năvoadele pentru o pescuire surprinzătoare şi îmbelşugată, veţi avea curaj şi speranţă şi în înfruntarea dificultăţilor care derivă din efectele crizei economice. Curajul şi speranţa sunt calităţile tuturor, dar îndeosebi se potrivesc tinerilor: curaj şi speranţă. Viitorul este desigur în mâinile lui Dumnezeu, mâinile unui Tată purtător de grijă. Asta nu înseamnă a nega dificultăţile şi problemele, ci a le vedea, asta da, ca provizorii şi surmontabile. Dificultăţile, crizele, cu ajutorul lui Dumnezeu şi buna voinţă a tuturor pot să fie depăşite, învinse, transformate.

Nu vreau să închei fără să spun un cuvânt despre o problemă care vă atinge, o problemă pe care voi o trăiţi în actualitate: şomajul. Este trist a găsi tineri "nici-nici". Ce înseamnă acest "nici-nici"? Nici nu studiază, pentru că nu pot, nu au posibilitatea, nici nu lucrează. Şi aceasta este provocare pe care noi toţi în mod comunitar trebuie s-o învingem. Trebuie să mergem înainte pentru a învinge această provocare! Nu putem să ne resemnăm de a pierde o întreagă generaţie de tineri care nu au demnitatea puternică a locului de muncă! Locul de muncă ne dă demnitate, şi noi toţi trebuie să facem posibilul pentru ca să nu se piardă o generaţie de tineri. A dezvolta creativitatea noastră, pentru ca tinerii să simtă bucuria demnităţii care vine din locul de muncă. O generaţie fără loc de muncă este în înfrângere viitoare pentru patrie şi pentru omenire. Trebuie să luptăm împotriva acestui lucru. Şi să ne ajutăm unii pe alţii să se găsească o cale de soluţionare, de ajutor, de solidaritate. Tinerii sunt curajoşi, am spus asta, tinerii au speranţă şi - al treilea - tinerii au capacitatea de a fi solidari. Şi acest cuvânt solidaritate este un cuvânt pe care nu-l place să-l audă lumea de astăzi. Unii cred că este o înjurătură. Nu, nu este o înjurătură, este un cuvânt creştin: a merge înainte cu fratele pentru a ajuta să depăşească problemele. Curajoşi, cu speranţă şi cu solidaritate.

Ne-am adunat în faţa Sanctuarului Sfintei Fecioare Maria Îndurerate, ridicat în locul unde două fete din acest ţinut, Fabiana şi Serafina, în 1888 au avut o viziune a Maicii lui Dumnezeu în timp ce lucrau pe câmp. Maria este mamă, ne ajută mereu: când lucrăm şi când suntem în căutare de loc de muncă, atunci când avem ideile clare şi când suntem încurcaţi, când rugăciunea vine în mod spontan şi când inima este aridă: El este mereu acolo pentru a ne ajuta. Maria este Mama lui Dumnezeu, mama noastră şi mama Bisericii. Atâţia bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni s-au adresat ei pentru a-i spune mulţumesc şi a implora un har. Maria ne duce la Isus şi Isus ne dă pacea. Să recurgem la ea încrezători în ajutorul ei, cu curaj şi speranţă. Domnul să binecuvânteze pe fiecare dintre voi, pe calea voastră, pe drumul vostru de curaj, de speranţă şi de solidaritate. Mulţumesc!

Acum s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, cu toţii împreună: Bucură-te Marie...

[Binecuvântare]

Vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine: vă rog, faceţi asta! Şi nu uitaţi: "a merge prin viaţă", niciodată "a ne plimba prin viaţă"! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.