Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Rădăuți: Prietenia cu Isus are un singur drum: în sus!

Prietenia cu Isus are un singur drum: în sus! Aceasta a fost tema ce a stat la baza GREF-ului cu copii din Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Rădăuți, desfășurat în intervalul de timp 30 iunie - 3 iulie 2014.

În toate cele patru zile ale GREf-ului, atmosfera a fost, atât una de bucurie deplină cât și de aprofundare a credinței. Copiii prezenți la campus, începând de la cei cu vârsta de 6 ani, atât din orașul Rădăuți cât și din localitățile vecine, au fost ajutați să pășească cu mai multă încredere pe drumul credinței de cei câțiva tineri voluntari din Acțiunea Catolică și de pr. vicar, Alin-Cătălin Butnaru.

Pe tot parcursul zilelor de campus, copii au fost introduși într-o lume a poveștilor prin intermediul unei scenete, al cărui personaj principal a fost pescărușul Gei Gei. Rolul semnificativ al acestei scenete a fost cel de a-i ajuta pe copii să înțeleagă importanța de a-l avea mereu ca prieten pe Isus, cel, fără de care, nimeni nu poate ajunge în cer, acel loc atât de dorit de toți oamenii.

În prima zi, toți cei prezenți, cu mic cu mare, au făcut cunoștință unii cu alții și, astfel, s-au putut închega prietenii. După prezentare, toți participanții au fost împărțiți pe grupe: "pescărușii galbeni", "pescărușii roșii" și "pescărușii albaștrii", atât pentru o mai bună cunoaștere între ei cât și pentru o mai bună catehizare a mesajului evanghelic. Se subînțelege că nu au putut lipsi nici jocurile și nici bansuri-le. Însă, bucuria cea mai mare a fost cea la nivel sufletesc, deoarece, pe parcursul campusului, ne-am putut ruga Sfântul Rozariu și am participat cu toții la sfânta Liturghie, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot ce ne oferă: pentru timpul petrecut împreună și pentru bunăvoința atâtor binefăcători ce ne-au îndulcit zilele.

O bucurie deosebită a înflăcărat fiecare inimă în cea de-a treia zi a campusului, atunci în mijlocul nostru a sosit pr. Alexandru Balațchi, originar din Parohia Siret, care, la sfârșitul sfintei Liturghii, ne-a oferit binecuvântarea sa de preot nou-sfințit.

La sfârșitul celor patru zile ale GREF-ului, o nouă atmosferă de deplină fericire i-a cuprins pe toți participanții, atunci, când, fiecăruia i-a fost înmânată o diplomă și un premiu pe măsura efortului depus. Atât de mare a fost bucuria copiilor, încât, la plecare, nu a lipsit exprimarea dorinței de a petrece și anul viitor astfel de zile. Voluntarii au fost și ei foarte încântați de activitatea desfășurată. Iată câteva mărturii:

"Având în vedere că nu am mai participat niciodată până acum la GREF, nici ca animator și nici ca participant, mi-a plăcut foarte mult. A fost o experiență nouă pentru mine pe care aș repeta-o cât mai des. Cred că și copiilor le-a plăcut foarte mult, deoarece s-au distrat și s-au simțit bine" (Diana Pînzaru)

"A fost atât de frumos! M-am simțit foarte bine alături de copii și m-am bucurat nespus de mult că am putut să-i ajutăm să-l privească pe Isus ca fiind cel mai bun prieten al lor. Sper să ne simțim la fel de bine și anul viitor" (Monica Chmilevski)

Reușita acestui campus nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat anumite persoane care să ne ajute. De aceea, se cuvin aduse enorme mulțumiri, în mod special pr. paroh, Iosif Răchiteanu, care a susținut această inițiativă, tuturor binefăcătorilor, atât știuți cât și neștiuți, cât și tuturor celor care, într-o proporție mai mare sau mai mică, s-au implicat în aceasta acțiune. Domnul să-i răsplătească pe toți!

Ionela Echert

Mai multe imagini de la acest eveniment au fost publicate pe site-ul Parohiei Rădăuți: www.radauti.cnet.ro


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat