Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIA?A DIECEZEI 

Pildești: Activități de vară ale cercetașilor

Luni, 28 iulie 2014, la Liceul "Sfântul Ioan de La Salle" din Pildești s-a încheiat un campus de formare pentru viitorii lideri la ramura lupișorilor. Început la 21 iulie, a fost format din patru zile de camp mobil și trei zile de camp fix. Conduși de formatorii Maria, Cristina (București), Maria Chelariu și Lidia Istoc (Pildești), cei 17 participanți s-au pregătit atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, pentru a conduce în viitor o patrulă de lupișori. Cei 17 cercetași fac parte din parohiile București (1), Slobozia (2), Brăila (3), Mangalia (2), Bălțăți (2) și Pildești (7).

Activității au fost foarte variate atât la nivel individual, cât și de grup. Fiind "Cartea Junglei" ceea care oferă cadrul simbolic ales pentru a prezenta pedagogia specifică acestui ramură de vârstă, a lupișorilor, s-a dedicat un spațiu amplu din programul campusului. Asistența spirituală a acestui camp a fost asigurată de preoții parohi și vicari din satele unde au poposit cercetașilor noștri: Mogoșești, Luncași, Hălăucești și Pildești.

Tot în perioada 21-28 iulie 2014, simultan, a avut loc campusul de formare metodologică pentru viitori lideri la temerari între localitățile Fărăoani și Onești. Numărul de participanți a fost de 13: Pildești, 3; Mangalia, 2; Brăila, 3; Roman, 3; Iași, 1 și București, 1. Echipa de formatorii a fost formată din: Iosif (Pildești), Loredana (Brăila), Daniel (București), Mioara (Bacău) și a fost coordonată de pr. dr. Alois Hârja, asistentul general pentru centrele catolice.

Participanții au avut patru zile de campus mobil pornind de la gara din Fărăoani cu destinația finală Casa Ecumenică din Onești unde au urmat încă patru zile de campus în care au asimilat cunoștințele necesare lucrului cu cercetașii de la ramura temerarilor.

Asistență spirituală a fost asigurată atât de pr. Alois Hîrja, cât și de pr. Cristian Antici, celebrând sfânta Liturghie atât într-un cadru restrâns între cercetași, dar și împreună cu comunitățile de credincioși din satele pe care le-am străbătut: Cleja, Fărăoani, Stufu și Onești!

Cu o săptămână înainte (14-19 iulie 2014), s-au desfășurat două campusuri pentru cercetașii din Pildești și Mangalia. La mănăstirea Surorilor Orionine din Bâra, 40 de lupișori, conduși de liderii lor, au trăit o experiență de neuitat însoțiți de Andersen și "Cele șase lebede". Această istorioară le-a oferit celor mici prilejul de a reflecta în fiecare zi la valorile educative ale cercetășiei, dar și comportamentul lor zilnic. Ieșirile cu lupișorii au fost: vizitele la parohia romano-catolică din Bâra, unde au ascultat sfânta Liturghie și unde s-au jucat cu copiii satului, dar și vizita la cimitirul evreiesc din Negrești. Un moment special din campusul de la Bâra a fost ceremonia de depunere a promisiunii a cinci lupișori din Mangalia; a urmat o Liturghie pregătită cu mare grijă de lideri, prezidată de pr. Cristian Antici, paroh din Mangalia.

La Florești, jud. Bacău, în perioada 14-19 iulie 2014, a avut loc un campus pentru cercetașii temerari. Au participat peste 50 de adolescenți conduși de liderii lor și de pr. Cristian, care a asigurat asistența spirituală a taberei. După cum se știe, campusul temerarilor este foarte apreciat de copii pentru că învață diferite tehnici atât pentru întreținerea focului, cât și pentru pregătirea mâncării pentru membrii patrulei. Timp de o săptămână cortul este "casa" patrulei.

Încheiem această scurtă relatare cu un gând de mulțumire tuturor celor care ne-au ajutat pentru ca activitățile noastre să ajungă la bun sfârșit: Asociației RENOVABIS, parohiile unde s-au desfășurat activitățile noastre (Bâra, Pildești, Florești), Surorile Orionine din București, primăria Cordun, Liceul Tehnic "Sf. Ioan de la Salle" din Pildești, bucătăreselor doamnele Gabriela Mateeș, Luminița Ciobanu și Agneza Farcaș și asistent farmacist Olimpia Mărtișcă.

Liderii din Pildești

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Pildești: Activități de vară ale cercetașilor


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat